Pagini

2014-02-28

Ghiocelul

Despre ghiocel există mai multe legende și toate sunt frumoase, așa cum frumoase sunt toate florile.
Una dintre legende ne spune că micuța floare albă, ghiocelul era cea mai mică și firavă din gradina în care, într-o zi, a coborât prințesa Rază de Soare ca să culeagă o floare pentru a și-o pune în păr. În drumul ei prin grădină prințesa a rupt din greșeală, cu trena rochiei, codița ghiocelului. I-a părut atât de rău încât a vindecat-o pe dată și s-a oferit să îndeplinească ghiocelului orice dorință. El și-a dorit să răsară primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul lui abia simțit să-i facă pe oameni să se bucure și să știe că a venit primăvara! Raza de Soare l-a sărutat și vraja a fost făcută. (robbybubble.ro)
O poveste creștină ne învață că ghiocelul a devenit un simbol al speranței, după ce Adam și Eva au fost alungați din grădina Edenului. Eva plângea mereu, văzând că niciun pom nu mai înverzește, nicio floare nu mai înflorește și ningea fără oprire. Când a fost pe cale să renunțe la speranța că iernile reci se vor termina la un moment dat, un înger a apărut și a consolat-o. Îngerul a prins un fulg de nea în palmele sale, a suflat ușor peste el și acesta a alunecat pe pământ transformându-se în primul ghiocel, ca semn că după iarnă urmează primăvara.

O legendă din Germania ne spune că atunci când Dumnezeu a făcut toate lucrurile de pe Pământ a facut zăpada transparentă; aceasta și-a dorit culoare și a fost trimisă la flori, să le ceară puțină culoare, dar florile au refuzat. Tristă, zăpada a cerut ghiocelului să-i dea puțină culoare și acesta a acceptat. Ca o recompensă pentru dărnicia lui, zăpada permite întotdeauna ghiocelului să înflorească primul și să vestească oamenilor că primăvara e aproape.

Ca mai toate celelalte flori și despre ghiocel se spune că are însușiri magice, fiind una dintre cele mai puternice plante ale primăverii, cu influenţă favorabilă şi în cuplu şi în afaceri. În ritualuri nocturne la ape curgătoare se fac descantece pentru binele oamenilor; se dau pe apă flori, se face un foc mare în care se ard hainele vechi ale celor care vor să scape de farmece; se sparg oale de pămant şi se învarte vartelniţa ca să se învartă răul şi să se îndepărteze o dată cu focul şi cu plecarea apei în jos. Descantec de primăvară: Pleca-i pe cale, pe cărare / Mă-ntâlni-i cu Maica Precista în cale. / Maica Precista mai duioasă / De mână m-a luat, în casă m-a băgat, / O lume-ntreagă de farmece-am dezlegat / Fericire, mulţumire, sentimente eu am adunat.

8 comentarii:

  1. Desigur ca îmi plac povestile dar nu îmi plac superstitiile si mai ales chestiile cu "farmece"! :))
    Sa ai un weekend minunat! pupici Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Superstitiile mi se par copilarii; la fel si... "farmecele". :)) Hilar! Biserica le blameaza dar... le practica! Altfel ce-ar fi acele "sfintiri" pe care le practica?! ;)
      M-am gandit sa evit a mai scrie despre superstitii si... farmece, dar apoi am ales sa o fac pentru ca e, de fapt, informatie despre cum se comportau strabunii nostri. Si totusi... Despre ghiocel sunt si unele superstitii nu tocmai "de bine" dar am omis sa le scriu din dorinta de a vedea totul in roz! :)
      Multumesc! Minunat sfarsitul de saptamana sa-l petreci! Pupici, Minnie!

      Ștergere
  2. Ghiocelul este MAGIC într-adevar! superbe legendele amintite! tare mult îmi place sa citesc aici la tine :) multumesc!
    te pup si pe tine si pe fetele cuminti din clan. Un weekend minunat va dorim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri, Carmen!
      Ghiocelul e o floricica atat de fina incat mi-e si mila sa cumpar buchetelele, stiind ca vor muri prea repede cand sunt in vas. :) Dar ii cumpar si ma bucur cand ii primesc pentru ca sunt atat de frumosi! Atat de gingasi! :) Sa-i culeg eu n-as fi in stare! Mi-ar fi... mila, stiind cat de putin vor trai... Asa, daca tot sunt desprinsi din radacina... :)
      Multumim! Pupici inapoi! :)

      Ștergere
  3. Eram aproape sigura ca ne vei spune o legenda despre ghiocel,dar tu ne-ai spus mai multe.
    "Fericire, mulţumire, sentimente eu am adunat."Ce frumos suna! Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce draguta esti! :) Multumesc pentru atentia ta!
      Si mie mi-a placut "incheierea" amintita de tine! E... un fel de rezultat al rugaciunilor - sa zic asa - pentru binele tuturor!
      Multumesc! Minunat sfarsitul de saptamana sa-l petreci!

      Ștergere
  4. Sunt foarte puternici. Ai mei au inflorit inainte de zapada, a venit zapada, i-a acoperit si dupa ce s-a topit, ei erau tot acolo...asteptand :) Chiar daca ceva mai sifonati :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sifonati, bineinteles! Doar au luptat sa reziste plapumii de zapada! :)
      Ce frumos trebuie sa fie coltisorul tau cu ghiocei! Sunt atat de gingasi! Si te poti bucura de vederea lor timp mai indelungat, pentru ca nu trebuie sa-i iei si sa-i pui in... vaza! :)
      Minunat sfarsitul de saptamana sa-l petreci!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.