Bună dimineața Soare! Fata care s-a îndrăgostit de un păstrăv

Cândva, pe lângă Marile Lacuri își avea satul un trib mic de indieni. În acest trib se născuse o fată cam prostuță și leneșă. Și era fata nu doar prostuță și leneșă dar și urâtă, că tinerii războinici o ocoleau la distanță mare, ce s-o mai dorească de soție? Avea ochii foarte rotunzi, fața prelungă, nasul mare și coroiat, bărbie ascuțită, dinții strâmbi și urechile aproape la fel de mari ca ale unui cerb și oriunde mergea reușea numai să stârnească hohote de râs. Singura ei calitate era glasul. Cânta atât de frumos încât animalele uitau să fie sălbatice și păsările se opreau din zbor pentru a-i asculta cântecul. Numai un glas din țara spiritelor ar fi putut egala vocea ei.

Locul ei preferat - departe de oameni - era o colină mică de pe malul lacului; acolo stătea vara, cântând sub arbori, încântând vietățile cu glasul ei. Păsările se adunau în copaci, fiarele făceau pace și toate vietățile din apă se apropiau de mal s-o asculte. Dintre toate ființele care veneau să o asculte cel mai fericit și încântat era regele păstrăvilor, dar condiția lui nu-i permitea să trăiască pe uscat și pentru a fi cât mai aproape de fata cu glas divin a început să sape în mal noapte de noapte, pentru a fi cât mai aproape, reușind să sape un canal cam cât lungimea zborului unei săgeți și a ajuns astfel aproape de ea. În fiecare seară era acolo pentru că fata și cântecul ei deveniseră indispensabile pentru fericirea lui. Într-o seară a început să-i vorbească despre marea bucurie pe care i-o produce cântul ei și îi vorbea atât de frumos, cu atâta dragoste încât fata n-a mai cântat, ascultând vocea regelui păstrăvilor. Îi spunea cât de mult o iubește și cât ar dori să poată fi împreună, iar fata vibra de plăcere ascultând cuvinte pe care nicio ființă nu i le-a mai spus până atunci. Dar faptul că nu puteau fi împreună le umbrea fericirea.

Într-o noapte, un trecator le-a auzit tristețea. S-a apropiat și le-a spus că este spiritul peștilor și poate transforma în pește orice om sau animal. Fata a fost de acord imediat și spiritul i-a cerut să-l urmeze în apă; a luat apă în căușul palmelor și a turnat-o pe creștetul fetei în timp ce îngâna niște cuvinte. În scurt timp fata a început să simtă cum se transformă și în câteva minute devenise păstrav, putând înota împreună cu iubitul ei. Erau acum fericiți dar fata nu-și uitase tribul și în fiecare vară, la data când a dispărut, revenea și membrii tribului puteau vedea doi păstrăvi uriași care se jucau aproape de mal. Și au tot venit până când fețele palide au ajuns în țară și au arătat o deosebită lipsă de respect pentru tradițiile triburilor și pentru viață în general. Atunci păstrăvii le-au spus oamenilor adio pentru totdeauna.

(după o legendă amerindiană)

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.