Pagini

2013-03-18

Regele intelept, de Kahlil Gibran

Domnea odată în îndepărtata cetate Wirani un rege care era pe cât de puternic pe-atât de înţelept. Şi era temut pentru puterea sa şi iubit pentru înţelepciune.
Pe vremea aceea, în inima cetăţii se afla o fântână cu apă rece şi cristalină, din care beau până şi regele şi curtenii săi, căci nu mai era alta la fel. Într-o noapte, pe când dormeau cu toţii, veni o vrăjitoare şi turnă în fântână câteva picături dintr-o licoare fermecată, zicând: ”De-acum înainte, cine va bea din apa aceasta va înnebuni”.
În dimineaţa următoare toţi locuitorii cetăţii, mai puţin regele şi ministrul său, băură din fântână şi îşi pierdură minţile, întocmai cum spusese vrăjitoarea. În ziua aceea, oamenii adunaţi pe străzile înguste şi prin pieţe şuşoteau:
"Regele e nebun. Regele şi ministrul său au înnebunit. Nu ne putem lăsa cârmuiţi de un rege care şi-a pierdut minţile. Trebuie să-l dăm jos de pe tron".
Spre seară, regele ceru să i se aducă apă din fântână într-o cupă de aur. Şi când i se aduse, bău cu însetare şi îi dădu şi ministrului să bea din ea. Şi mare fu bucuria norodului, în îndepărtata cetate Wirani, căci regele şi ministrul său îşi recăpătaseră judecata.
(Kahlil Gibran - ”Nebunul”)

"Nebunul" este o colectie de parabole publicata in anul 1918, prima lui carte scrisa in limba engleza si publicata de editorul Alfred Knopf din New York, care l-a sfatuit sa isi schimbe numele din Khalil in Kahlil pentru a fi corect pronuntat in limba engleza.
Khalil Gibran - Jubran Khalil Jubran, Djubran Khalil Djubran (n. 6 Decembrie 1883 la Bsharri, Liban – d.10 Aprilie 1931, New York City, S.U.A.) a fost pictor, sculptor, poet, filozof, prozator si eseist libanez, unul dintre romanticii tarzii ai literaturii arabe.
Khalil se considera mai mult pictor si mai putin scriitor dar succesul si-l datoreaza in cea mai mare masura scrierilor sale. Poate ca nu a fost nici pictor, nici scriitor, ci pur si simplu a fost un spirit liber si curios care a sondat adancul sufletului omenesc.
In anul 1901 calatoreste prin Europa, cu un scurt popas la Paris, unde incepe sa lucreze la culegerea de proza "Spiritele rebele". Este excomunicat din cadrul comunitatii crestine maronite din care facea parte deoarece avea convingeri religioase prea flexibile si avea o pozitie impaciuitoare cu privire la religiile crestina si musulmana. A fost permanent preocupat de idealul dezrobirii tarii sale de sub asuprirea otomana.
Ramasitele sale pamantesti sunt trimise la Beirut, in 21 August 1931, si inmormantate in satul Bisharri, unde s-a nascut.
Opera sa poetica a fost tradusa in peste douazeci de limbi, iar picturile si desenele sale se afla expuse in galerii celebre din lume.

Altele:
Despre iubire, din volumul Profetul

12 comentarii:

  1. Mortala povestioara!
    Aveti la "Universitate" o asa fantana? :))
    O saptamana faina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-are bani pentru investitii! :))
      Si mie mi-a placut, desi m-am prins de poanta abia la a doua citire! Deh! Si de aceea m-am hotarat sa o postez :)
      Saptamna frumoasa sa iti fie!

      Ștergere
  2. Ma duce gandul la protectia consumatorului...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda... dar e complicat... M-as indrepta spre agentia de mediu mai degraba! Apa din fantana poate afecta panza freatica si atunci sa te tii nebunie! :))

      Ștergere
  3. Eu înţeleg faptul că regele a vrut să se coboare la nivelul supuşilor lor şi şi+a jertfit minţile pentru asta, dar ...... într-o ţară ce abundă în corupţi/hoţi, ar trebui să devenim toţi corupţi/hoţi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare de tot intrebarea ta! :) Categoric nu! Dar as zice ca la noi au baut din fantana "regii" si noi nu vrem sa ne... "ridicam in jos" (!!) la nivelul lor asa ca trebuie sa gasim o solutie sa purificam apa sau sa desfiintam fantana.
      Cred ca stii si tu: intr-un fel, cam toti incurajam furtisagurle prin aceea ca, desi observam unele chestiuni - chiar la cel mai mic nivel (furtul de detergent savarsit de femeia de serviciu, sa zicem) - nu zicem nimic si cu atat mai putin actionam. Angajatorul nu concediaza pe cel care fura cate putin din cate ceva s.a.m.d. Bineinteles ca mare lucru n-am rezolva daca n-am mai inchide ochii la "gainarii" si totusi! In timp - nu intr-un an, neaparat - poate s-ar mai schimba ceva, chiar de ii zicem "picatura de ploaie in ocean" :) Asadar, in cazul furturilor din bugetul statului - prin privatizari si licitatii trucate - nu putem face chiar nimic (sau aproape nimic) pentru ca nu putem dovedi :( si chiar daca dovedim... pana se judeca se prescrie!

      Ștergere
  4. Da...eu prima oara am auzit pilda in documentarul Apa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Care documentar "Apa"? Mie imi plac filmele documentare - dar sa nu fie genul "teoria conspiratiei", pentru ca unele sunt destul de exagerate fiind prezentate ca regula si - verificand - constatam ca era doar o exceptie... Sigur, exista si nesansa ca exceptia sa devina regula cand nu suntem prea atenti dar as vrea sa se spuna aceasta in documentare pentru ca prea multi traiesc cu impresia ca de s-a spus la TV sau scrie la gazeta este si adevarat.

      Ștergere
  5. mi-ai trezit curiozitatea, o singura remarca as avea si imi pare rau ca nu ai facut-o si anume sa ne fii prezentat si cateva strofe.
    chiar imi notez sa caut pe net... va fi cu siguranta pe lista in a citi mai multe despre el.
    sa nu crezi ca iau in ras, deoarece in scoala pe vremea noastra se batea moneda mult pe limba romana si cate ceva din literatura universala, care erau eventual marile capodopere, cat sa iti faci o idee.
    Basca poeziile "omagiale"
    acum ne mai ajuta internetul si de vreo cativa ani rabatul editurilor la preturile de carte, care pana acum in Romania erau exclusiviste.
    Am inceput sa fiu foarte interesata de formele de cultura asiatica, araba si africana, prea putin cunoscute de noi, sau mai bine zis de mine...
    am gasit atatea informatii pe bloguri, ca mi-am dat seama ce ignoranta sunt, cu toate ca am trait intr-o casa cu biblioteca dar... revin la ideea a celor carti vestite, pe care o masa mare de oameni le avea la indeamana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. “Profetul” este “colectia” sa de poeme. Nu am volumul. L-am citit inainte de 1990 si am copiat cateva poeme insa nu mai stiu unde sunt caietele in care “conspectam” la vremea aceea.
      Am gasit “Cantecul Destinului”
      http://nicoletasavin.wordpress.com/2010/08/27/kahlil-gibran-profetul-iubirii/

      Am pus link - in postare - spre “Despre iubire” (e postat in Aprilie anul trecut)
      Mie mi-a placut cel mai mult povestirea “Aripile frante” (am un volum editat in 1989, in care sunt mai multe scrieri, inclusiv “Spiritele rebele”), care e o poveste de dragoste; lucrarea e considerata prima incercare de roman din literatura araba - dar nu de aceea mi-a placut, ci pentru ca scrie despre o femeie indragostita “de cine nu trebuie” (ca si in “Patul miresii”), fiind stiut faptul ca femeia musulmana - in special in acea vreme - trebuia sa iubeasca pe cine i se indica, nu pe cel a carui inima vibra in acelasi ton cu a ei. Scrie despre tragicul destin al femeii orientale a carei personalitate se pierde in cea a barbatului si care isi traieste viata in colturile ascunse ale casei si care nu are dreptul la opinie si e supusa barbatului care o foloseste doar ca instrument de placere si fabrica de facut copii iar daca nu poate face copii e considerata stearpa si femeile sterpe sunt privite cu ura - si nu intereseaza pe nimeni daca barbatul e cel cu probleme sau daca amandoi sunt sanatosi dar ceva nu se leaga: femeia e vinovata.
      “Aripile frante” e povestea unei femei orientale care a “indraznit” sa se indragosteasca - si nici macar nu s-a indragostit de sotul ei.

      Djubran nu pierde ocazia, in operele sale, de a atinge tema despre eliberarea femeii, definindu-si pozitia cu privire la acest subiect: pentru progresul spiritual al lumii arabe femeia trebuie sa aiba un alt statut. Unul din pionierii drepturilor femeilor in Egipt si in lumea araba, Qassem Amin, a influentat, oarecum tema unor povestiri ale lui Khalil. Scrierile lui critica multe mentalitati si obiceiuri din lumea in care s-a nascut.
      Cred ca scrierile lui au fost publicate si pana in 1989 pentru ca era “comparat” cu J.J. Rousseau :) si era un “adept” al emanciparii femeii, asa cum se pretindeau si comunistii…

      Ștergere
  6. Interesanta parabola! N-o stiam. In orice caz, da de gandit...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citind prima data, nu m-am prins... Ma prind cam greu in ultimul timp si nici nu ma tin prea bine. Apoi am reusit sa inteleg si am inteles pe cei care intreaba uneori: "Am innebunit eu sau ceilalti sunt nebuni?" :)
      De gandit da, dar cum o rezolvam? :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.