Ziua de Sâmbătă

Sâmbătă e femeie, e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva de pe astă lume. Nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin.

Mai multe sâmbete de peste an au statut de sărbători: Sâmbăta Mare, Sâmbăta Morților, Sâmbăta lui Lazăr.

Sâmbăta Sântoaderului. Pericolele ating punctul maxim de intensitate în această zi. Sântoader, prin intermediul cailor săi, pedepsește pe toți cei care nu respectă cutumele instituite în viața satului de-a lungul timpului. Un fel de combinaţie între reprezentarea creştină, fastă, a Sf. Toader, şi elementele demonice care-i sunt atribuite (materializate în special de caii însoţitori), Sântoader este unul dintre sfinţii cei mai bine reprezentaţi ai calendarului popular. Nu este numai un model exemplar de comportament moral (minunile sfântului creştin), în virtutea căruia a fost învestit cu paza preceptelor comunitare: dacă vreo fată mare necinsteşte prin vreun lucru femeiesc nepotrivit ziua aceasta, atunci Sântoader îşi trimite caii. Cine se încumetă şi lucrează în ziua acestui sfânt va fi pedepsit cu amorţirea mâinilor, poate fi lovit sau omorât de Caii lui Sântoader, care sunt foarte răi la lovituri. Bărbaţii se feresc să lucreze cu securea sau cuţitul, pentru a nu fi legaţi de Sântoaderi cu lanţurile de fier. Legarea se manifestă prin dureri reumatice în mâini, picioare şi la încheieturi.

În ciclul cosmic, Sf. Toader (Teodor) este unul dintre păzitorii Soarelui pe drumul pe care acesta îl face pe bolta cerească, un cavaler impasibil însoţit de o herghelie demonică.

Sf. Teodor se serbează ca cel dintâi comandant al oştirilor, pe steagul cărora era chipul său. Sâmbăta Sântoaderilor se serbează pentru minunile Sfântului Teodor. El a omorât un năprasnic şarpe, care îngrozise lumea. El a încălecat pe un cal alb şi a omorât un şarpe, care mânca în fiecare an câte un copil şi era să mănânce şi o fată de împărat. Venind rândul unei fete de împărat ca s-o mănânce şarpele, Sf. Toader a încălecat un cal alb, a găsit şarpele şi l-a omorât.

Începând din această zi se interzice lucrul pe câmp după lăsarea serii, căci noaptea este dată de la Dumnezeu pentru odihnă.

Nu se merge la pădure, nu se toarce și nu se sapă, pentru că s-ar atrage asupra gospodăriei și asupra satului toată furia animalelor sălbatice.

Se plămădesc colăcei, se împodobesc cu flori și se dau de pomană pentru sufletele celor morți.

Pentru sănătatea cailor, li se dă să mănânce pâine proaspăt scoasă din cuptor. Din coliva pregătită în această zi este bine a păstra o bucățică pentru a unge cu ea trunchiurile copacilor și pomii vor fi feriți de distrugerea produsă de insecte.

Ziua aceasta se mai numeşte şi Sân-Toader, Sân-Toaderul cel Mare, Sâmbăta Cailor, Sâmbăta Sântoaderului şi Sâmbăta Ursului. Se zice că Sân-Toader îl ţine pe dracul de păr. Se începe purtatul colivei şi al prescurilor pentru morţi, şi a apei la case, pentru iertarea păcatelor celor morţi, căci morţilor cărora nu li se face aceste obicei stau cu ţărâna în gură pe Lumea Cealaltă.

În această zi nu se joacă, nu se petrece, nu se merge la şezătoare, căci altminteri vin caii lui Sântoader, care sunt foarte răi la lovituri. Sântoader are un cal alb, pe care umblă mai ales în ziua lui, şi calul acela are un corn în frunte, e năzdrăvan şi nu mănâncă şi nu bea un an de zile nimic. În ziua de Sântoader, are voie să pască şi să bea. Dar el nu paşte iarbă, ci numai păr de fată mare, de la cea care lucrează în această zi.

Caii lui Sântoader sunt feciori frumoşi, făcuţi din feciorii care şi-au părăsit iubitele, dar fiecare are coadă şi copite, fiind încins cu lanţuri. Aceşti cai le încurcă holdele celor care lucrează în această zi. Sântoaderul se ţine şi pentru a ajuta la înmulţirea stupilor de albine.

De Sântoader, copiii se scaldă, şi în scăldătoare se pun pietricele şi flori de fân, ca să fie sănătoşi ca piatra şi drăgăstoşi ca florile. Gospodarii tund vitele în frunte, le retează cozile şi tund păr din capul copiilor şi le pun pe toate în sălcii lăstăroase, ca să se înmulţească precum salcia. De la Sântoader, răsare orice iarbă. La Sântoader, e bine să semeni ceapa, că va creşte mare.

Caii lui Sântoader se întrec cu caii oamenilor. În această zi se încură, adică se aleargă caii, în amintirea Cailor lui Sântoader, şi ca să nu le crape pielea vara, ca să fie iuţi şi sănătoşi precum caii lui Sântoader, cu care aleargă după Soare. Flăcăii încalecă pe cai şi se iau la întrecere.

Copiii se prind veri şi veruţe sau se fac fraţi de cruce. Fraţii de cruce sunt doi prieteni foarte buni, gata să sară în foc şi în apă unul pentru altul. Fetele se prind surate. Legământul lor este iubirea până la moarte. Nu se ceartă şi nu se trădează, chiar să fie moarte de om; un frate de cruce este socotit mai apropiat decât un frate bun; nimănui nu-şi spun fraţii de cruce sau suratele tainele lor. Copiii fraţilor de cruce sau ai suratelor nu se căsătoresc între ei, zicând că-i păcat.

Nedeiţa lui Ispas - prima zi de sâmbătă după Înălțare. Sărbătoarea nu se ţine pe toată durata zilei - unii o țin dimineața, alții după-masă și cât ține sărbătoarea n-au voie să muncească. Se crede că, bucuroşi de înălţarea lui Isus, îngerii fac nedeie în ceruri. Nerespectarea Nedeiţei lui Ispas se pedepseşte de către Dumnezeu prin trăsnet.

Sâmbăta, ziua puterii creatoare, răscumpărătoare și restauratoare. Sâmbăta, ultima zi a săptămânii, dedicată de romani zeului și planetei Saturn, este considerată de români nefastă pentru cei vii, fără noroc, cu trei ceasuri rele, dar favorabilă pentru spiritele morților, care primeau ofrande și erau invocate în timpul vrăjilor și practicilor magice. Vitele născute sâmbăta se numeau Sâmbotin sau Sâmbotina.

În astrologie se spune că este ziua izolării întru iluminare, o zi de rugăciune și de comunicare cu lumea de dincolo.

Sâmbăta sau ziua lui Saturn. Chiar dacă e patronată de cel mai morocănos zeu, ziua aduce noroc și reușită în activitățile care cer minuțiozitate, învîțare, autoanaliză și introspecție. Sâmbăta este favorabilă celor care stau în banca lor, sunt pioși și înțelegători.
Persoanele născute sâmbăta sunt puternice, optimiste și generoase.

Sâmbăta, ultima zi a săptămânii, dedicată planetei Saturn, este considerată de români nefastă pentru cei vii, fără noroc, cu trei ceasuri rele. In aceasta zi nu se mergea la peţit sau la logodit, nu se pleca la drumuri lungi, nu se începeau activitîţi importante. Sâmbăta era însa favorabilă pentru spiritele morţilor, care primeau ofrande, şi era invocată in timpul vrăjilor şi practicilor magice. Adesea ziua este asemuită cu un râu, apa Sâmbetei, care ar înconjura iadul sau ar lega lumea de aici de lumea de dincolo. Semnificaţia, in general nefavorabilă pentru oameni, este generată de locul zilei in cadrul săptămânii.

Timpul săptămânal de şapte zile care se scurge între două faze consecutive ale Lunii se naşte duminică, este tânăr luni, marţi şi miercuri, se împlineşte joi, mijlocul sau miezul săptămânii, după care îmbătrâneşte vineri şi moare sâmbătă. Vitele născute in această zi se numeau Sâmbotin sau Sâmbotina. Spre deosbire de surorile ei dedicate viilor şi numite sfinte (Sfânta Duminică, Sfânta Miercuri, Sfânta Joi, Sfânta Vineri), sâmbăta este dedicată moşilor şi strămoşilor, adică mortilor, motiv pentru care se numeşte, in preajma marilor sărbători calendaristice, Moşi sau Sâmbăta Morţilor.

Sursele online:

Informatii, pe larg, gasiti (si) pe urmatoarele siteuri: legendeleromanilor.ro; jurnalul.ro; pentrufamilie.ro; epochtimes-romania.com; decebaluirea.blogspot.ro;

Vezi si:

O poveste a zilelor saptamanii

Luni, Marti, Miercuri, Joi, Vineri, Sambata, Duminica.