Magia cascadei sau Parfumul cascadelor

Obosit de trăiri, supărat pe el, pe Lume, pe oameni, pe ce se vede și pe ce nu se vede, s-a hotărât să plece pentru un timp în munți, în locurile pe care le iubește atât de mult, între stânci și copaci, între capre de munte, sub zborul de vulturi, la intersecție de vânturi și brazde de fulger pe cer.

Parfumul de vară eternă se insinua în toată ființa lui. Urca fără a fi atent pe unde merge pentru că nu era prima dată pe acel traseu și era unul dintre cele mai accesibile. Necazurile veniseră în cascadă în viața lui liniștită, echilibrată: șeful îl concediase - reduceri de buget; iubita îl părăsise - pentru că nu-i mai putea oferi același stil de viață; soră-sa umbla cu un scandalagiu care a pălmuit-o, el a sărit la ăla, ăla a reclamat la poliție… și apoi s-au împăcat.

Ploaia! Era tot ce-i lipsea! Plecase când Soarele dogorea deasupra lui și acum asculta cum picăturile de apă își cântau muzica pe frunzele copacilor care alcătuiau o boltă verde deasupra cărării. Și-a tras bine pe frunte gluga hanoracului și a continuat să urce, ignorând răpăiala de vară. Bocancii alunecau pe pietre și noroi, pe frunzele arămii ale anotimpurilor trecute și urcușul părea tot mai anevoios. Stropii reci învăluiau totul într-o rețea fină de perle translucide. Când ploaia s-a oprit și-a eliberat capul de glugă. De la prima privire aruncată în jur și-a data seama că s-a rătăcit! Continua să meargă printre ferigi uriașe, cu ochii după eventuale semne trasate pe copaci. Inspira cu plăcere aerul înmiresmat cu arome de mentă sălbatică, laur de munte și un vag parfum de iasomie amestecate toate cu mirosul pămantului ud acoperit cu frunze aproape mucegăite, al plantelor pe care stropii de ploaie se evaporau încetișor sub razele de soare care reușeau să se strecoare prin frunzișul arborilor.

Într-un luminiș mic a simțit dogoarea soarelui ca a unui foc de tabără dar între arborii verzi și umezi se simțea răcoarea aceea de după furtuna dintr-o zi toridă de vară. A zărit albia secată a ceea ce ar putea fi pârâu în zilele de primăvară, când zăpada se topește pe versant și apa aleargă la vale. Urmând albia ar fi putut ajunge într-un loc cunoscut, dar risca să o rătăcească de-ar fi mers pe lângă ea pentru că era mărginită de copaci, tufe și colți de stâncă. A ales să pășească în ea, să-i urmeze firul; era noroioasă, dar nu mai conta. Când a simțit rece la glezne și-a privit picioarele: era în apă. Nu înțelegea ce se întâmplă, dar continua să înainteze și nivelul apei părea că tot crește. A vrut să iasă, dar malul era înalt acolo. Se auzea un vuiet…

Abia a apucat să întoarcă privirea când un val de apă l-a și luat, gonind cu el spre undeva. S-a agățat de un colț de stâncă și s-a ridicat. Priveliștea care se deschidea înaintea lui era ca aceea pe care ar fi avut-o dacă ar fi stat pe marginea Lumii: înaintea lui se deschidea o vale acoperită de arbori - o mare verde! În imediata lui apropiere se avânta în hăuri o cădere de apă cu sunet de tunet. Uimit, fascinat și puțin speriat se întreba ce cascadă ar putea fi! Și valul l-a smuls de pe colțul de stâncă și l-a purtat către vale. În fracțiuni de clipă creierul i-a dat de înțeles să se lase în voia curentului pentru că orice împotrivire i-ar putea fi fatală. A căzut într-un lac și o clipă a părut că s-a scurtcircuitat creierul. O forță puternică îl luase cu ea în abis, ca într-un fum de tunet, cufundându-l într-o tăcere deplină, și o forță la fel de puternică îl arunca acum spre un punct de lumină strălucitoare. Spiritul cascadei l-a prins în brațele lui și l-a ajutat să răzbată. A inspirat cu lăcomie aerul neașteptat de pur și a tușit puternic. Cu greu a înotat la mal, unde a căzut pe patul de mușchi, lângă un arbust de iasomie cu flori roz-pal, respirând sacadat, cu privirea fixată pe căderea strălucitoare de apă care părea o nimfă cu plete albe care-și spală părul strălucitor în lacul de lângă el. O cădere spectaculoasă de diamante limpezi în care Soarele își reflecta razele și le transforma în curcubeu de foc care dansa pe cer. Simțea curenții răcoroși și îl învăluiau nori de apă, fiecare picatură purtând cu ea o viață secretă care se desăvârșea în vegetația din apropiere.

Cascada ducea în apa ei parfumul tuturor plantelor pe care ploaia le-a atins în căderea ei de vară iar forța apei trimitea vapori parfumați departe în aer, formând o ceață parfumată, vălătuci de apă și aburi colorați strălucitor care învăluiau totul într-o mantie magică.

Privea copacii, căderea albă de apă, florile și și-a imaginat că Natura cântă și îi zâmbește, dându-i de înțeles cât de fericită este și cât de netulburată pentru intrusul care a spart oglinda lacului. A închis ochii pentru câteva clipe, ascultând tunetul căderii de apă, vuietul șuvoaielor aruncânduse-n hău, spărgându-se în oglinda verde a lacului. Fiecare fibră din trupul său se relaxa, încordarea părând a fi preluată de zbuciumul apei și purtată în neant. Vocea cascadei se potolea, cântecul ei transformându-se în șoaptă. A deschis ochii și a zâmbit. Acolo unde cu câteva clipe înainte se zbuciumau șuvoaie de apă lucea acum în lumina Soarelui o perdea de iederă deasă cățărată pe un perete abrupt de stâncă. Lacul verde se micșora văzând cu ochii și aerul se încălzea simțitor. S-a ridicat în capul oaselor oftând. Privirea i s-a oprit pe marcajul pătrățel cu albastru din imediata apropiere. Știa acum că e pe drumul bun și a plecat, senin și liniștit, să-și trăiască vara eternă.

*

Gândindu-mă la cascade am ales Cool Water de la Davidoff, creat de Pierre Bourdon pentru bărbați și lansat în anul 1988. O apă de colonie simplă, cu parfum de proaspăt și curat. Miroase a proaspăt și rece, a ocean și mosc. Are o natură dublă: simbolizeaza spiritul liber al bărbatului care nu se lasă încătușat și dorința naturală de a proteja. Bărbatul care folosește Cool Water e cel care trăiește clipa profitând de tot ceea ce viața îi oferă; e bărbatul care are de partea lui puterea apei și a vântului, două forțe dintre cele care pot modela Pământul. E un parfum realizat dintr-un amestec amețitor de lavandă, mentă, rozmarin și iasomie, ambră, tabac, cedru, coriandru, lemn de santal și mosc - lavanda și menta conferind mirosul de curat și răcoros, iar moscul și lemnul de santal potențând mirosul natural masculin, făcându-l irezistibil. Hm! ;)

Poveste scrisă pentru Clubul Condeielor Parfumate găzduit de Mirela, pe tema Parfumul cascadelor aleasă de Adriana T.