31 oct. 2012

Miercurea fără cuvinte (44) Mare-mare și în Apus!


Wordless Wednesday!  În fiecare săptămână ne întâlnim la CARMEN, Intre vis si realitate, și ne jucăm.
Înscrierea în tabel e simplă.

(fotografiile sunt ale lui R.A.)



          HAPPY WW!          

28 oct. 2012

Parfumul norilor sau Viteza maximă admisă între nori


Poveste parfumată

Fiecare om, la un moment dat, a asemănat un nor cu un obiect, cu un animal sau cu chipul unui om. Goana norilor pe cer a inspirat artiștii tuturor timpurilor și continuă să fascineze, fiind un subiect provocator pentru artiști deoarece nu se opresc niciodată din plutirea lor. Și fiecare copil, probabil, a visat să plutească între nori, să se joace cu ei. Mulți și-au dorit să devină aviatori dar puțini au ales această cale deloc ușoară. Poate pentru ca și-au uitat visul sau pentru că nu le permitea condiția fizică.

De-a lungul vremurilor oamenii au crezut că norii sunt balauri: nori albi și nori negri care atunci când se luptă produc tunetele care se rostogolesc și fulgerele aruncate de ei luminează bezna feeric și periculos. Pentru alții, norii sunt trena zeiței Lunii sau sufletele oamenilor buni care au murit. Iar oamenii mării recurgeau adesea la nori pentru a se orienta.

27 oct. 2012

Happy Weekend! (32) Ninsoare in Iulie



Ediția 32! La Elly (Blind Love) găsiți tabelul Happy Weekend! unde se înscriu cei cărora le place să se joace!

proză umoristică - fragment

Se împlinise anul de când inginerul Anton se prezenta cu regularitate în fiecare lună la casieria primăriei, spre a încasa o sumă de bani – 30 mii lei – ce urma a i se plăti pentru lucrări efectuate, dar de fiecare dată casierul Arcadie Popițeanu îl tot amâna, spunându-i că plata lui nu are caracter urgent.
Exasperat, inginerul se informă […] cam ce anume l-ar putea îndupleca pe casier să îi dea banii. Dar nimeni nu îl cunoștea pe funcționar. A aflat doar că acest casier cunoscut ca neserviabil și de neînduplecat era de loc din Sinaia.
[…]

24 oct. 2012

21 oct. 2012

Povestea parfumată a libertății – parfumul sentimentelor alese


Vinovat dacă râde. Vinovat dacă bea. Vinovat dacă uită. Cum să treacă prin zi? Unde să iasă? Unde să se ducă?
“Adu-mi aproape buzele tale, astfel încât sărutul tău să-mi trezească sufletul” – sunt cuvintele pe care ea i le-a spus, citându-l pe Jalal al Rumi. Și-a apropiat buzele de ale ei și sufletul lui s-a trezit împreună cu sufletul ei. Atunci credea că totul e verde ca Primăvara, și parfumul ei, Alien, îl însoțea pretutindeni. Chiar și acum, după câțiva ani, parfumul în care Thierry Mugler a combinat esențe de ambră albă, de iasomie, de mandarină și vanilie îl avea întipărit în creier - pentru că până și trandafirii foloseau  parfum Alien! Notele florale, lemnoase și de chihlimbar se contopesc într-o armonie perfectă. O bună prietenă râdea de el și de obsesia pentru Alien spunându-i că va sfârși disecat de extratereștri. Iar el zâmbea, spunându-i că acesta este - pentru el - parfumul iubirii neîmpărtășite – dar Iubire, pentru că și numai o singurâ noapte de Iubire poate umple o viață. Se terminase totul când de-abia începuse să fie prea bun pentru a fi adevărat. Pentru că a iubit-o – o iubește – cu atâta putere a eliberat-o. Ar fi putut să o rețină, dar simțea ca “ea” își dorește un alt drum, alături de altcineva. Acum e căsătorită și, poate, fericită.

20 oct. 2012

Happy Weekend! (31) - Omul este un primat

                     Ediția 31!

La Elly (Blind Love) găsiți tabelul Happy Weekend! unde se înscriu cei cărora le place să se joace! 


foto: wikipedia.org
De ce țipă unii în timpul actului sexual?
Cercetătorii afirmă că așa își marchează ultima cucerire. Cel puțin așa spun că se manifestă  maimuţele bonobo (cimpanzei pitici), conform site-ului metro.co.uk (se pare ca aceste maimuțe au un caracter foarte asemănător cu al omului – sau invers)
Cercetătorii de la Universitatea St. Andrews din Scoţia au concluzionat că o partidă de sex mai gălăgioasă între maimuţe bonobo înseamnă că unul dintre parteneri este de o clasă socială superioară.
De asemenea, plânsul uneia dintre primate a fost asociat cu statutul social al partenerului. Cu cât partenerul e mai popular, cu atât sesiunea de plâns e mai gălăgioasă.

19 oct. 2012

O lume a pisicilor?

Pisicile in viata oamenilor

In Viena, pe la inceputul acestui an,  s-a deschis “Café Neko” – o cafenea numita dupa faimoasele pisici-talisman, Maneki-Neko, pe care japonezii le aseaza in vitrinele magazinelor – si/sau in locuinte - pentru a atrage prosperitatea.
Pisica e un animal venerat in Asia si se spune ca atrage bogatia, sanatatea, succesul la examene si teste, si clienti bogati. Sub forma de talisma norocos se amplaseaza in firma sau in locuinta, in camera de studiu, birou pentru a atrage bogatia in viata stapanului sau. Neko inseamna “pisica”, in japoneza.

Cafeneaua are 50 de locuri. Gazde sunt cinci pisici care se plimba libere prin incinta, se lasa mangaiate de clienti si au amenajat un loc special pentru odihna. Accesul lor este strict interzis in bucatarie si in camara.
Cele cinci pisici sunt Sonja, Thomas, Moritz, Luca si Momo si provin din adaposturi pentru animale.
Reactiile, mai mult de 90%, au fost pozitive. Proprietara a declarat ca oamenii sunt fericiti sa vina la cafenea si sa interactioneze cu pisicile pentru ca nu isi permit sa aiba una – fie pentru ca alti membri ai familiei sunt alergici, fie ca sunt prea putin timp acasa etc.

17 oct. 2012

Miercurea fără cuvinte (42) "Pejos" 4002



La CARMEN, Intre vis si realitate, gasiti Wordless Wednesday, cu imagini minunate (cam de pretutindeni) si tabel pentru inscriere.


Sursa primei foto: wikimedia


        HAPPY WW!          

15 oct. 2012

Poșetele din cheițe


Vienela a scris despre “cuvintele cheie” care au adus internautii pe blogul ei. Între altele, se număra sintagma “cheițe doze bere” și, poate, utilizatorii respectivi doresc să confecționeze brățări precum cele din fotografiile postate sau, poate, doresc să confecționeze poșete, precum cele care se vând în muzeul Coca-Cola, între mii de alte suveniruri.




Muzeul Coca Cola a fost relocat în Las Vegas, Nevada, în anul 2007.
Inițial a fost înființat în Atlanta, Georgia (1991), unde se află sediul companiei. John Pemberton fiind inventatorul Coca Cola.
În muzeu sunt mii de exponate din istoria acestei băuturi răcoritoare. Muzeul are peste un milion de vizitatori anual.

13 oct. 2012

Happy Weekend! - Programatorul de serviciu

                  Editia 30!!!
La Elly (Blind Love) se află tabelul pentru înscrierea la Happy Weekend! 

Era odată un tânăr care voia să devină cel mai mare scriitor. Când i s-a cerut să definească “cel mai mare”, a spus:
- Vreau să scriu chestii pe care să le citească toată lumea, chestii la care lumea să reacţioneze emoţional, lucruri care să-i facă să strige, să plângă, să urle, să se zbată şi să se frământe ore... zile…!
Acum lucrează pentru Microsoft şi scrie mesajele de eroare.



12 oct. 2012

Legende din islam despre pisici


Cum a apărut pisica
O poveste spune că Shaytan (diavolul) s-a transformat în mistreț și a urcat pe Safina (Arca), alături de toate celelalte animale care urmau să fie salvate de potop. Mistrețul acesta a provocat multe distrugeri și profetul Nuh era nevoit ca mereu să repare ba una ba alta, inclusiv chivotul. Într-o seară, în timp ce repara chivotul, s-a tăiat la un deget și câteva picături de sânge au căzut pe punte. Din aceste picături de sânge binecuvântat Allah a creat un leu. Mai târziu, în noapte, când Shaytan și-a făcut apariția sub forma de mistreț leul era de pază și l-a oprit, dar mistrețul a strănutat și din botul lui s-a născut un șobolan care a sărit pe punte și a început să roadă plăcile navei. Leul a strănutat și el și din botul lui s-a născut o pisică și aceasta a sărit asupra șobolanului fără ezitare, omorându-l.
(Adaptare după o povestire din “Legende islamice: istorii ale eroilor, sfinților și profeților Islamului”, de Jan Knappert)

10 oct. 2012

Judecata


Se spune că undeva, în evul mediu, un om cinstit a fost acuzat că ar fi ucis o femeie. Dar femeia respectivă a fost ucisă, de fapt, de o persoană cu influență în zonă și de aceea a fost ales ca țap ispășitor acest om care o cunoștea și el pe femeie și în acea zi fatidică a fost văzut în compania ei.
Omul a fost dus în fața judecătorului – care fusese mituit – și acesta a zis:
- Știm că ești un om drept și cu credință în Dumnezeu. Vom lăsa în grija Lui destinul tău. Scriem pe o hârtie “vinovat” și pe alta “nevinovat”. Vei alege un bilețel și astfel va fi mâna Domnului cea care va decide.
Isteț de felul lui, omul a înțeles că i se întinde o capcană din care nu prea avea cum să scape. După ce biletele au fost scrise le-a privit un timp, cu răsuflarea aproape oprită, apoi a întins mâna, a luat un bilet și… l-a înghițit, spre stupoarea asistenței indignate care murmura “și cum vom mai afla adevărul?”
- Simplu – le spune cel judecat. Citiți celălalt bilet iar dacă pe acela scrie “vinovat” se deduce că sunt “nevinovat”.
Astfel a scăpat omul de la moarte sigură și a fost eliberat.

(din povestile Lumii)

Violența naște demoni și rănește îngeri


Narcis (delabirou.blogspot.ro) porneste o campanie de sensibilizare – si posibila rezolvare – a ceea ce numim generic “violenta domestica”.
Cel mai adesea – in familie – sunt abuzate femeile si copiii. Vienela a scris despre o asemenea femeie.
Pentru a iesi din cercul vicios al violentei domestice trebuie mai intai si mai intai vointa persoanei direct implicate: femeia, in cazul discutat. De ce sotul violent nu poate fi arestat “pe loc” am incercat sa explic in finalul acestor randuri.

Actualizare: Pe talentirosit.ro e descris plastic – si cuprinzator – cam cum stau lucrurile cu violenta in familie (dar sa nu generalizam si sa nu uitam atributiile pe care le au politistii care sunt solicitati pentru astfel de cazuri)

Elemente teoretice:
O noutate in legislatia romaneasca este ordinul de protectie (accesati link-ul pentru informatii complete) – care a fost introdus prin Legea 25 din 2012, in vigoare din luna Mai. Acest ordin este eliberat de instanta, la cererea persoanei. Cererea se judeca in regim de urgenta, in camera de consiliu.

Miercurea fără cuvinte: Sculptură în fructe și legume


Wordless Wednesday (41) - joc în imagini găzduit de CARMEN, unde găsiți tabelul pentru înscriere. 


         Happy WW!      
       VIAȚĂ FERICITĂ!      

9 oct. 2012

Leapșa: Cea mai, cel mai…


Minnie m-a întrebat și pe mine “Care ar fi…”

1.Ziua cea mai frumoasă?
E greu să îmi imaginez cum și care ar fi cea mai frumoasă zi! Acum ar fi una și mâine ar putea deveni alta “cea mai frumoasă”

2.Lucrul cel mai ușor?
Fuga de răspundere.

3.Cel mai mare obstacol?
Lipsa de înțelegere.

4.Cea mai mare greșeală?
Trădarea.

5.Cauza răutăților?
“Complexul superiorității”

8 oct. 2012

Trandafirul Roșu și Cactusul


Într-o frumoasă zi de primăvară un minunat trandafir roșu a înflorit în pădure. Multe specii de plante și copaci creșteau acolo. Trandafirul privea în jurul său și un Pin din apropiere spune:
- Ce floare frumoasă! Mi-ar plăcea să fiu așa minunat!
Un alt copac îl consolează:
- Dragă Pin, nu fi trist, nu putem avea totul!
Trandafirul privește către ei și zice:
- Se pare că eu sunt cel mai frumos în această pădure.
Floarea-Soarelui își îndreaptă capul galben și-i spune:
- De ce crezi aceasta? În pădure există multe plante frumoase! Ești numai una dintre ele!
- Eu văd că toți mă privesc și mă admiră! vine replica măndrului Trandafir. Apoi privește spre cactus, cu superioritate: Privește planta aceasta urâtă și plină de spini!
- Ce vorbă e aceasta, Trandafirule Roșu? îl dojenește Pinul. Cine poate spune ce este frumusețea? Și tu ai spini!
Mândrul Trandafir Roșu privește cu supărare spre pin și-i zice, nemulțumit:
- Credeam că ai bun gust și simț estetic! Habar nu ai ce înseamnă frumusețea! Cum poți compara spinii mei cu cei ai cactusului?

Legende cu și despre pisici


Apariția pisicii pe Terra nu are un moment de început bine definit.
Multe mituri despre pisici, concepții, atitudini contradictorii și superstiții legate de pisica neagră (în special) sunt păstrate și în prezent. Este foarte cunoscută superstiția cu ghinionul adus de pisica neagră care taie calea cuiva. Pe de alta parte, conviețuirea în aceeași cameră cu o pisică neagră este interpretată ca fiind benefică, aceasta fiind un paznic împotriva relelor.
Toata lumea știe azi că pisica era venerată de egiptenii antici și avea dedicată o zeitate: Bastet;  aveau credința că modificările dimensiunilor pupilei sugerează succesiunea fazelor astrului nocturn, Luna.

Legenda originii pisicii
Se spune că după ce a creat omul, după chipul și asemănarea sa, Creatorul a suspinat îndelung și a spus: “Nu e tocmai ușor să îți imaginezi totul, nici chiar când ești infinit de inteligent”. Și a creat Pisica. A contemplat-o și chipul s-a luminat: “De aceasta dată Opera mea e minunată în perfecțiunea sa” – ar fi zis.

6 oct. 2012

Happy Weekend! (29) - Tigrul

La Elly (Blind Love) se află tabelul pentru înscrierea la Happy Weekend!, joc ajuns la ediția a 29-a.

Nu-l intrebaţi pe Dumnezeu de ce a creat tigrul, multumiţi-i ca nu i-a dat şi aripi! (proverb indian)

Numele de tigru este mai vechi decât majoritatea cuvintelor, prima sa atestare venind din limba sumeriană, mai precis dintr-o legendă despre o prinţesă urmărită de accadieni. Ajunsă lângă malurile unui fluviu de netrecut, aceasta a implorat Cerul să o ajute. Ca din neant, a apărut un tigru care a trecut-o fluviul înot. În amintirea animalului, sumerienii au numit fluviul cu pricina Tigru. Astăzi, el curge pe teritoriul Irakului, alături de Eufrat.
În budism, forţa tigrului simbolizează determinarea spirituală a discipolului şi ardoarea credinţei, străbaterea junglei de păcate întruchipată de o pădure de bambus. Lumea artelor marţiale nu a rămas nici ea neinfluenţată de tigru: în China i-a fost dedicat un stil de kung fu, Hu quan, iar în Thailanda este animalul-simbol al luptătorilor de muay thai. Regii din Myanmar au folosit tigrii pentru executarea de prizonieri, iar Marco Polo relatează despre o pereche de tigri folosiţi în scopuri similare de către Kublai han.

Pădurea este mama tigrului, iar tigrul este protectorul ei. (proverb cambodgian)

Tigrul îşi duce viaţa în toate tipurile de păduri, de la taigaua îngheţată din estul Siberiei, la pădurile de mangrove, de la pădurile uscate şi spinoase din nord-vestul Indiei, la junglele cu iarbă înaltă de la poalele Himalayei şi de la văile împădurite din Nepal, unde tigrii se pot întâlni chiar şi la 3.000 de metri altitudine, până la junglele umede de pe teritoriile Indochinei şi Indoneziei.

Tigrul este cea mai mare și mai grea felină, însă subspeciile diferă puternic ca dimensiuni și greutate. Cele continentale sunt mai mari decât cele insulare. Cele mai impunătoare sunt tigrul bengal (indian) și siberian (altaic). Masculii siberieni pot atinge 3,5 m în lungime, fără coadă, și până la 300 kg greutate. În medie, masculii siberieni ating în lungime 190 - 220 cm fără coadă și 180 - 275 kg în greutate.
Femelele sunt mai mici decât masculii; la tigrii bengali și siberieni ele cântăresc 100 -167 kg. Analizând toate subspeciile tigrului, găsim greutatea medie a masculilor de 180 -200 kg, iar a femelelor de 120 - 140 kg.
Majoritatea tigrilor au peste 100 de dungi pe suprafața corpului dar sunt diferite de la tigru la tigru, ca amprentele în cazul omului. Dacă radem toată blana de pe corpul tigrului dungile ar rămâne în continuare, pentru ca și pielea e cu dungi.

5 oct. 2012

Ziua Mondială a Profesorilor – 5 Octombrie


În lume s-a ales câte o zi pentru sărbătorirea cadrelor didactice, ziua când fiecare își alege un profesor căruia să îi mulțumească…

Nimic “sintetizat” în minte n-am! Vreau doar să le urez “La mulți ani” dascălilor, în general – dar mai ales celor care au dovedit multă răbdare cu mine. Am citit articolul scris de Zina și am avut tendința să povestesc, dar sunt mai mulți profesori despre care aș vrea să scriu și ar fi o “poveste personală” prea lungă. Așa că am ales să copiez aici rândurile pe care – nu mai știu când – le-am primit pe mail, și le-am “adaptat”

Profesorul a predat aceleași lecții de zeci sau chiar sute de ori la alte clase... De aceea, i-ar putea fi greu să fie la fel de încântat ca la început de ceea ce preda – dar când elevii iși arată interesul profesorul devine și el entuziast. Dacă profesorul pare plictisitor elevul ar trebui să se concentreze asupra lecției, nu asupra persoanei: să ia notițe, să ceară cu respect informații suplimentare și să fie entuziast cu privire la subiectul în discuție (dacă îi place, dacă nu, ia doar notițe) – entuziasmul este molipsitor.
Profesorii sunt, și ei, imperfecți – au ciudățeniile lor, problemele lor și chiar prejudecăți. Oricui îi place când profesorul îi trece cu vederea imperfecțiunile, greșelile… De ce să nu facă elevul același lucru cu profesorul său?

Prima Vineri din Octombrie: Ziua Mondială a Zâmbetului - World Smile Day


- a fost iniţiată de americanul Harvey Ball, creatorul "feţei zâmbitoare", în 1963, și se sărbătorește în întreaga lume, în prima Vineri a lunii Octombrie.
A fost organizată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al creatorului, din Worcester, și a devenit cunoscută în toată lumea.
Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată în 2001, a devenit sponsorul oficial al Zilei Mondiale a Zâmbetului.
Manifestările includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, teatru de păpuşi, concursuri de baloane.

În calendarul anual există și o zi dedicată râsului, celebrată în prima Duminică a lunii Mai, adoptată în întreaga lume.

Sursa: Agerpres 

4 oct. 2012

Ziua Mondiala a Animalelor - 4 Octombrie


Animalele impart cu noi privilegiul de a avea suflet.
Pitagora (580 i.Hr-500 i.Hr) – filosof si matematician grec

Ziua Mondiala a Animalelor e  un eveniment initiat la Florenta, in anul 1931, de Organizatia Internationala pentru Protectia Animalelor, in memoria Sfantului Francisc de Assisi (1182-3.10.1226), intemeietorul Ordinului Franciscan (Ordinul Fratilor Minori, Ordo Fratrum Minorum) si protectorul animalelor, ca o modalitate de a face cunoscuta situatia speciilor aflate in pericol.
*
In anul 1945 ziua de 4 Octombrie a fost proclamata oficial ca sarbatoare internationala a animalelor. In 4 Octombrie Biserica catolica il sarbatoreste pe Francisc de Assisi. El intelegea graiul animalelor si al pasarilor.
*
Aristotel (care a scris Istoria animalelor) situa animalele mult inapoia omului in ierarhia fiintelor vii pe scara evolutiei; in opinia sa, animalele erau irationale, deci nu trebuiau privite si tratate in acelasi mod ca omul, fiinta rationala. Timp de peste douazeci de secole, conceptia acestuia din urma a dominat gandirea in Europa. 

Suntem tentati sa credem ca s-a urmarit ca animalelor sa li se recunoasca anumite... “drepturi” numai de cand am... ajuns in ”epoca moderna”. Istoria, insa, ne contrazice. 
Exemple:
Pitagora (adept al vegetarismului) - credea in transmigratia sufletelor: ucigand un animal, omul si-ar fi putut omori unul dintre stramosi; respingea utilizarea animalelor ca hrana pentru oameni si chiar ca jertfe aduse zeilor.

3 oct. 2012

O dorință a omului: longevitatea


Longevitatea lui Matusalem – unul dintre patriarhii antediluvieni – este proverbială: a trait 969 de ani. In Biblie sunt mentionați mulți oameni care ar fi trăit sute de ani, dar Matusalem a trăit cel mai mult. Noe – cel care a construit Arca – a trăit “numai” 950 de ani. Unii au încercat să explice longevitatea oamenilor menționați în Biblie, și s-au gândit că e, de fapt, vorba despre luni de zile și nu de ani! O altă teorie este că aceste vieți supranatural de lungi au fost inventate pentru a se stabili anumite genealogii bazate pe nume puține dar care să acopere perioade lungi de timp. Or mai fi și alte teorii, dar acum nu-mi vin în minte (nu pentru ca le-am uitat, ci pentru ca n-am auzit despre ele).
E adevărat, au existat și există oameni care au trăit mult peste o sută de ani, dar puțin probabil să fi ajuns la câteva sute! În fiecare epocă trebuie să fi existat măcar o persoană care să fi depășit cu mult speranța de viață specifică acelei epoci. Omul de azi trăiește cam de trei ori mai mult decât omul din Cro-Magnon. Studii de dată mai mult sau mai puțin recentă plasează bariera biologică a speciei umane pe la vârsta de 110 ani…

Miercurea fără cuvinte: Atacul ciupercuțelor



Wordless Wednesday (40) e jocul în imagini inițiat de Carmen, unde este și tabelul pentru înscrierea săptămânală.




HAPPY  WW!

2 oct. 2012

Leapșa: Subiectiv



Vienela a preluat leapșa de la Hapi și mi-a oferit-o și mie. Iată ce mi-a ieșit:

1. Ceva ce n-ai să înțelegi niciodată…
Cum poate un om să facă rău altui om; cum poate un adult să rănească un copil; cum poate un bărbat să lovească o femeie – și altele de gen.

2. Ceva ce te deprimă
Pierderea celor dragi, prin moarte – fie că sunt persoane fie că sunt animale. În astfel de momente Lumea se poate prăbuși în jurul meu, că nu-mi pasă! Mă deprimă – dar nu în asemenea grad – și  moartea celor dragi apropiaților mei.

3. Ceva ce te-ar putea face extrem de fericit(a)
Fericirea celor dragi! Împlinirea dorințelor lor!

Leapșa: Aproape retorică



X-pert a preluat leapșa de la Rudolph Aspirant și a oferit-o fără dedicație, așa că am preluat-o.

1.  Câți ani ai avea dacă nu ai ști câți ani ai?
     30 de ani, aș zice…

2.  Dacă speranța medie de viață ar fi numai de 40 de ani, ce ai face diferit de ce faci acuma?
Aș spune lucrurilor pe nume, fără să mă mai încurc în “amănunte”: m-am plicitist de-un loc de muncă nu mai stau pe gânduri, plec; nu mă mai simt bine lăngă cineva îi spun pa! e.t.c.

3.  Cu cât ai contribuit procentual la cursul vieții tale de până acuma?
Cred că 90% mi se datorează faptul că am ales drumul cel mai scurt către ratare! Dar mai e timp pentru o eventuală revenire!

4.  Există vreun lucru pe care îl faci cu totul altfel decât crezi că îl fac alți oameni?
Probabil ca da… dar depinde care alți oameni și despre ce e vorba în concret.

5.  De ce crezi că lucrurile care te fac pe tine fericit nu îi fac pe toți ceilalți la fel de fericiți?
Poate pentru că fiecare simte fericire la alți stimuli, în funcție de “construcția internă”! Nu e frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie – zice un proverb. Lucrurile, in sine, nu mă fac fericită, dar un lucru primit în dar (ca exemplu) m-ar face fericită – gestul celui care oferă m-ar face fericită.

Premii la Miercurea fără cuvinte



Fiind neatentă – mai mult sau mai puțin din motive obiective – am văzut târziu… adică Duminca ce tocmai a trecut.

Am ales să mă laud aici cu acest premiu!
Este vorba despre Premiul Prieteniei – Just Friends.

Mulțumesc, Carmen!

1 oct. 2012

Din istoria pisicii



Pisica impresioneaza prin caracterul independent si capacitatea de a se adapta oricand la viata salbatica. Conform rezultatelor obtinute in urma studiilor de comportament pare ca pisica a fost cea care a ales sa traiasca alaturi de om si nu invers, atrasa fiind de sursele de hrana pe care le gasea in preajma acestuia.

Cum si cand a aparut pisica nimeni nu stie sigur, si pentru faptul ca are un schelet cu oase delicate care nu a rezistat prea bine trecerii anilor, pentru a se descoperi azi probe materiale.
Unii zoologi cred ca strabuna pisicii este Felis silvestris lybica din zona care se intindea din Africa pana in Orientul Mijlociu.
Cercetatorii par a fi de acord ca predecesorul cel mai vechi al pisicii etse un animal care seamana cu nevastuica – numit Miacis – si care ar fi trait in urma cu 40-50 de milioane de ani in urma. De fapt, Miacis e considerat a fi stramosul comun al multor carnivore terestre. Cea mai cunoscuta dintre pisicile preistorice este Smilodon (numita uneori si tigru), o pisica ce are dinti in forma de palos, un animal care vana prin toata lumea.
Oricare ar fi originea, forma pisicilor actuale se prefigureaza din Oligocen. In Pliocen apare o grupa identica celei de azi si care, in Holocen, va da nastere grupei de pisici salbatice Felis.

Despre originea pisicii domestice, insa, se stiu si mai putine, interpretarile si presupunerile sunt dintre cele mai diverse, dar se admite ca ar trebui sa fie rezultat al incrucisarilor dintre tipurile salbatice: Felis omata – pisica stepelor asiatice – si Felis libyca – pisica salbatica africana – importata in Europa (se pare ca au fost aduse pe corabiile fenicienilor) si incrucisata cu Felis silvestris.

One Lovely Blog Award



Am primit un premiu!

Unele indicatii – sa le zic astfel – pot fi aflate aici:
Intre altele, trebuie sa oferiti premiul la 15 bloggeri...