Pagini

2012-10-21

Povestea parfumată a libertății – parfumul sentimentelor alese

Vinovat dacă râde. Vinovat dacă bea. Vinovat dacă uită. Cum să treacă prin zi? Unde să iasă? Unde să se ducă?
“Adu-mi aproape buzele tale, astfel încât sărutul tău să-mi trezească sufletul” – sunt cuvintele pe care ea i le-a spus, citându-l pe Jalal al Rumi. Și-a apropiat buzele de ale ei și sufletul lui s-a trezit împreună cu sufletul ei. Atunci credea că totul e verde ca Primăvara, și parfumul ei, Alien, îl însoțea pretutindeni. Chiar și acum, după câțiva ani, parfumul în care Thierry Mugler a combinat esențe de ambră albă, de iasomie, de mandarină și vanilie îl avea întipărit în creier - pentru că până și trandafirii foloseau  parfum Alien! Notele florale, lemnoase și de chihlimbar se contopesc într-o armonie perfectă. O bună prietenă râdea de el și de obsesia pentru Alien spunându-i că va sfârși disecat de extratereștri. Iar el zâmbea, spunându-i că acesta este - pentru el - parfumul iubirii neîmpărtășite – dar Iubire, pentru că și numai o singurâ noapte de Iubire poate umple o viață. Se terminase totul când de-abia începuse să fie prea bun pentru a fi adevărat. Pentru că a iubit-o – o iubește – cu atâta putere a eliberat-o. Ar fi putut să o rețină, dar simțea ca “ea” își dorește un alt drum, alături de altcineva. Acum e căsătorită și, poate, fericită.

Muncea din ce în ce mai mult, mânca din ce în ce mai puțin, îi era greu să închidă ochii noaptea și îi era greu să îi deschidă dimineața și fiecare zi începea cu un oftat adânc. Vacanțele nu mai însemnau nimic, prietenii nu mai însemnau mare lucru, nu-i mai păsa că Soarele răsare, nu-i mai păsa de copii! Profesor fiind nu avea dreptul să își ignore elevii, oricât de tristă ar fi fost viața lui.
Draga lui mamă observa cum devine palid cu fiecare secundă care trece. Se ruga de el să se trezească, să privească, din nou, frumusețea Naturii, frumusețea oamenilor! Ar fi dorit să o mulțumească, dar îi lipsea forța. Se simțea vlăguit, ca și cum “ea” a plecat luându-i toată energia vieții.
Mai are cineva timp – sau dorința – de a contempla frumusețea Naturii? Se mai oprește cineva să admire un animal cu puii lui? În goana lui zilnică spre nicăieri omul pierde câte puțin din bogăția sufletului și se amăgește că o recâștigă iubind un alt om, fiind iubit de un alt om.
Buna lui prietenă i-a oferit în dar o sticluță cu parfum L’Homme Libre, combinat de Yves Saint Lauren. L-a stropit din belșug, râzând și recitând - ca o incantație - cuvinte auzite într-un film pe care l-au văzut împreună:
- Ceasul bate pentru toată lumea. Și știm că la un moment dat se va opri. Și la acel moment mai avem timp să spunem doar “La naiba!” Trăiește clipa! E singura care-ți aparține!
Prospețimea mirosului parfumului, ca de pădure deasă, îl înviora iar notele de patchouli – inconfundabile – îmbogățite cu tonuri de nucșoară păreau să vibreze în adâncul ființei.

Oboseala pe care o simțea era – după ani – una placută. S-a întins în pat îmbrăcat, să nu piardă ocazia de a adormi ușor, lin… Pleoapele se lăsau grele și trupul se relaxa, parcă afundăndu-se mai adânc în salteaua moale. Simțea o legănare ușoară, care îl amețea puțin, dar era plăcut, foarte plăcut – ca și cum se legăna într-un hamac invizibil.

Plutea ușor, înălțându-se, din ce în ce mai sus, deasupra pădurilor veșnic verzi – spre o creastă pietroasă albă de Soare. Culorile erau numai verdele pădurii, albul crestei și albastrul cerului. Alte culori nu existau în jurului lui și totul era minunat! Urca, și urca, și nu înțelegea unde și nu înțelegea de ce. Tot ceea ce înțelegea era că trăiește un vis – era conștient că visează și îi plăcea visul; părea că se desprinde din lumea pe care o cunoștea și se înălța către una minunată. Sesiza ceva: liniștea – o liniște în care nici gândurile nu le auzea. Ar fi vrut să rămână înconjurat de liniștea aproape tangibilă… Sus, de pe creasta albă, privea spre pădurea care se vedea înconjurând muntele. Era minunat totul, dar se simțea extrem de singur, ca și cum Timpul se sfârșise. Începea să se neliniștească, pentru că nu îi plăcea singurătatea. Chiar atunci, lângă el, un glas a rostit, clar: “Fii liniștit, marile iubiri vor dăinui”. A privit în direcția de unde venea vocea, dar n-a vazut decât fotoliul care se afla în partea opusă a camerei. Și-a lăsat capul pe pernă, zâmbind. Starea euforică simțită în vis nu îl părăsea. Era în armonie cu sine. Greutatea care îi apăsase pieptul clipă de clipă dispăruse. Respirația nu se mai transforma în acel nelipsit oftat adânc și greu. S-a ridicat, abia așteptând să întâlnească oamenii. Se simțea liber! Era liber să fie cine este, în fiecare aspect al vieții, să trăiască liber cu sine și cu lumea, se simțea inspirat și puternic, un adevărat “homme libre”. Pentru el, parfumul libertății inimii era asociat cu esența de patchouli combinată cu esentță piper, de busuioc, nucșoară, violete…
Era ziua în care a înțeles ce a vrut să transmită Schiller în piesa “Fecioara din Orleans”: mai mult decât viața îmi iubesc libertatea!

Povestea este înscrisă la Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela Pete Tema este aleasă de Mirela 

28 de comentarii:

  1. Cred ca respir si eu din “homme libre” dupa cat de rau mi-a fost ieri! O postare tare frumoasa, ai un 10 plus de la mine! O dupa amiaza frumoasa draga mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt fericita ca azi iti este bine, Minnie!

      Multumesc pentru aprecieri!
      O zi minunata sa ai!
      Cu drag,

      Ștergere
  2. Mai multe povesti, fiecare altfel, toate axate pe tema eterna a iubirii, a libertatii, dar si a singuratatii, a neimplinirii, a nostalgiei sau sperantei,poate...Ceea ce reuneste aceste superbe povesti sub o umbrela cumuna este, de fapt, nobilul, alesul sentiment de iubire, care razbate dincoace de cuvinte, de arome, de miresme. Sau este intarit de acestea! Libertatea e cel mai de pret dar pe care il avem. Iubind libertatea, ii iubim pe cei dragi, ne iubim pe noi, si astfel libertatea ne poate tine mai aproape unii de altii decat orice constrangere.
    Parfumurile, in stransa relatie cu textul, cu personajele si sentimentele lor, sunt excelent descrise. Si imi plac, sunt bine alese, parfumuri deoesbite.
    Sa ai o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mirela, ai rezumat in cateva cuvinte bine alese ce m-am chinuit sa "arat" eu in multe paragrafe!
      Multumesc pentru aprecieri! As fi o maaaaare mincioasa sa afirm ca nu imi plac aprecierile - dar nu sunt fals modesta cand imi zic si zic ca nu prea le merit intotdeauna :) Dar aprecierile sunt incurajari...
      O zi minunata sa ai!

      Ștergere
  3. Cred ca vine o vreme cand intelegem ca libertatea e cel mai minunat parfum.sa avem libertatea sa alegem ce e important, ce e bine, ce ne face sa simtim ca inca suntem in viata.
    Sa ai o duminica parfumata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e: libertatea e minunata! Inclusiv in Iubire! Pentru ca Iubirea trebuie sa fie libera - in iubire trebuie sa fim... relaxati, nu sa ne controlom fiecare gest, fiecare cuvant pentru a fi siguri ca nu ranim pe ceilalti! Iubind nici nu putem avea gesturi brutale si, fiind iubiti, gasim aceeasi intelegere pe care o oferim... Cand ajungem in punctul in care ne simtim constransi la una sau alta cred ca e un semn ca suntem pe cale sa ne pierdem... libertatea :)
      O zi minunata iti doresc sa ai!

      Ștergere
  4. eu...eu imi fac timp...:)...este unul dintre cele mai importante lucruri pentru mine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa putine cuvinte si cat optimism razbate din ele! :) Dreptatea e de partea ta: trebuie sa ne facem timp si pentru ceea ce ne inconjoara!
      O zi minunata iti doresc!

      Ștergere
  5. ai imbinat parfumul cu cate o poveste...
    frumos le-ai imbinat,asa am simtit mai bine povestea si am savurat parfumul...
    ca e vorba de iubire,de intensitatea cu care percepem parfumul fiecarei trairi in parteel,parfumul,se pastreaza distinct...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu? Parca fiecare traire are - la un moment dat - un parfum... Asociem un parfum unei trairi uneori fara a sti "a ce miroase" - doar ca se... asociaza, pur si simplu!
      Ce ciudea mi-e ca nu ma descurc sa impletesc cuvintele in fraza pentru a exprima un sentiment! :)
      O zi minunata iti doresc!

      Ștergere
  6. Libertatea de a iubi necondiționat...
    Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Lili!
      Ce poate fi mai frumos, mai armonios, mai... linistitor decat Iubirea fara constrangeri?
      O zi minunata iti doresc!

      Ștergere
  7. Acum mi-a plecat ultimul musafir din casa, am avut "bal" trei zile si trei nopti, sunt obosita si acum nu sunt în stare sa scriu nimic pe blog, dar... ceva doresc neaparat sa fac!
    Sa urez dragei noastre DIANA - LA MULTI ANI! sanatate si numai bucurii! îmbratisari si numai ganduri bune :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din suflet iti multumesc, Carmen, ca ai rupt din timpul tau pentru a-mi ura la multi ani!

      Multumesc, la fel!
      Cu drag,

      Ștergere
  8. Frumos, foarte frumos ai imbinat parfumurile cu povestea. Povestea mi-a placut, in prima ei parte ma recunosc aproape in totalitate. Ar fi minunat sa existe un parfum care sa faca asa ceva. Sa-ti insufle sentimentul de libertate, de puterea de a relua viata, de a innoda din punctul acela, unde s-a rupt.
    Pentru mine oare sa existe acest parfum? Inca nu l-am gasit...caut :)

    Diana, iti urez, cu tot dragul, multa, multa sanatate si un "La multi ani fericiti!
    Si...o noapte buna! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E a treia oara azi cand incerc sa raspund! :(
      Am scris prea mult - probabil - si PC-ul a zis "pas" :) Ma rezum numai la: sper sa afli acel parfum care sa te ajute sa scapi din cercul de aur in care esti constransa :)

      Iti multumesc din tot sufletul pentru urari. Multi ani sa ai si sa te bucuri de sanatate si armonie!
      Cu drag,

      Ștergere
  9. Libertate ... un cuvant atat de greu dar atat de dulce. Multi nu inteleg cu adevarat sensul lui si uneori realizeaza mult prea tarziu. Mi-a placut ce ai scris.
    O saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, OchiiVerzi!
      Se vede "cu ochiul liber" ca unii nu inteleg sensul notiunii de libertate! In primul rand, libertatea e asumarea unui risc (nu mai stiu cine a zis-o) si apoi, implica si responsabilitate :)

      O saptamana minunata sa ai!

      Ștergere
  10. Ce simpla ar fi viata daca un parfum, oricare ar fi el, ne-ar putea scoate din amorteala cauzata de suferinte. Dar felul in care ai povestit, felul in care ai lasat aceasta nota parfumata de optimism, imi aduce o emotie intensa, pentru ca mereu am considerat ca libertatea este mai importanta decat orice. Poate tocmai asta a fost motivul entru care nu am suportat sa am sefi. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viata e simpla, dar o complicam noi :) Parfumul insenineaza sufletul, e o certitudine - cand simtim mirosul unui parfum care ne place simtim si acea "tresarire de viata" in amorteala pe care sufeinta ne-a provocat-o. E o chestiune de alegere: ne agatam de tresarire si ne revenim sau tresarim putin si amortim... mai mult.
      Stiu: pare ca e teorie pura, dar am incercat - si adeseori am reusit - sa pun in practica unele teorii. Si mai stiu ca orice filosofie se duce naibii cand "ne loveste trenul" - la figurat, vorbind (am simtit pe pielea mea, stiu ca e asa, dar ma prefac a fi vesela si fericita pana chiar devin astfel) O, dar cat mai si plang! Ca filosofia nu seaca lacrimile! :) si nici durerea...

      Hahaha! La fel cred si eu! In 1998 a fost - dupa 3 ani de "independenta" - ultima mea incercare de a mai avea sefi! ;)

      Ștergere
  11. Daca vrei iti poti face timp, important e sa te lupti cu lenea asta :) seara faina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciprian, esti tare dragut! :)
      Da, cine vrea isi poate face timp sa admire Natura, un animal cu puii lui, dar nu cred ca lenea are vreo legatura :)

      O seara minunata iti doresc.

      Ștergere
  12. Un text minunat ce respira libertate prin toti porii... Parfumul lui se inalta in zenit ca un pescarus curajos!
    O toamna plina de culori si sentimente alese! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Lolita!
      Bine ai revenit!

      O viata minunata sa ai!

      Ștergere
  13. Dragă Diana,
    La mulți ani frumoși, cu sănătate, fericire și dorințe împlinite!
    Să te bucuri din plin de viață și să fii fericită! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mirela! Din tot sufletul!
      Va doresc sanatate, armonie, belsug, succese, recunoastere, spor in tot ceea ce intreprindeti!
      Viata fericita alaturi de cei dragi!
      Cu drag,

      Ștergere
  14. draga Diana, nu am rupt nimic :)) am trecut cu drag în vizita, pentru ca am stiut ca este ziua ta! îmi soptise mama :))
    te pup. Numai bine si sanatate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Carmen! Banuiam eu ca ti-a soptit cineva! :)
      Sanatate si bucurii si belsug pentru tine si pentru toti cei dragi!
      Te imbratisez cu drag.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.