Biserica Ortodoxă
– cunoscută și ca;Biserica Ortodoxă Răsăriteană sau Biserica
Greco-Ortodoxă, este o comunitate de credință creștină. Creștinii
ortodocși sunt organizați în biserici ortodoxe naționale autocefale (greacă,
rusă, română, sârbă etc.), aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu
altele. Între bisericile ortodoxe naționale, primatul onorific este deținut
de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. Fundamentele teologiei
creștine ortodoxe au fost stabilite la primele șapte sinoade ecumenice,
ținute între secolele al IV-lea și al VIII-lea. Din motive religioase, dar și
politice, geografice și culturale, între biserica apuseană (romano-catolică) și
cea răsăriteană (greco-ortodoxă) s-a produs o separare în 1054;,
cunoscută sub numele de Marea Schismă;. În urma acestui eveniment,
atât Biserica Ortodoxă, cât și cea Catolică se consideră a fi singura biserică
universală (catolică sau ”sobornicească”) și apostolică, ca și deținătoarea
dreptei credinței (ortodoxă). Spre deosebire de biserica Romei, ce pune
accentul pe universalitate (catolicitate), cea ortodoxă pune accentul pe
puritatea credinței, de unde diferența de nume. Biserica Ortodoxă (în
integralitatea bisericilor locale ce o compun) consideră că are la
bază succesiunea apostolică neîntreruptă începută de la apostoli.
Biserica Anglicană
(Church of England) este o biserică istorică, despărțită de Roma în
timpul Reformei protestante, în Anglia, prin ruptura
regelui Henric al VIII-lea cu papa Romei. Motivul rupturii cu
papalitatea își are originea în dorința regelui de a divorța de Ecaterina
de Aragon și de a se recăsători cu Ana Boleyn, o doamnă de la curte,
și pe care o va decapita mai târziu. Papa Clement VII refuză să
declare nulă căsătoria lui Henric cu Ecaterina de aceea regele rupe legătura
cu Roma.
Iată de ce Biserica Anglicană nu poate fi considerată drept
Biserică protestantă, ci mai degrabă Biserică occidentală catolicească, ruptă
de Roma.
Bisericile anglicane au o preoție de succesiune
apostolică neîntreruptă. Cu toate că papa Leon XIII;a pus-o la
îndoială, Bisericile anglicane ar fi recuperat-o printr-un
episcop asirian, cât și prin
episcopii vetero-catolic;și;suedez.
Anglicanii sunt în comuniune deplină cu Biserica Veche
Catolică, începând cu anul 1921.
Bisericile anglicane din Europa fac parte din
uniunea Bisericilor de la Porvoo
Arhiepiscopul de Canterbury e întâi-stătătorul
provinciei sale, Anglia, precum și președintele consiliului episcopilor
anglicani din lumea întreagă, fără însă a avea peste ei un rol, altul decât
onorific, primus inter pares. Episcopii din lumea întreagă se reunesc cu ocazia
conferințelor de la Lambeth.
În Scoția si SUA, denumirea oficială e
Biserica Episcopaliană.
Biserica Anglicană trăiește (sau a trăit) o criză profundă,
care mocnea de mult, dar care a izbucnit puternic pe 2 Noiembrie;2003,
cu ocazia hirotonirii ca episcop a lui Gene Robinson, un preot care
trăiește cu un alt bărbat. Biserica Anglicană din Canada
săvârșește slujbe de unire religioasă pentru cuplurile de același sex, dar cea
din Africa condamnă homosexualitatea.
Biserica Evanghelică
Lutherană. Bisericile Evanghelice-Luterane, grupate în Federația Lutherană,
sunt Bisericile;și obștile bisericești care au acceptat Reforma
protestantă și care urmează, într-o măsură mai mare sau mai mică,
teologia preotului Martin Luther, numită și lutheranism.
Lutheranii din România sunt reprezentați oficial
prin două instituții: Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din
România (a credincioșilor de naționalitate germană) și Biserica
Evanghelică Luterană Sinodo-Prezbiteriană (a credincioșilor maghiari și
slovaci).
În 1517, când Martin Luther și-a fixat cele 95 de
teze pe ușa unei biserici din Wittenberg;(Germania) cu scopul de a provoca adevărul, a
început Reforma care a modificat, pentru secole, alianțele politice și
religioase.
În paralel cu Luther, Calvin a continuat
dezvoltarea și a perfectat doctrina Reformei în;Geneva . Lucrarea lui, Institutele
religiei creștine, publicată inițial în 1536 la Basel și urmată de
multe alte ediții, a definit noul înțeles al modului de viață creștin și al
creștinismului ca structură intelectuală și practică.
Biserica Reformată
- cunoscută și sub denumirea de Biserică Calvină, este o biserică
creștină creată în urma Reformei protestante. Doctrina Bisericii Reformate se
bazează pe interpretările scrierilor din Noul Testament enunțate
de Ulrich Zwingli și Jean Calvin. Dat fiindcă cei doi fondatori
au activat în Elveția (Zwingli la;Zürich, iar Calvin la Geneva ), denumirea latină a
învățăturii propagate de ei este Confessio Helvetica ("credința
elvețiană"), spre deosebire de Confessio
Augustana ("credința de la Augsburg "),
adică cea răspândită de Martin Luther.
Reformații mai sunt numiți și hughenoți sau calviniști.
Calvinismul respinge dogma prezenței reale a "trupului
și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția
episcopatului, închinarea și slujirea la chip cioplit, icoane și statui (practica
respinsa si de ortodocși), îmbogățirea clerului etc. Predicatorii sunt aleși de
către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual
de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor și a celor
condamnați la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberul
arbitru susținut în ortodoxism.
Biserica Unitariană
- (din latină
"unus", unul singur) a apărut în contextul reformei
protestante ca o critică la dogma trinitară (credința în Sfânta
Treime). De aceea adepții acestei religii sunt cunoscuți și
ca antitrinitarieni.
Deviza Bisericii Unitariene este:Un singur Dumnezeu - Egy az Isten -Unus est
Deus – God is One.
La mijlocul secolului al XVI-lea, sub influența medicului
italian Giorgio Biandrata și sub conducerea lui Francisc David
(promotorul religiei unitariene), a avut loc în Transilvania o puternică mișcare unitariană, care a dus în
final la acceptarea Bisericii Unitariene din Transilvania, pentru prima
dată în lume, ca religie recunoscută oficial.
Biserica Metodistă.
Religia metodistă îşi are originea în Anglia .
Astfel, trezirea metodistă a fost cea de a treia trezire spirituală din Anglia,
având loc după Reforma din secolul al XVI-lea şi după puritanismul din secolul
al XVII-lea. Ea a fost declanşată de John Wesley (1703-1791), care a dominat
secolul în domeniul religiei. Istoricii sunt de acord că alături de Revoluţia
Franceză şi de Revoluţia Industrială, metodismul este unul din marile fenomene
istorice ale secolului, şi unii susţin că predicile lui Wesley au salvat Anglia de o revoluţie similară cu cea care a avut loc în
Franţa în 1789.
Metodismul este o doctrină
religioasă protestantă care preconizează practicarea
"metodică" a pietății și a evlaviei și a fost o reacţie contra
bisericii de stat din Anglia - Biserica
Anglicană.
În anul 1992 a fost înființată prima Biserică Metodistă în
România de către un misionar coreean. Biserica Metodistă s-a extins între timp,
înființând filiale în mai multe orașe din România.
Bisericile Neoprotestante
– au fost inițial curente religioase în cadrul marilor culte protestante,
apoi biserici protestante de sine stătătoare. Adepții acestor culte creștine
pun accentul, ca și întemeietorul protestantismului, Luther, pe biblie (Sola
Biblia), repudiind aproape in corpore tradițiile nebiblice și
precreștine,
caracteristice bisericilor tradiționaliste catolice și ortodoxe.
Pe de altă parte aceste culte au introdus și elemente noi
de ritual preluate din textul biblic, pentru a le înlocui pe cele
tradiționale. Aproape toate aceste biserici practică botezul la
maturitate, deoarece conform neoprotestanților Isus Hristos a
acceptat să fie botezați doar adulții aflați în deplină conștiință a credinței
în Dumnezeu. Pe copii doar i-a binecuvântat, afirmând că Împărăția Cerurilor
este rezervată celor ca ei. Exemple: adepții Bisericii creștine după
Evanghelie (a nu se confunda cu evanghelicii luterani),
baptiștii,penticostalii, Frăția
Plymouth,congregaționaliștii,mormonii, adventiștii de ziua a
șaptea, nazarinenii, Martorii lui Iehova, etc. Conform lui Bart
Ehrman, o multitudine de grupuri de creștini contemporane își refuză unul
altuia epitetul de ”creștini”.
Biserici vechi
orientale - sunt Bisericile apostolice care au refuzat să recunoască hotărârile Conciliului
din Calcedon, din anul 451, rupând comuniunea cu Biserica
Romano-Catolică și cu Biserica Greco-Ortodoxă: Biserica ortodoxă
coptă (în Egipt), Biserica ortodoxă etiopiană, Biserica siro-iacobită
din Antiohia, Biserica ortodoxă malankară (în sud-vestul Indiei), Biserica
apostolică armeană si Biserica autocefală după Conciliul din Efes: Biserica
asiriană a răsăritului.
Biserica
Vetero-Catolică ori Veche-Catolică sau Biserica Creștină Catolică
e o uniune de Biserici locale,
ce aparțin de Utrecht ,
rupte din Biserica Catolică romană în 1870.
Bisericile Porvoo
reprezintă o comuniune de 12 Biserici europene, în ”comuniune de altar și
scaun” = intercomuniune în euharistie și hirotonie. Tratatul a fost semnat în
anul 1994 în orașul Porvoo (Borgå) din Finlanda. Bisericile
participante sunt Bisericile anglicane de pe insulele britanice,
Bisericile evanghelice scandinave, baltice și din Islanda, precum și
Bisericile episcopale din Peninsula Iberica.
Adăugând la lista aceasta de biserici creștine (care e
incompletă) toate celelalte culte religioase – numite generic religii – cu
toate “ramurile lor”, cred că se poate deduce unul dintre motivele pentru care
e jale-n lumea asta mare. Toți aceștia sunt convinși că ei sunt deținătorii dreptei credințe. Se presupune – unii
presupunem – că religia este o cale prin care omul poate ajunge la divinitate.
Dar credincioșii si păstorii lor par a urmări cu totul alte scopuri, și speră –
numai credincioșii – chestiuni pe care Dumnezeu nu le-a promis niciodată celor
care nu îi urmează Cuvântul cu gândul, vorba și cu fapta – e inutil să se roage
cineva cât timp mai apoi își găsește scuza pentru a-și lovi aproapele cu
gândul, vorba sau fapta. Om bun poate fi oricine, fie că e înregimentat într-un
cult religios fie că e liber cugetător. Nu trebuie să fiu “om religios” pentru a ști că nu e bine să
râvnesc la bunul altuia, ca exemplu. Omul bun este acela care nu așteaptă
recompensă și sau recunoștință și sau recunoaștere pentru faptele sale. Binele ar trebui făcut așa cum se face răul:
pe ascuns. Pe de altă parte, bogăția afișată de clerici este în perfect
dezacord cu spusele Fiului: renunță la tot și urmează-mă, Fiu care mergea El
către credincioși, să îi învețe, nu îi chema sub un acoperiș ridicat cu bani
grei și în care se vând cuvintele Lui de către oameni care – în unele cazuri
(cele mai multe) - nu au har. Părerea mea.
Noi informații,
critica sau corectarea unor date sunt binevenite – cu rugămintea de a fi aduse
în cuvinte care să nu lezeze persoanele care ajung să citească acest text.
Mulțumesc.