Creștinul e om bun

Creștinul e om bun, citește cărțile sfinte, cunoaște și respectă cele zece sfinte porunci, se împărtășește și se spovedește, e milostiv și darnic, iubește toate ființele create de divinitatea în care crede și de la care cere ajutor de câte ori e în nevoie și uită - prea adesea - să mulțumească mai apoi. Sunt și crestini - prea mulți - doar la nivel declarativ și de conjunctură. Acest gen de creștin s-a hotărât să elimine porumbeii de prin orașe, pentru că pot transmite gripa aviară, pentru că fac mizerie multă, pentru că se înmulțesc prea mult și toate parcurile, piețele, acoperișurile sunt aglomerate cu porumbei.

Singura înfățișare trupească a Duhului Sfant ce-a fost dată vreodată oamenilor s-o vadă a avut loc la Iordan, cu ocazia botezului, în apă, a lui Isus Hristos. Ioan a făcut următoarea mărturisire: Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El (Ioan 1:32). Când, la botezul lui Isus, s-au deschis cerurile, Duhul lui Dumnezu a coborât ca un porumbel și s-a lăsat peste Isus.

Pentru aceasta anumiți creștini s-au gândit că e bine să pună plase din sârmă deasupra curților interioare ale blocurilor, la toate deschizăturile clopotnițelor și pe oriunde și-au mai găsit porumbeii adăpost, ba chiar s-au gândit să-i și otrăvească, pentru că se încăpățanau să se înmulțească deși mulți cădeau înghețați peste  iarnă.

În toată lumea, porumbelul este cunoscut și ca o emblemă a păcii; este simbolul nevinovăției, blândeții, a bunătății, a curăției și a păcii. Primul act pe care l-a îndeplinit porumbelul în istoria biblică a fost în timpul potopului lui Noe. Atunci când Dumnezeu a distrus tot ce era viu, Noe și membrii familiei sale  au găsit îndurare în ochii Domnului și au fost salvați în arcă. La patruzeci de zile după ce arca a fost imobilizată  pe muntele Ararat Noe a dat drumul unui porumbel pentru a afla dacă apele au scăzut. Porumbelul s-a întors și Geneza relatează: A mai așteptat alte șapte zile,  și iarăși a dat porumbelului drumu din corabie. Porumbelul s-a întors la el spre seară; și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele au scăzut de pe pământ ( Geneza 8: 8-11).

Prima dovadă că pacea s-a întors pe pământ și că judecata și mânia lui Dumnezeu trecuseră, a fost un porumbel.

Porumbelul mai are o însușire aleasă, îi place să locuiască împreună cu câți mai mulți semeni de ai săi. Duhul Sfânt iubește unitatea credincioșilor, lucrând la cimentarea ei. Porumbelul își alege perechea pe viață și rămâne singur până la sfârșit după moartea acesteia.

Indiferent de țară, de timp, de barierele culturale sau ale limbii, porumbelul a reușit să le doboare pe toate deoarece în mai toate locurile aceasta pasăre este respectată, apreciată pentru frumusețea și mesajul pe care îl aduce. Bine zis în mai toate locurile - pe aici mai puțin…

O fi porumbelul simbolul Duhului Sfânt, al păcii, al blândeții și altor cele bune dar ce-i prea mult e prea mult - în mintea unor creștini - fie că-i duh sfânt fie că-i pace - așa crede acest creștin de conjunctură, cu inima lui mărinimoasă și plină de dragoste pentru toate ființele, așa cum scrie în cărțile sfinte pe care le citește și din care adeseori recită cu patos.

Poate că acest gen de creștin s-a gândit că de scapă de porumbei nu mai vede un exemplu atât de bun de urmat.

Am scris aceste rânduri văzând fotografiile cu porumbei ciugulind pe un pervaz, prezentate de Elly (Blind Love) și m-am bucurat că mai sunt și alții care hrănesc porumbeii. Mi-au amintit (un fel de exprimare, pentru ca n-am uitat nicio clipă) cât de răi au fost unii dintre concitadinii mei - și nu numai - la un moment dat, când aviara era doar amintire. Dar porumbeii continuă să moară de frig în număr mult mai mare decât ar fi murit de nu ar fi fost alungați din locurile unde conviețuiau de zeci de ani.

Sunt oare, porumbeii, atât de distrugători încât trebuie exterminați?