Poveste despre un caine si stapanul lui

(pe scurt)

Intr-o seara de toamna, cand deja se intunecase, mergeam cu pasi grabiti spre casa – eram, deja, in intarziere si stiam ca mama imi va face observatie.

La parterul unui bloc pe langa care trebuia sa trec functiona o sala de biliard. Usa era deschisa, se auzeau glasuri de barbati al caror ficat parea imbibat in alcool si fumul gros al tigarilor pe care le fumau iesea in valuri in strada, ca o ceata toxica. Am vrut sa ocoloesc – desi pierdeam si mai mult timp – dar am vazut un individ care lovea un caine – un caine lup superb – cu tacul de biliard. Oricine putea observa ca barbatul e beat… L-a lovit de cateva ori si apoi a intrat in sala… Cainele a ramas afara, cu coada stransa intre picioare, cu fatza indreptata spre usa spatiului in care intrase cel care l-a batut. M-am apropiat de caine… M-a privit cu ochi mici, cu urechile lasate si capul l-a plecat imediat. Am intins mana, sa ii mangai crestetul… M-a marait usor, dar nu s-a miscat. Mi-am continuat gestul si tremurul cainelui a incetat – se lasa mangaiat; s-a asezat pe asfaltul rece si umed. Cand sa plec – cu inima stransa – am vazut in apropiere niste ochelari pentru vedere – de calitate, categoric, si in mod sigur necesari celui care i-a pierdut si care nu puteau fi decat ai celui care a batut cainele. Primul impuls a fost sa zdrobesc ramele sub talpa groasa a ghetei, dar m-am razgandit. Am luat ochelarii si am intrat in sala plina de fum si de indivizi care mai mult se certau decat jucau biliard. O clipa au amutit, vazandu-ma, dar si eu am intepenit, in prag.

- Acesti ochelari cred ca sunt ai dv – ma adresez celui pe care nu il puteam confunda...

Isi pipaie automat buzunarul de la camasa si zice:

- Da-i incoa’! Unde mata i-ai gasit?

- Acolo unde ati batut cainele cu tacul…

Mai multe glasuri, ingrosate, au marait dezaprobator la cuvintele mele, dar majoritatea chiuiau: “Asa, ma, iti bati cainele; bate-l ma, ca merita – du-te de-l mai bate, sa vedem ce face salvatorul necuvantatoarelor!”

- Il bat cat vreau si cand vreau! mi se adreseza proprietarul cainelui. E campion, are trei medalii… Face numai ce zic eu…

- Tocmai pentru ca e campion ar trebui sa nu il mai bateti – indraznesc, de parca vorbea gura fara mine.

- Hai, mars de-aici ca-ti dau si tie vreo doua cu tacul…

M-am retras din calea tipului beat, dar el m-a urmat afara, amenintator. Dar n-a ridicat tacul la mine, ci l-a cainele care sedea unde il lasasem… Cainele s-a ghemuit, scancind – stia ce il asteapta – dar mi-am interpus bratul intre tac si caine. Nervos, individul a tabarat pe mine. Cativa dintre cei care asistau la scena amuzandu-se si-au dat seama ca amicul lor a cam scapat de sub control si au sarit sa intervina, strigand la el sa inceteze…Dar pana sa intervina fizic cainele a sarit de la locul lui si si-a inclestat coltii in bratul celui care-i era stapan. Individul urla… dar cainele smucea din brat. Cineva a chemat ambulanta si politia… Pana sa ajunga acestia m-am apropiat de caine si l-am mangaiat – mi-a aruncat o privire cruda, cu ochi injectati, dar am continuat sa il mangai, pana cand bratul stapanului – la prima vedere grav afectat – a fost eliberat.

Au venit politistii si au luat declaratii. Medicul nu l-a convins pe individul ranit sa mearga la spital. Unul dintre politisti s-a oferit sa ma conduca acasa, pentru a fi sigur ca betivul nu va dori sa se razbune…

Cainele lup nu mai raspundea comenzilor primite de la stapan si se apropia de mine din ce in ce mai mult, aratandu-si coltii cand barbatul dorea sa-i puna lesa…

- Nu prea vrea sa vina cu dumneavoastra – zice un politist.

- Sa-l ia naiba! Ca tot e batran si o sa ajunga sa manance de pomana… Ia-l naibii de-aici! Na! Imi arunca spre fatza lesa confectionata din zale groase… Mars de-aici acum!

Priveam la politist si el la mine. Amicii omului beat imi ziceau sa iau cainele si sa plec. Am plecat, si cu voia politistului – care m-a chemat la sectie a doua zi…

Fara lesa, cainele m-a urmat pana acasa… unde mai aveam o catelusa – alta rasa – si care l-a primit cu bucurie (era o catelusa foarte prietenoasa). Au dormit amandoi in acelasi culcus…

Am fost la sectia de poilitie – nu am facut plangere impotriva agresiunii – si am mers impreuna cu un politist la adresa betivului. Ne-a deschis o femeie pe al carui chip greutatile vietii se citeau usor. Dintr-o camera au navalit doi copilasi desculti, imbracati in trening – pareau sa aiba intre 3 si 5 ani…

- L-a adus pe Nino? A venit Nino? strigau pocind usor cuvintele.

- Nu – i-a temperat mama. Nino nu mai vine; asa-i? il intreaba pe politist.

- Doar daca nu v-a mai fi batut… - zice acesta. Imi puteti garanta aceasta?

- Nu… sopteste femeia. Ne loveste si pe noi, uneori… cand intervenim pentru a nu-l mai bate pe Nino…

- Mami, dar il vrem pe Nino…

- Si eu il vreau, dar cum…? Stiti cum e tata cand e suparat…

- Plecam la bunica si il lasam singur aici…

- Da, cred ca asa vom face…

Nino a locuit sase luni la un crescator de caini, care este si dresor. L-am vizitat cat de des am putut si mereu m-a primit dand din coada de bucurie. Apoi, Nino s-a mutat cu cei doi copii si mama lor. N-a mai concurat niciodata, dar a fost iubit iar el si-ar fi dat bucuros viata pentru cei care l-au scapat de bataile crancene si zilnice… M-a recunosct ani la rand… Acum e mort, s-a dus langa catelusa mea.

Pe nimeni nu mai intereseaza acum ce face primul proprietar al cainelui lup… Dar alt caine nu mai are, pentru ca alcoolul i-a erodat nu doar creierul, ci si viata.