Pagini

2012-12-10

Parfum de îngeri: Namaste! – Poveste Parfumată

Învățații antici spuneau că în vremuri mai spiritualizate oamenii se puteau înălța până la contemplarea efectivă a Enigmei, dar spiritul închis acum în materie nu mai poate face aceasta decât dacă omul se lasă condus de intuiție, învățând să își lase spiritul să circule liber. Sfinxul trăiește azi în oameni și le adresează întrebări pe care le lasă fără răspuns. De aceea, îngerii au primit sarcina de a călăuzi oamenii încă dinainte de a se naște și până dincolo de viața fizică.

Tunetele se rostogolesc, fulgerele brăzdează cerul vinețiu și lacrimi mari picură Pământul. Oamenii aleargă să se adăpostească de ploaie și de fulgere și nu se gândesc că îngerii din cer se luptă,  pentru sufletul lor, cu îngerii căzuți.

Simțea dureros singurătatea care o copleșea în ultimul timp. Trăia cu senzația că ceilalți se îndepărtau și nu le înțelegea motivul. Rău nu făcuse - nu cu știință, cel puțin.
Singurătatea - se spune - e un cadou valoros în viața omului. Semnele de durere fizică arată că în corp ceva are nevoie de atenție sporită. Durerea emoțională manifestată prin sentimentul de singurătate atrage atenția că e momentul să cerceteze relațiile în care este prinsă, drumul pe care îl parcurge.

Îngerii sunt prezenți, îi oferă timp să analizeze viața pe care o trăiește, oamenii pe care i-a lăsat să se apropie. În profunzimea singurătății pe care o simțea, îngerii îi spun că e momentul să caute relații spirituale pentru că și-a neglijat sufletul de prea mult timp. Sufletul e parte din Întreg și trebuie să participe la acțiunile Întregului pentru că are voință proprie – poate fi legea și, în același timp, poate îndeplini scopul universal.
În acele clipe de singurătate profundă îngerii îi vorbeau. Îngerii o iubesc necondiționat și îi cunosc gândurile cele mai ascunse. În singurătate poate fi sinceră cu ea și poate da glas oricărui gând pentru că îngerii nu judecă faptele omului și nu râd de visurile lui. Singurătatea profundă înseamnă, de fapt, că îngerii sunt acolo, așteptând să fie invitați să ajute. Ei pot aduce vindecarea sufletului și a trupului, pot ajuta la rezolvarea unor probleme dificile și o pot ajuta să acționeze. Îngerii pot interfera și cu legile fizice ale Universului dar nu pot interfera cu liberul arbitru: îngerii trebuie să fie invitați să ajute și fac numai ceea ce le cere omul. Ei servesc, dar nu sunt servitori.

Un suav parfum de iasomie, ambră și trandafir ajungea până la ea, adus, probabil, de adierea pe care o simțea pe obraji, strecurându-se prin păr, învăluind-o ca și cum aripi diafane o acopereau și apărau…
Universul exista numai pentru ea.
Se simțea eliberată. Liberă să spună ce gândește și ce simte, liberă să aleagă ce să facă, unde și când. A primit darul spiritual de a trăi plenitudinea libertății. 
Particula divină e ca dragostea: o simți dar nu o vezi niciodată.
Namaste – se auzi o șoaptă ușoară…

Idole d’Armani a fost lansat în anul 2009, fiind dezvoltat de parfumierul Bruno Jovanovic. E o întâlnire între Orient și eleganța italiană, un parfum magnific și senzual. Un parfum ca un tribut adus feminității.
Notele de vârf conțin portocale și ghimbir, cele de mijloc iasomie, trandafir, și la bază sunt patchouli, iarbă parfumată și ambră – esențe perfect armonizate cu pielea femeii pe care o îmbrățișează într-o strălucire de Soare.

Poveste scrisă pentru Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela.
Tema a fost aleasă de karmapolice.

11 comentarii:

  1. Mi-a placut mult ce ai scris aici! Ingerii exista! Sunt atatea momente cand atingerea lor diafana ne impresoara si ne protejează, fac ceea ce le cerem, iar daca gandul e curat e si mai bine...
    Trebuie sa ne gandim si la suflet..." Particula divină e ca dragostea: o simți dar nu o vezi niciodată."
    Namaste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Lolita. Desi sunt o palida fiinta credincioasa mi-e greu sa cred ca nu exista ceva/cineva care sa "dreaga" pocinogurile pe care le comit! :) Un lucru e cert: gandurile curate nu pot fi decat benefice - pentru cei care le emit si pentru cei care le percep. In mod sigur ai dreptate: sufletul conteaza cel mai mult!
      Namste! :)

      Ștergere
  2. Namaste!
    multumim pentru clipele de frumusete si tihna oferita prin citirea povestii tale parfumate! simboluri si semne pe care nu le percep dect aceia care cred in ingeri... Eu stiu ca exista.
    Imbrtisari si pupici, pentru o saptamana parfumata si vesela, atat cat are voie sa fie penultima saptamâna din-naintea Craciunului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Namaste!
      Salutul tau si al Lolitei m-au determinat sa... "trisez" putin: am adaugat in titlu acest salut. Cred ca se potriveste temei alese de karmapolice.
      Cred ca pe mine ingerii incearca sa ma convinga ca exista! Se intampla unele fapte minunate care nu au legatura cu logica! :)
      Si eu te imbratisez cu drag! Stii ca iti doresc tot binele din lume! Cat e omeneste posibil! :)
      Cu drag!

      Ștergere
  3. cuvintele tale...da,ingerii,in caz ca nu le-au auzit,le-au simtit...
    ei exista,ii simtim dar uitam repede...
    intuitia de care spuneai inca functioneaza,inca ii mai poate detecta...
    cand eram mica iubeam pur si simplu rugaciuea "inger,ingerasul meu..."
    citind ce ai scris mi s-a facut dor sa o spun din nou...
    te imbratisez draga Diana...

    RăspundețiȘtergere
  4. N-am reusit sa citesc mai devreme, pe seara. Desi incepusem...
    Bine ra fi sa existe ingerii pazitori! Care sa ne sfatuiasca sau, asa cum spui, sa mai dreaga din boacanele pe care le mai facem. In general fara sa dorim asta.
    Vreau sa cred ca exista...intr-un fel de singuratate ma aflu si eu. Singura cu mine. Ii sau il astept sa vina.
    Interesanta si delicata povestea ta. Suava precum parfumul acela cu ambra.
    O noapte buna, Diana!



    RăspundețiȘtergere
  5. Ce bine ca exista îngeri! Viata e mai frumoasa atunci cand crezi în ceva!
    O saptamana buna si scuza întarzierea cu care scriu!
    Te pup draga mea Diana!

    RăspundețiȘtergere
  6. Diana dragă, eu acum am găsit linkul tău, nici nu știu când te-ai însris...dar am citit cu plăcere și mult interes frumoasa ta poveste!
    Îngerii păzitori există și toți îi primim la naștere. Depinde de noi să știm cum să le cerem protecție și să ne comportăm în așa fel încât să ne-o ofere.
    Îmi place la nebunie ambra, e dulce ca atingerea aripilor de îngeri!
    ”Particula divină e ca dragostea: o simți dar nu o vezi niciodată.”
    Namaste!
    O seară minunată! :)


    RăspundețiȘtergere
  7. Namaste ,suav parfum de iasomie, ambră și trandafir!
    <3

    RăspundețiȘtergere
  8. Cateodata simtim nevoia de singuratate, insa prea multa singuratate ne face rau.Ingerii nu vin la noi daca nu-i chemam, important e sa nu ne pierdem, sa le cerem ajutorul.Ingerul nostru va veni si ne va ajuta.
    Sa ai o seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  9. Am aflat de mica despre ingeri, ca exista. De cate ori am o problema care pare fara rezolvare, se iveste ceva care ma scoate din necaz, de multe ori chiar in ultimul moment. Este frumos sa crezi in ei...

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.