Pagini

2014-08-21

Bikini și politică

Vrei să porți bikini trebuie să plătești! Nu aici, în Goa!
În Goa (India), ajung anual circa trei milioane de turiști, din mai toate statele europene.
Ministrul turismului din Goa a propus interzicerea costumelor de baie din doua piese și a fustelor scurte pentru turistele străine. A propus, de fapt, interzicerea cu desăvârșire a bikinilor (n-a specificat, însă, că dorește ca și străinele să facă baie îmbrăcate, precum cele mai multe autohtone - poate le vrea goale, pe plaje speciale); expunerea goliciunii - zicea el - nu se potrivește culturii indiene și un astfel de comportament le pune în pericol chiar pe ele.

Dacă ideea acestor politicieni se materializează cele care vor să se plimbe în bikini pe plajele din Goa vor trebui să plătească (se gândesc ei la un tarif între 12-24 euro: diferențiat - mai puțin pentru femeile care arată bine și mai mult pentru cele care nu arată prea bine - sau încă nu s-au hotărât la tarif? - și vor sta pe plaje special amenajate (ca țarcuri?!)  pentru turistele cu bikini. Le vor interzice tanga și bărbaților și îi vor trimite pe plajele speciale? Cu sau fără plată? Alături de femei sau separat?!

Cei din opoziție (politică) strigă tare că nu e doar o încălcare a libertății indivizilor dar și dorința partidului de la putere de a privatiza plajele și de a încasa bani din concesiuni.

Unii preferă să nu vadă pe plajă bikini alții din contră: vor să vadă pretutindeni și… sunt de pamflet:

Un primar român de la malul mării e probabil să se orienteze și el spre plaje private special amenajate pentru puștoaice care au împlinit vârsta de 18 ani, evident, și care vor să fie văzute în compania lui, visând că vreun mascul de vârsta tatălui le va remarca și sponsoriza.
Ca primar o fi bun, n-am idee, dar ca bărbat mi se pare cam… nefericit. Se comportă ca un fost adolescent plin de coșuri pe care fetele îl ignorau (nici măcar nu făceau mișto de el) și acum vrea să adulmece și el ceea ce i-a lipsit în adolescență și în tinerețe. El n-ar interzice bikinii, ba chiar i-ar declara obligatorii pentru anumite plaje cel puțin. Un bărbat sigur de sexualitatea lui nu se comportă… ca primarul în cauză. 
Sunt psihologi care afirmă că activitatea politică intensă scade libidoul; bărbații se efeminează și femeile capată un aspect masculin (hm… parcă-parcă e ceva adevăr în această afirmație dacă urmăresc cu atenție personajele din politica românească - și nu numai).

Unul vrea să facă bani pe funduri cu bikini altul vrea anume faimă tot cu funduri și bikini.

12 comentarii:

  1. hi, hi
    Diana pana la urma sa vezi litoralul nostru inseamna si ceva bani. Indiferent daca pentru a vedea bikini sau nu.
    Acesti 'politicieni' s-au gandit la taxe si promovari pentru incasari cat mai mari in sezonul estival.
    Sa zicem ca este exotic. Reteta 'Rio' s-a observat ca a avut succes. Asa ca... de ce nu si pe plaiuri mioritice?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa vezi cam orice litoral - cand nu locuiesti in in apropierea unuia - inseamna ceva bani. :)
      Opozitia partidului din care face parte acel ministru il acuza ca vrea sa concesioneze plajele pentru a umple... visteria (personala sau a statului... ramane de vazut, avand in vedere experientele romanesti) ;)
      Reteta Rio e buna si la noi chiar daca o aplica unii in stil mioritic; ideea era ca primarul din Rio nu se inconjoara de pustoaiece oriunde merge - cel din RO cred ca numai la DNA merge fara alaiul de fete imbracate mai mult sau mai putin sumar...
      Apoi... daca tot copiaza ceva sa o faca si cu mai mult stil... Zic si eu. :)

      Ștergere
  2. Civilizatia moderna si lumea evului mediu incep sa se confunde uneori in mintile asudate de oboseala data de folosirea extrema a jocurilor pe tablete in timpul sedintelor parlamentare, nu numai la noi in tara, ci si in alte tari.
    Cred ca trebuie respectate traditiile, dar macar daca ar interzice tuturor femeilor, nu sa le diferentieze in functie de felul cum arata. Marcaj ca la vite. Esti frumoasa, stai in fundul gol si dai o suma modica, sa ne bucuram si noi de formele tale. Esti grasa, baga milioane pentru ca suportam sa-ti vedem fundul si sanii lasati.
    Ipocrizia ar trebui vanata si pedepsita cu ani de inchisoare.
    Pana la urma indienii, din cate stiu, nu se manifesta prin sarut in public. Dar fac si ei tot felul de filme xxx. Deci nu traiesc in evul mediu. Asa ca de ce sa fim ipocriti doar pentru ca femeile lor se dezbraca de inhibitii doar in fata camerelor si nu pe plaja? Bine, exagerez un pic, dar e un punct de vedere, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Partea mai rea este ca a fost o perioada in care pareau ca si-au mai revenit la cap, dar in ultimii ani par a aluneca din nou spre evul mediu... :(
      Si eu sunt de parere ca traditiile pot fi respectate cat timp nu incalca vointa celor care au aceste traditii (adica, sa nu fie impusa respectarea). Oh! Tariful nu l-au diferentiat ei in functie de frumusete dar pt ca in "La Republica" (de unde am preluat info) scria tarif intre 12-24 euro am speculat eu o eventuala diferentiere...
      :) De-ar fi sa fie sanctionata ipocrizia multi ar sta dupa gratii!
      Da, nu se manifesta prin sarut in public. Si, pt ca veni vorba: intr-un orasel din U.K. primarul a incercat (acum cativa ani) sa impuna interzicerea sarutului in public - inclusiv in gara! Nu stiu daca a reusit, pt ca nu am urmarit stirea...
      Oooo, dar acele femei-actrite sunt paria societatii... Si ar mai fi ceva, dar nu stiu exact in care parte a Indiei: in unele zone mentalitatea s-a schimbat mai mult dar in altele (in mediul rural mai ales) mai sunt si azi cazuri (rare, ce-i drept) in care vaduva e... arsa pe rugul sotului ei mort... Ceea ce e teribil.

      Ștergere
  3. M-am amuzat teribil citind despre indieni. Ei, saracii fac coada pe plaja cand apar turistele straine ca doar femeile lor sunt imbracate pana in gat..Problema e ca nu mai stiu unii cum sa faca bani, nu ca la noi...Hai sa nu ne mai ascundem dupa perdea, barbatii iubesc frumosul, si un corp frumos lungit pe plaja si etalandu-si noi bikini :)) .Unde ai facut aceste benzi?Pe tooondoo, ca de mult vroiam si eu sa incerc sa fac asa ceva!!Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Poate s-au gandit sa "separe" femeile autohtone de turiste si pt a nu se mai dezbraca si ale lor - cine sta sa cerceteze care-i turista si care nu?! Glumesc, desigur!
      Si la noi stiu sa faca bani! N-ai auzit de... taxa pe stalp? Nu stiu cum ii zice exact dar firmele care au "fire" (de elefonie, TV, internet etc) sunt obligati sa plateasca o noua taxa - pe care o trec in facturile clientilor, evident; mai avem si taxa pe apa de ploaie - pt intretinerea canalizarii, cica - dar intretin canalizarea atat de bine incat atunci cand ploua se formeaza in mai toate orasele (in anumite zone) adevarate lacuri! Si mai sunt taxe de gen...
      Si femeile iubesc frumosul! :)) Nici femeilor nu le place sa vada burti lasate peste slip si pieile gatului peste clavicule! :))
      Pe toondoo, da! Sunt o multime de "tehnici" pe site-ul acela, doar ca nu am rabdare sa studiez in amanunt.
      Pupici!

      Ștergere
  4. http://www.youtube.com/watch?v=QZNTqfnGpAY
    faptul ca femeile umbla pe stada infofolite si ascunse sub cerceafuri negre, dovedeste faptul ca în acele tari, domneste legea junglei: barbatii sunt ca animalele care nu-si pot înfrâna poftele sexuale. Cand vad o bucatica de piele, obsesia de a face sex le anihileaza gândirea si, prin forta si violenta profita de imposibilitatea femeii de a se apăra sau a-și exprima voința. Cu cât femeile umbla mai acoperite, cu atât mai bestii sunt barbatii în acele tari.
    Respectul fata de femeie si acceptarea ideii de egalitate deplina între sexe este o chestiune de educatie si traditie. Este un proces de durata, de schimbare a mentalitatii maselor. Educarea multimii se poate face în scurt timp doar prin aplicarea unor legi aspre, care sa pedepseasca asemenea acte.
    In cazul plajelor din Goa, împotriva propunerii ministrului vor actiona localnicii care sunt primii ce vor avea de suferit datorita disparitiei turistilor straini - din banii carora traiesc.

    O zi faina! pupici si imbratisari întregului grup :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant videoclip - multumesc. Fiind incarcat in 2013 ma gandesc ca aveau ei in minte de mai mult timp sa ia bani pt... bikini (se face acolo reclama la "plajele pt bikini"). Probail ca abia din acest an s-au gandit la bani (asa zice in articolul din La Republica, de unde am citat).
      Indiencele au, totusi, haine viu colorate; araboaicele in schimb... Totusi, si in tarile arabe traditia e pastrata "la sange" mai mult in zonele rurale - prin marile orase femeile sunt mai putin imbrobodite - cel putin erau, pana la acest nou val de... dorinta pentru traditii.
      In cele mai multe state arabe violul e pedepsit cu moartea si azi - desigur, violul sotului asupra sotiei nu... exista. :(
      Sunt femei - nu numai in state ca India si statele arabe care vor sa poarte "costumul" traditional si nu le deranjeaza sa fie sclavele sotilor, fratilor - barbatilor, in general. dar sunt cazuri si in state considerate evoluate - in RO, ca exemplu, am auzit femei care afirmau ca e firesc ca sotul sa-i mai traga cate o palma daca il enerveaza! Ce sa mai...?!!! Ar fi de râs daca n-ar fi de plans!
      Sper ca se vor revolta si localnicii - opozitai sigur s-a revoltat!

      Multumim! Transmis si retransmis catre tine urari de bine, pupici si imbratisari cu drag!

      Ștergere
  5. Uneori a face baie îmbrăcată e mai sexy decât în costum de baie. ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca bine zici! :))) Rochiile ude mai ceva decat tricourile ude!

      Ștergere
  6. Carmen a punctat perfect: educatie si traditie...
    femeia obiect de uz personal, femeia accesoriu....secole intregi femeile au suferit aceasta apasare, acceptand-o, luind-o ca pe un dat.
    sansa pentru femei a venit de la cele curajoase si de la brbatii care isi doreau o partenera si nu un apendice al vietii lor familiale sau sociale...
    religia de multe ori e un paravan perfect pentru minti inguste si pentri orbi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai am citit ca o prezentatoare meteo din Londra a aparut la televiziunea din Arabia Saudita fara sa aiba parul (capul) acoperit si mare scandal s-a iscat. Cu vreo 3 ani in urma au ucis o femeie (condamnat la moarte) pe motiv ca a... facut vraji unui barbat si l-a facut impotent...
      Rau este ca multe incep - din nou - sa-si acopere capul, cel putin, si asta cam pretutindeni in lume nu doar in tarile de bastina... Sa faca ce-or vrea, pana la urma, dar sa nu-i forteze pe altii la ce nu vor si - mai ales! - ar fi frumos ca altii sa nu mai dea navala prin tarile lor pentru a... impune democratia si pt a "elibera femeile" - pretul, cred, e prea mare (ma refer aici si la ultimul jurnalist decapitat de "ISIS" - fosta/actuala (cine mai stie?!) Hamas si la cel care mai e inca dat disparut tot in Siria...
      Religia e o metoda prin care sunt manipulate masele... indiferent de mase si indiferent de religie... :(

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.