Povestea parfumată a podgoriei magice: Parfumul vinului nobil

Ca în fiecare an, de când moștenise podgoria, era prezent la începutul culesului. Îi plăcea să îi privească pe oameni cum adună strugurii, îi așează cu grijă în coșuri de răchita pe care apoi le poartă pe umăr sau în brațe spre carul cu boi care așteapta – în spiritul tradiției - la margine. Uneori luase și el parte la acest ritual, dar nu avea îndemânare și nu voia sa îi încurce. Iubea vița de vie ca și cum ar fi fost ființa cu o conștiință proprie, cu voință și capabilă de a iubi.

Drumul scăldat în soare, dintre vii, ducea la foișorul construit deasupra cramei, unde la această ora se aflau cațiva angajați și o degustătoare. Aveau intenția să lărgească gama de vinuri și piața de desfacere și de aceea aveau nevoie de sfaturile cuiva care se pricepe la ce-și doresc oamenii și care poate citi vinul altfel decât privind eticheta. Era nerăbdător să se termine cu degustarea pentru că foișorul era locul lui preferat, departe de tot și de toate, numai cu găndurile și amintirile.

În seara care se lăsa peste întinderea viilor și a dealului urma – pentru prima dată – să fie de fața și turiștii, la focurile făcute din vița uscată... Nu prea dorea oaspeți pentru că nu era tocmai sociabil – prefera compania oamenilor pe care – mai mult sau mai puțin – îi cunoștea. În general, străinilor nu prea știa ce să le spună – dacă nu erau potențiali parteneri de afaceri.

Se auzeau glasurile celor care pregăteau rugurile, așezau mesele și vasele pentru petrecerea ce va urma – ritual în fiecare seară căt durează culesul. Îi plăceau aceste petreceri care se prelungeau destul de mult în noapte, dar nu participa la dansul încins în jurul focului, acompaniat de muzică lăutărească.

Gusta cu plăcere din producția de vin din anii trecuți – vin de calitate extra, premiat – și învăluia cu privirea întinderea verde, șiruri de viță de vie aliniate ca oștenii vechilor domnitori. Și sus, pe deal, foișorul din lemn trona ca o cetate mică, cetate pe care toți acești oșteni înveșmântați în verde păreau gata să o apere.

Când noaptea s-a lăsat, locul unde se afla era luminat numai de aștrii argintii care se aprindeau rând pe rând pe bolta ca de catifea. S-a ridicat și a pornit pe drumul care duce spre foișor, depărtându-se de oamenii care se distrau în vale. Se imagina ca domnitorul care-și trece oștenii în revistă. Zâmbi gândului. În foișor luceau luminile felinarelor – nu știa cine să le fi aprins. Poate cineva care știa cât de mult îi place să-și petreacă serile acolo, pe buza dealului pietros care se termina cu o prăpastie. Migdalii care aruncau umbre ciudate în lumina stelelor îl fascinau.

La ultima treaptă ce ducea în foișor s-a oprit, tresărind. Din scaunul balansoar îi zâmbea o femeie cu părul lung, ușor ondulat, de culoarea frunzei de viță ruginii, cu nuante galben auriu de chardonay, pe care și-l imagina mirosind ca fânul proaspăt cosit într-o poiană însorită sau ca florile de salcâm. Nedumerit, a zâmbit la rândul său, gândind că e degustătoarea, pe care evitase s-o întâlnească. A salutat-o și apoi a aruncat o privire scurtă spre masa unde era așezat un coșulet din răchită în care zări câteva sticluțe de parfum aranjate între frunze verzi de viță de vie și un ciorchine cu boabe negre agățat pe toartă. Zâmbi din nou: se pare că cineva îi făcuse un cadou minunat, știind pasiunea lui pentru parfumuri și pentru vin. Erau acolo o sticluță de Sheer, Stella McCartney, care se deschide cu note de struguri și prune, în inimă cu trandafiri dulci – cultivați în munții Persiei de peste 500 de ani – împrospătat cu lămâie și măr verde într-o bază caldă de chihlimbar. Un flacon de Princesse Muscat de Comptoir Sud Pacifique, care începe cu note de zmeură, bergamota și afine, înviat cu orhidee, iasomie și mango, care se lasă pe o bază din lemn de santal, mosc și struguri. Și la mijloc, la loc de cinste, minunata Acqua Colonia Royal Riesling, cu nota predominantă de strugure alb – regele strugurilor albi – dar și lavandă și cimbru, în sticluță transparentă, lucrată în relief, arătând ca fațetele unui diamant pur.

Tânăra s-a ridicat, apropiindu-se încet de el. Rochia galben-pai ca sauvignon-ul avansat în timp o făceau să pară – în mișcare – precum vinul auriu care își găsește locul în cupă. Ochii de culoarea frunzelor tinere, strălucitori ca muscat ottonel în cupe de cristal fin, privit în lumina Soarelui își ațintiseră privirea în ochii lui. Buzele de culoarea merlot-ului tânăr i-au șoptit - n-a auzit ce; își imagina doar că buzele acelea trebuie să aibă gustul și parfumul delicat al afinelor. Brațele ei lungi arătau ca lăstarii în bătaia vântului de seară și păreau străvezii ca și cârceii, în lumina tremurândă împrăștiată de felinarele din rachită care luminau foișorul construit de strămoși.

O privea, fascinat, cum se apropie de balustrada foișorului, pe buza prăpastiei. Trupului ei parcă turnat în aur se profila pe orizont, luminat de razele argintii ale Lunii pline. Părul lung, arămiu, îi acoperea spatele. O vedea sorbind vinul roșu din pahar, îndepărtându-se din ce în ce, plutind deasupra prăpastiei care se deschidea dedesubt ca o gaură neagră, precum un spirit al vinului. A întins brațul s-o oprească, și a făcut câțiva pași repezi spre ea dar s-a împiedicat de ceva și s-a oprit, ușor amețit. Privi spre genune dar himera se volatilizase. Se sprijini de balustrada solidă și termină ultima picatură de vin auriu din cupă.

Primul bob din ciorchinele Povestilor Parfumate îl găsiți la Mirela