Am serviciu!

L-am găsit cu greu. Nu contează unde, ce… Azi cam așa e: lucrezi să zici că ai un loc de muncă, să ai unde pleca și de unde veni, mai precis. Nu contează că angajatorul îți încalcă drepturile plătindu-te pentru opt ore și ținâdu-te între 10 și 12 ore - până la epuizare - în schimburi interzise de lege sau nu-ți plătește salariul cu lunile și-i pasă lui că familia-ți moare de foame! Cică n-a murit nimeni de foame și fiecare are ba părinți, ba frați, ba soț / soție sau bunici care or câștiga și ei ceva.

E fain la muncă! Plec în zori și revin pe la ora 18.

Mă trezesc, fac un duș, mă-mbrac, îmi pregătesc pachețelul cu mâncare - și nu trebuie să fie prea mult, să am timp să-l mănânc în scurta pauză sau când apuc; verific să am abonamentul de autobuz și plec fericit, fie că plouă, bate vântul, e furtună sau sunt nămeți.

Când revin acasă repet unele dintre operații: mă spăl, mănânc, spăl vase, rufe și ce-o mai fi de spălat, dorm…

E iarnă acum; centrala termică e în funcțiune: produce suficientă căldură așa că nu ies din casă dimineața direct clănțănind - dacă o opresc mor de frig și nu mai ajung la serviciu!

A trecut o lună! În sfârșit, ziua mult așteptată de salariu! Iau banii, merg acasă și pun pe lista, una sub alta, rotund: 100 de lei abonament; 100 de lei pentru pachetul cu mâncare; 200 de lei energia electrică; 250 de lei pentru gaz; 200 de lei întreținerea la bloc… Și aici mă opresc, pentru că s-au adunat 850 de lei și n-am salariul net 850, atâta e brutul… Am depășit suma câștigată! Ce-am mâncat acasă?! Evident, mi-au dat părinții, la fel cum au făcut-o pentru abonamentul la net, la TV etc..

Amicii cu vechime în muncă s-au oferit să-mi dea sfaturi glumețe despre cum mă pot descurca doar cu ce câștig, să-i las pe părinți să-și trăiască în liniște anii de pensie:

- să nu mă spăl prea des și să traga apa la budă o dată pe zi, cel mult;

- să merg pe jos 10 km până și de la serviciu - mersul pe jos face picior frumos;

- să iau de la părinți trei pături și vreo două plăpumi, să nu consum energie electrică și gaz pentru căldură;

- hainele nu le mai schimb și atunci nu trebuie să le tot spăl (mașina de spălat e mai zilnic în funcțiune);

- fac cerere la administrația blocului să mă scoată de pe listă, mințind că stau în altă parte și plătesc acolo;

- renunț la cablu TV, la net, la radio;

- beau apă doar de la cișmele și-mi car și acasă;

- la serviciu mănânc de la colegi, cerându-le să gust și eu ce au ei, de curiozitate, până-mi potolesc  foamea.

Zis și făcut. La finalul celei de a doua luni de muncă fac lista: gaz zero lei; electrica 0 lei; întreținere câțiva lei; pachet mâncare 0 lei…

Îmi rămân 600 de lei, rotund! Muncesc acum doar pentru mâncare! Îmi cumpăr singur mâncarea de zi cu zi! Am ce mânca! Am ce mânca!

Mă privesc ciudat vecinii când intru în bloc - se vede că mă furișez - și strâmbă din nas. Probabil că eman mirosuri dificile sau doar le e silă lor. Ce dacă?! Am serviciu și nu-mi permit să plătesc altceva decât mâncarea! Intru în casă și mănânc direct din oală, în pat, plin de noroi de pe drumul dus-întors la serviciu. Bine că nu m-am înghesuit să fac copii!

Dârdâi de frig, tușesc…. E încă iarnă… Să vină vara, că nu mai pot! Dacă mă internez, măcar am contribuțiile la sănătate plătite. Dar dacă un medic îmi cere vreun ban îi spun de la obraz că banii mei sunt numai pentru mâncare, ca să mă pot duce la serviciu!