Un om şi câinele lui - poveste cu morală

Un om îşi plimba liniştit câinele. Brusc, un scrâşnet de fiare. Priveşte omul in jur dar nu vede nimic şi îşi continuă drumul. Iarba părea mai verde, cerul mai albastru şi mergeau pe un drum poleit cu aur, pe lângă un gard din marmura - pe care nu îşi amintea să-l fi văzut până acum. Au ajuns la o poartă minunat lucrată, încrustată cu perle şi pietre preţioase care străluceau sub razele de soare. Un om şedea in faţa porţii.

- Te rog, spune-mi unde ne aflăm.

- La poarta Raiului - răspunde cel din faţa porţii.

- Putem primi puţină apă?

- Bineînţeles, intră şi vei primi.

Omul încearcă să păşească, urmat de câine.

- Scuze, dar animalelor nu le este permis accesul.

- Dar e prietenul meu; de ce nu poate intra?

- Pentru că animalelor le este interzis accesul.

Omul decide să renunţe la apă. Îşi ia câinele şi porneşte mai departe. Tot mergând, pe un drum care arată altfel acum, ajung lângă o poartă modestă, din lemn, fără gard. Lângă aceasta era rezemat un om care citea dintr-o carte.

- Putem primi puţină apă? întreabă omul.

- Bineînţeles, cu plăcere. Intraţi şi beţi pe săturate.

Cei doi au intrat şi au băut apă rece de la fântână până şi-au potolit setea; câinele a băut din castronul aşezat lângă fântână.

- Mulţumesc - spune omul care plimba căinele. Unde ne aflăm?

- In Rai - le răspunde portarul.

- Am mai trecut pe lângă o poartă şi am mai vorbit cu un portar şi el mi-a spus că la poarta lui e intrarea in Rai...

- Te referi la strada aurită şi la poarta cu perle? Acolo e intrarea in iad.

- Şi nu vă deranjează că se folosesc de numele vostru?

- Nu - răspunde portarul, zâmbind. Noi suntem bucuroşi că ei păstrează pe toţi aceia care sunt gata să-şi părăsească prietenii, să îi lase afară.