Colindele de Crăciun

Inițial, colindele aveau o funcțiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire și belșug. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (venirea primăverii), fie de sfârșitul său (toamna, la culegerea recoltei). Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele și de reîntâlnire cu cei plecați pe tărâmul celălalt. În acest sens, ele moștenesc funcțiunea sărbătorilor păgâne ale Saturnaliilor, Calendelor lui Ianuarie și a Dies natalia Solis Invicti.

În vremurile precreștine, ritualul era zgomotos, dura mai multe zile, iar festivitățile cuprindeau ofrande vegetale și animaliere, mese comune, dansuri și reprezentații dramatice. Toate acestea se desfășurau primăvara sau toamna. După mutarea Anului Nou la 1 ianuarie, în vecinătatea Crăciunului, aceste ritualuri au fost serbate numai în vremea acestor două sărbători creștine.

Peste timp, din semnificația inițială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri și urări.

Peste unele colinde s-a suprapus și elementul creștin, observat mai ales la refren, însă acest fapt s-a petrecut abia în Evul Mediu, sub influența Bisericii. Acestea conțin o sumedenie de scene apocrife, suprapuse peste elemente mai vechi.

Apostolii cântau cântece de rugăciune, multe bazate pe psalmi. Ca fondatori de biserici, entuziasmul lor a inspirat noile lor congregații către cântec.

Unul dintre cele mai vechi cântece de Crăciun este din secolul IV, Jesus refulsit omnium, compus de Sf. Hilary din Poitiers. În timpul secolului XII, Sf. Francis din Assisi a stabilit în mod oficial Colindele de Crăciun în slujbele religioase. Ca patron al artelor, a inspirat compozitorii și poeții zilei să compună muzică de Crăciun. Cântecele ușoare și vesele de Crăciun au fost stabilite mulți ani mai târziu în Renașterea Italiană - anii 1400, timpul lui Leonardo da Vinci și Michaelangelo. Prima copie cunoscută a unei colinde englezești a fost scrisă de Ritson prin anul 1410. De-a lungul anilor, călugarii au contribuit semnificativ la compunerea temelor muzicale biblice.

Când Johannes Gutenberg a început să-și învârtă presa de tipar în 1454 copii ale colindelor au putut fi distribuite aproape gratuit. Sărbătoarea de Crăciun a fost suprimată de puritanii timpului. Crăciunul a devenit popular în secolul XIX. Multe din colindele de Crăciun pe care le cunoaștem astăzi nu sunt citate direct din Biblie și au fost compuse relativ recent.

Colindele de Crăciun au fost interzise între anii 1649 și 1660 în Anglia de Oliver Cromwell care presupunea Sărbătoarea Crăciunului ar trebui să fie o zi solemnă. Când protestanții, inspirați de Martin Luther, s-au alăturat bucuriei Colindelor de Crăciun, mulți au trebuit să plece în Europa sub presiunea bisericii catolice. Au luat cu ei colindele de Crăciun. În anul 1649, John de Brebeur a scris prima colindă americană de Crăciun, intitulată Iisus S-a Născut.

În Europa, când colindele nu puteau fi cântate în biserici, și-au găsit locul în altă parte. Piesa religioasă, reintitulată în întreaga lume, Pătimirea, a fost pusă în scenă în Oberammergau, Germania în 1634 (și a fost jucată la fiecare 10 ani de atunic). În anii 1700, muzica lui Mendelssohn și Händel a fost adaptată și folosită în loc de colinde de Crăciun.

În 1818, ajutorulul preotului austriac Joseph Mohr a fost anunțat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat și nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor și acompaniate la chitară. Una dintre ele era Silent Night, Holy Night, cântată astăzi în peste 180 de limbi de milioane de persoane.

În România - colindele

Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nașterea lui Isus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi (se zice) - merg din casă în casă cântând colindul Steaua sus răsare, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul Bună dimineața la Moș Ajun! Colindătorii sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori laici, cum ar fi: Iată vin colindătorii de Tiberiu Brediceanu, O, ce veste minunată de D.G. Kiriac, Domnuleț și Domn în cer de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în Amintiri din copilărie aventurile mersului cu colindele. Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării; colinda românească Scoală, gazdă, din pătuț există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé.

Surse: vezi la articolul Originea bradului de Craciun