Pagini

2012-09-11

Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu – Brașov

La intrarea în Brașov dinspre Vest (Sibiu, sa zicem) se vede un turn care pare să păzească cea mai veche clădire din oraș - situată la capătul străzii Lungi (la nr. 251), la poalele dealului Șprenghi (Gespreng). Este singurul așezământ păstrat din primul nucleu urban medieval al Brașovului - zona în care a fost construită reprezintă vatra orașului de azi.
În cimitirul evanghelic este înmormântat și Hans Mattis-Teutsch (v. nota 1)

Strada Lungă (Ulița Lungă, numită cândva) își păstrează aspectul medieval: casele sunt aliniate și porțile înalte. La capătul acesteia se află Dealul Șprenghi, unde se presupune că a existat o mică cetate de apărare construită prin secolul VI.
În documentele vechi clădirea apare și cu denumirea “Biserica celor trei orfane”. Legenda spune că trei tinere au donat bisericii tot ce au avut și când au părăsit această lume, în semn de recunoștință, enoriașii și preoții au hotărât să le îngroape sub altar (nu reușesc să găsesc mai multe informații despre această legendă).

Se presupune ca în anul 1223 (alte surse se referă la o dată între 1225-1260) a fost pusă piatra de temelie a bisericii, dar construcţia s-a terminat abia în anul 1280. Ridicarea acestei biserici fortificate a fost inițiativa cavalerului german Herman von Salza (v. nota 2), după modelul mănăstirii cisterciene de la Cârța. Sextil Pușcariu o descrie ca fiind “nu o simplă casă de rugăciuni sătească, ci o catedrală mică orășenească”.

Planul inițial de la începutul sec al XIII-lea prevedea ridicarea a două turnuri pentru fațada lăcaș, așa cum au catedralele, ceea ce indică faptul că a fost destinată a fi biserică parohială.
Contextul istoric a făcut să i se construiască doar un turn.

Biserica Sf. Bartolomeu este singura biserică evanghelică din Ardeal care și-a păstrat hramul inițial după reforma religioasă din sec al XVI-lea când multe biserici catolice săsești din Transilvania au fost transformate în unele de confesiune evanghelică luterană.

Cartierul de blocuri care s-a construit în 1980 pentru a face loc miilor de muncitori aduși, de prin alte zone, în Brașov și-a luat numele lăcașului de cult.
În 1395, între zidurile Bisericii Sfântul Bartolomeu, Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti, a semnat Tratatul de alianţă cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei.
În 1437, Vlad Ţepeş a fost luat ostatic împre­ună cu fratele său, Radu, de către sultanul Murad, pentru a-l forţa pe tatăl lor, principe al Valahiei, să-şi respecte alianţa cu Înalta Poartă. În acest context, în 1438, Vlad a fost obligat să ia parte la o incursiune organizată de turci în Ţara Bârsei. În 1442, ajutat de Ioan Corvin Huniade, a evadat şi s-a căsătorit cu Anastasia-Maria, nepoata Sofiei Jagello, regina Poloniei (unii spun că a fost nevoit să încheie această căsătorie).
În 1453, Vlad Țepeș, pe când era ofiţer la Şchei, a întâlnit-o pe Katharina, o tânără săsoaică de care s-a îndrăgostit nebuneşte. Cinci ani mai tîrziu, domnitorul a devastat locaşul de cult, apoi a făcut-o şi Gabriel Bathory, în 1611.
Au avut loc mai multe invazii, ale tătarilor şi ale altor popoare, apoi Petru Rareş şi Vlad Ţepeş au invadat Ţara Bârsei, jafurile şi incendiile afectând grav clădirea, iar în 1611, Bathory, principele Ungariei, a distrus biserica în totalitate. Cutremurele care au avut loc au contribuit la degradarea construcţiei. Abia între 1634 şi 1636 biserica a fost din nou ridicată şi a primit forma de cruce pe care o are şi azi. Până atunci a fost bazilică, având o navă principală şi două nave secundare. La început a fost catolică, dar începând cu anul 1553, a devenit biserică evanghelică.
**
Se presupune că Biserica Bartolomeu, Cetatea Brașov și cetatea Șprenghi au fost conectate cu un întreg ansamblu de pasaje subterane(tuneluri), care ar putea fi practicabile și azi.
La demolarea unui imobil din zona s-ar fi descoperit intrarea în unul dintre aceste tuneluri.
Se zvonește că Brașovul are sub el o adevărată rețea de catacombe. Pe ici-colo s-au descoperit anumite “intrări” dar nu se înțelege foarte clar dacă duc spre tuneluri practicabile, spre pivnițe sau sunt doar legende – deși este de presupus că un oraș de graniță trebuie să fi avut anumite căi de retragere rapidă a locuitorilor în cetăți, în caz de pericol armat. În mod clar, însă, există tuneluri – unele par a fi naturale, dar se poate observa intervenția omului: în cazul celor descoperite nu s-a putut stabili cu exactitate încotro duc.
**
În ultima Duminică dinainte de 24 August (Sfântul Bartolomeu) are loc pelerinajul la Hramul Sfântului. Comunitățile săsești din zonă se întâlnesc în acea zi pentru a participa la slujba festivă. Apoi urmează cântece, fanfara și dansuri populare germane.
În incinta bisericii există și un muzeu etnografic cu mai mult de 1500 de obiecte donate de emigranți și care prezintă o gospodărie tipic săsească.

Note:
1. Hans (Johannes, Janos, Ioan) Mattis-Teutsch (n. 13.08.1884 - d. 17.03.1960, Brașov) - este unul dintre înnoitorii artei plastice de la începutul secolului al XX-lea, figură proeminentă a expresionismului european, creator original care şi-a făurit propria viziune artistică. Putem afirma că este singurul artist din sudul Transilvaniei care face prima dată trecerea de la figurativ la abstract, astfel marchează un moment de referinţă în istoria artei din România (îl descrie astfel Bartha Árpád, directorul Muzeului de Artă BV, în 2009, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la nașterea artistului)
2. Herman von Salza (1165 – 20.03.1239), Mare Mestru al Cavalerilor Teutoni.

6 comentarii:

  1. foarte interesant articolul tau...
    data viitoare cand voi vizita Brasovul am sa caut biserica...
    sunt sigura ca exista o retea de catacombe,ele existau in toate cetatile importante...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As fi incantata sa fiu ghidul tau :) desi sunt convinsa ca te poti descurca si fara mine :)

      Cred ca exista ceva pe la "subsoluri" :) Sunt si cateva pesteri destul de lungi si intortocheate - inclusiv in muntele Tampa, unde a fost, candva, o cetate (in varf) pe care a distrus-o Iancu de Hunedoara, sa nu cada (chipurile) in mana cotropitorilor - cetate pe care (scriu istoricii) nu reusise nimeni sa o cucereasca.

      Viata fericita!

      Ștergere
  2. Si mie mi s-a parut foarte interesant. Si binevenit, fiindca daca tu n-ai fi scris, nu as fi stiut nimic despre aceasta biserica. O stiam doar ca si constructie. Cat despre reteaua subterana de canale, catacombe, cum le-o mai spune, cred ca exista. Poate nu e chiar foarte extinsa dar sigur exista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elly, tu esti "vinovata" de toate cele pe care le tot scriu! :) Mi se trage de la ideea ta pentru povestea cu parfum interbelic! Incercand sa ma informez atunci mi-am dat seama ca sunt multe chestiuni pe care nu le cunosc despre oras si, pe de alta parte, informatiile pe net sunt cam razlete, pe mai multe site-uri si telegrafic prezentate. O sa ma aleg cu o... monografie! (nu public chiar tot ce as vrea sa scriu pentru ca e prea mult pentru un blog, dar... cine stie? poate ca voi publica, totusi)

      Viata fericita!

      Ștergere
  3. Multumesc pentru informatii! Am fost in Brasov de multe ori si il cunosc destul de bine .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere! Tu ai fost in Brasov si il cunosti destul de bine... eu traiesc aici (aici m-am nascut) si ma tem ca tu cunosti orasul mai bine! Nu exagerez, pentru ca stiu ca nu stiu prea multe despre istoria orasului, despre legende! Acum le descopar! :)

      Viata fericita!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.