Parfum de leagăn - Poveste Parfumată

Azi, iubitul își sărbătorește ziua de naștere. S-a gândit să îi cumpere un parfum, să afle cât de bine îl cunoaște după numai aproape un an de uniune aproape perfectă. A tot adulmecat mostre în magazinul unei amice și s-a oprit la Arso, de la Profumum Roma, creat în anul 2011. A primit și mostra, ca bonus - a glumit amica ei, făcând aluzie la prețul flaconului.

Ajunsă acasă s-a pregătit pentru seara festivă și apoi s-a așezat pe fotoliul din răchită așezat pe terasă. Soarele apunea încetișor sub linia orizontului și cerul devenea albăstrui, anticipând răsăritul primelor stele. Din grădină ajungea la ea parfumul florilor care se deschid noaptea înmiresmând aerul cu esențe minunate. Combinate cu esențele din L’Heure Bleue Guerlain parfumul serii devenea de-a dreptul euforic. Parfumul, primit de la iubit, se deschidea cu note de anason și bergamota, continuând cu esențe de trandafir, garoafă, tuberoză și violete pe o bază de vanilie, tonka și iris – era cu adevărat misterios, elegant și atemporal.

A deschis mostra Arso, inspirând cu nesaț aromele care i se păreau minunate, încercând să identifice esențele. Parfumul a purtat-o înapoi, în Timp, cu mulți-mulți ani, când copilă fiind, a fost cu părinții și câteva rude, pe malul Tărlungului, la “iarbă verde”.

Își amintea mirosul încins al caroseriei Moskvici-ului roșu care i-a dus până acolo, momentele când au adunat lemne pentru foc și clipa când pe malul celălalt a vâzut corturi și căruțe și câini și copii și niște oameni foarte ciudați care se agitau pe acolo. Ședea pe malul albiei în care apa era aproape secată și privea, curioasă, spre malul celălalt. Ochii ei albaștri deveniseră și mai mari de mirare. Un băiețel i-a făcut semn să meargă la el. Cu părul blond fluturând a fugit la tata sâ-i spună ce se întamplă. Tatăl a venit pe mal. Un bărbat bărbos făcea semne către ei, arătând spre puștiul care se refugiase în spatele lui. Au traversat albia împreună și a primit încuviințarea să se joace cu băiețelul, dar ea nu mai avea chef să se joace – era foarte curioasă să afle cine sunt acei oameni și ce fac ei acolo. Undeva, în poienița de dincolo de liziera pădurii se vedeau trei cai. Două căruțe cu coviltir erau așezate lângă corturile cenușii și jerpelite ridicate din crengi proaspăt tăiate din pădure și acoperite cu prelate cenușii și peticite. Focul ardea într-o vatră ridicată din pietre mari de râu și câțiva butuci erau stivuiți în apropiere, alături de o grămadă de vreascuri așezate în piramidă. Deasupra focului, atârnat cu un lanț de niște crăcane din lemn atârna un ceaun mare și negru, cu capac. Aburi frumos mirositori îmbălsămau aerul în zonă și se ridicau în spirală spre cer. Bărbații ședeau în cerc și loveau foi din alamă, femeile, în fuste colorate și încrețite trebăluiau pe lângă foc și pe lângă căruțe. Tata discuta cu bărbatul care i-a întâmpinat: ședeau pe scăunele scunde, lângă deschizătura unui cort. Îl tot întreba pe băiețelul îmbrăcat cu haine care păreau foarte vechi ce fac acolo toți acei oameni. El încerca să îi explice - tot alungând alți țânci care se țineau de ei - că sunt meșteșugari de oale și ibrice și căldări și ce se mai poate face din aluminiu și din alamă dar că unii confecționează și bijuterii din argentan.

Acum, mirosind Arso, își amintea o mulțime de amănunte și - de-a lungul timpului - a aflat multe despre șatre, despre obiceiurile țiganilor, dar atunci, copilă curioasă fiind, era atrasă de bijuterii. Își amintea aproape în amănunt cum o țigancă în fuste lungi și viu colorate a chemat-o la ea sa îi împletească părul. I-a fâcut trei codițe, împletite cu panglică roșie, și în fiecare codiță a prins un bănuț de argint, să o ferească de boli și deochi i-a zis ea. Boală știa ce înseamnă dar i-a fost rușine să întrebe ce înseamnă deochi. Era mândră tare de codițele ei, și n-a lăsat-o pe mama să i le despletească aproape o săptămână. În cort mirosea a fum și pe niște cârpe, pe o pernă, ședea un bebeluș. Pentru că îl privea curioasă femeia a îndemnat-o să se apropie. Bebelușul, cu ochi negri-tuci, o privea. I-a zâmbit! Ce fericită a fost și cum a râs atunci! Femeia i-a spus că bebe a crezut că vede Soarele – făcea referire la părul ei de Soare și ochii albaștri de cer. Apoi femeia a luat pe bebe în brațe și l-a strâns cu duioșie la piept, cântându-i încetișor, cuvinte de neînțeles pentru ea. Femeia mirosea și ea a fum, dar și a piele, poate de la pieile pe care șezuse și - își imagina acum - a tămâie. Cu câtă dragoste își ținea puiul la piept! Nu s-a gândit să întrebe dacă e fată sau băiat. Apoi, bucuria de a se juca lânga bebe, care mirosea a fum și a lapte, a fost întreruptă de tată, care o chema să meargă pe celălalt mal. Țiganul impunător, cu părul lung și barba mare și deasă, cu pălărie neagră și cu mijlocul strâns într-un șerpar din piele i-a făcut semn să vină cu el lângă căruța unde erau legați câțiva câini. Bărbatul a luat-o pe după umeri și a împins-o mai încolo, s-a așezat pe un buștean, a tăiat - cu un clește mare - o foaie dintr-un material ca argintul, l-a pus într-o groapă în care erau tăciuni aprinși și suflând în niște foale a încins materialul, sub privirea ei fascinată. Aerul se umpluse de un miros înțepător, neplăcut, dar repede disipat. Când a fost suficient de maleabil l-a scos cu un clește și l-a bătut pe o cremene tocită, l-a îndoit în formă de inel apoi a lipit o bucățică rotundă care avea montată în ea câteva pietricele de culoarea ochilor ei. Când totul a fost gata lipit și șlefuit, zâmbind pe sub mustața stufoasă, i-a oferit inelul care avea diametrul mult mai mare decât degețelul ei. Cu ochii mari de uimire și fericire nu-i venea să creadă că e pentru ea. L-a cuprins pe după gât cu brațele-i firave și l-a strâns cu toată puterea ei, mulțumind în același timp. A fugit apoi strigând “Tati, tati! Uite ce-am primit!” Tatăl a salutat pe bărbatul mustăcios, a luat-o de mâna și au traversat albia, nu înainte de a-și lua ramas bun de la băiețelul care a chemat-o să se joace - și căruia i-a lăsat ca amintire un breloc girafă - și de la femeia care-și legăna pruncul pe brațe.

Arso îi amintea mirosul lemnului ars, fumul care se impregnase în pielea ei în acea zi de vară, îi amintea mirosul dulceag de vanilie, mirosul rașinii de brad, de pin și de cedru, al pielii uzate dar și o idee de tămăie. Parfumul i se părea foarte potrivit pentru un bărbat puternic, capabil să taie singur trunchiurile de copac și singur să ridice casa pentru familia lui.

S-a ridicat și s-a dus la caseta cu bijuterii unde, la loc de cinste, era inelul primit în copilărie și care de mulți ani îi venea ca turnat. L-a pus pe inelarul măinii drepte și l-a admirat câteva clipe, găndindu-se la acei oameni care i-au primit ca pe niște prieteni buni. 

(fragment adaptat)

Postare inscrisă în Clubul Poveștii Parfumate gazduit de Mirela. Tema a fost propusa de Melly