O dorință a omului: longevitatea

Longevitatea lui Matusalem – unul dintre patriarhii antediluvieni – este proverbială: a trait 969 de ani. In Biblie sunt mentionați mulți oameni care ar fi trăit sute de ani, dar Matusalem a trăit cel mai mult. Noe – cel care a construit Arca – a trăit “numai” 950 de ani. Unii au încercat să explice longevitatea oamenilor menționați în Biblie, și s-au gândit că e, de fapt, vorba despre luni de zile și nu de ani! O altă teorie este că aceste vieți supranatural de lungi au fost inventate pentru a se stabili anumite genealogii bazate pe nume puține dar care să acopere perioade lungi de timp. Or mai fi și alte teorii, dar acum nu-mi vin în minte (nu pentru ca le-am uitat, ci pentru ca n-am auzit despre ele).

E adevărat, au existat și există oameni care au trăit mult peste o sută de ani, dar puțin probabil să fi ajuns la câteva sute! În fiecare epocă trebuie să fi existat măcar o persoană care să fi depășit cu mult speranța de viață specifică acelei epoci. Omul de azi trăiește cam de trei ori mai mult decât omul din Cro-Magnon. Studii de dată mai mult sau mai puțin recentă plasează bariera biologică a speciei umane pe la vârsta de 110 ani…

Un columbian a murit, în 1958, la vârsta de 160 de ani – record pe care poșta columbiană l-a comemorat printr-o emisiune poștala cu legenda “cel mai bătrân om din lume”… Și azi, în lume, sunt oameni longevivi! Îmi amintesc că prin anii ’90 citeam în revista “Magazin” că un arab s-a lasat de fumat când a împlinit vârsta de 105 ani (iși dorea să nu moară din cauza fumatului!) Dacă e doar o poantă publicată cu titlu de informație îmi pare rău, dar așa am citit-o și așa o transmit - pentru că nu o pot verifica.

Oamenii își pun speranța în “cuceririle științei” pentru a ajunge să trăiască mult și sănătoși. În cartea “Când omul devine mașină” (1971), autorul – jurnalistul american David Rorvik – scrie despre înlocuirea organelor bolnave cu echivalente artificiale. Jurnalistul prezintă această “mutație” ca fiind un pas înainte făcut de umanitate – și mulți i-au dat replica: “sau către inumanitate!” Dar azi avem celule stem – și deja se promovează “asigurarea stem” (just in case!) Avem și transplantul de organe… și un comerț înfloritor cu aceste organe. Dar… de când e lumea-lume orice descoperire benefică are și o latura… malefică (pentru simetrie, pentru echilibru, pentru că binele și răul sunt cele doua fețe ale unei monede – alegeți voi sau adăugați)

Pentru a trăi mult oamenii au visat (și-au imaginat) și… supranaturalul!

Vampirismul, de exemplu. Vampirul nu este un defunct – cum zice toată lumea - ci este un ne-mort. Nosferatu e ne-mort. Vampirul e o ființă (sau entitate?) imobilizată pe frontiera dintre cele două mari lumi: Viața și Moartea. Un om devine nemuritor – ca vampir – cel mai adesea împotriva voinței sale, fiind prada unui alt vampir. Dar această semi-imortalitate este mai mult blestem decât binecuvantare! Cine ar dori să trăiască o veșnicie, chiar tânăr fiind? Da, un vampir, probabil – pentru că nu are… conștiință, nu are sentimente, doar semi-trăiește și atât!

Sunt oameni care cred că vampirii există – unii afirmă că ar fi vorba despre porfirie, o boala a sângelui pe care nu au putut-o explica în trecut și au inventat o legendă.

O alta “cale” de a deveni longeviv sau nemuritor poate rezulta dintr-un pact încheiat cu forțele întunericului. Anumiți vrăjitori, practicanți ai magiei negre braziliene – macumba – au putut trăi astfel peste doua secole! Aceasta “teorie” m-ar duce cu mintea la Matusalem (o fi fost un macumba?) Totuși: peste doua secole?! Evident: ceea ce nu am văzut / cunoscut eu nu înseamnă că nu există dar… totuși! Două secole?! De ce numai două? Da, se “precizează” imprecis: peste două secole. Dar întrebarea rămâne valabilă: de ce numai “peste două secole” și nu “peste trei secole”? S-au plictisit de viață sau pentru atăt era pactul? Oricine ar trebui să recunoască: întrebari pertinente…

Autorii de SF au imaginat o forma de vampirism psihic care permite oamenilor bătrâni să reîntinerească absorbind energia vitala a tinerilor (sunt oameni care vorbesc despre vampirism energetic – oameni lânga care, dacă stăm prea mult, începem să ne simțim fără vlagă iar ei sunt din ce în ce mai energici, mai vioi)

“Calea Regală” spre longevitate și – probabil – spre nemurire este calea marilor ocultiști, a alchimiștilor. Alchimia se prezintă ca o tentativă de recucerire – prin cunoașterea / aflarea secretelor străvechi, a privilegiilor pierdute la momentul alungării din Rai: imortalitatea este unul dintre ele! Alchimiștii au petrecut mii de ani – din generație în generație – încercând să redescopere “elixirul de aur” care să le permită să traverseze secolele realizându-și scopul final: transmutarea corpului și revenirea la imortalitatea adamică.

Conform tradiției, câțiva adepți faimoși – între care: Nicolas Flamel, contele de Saint-Germain, alchimistul arab Artephius sau faimosul Fulcanelli – au reușit să obțină această transmutare.

Imaginația oamenilor – cu privire la longevitate și imortalitate – este bântuită din timpuri imemorabile.

În epopeea lui Ghilgameș (mitologia asiro-babiloniană) – scrisă în mileniul al III-lea î.e.n. se evocă posibilitatea existenței nemuririi. Această teorie traversează istoria literaturii până în secolul al XIX-lea, dupa care se pierde într-un curent fantastic ce tratează imortalitatea ca pe un blestem. A se vedea “Jidovul rătăcitor”, scris de Eugene Sue (1845), ciclul “She, cea care trebuie supusă” – scris de Sir Henry Rider Haggard (1887-1923), “Dracula”, de Bram Stoker (1897) și altele. Toate ilustrează goana după un vis care se dovedește a fi, până la urmă, un coșmar fizic și psihic.

În mileniul trei evoluția științei oferă noi resurse și imaginația autorilor e stimulată, dar se păstrează ideea că o longevitate exagerată nu poate aduce decât neplăceri, plictiseală și chiar suferințe. Daca mai luăm în calcul longevitatea sau nemurirea obținute în urma unui pact cu forțe ale întunericului e și mai rău. Faust încheie un pact inacceptabil, cu diavolul, pentru a obține o nouă tinerețe. Acest mit poate fi întâlnit și în “Maestrul și Margareta”, romanul scriitorului rus Mihail Bulgakov (1891-1940). Dar îi urmează multe altele…

Morala acestor opere pare să fie una: să nu încercăm să modificăm legile impuse de Natură.

(de-a lungul timpului de prin reviste culese, dar decupajele nu aveau si numele revistelor sau al semnatarilor articolelor)

Epopeea lui Ghilgameș, povestită pe scurt, o aflați la Zina

Sunt cercetători care afirmă că nemurirea poate fi posibilă. Au făcut studii pe cobai care îmbătrânesc precoce din cauza unui defect genetic și au demonstrat că, prin reactivarea unei responsabile cu menținerea AND-ului intact, animalele reîntineresc.

"Deși rezultatele noastre nu ne spun deocamdată că și procesul natural de îmbătrânire poate fi dat înapoi în acest fel, acest studiu a demonstrat că, dacă înlăturăm cauza îmbătrânirii, țesuturile afectate au capacitatea de a se regenera”, afirmă Ronald DePinho, unul dintre cercetători.

Zic și eu: au început testele pe oameni? Sunt copiii care suferă de "îmbătrânire precoce". E o șansă pentru acești bolnavi...

Printr-o simplă analiză de sânge va putea fi determinat cu exactitate gradul de "decădere" a țesuturilor în organismul uman.

Un studiu realizat de biologii de la Universitatea Michigan, Houston și Baylor College of Medicine a demonstrat că anumite experiențe senzoriale pot avea un impact foarte mare asupra stării de sănătate (în mod deosebit asupra apariției diabetului) și chiar a îmbătrânirii organismului. Se pare că bioxidul de carbon este prima substanță odorantă capabilă să altereze fiziologia și să accelereze procesul de îmbătrânire. 

sursa foto: Latoro.ro