Fericirea?!

Cine îmi poate spune ce este fericirea?!

Aştept un răspuns dar se aude doar vântul…

- Tu, floare, ce-mi poţi spune?

- Fericirea mea este soarele de primăvară, lumina şi apa binefăcătoare a ploii.

Privesc la Soare; mi-e cald şi fug la umbra unui nuc bătrân.

Alerg prin ploaie… Ce rece este! Mi-e frică să nu răcesc!

Nu, aceasta nu este fericirea mea…

- Tu, pasăre, spune-mi: ce este fericirea?

- Şoapta vântului pe struna viorilor de tei, parfumul florilor, culoarea naturii, zumzetul gâzelor, glasul privighetorilor - pe care îl invidiez dar îl ascult cu drag.

Sunt in mijlocul naturii. Simt cum se revarsă in sufletul meu liniştea pădurii… Iubesc natura dar nu sunt fericit.

- Tu, omule, te ascult… Vorbeşte!

- Apropierea sufletească de un semen al tău. Să aduni pentru el toată dragostea de care eşti in stare; să culegi roua de pe flori şi să-i speli obrazul. Din cer şi mare să-i faci viitorul senin. Să-nveţi cântecul naturii in fiecare anotimp (şi să i-l şopteşti noaptea, alungându-i visele urâte şi gândurile negre). Te îmbraci in flori şi raze de soare să îi aduci liniştea in suflet şi încrederea într-o dragoste curată.

Acum plec, pentru că mă aşteaptă fericirea!

Dacă ai încredere in ce ţi-am spus, meditează.

Îmi ţin capul între palme şi meditez, meditez, medi…