Rex maidanezu’ și găina pitică

Rex - nume pe care i l-am dat noi - câinele care m-a îngenuncheat și pentru care am fost momeală câteva zile este un dulău blând, prietenos, în general. Cât timp a păzit ușa la intrarea în bloc a avut grijă ca haita care trece prin cartier în miez de noapte sau în zori de zi să nu mai hărțuiască pisicile.

Rex

Un arici, lipa-lip, a trecut la circa un metru de locul unde era ghemuit la somn și a adulmecat în blidul unde e pusă hrana pentru pisicile din zonă și Rex n-avea treabă. Pisicile mâncau liniștite lângă adăpostul lui iar când mergeam pe bulevard nu lătra la ceilalți câini și nu fugărea porumbeii, doar sărea pe mine dacă mă opream din mărșăluit.

Sâmbăta ce tocmai a trecut, aproape de ora prânzului, am pornit din nou la plimbare prin cartier, cu Rex după mine, pentru ca Miki să-și vadă de treburile ei liniștită. Pentru că era mare aglomerație pe bulevard și se lucra la o clădire am cotit-o printre blocuri. Și-am mers liniștită, vorbind la telefon cu persoana care o plimba pe Miki - manevră necesară în eventualitatea că Rex ar fi luat-o la goană spre locul unde era Miki.

La un moment dat, Rex se repede brusc spre zona verde din imediata apropiere. Mă holbez, pentru că nu-mi imaginam ce ar fi putut vedea… Poate un șoarece, pentru că porumbei nu erau, nici pisici și cu aceste vietăți oricum nu avea treabă. Din iarbă începe să zburătăcească o pasăre, cotcodăcind disperată și, mai alergând mai zburând, încerca să scape de dulăul pus pe fapte mari. De unde o fi apărut pitica numai ea știe! Am strigat la Rex - uitând de interlocutorul de la telefon. Am alergat spre câine, strigând nu-i voie și l-am deviat, puțin, de la țintă, dar numai o fracțiune de secundă. Pasărea s-a ridicat și s-a izbit de colșul capotei unei dube. Sunetul loviturii aproape că m-a amețit și doar c-o vedeam între colții dulăului. Și-am fugit, strigând, către el, gesticulând, cred, ca o marionetă mânuită de un păpușar beat. Câinele fugea după găină, eu fugeam după câine, dând din mâini, printre mașini parcate și trecători uimiți! L-am întârziat din nou și gâinușa pitică și-a găsit adăpost în curtea unei spălătorii auto - dulăul văzând băieții de acolo, care se adunau pe trotuar, a renunțat la pradă și a venit repede la mine. Când am auzit în ureche vocea interlocutorului de la telefon m-am întors să văd unde e! așa eram de zăpăcită.

O doamnă în vârstă, cu o căciulă care o făcea să arate tare hazliu, m-a întrebat dacă e câinele meu. Am lămurit-o care-i treabă în timp ce încercam să conving câinele că suntem din specii diferite, linișteam interlocutorul că totu-i în regulă și doamna mă privea cu ochi mari, gândindu-se, probabil: sărăcuța, vorbește singură, iar băieții de la spălătorie se distrau copios… Am plecat, cu Rex după mine. Cred că un timp voi ocoli zona unde se află spălătoria…

Cu această ocazie am aflat și motivul pentru care, probabil, câinele a ajuns pe stradă. Aflasem că a fost dat afară dintr-o curte, dar nu știam motivul. Acum, cred ca l-am aflat: o fi dat iama în orătănii… Dar câinii pot fi educați să renunțe la astfel de năravuri. Știu de la bunicii mei, care au reușit.

De duminică începând lucrurile s-au linișitit. Rex s-a întors la culcușul lui, lângă blocul vecin.

În acea zi mi-am amintit de povestea lui Lăbuș, scrisă de Alex: "Credinciosul".