28 feb. 2014

Reflexii în oglindă. Damasc



Marea Moschee Umayyad a fost construită de califul al-Walid ibn Abdul Malek în anul 705, pe locul unde, în trecutul îndepărtat, sirienii Regatului Aramaic se rugau zeului Hadad al ploii şi tunetului. După cucerirea romană, templul a fost mai întâi transformat pentru a-i sluji lui Jupiter, apoi a fosttransformat în biserică, în timpul împăratului Theodosius I (379-395). Fiul acestuia, Arcadius, va termina edificiul religios închinat lui Ioan Botezătorul. După ce moscheea a luat loc bisericii, creştinii din Damasc vor construi o alta pentru ei, numind-o Sf. Ioan. (travel.descopera.ro)

Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda", la SoriN.

Ghiocelul



Despre ghiocel există mai multe legende și toate sunt frumoase, așa cum frumoase sunt toate florile.

Una dintre legende ne spune că micuța floare albă, ghiocelul era cea mai mică și firavă din gradina în care, într-o zi, a coborât prințesa Rază de Soare ca să culeagă o floare pentru a și-o pune în păr. În drumul ei prin grădină prințesa a rupt din greșeală, cu trena rochiei, codița ghiocelului. I-a părut atât de rău încât a vindecat-o pe dată și s-a oferit să îndeplinească ghiocelului orice dorință. El și-a dorit să răsară primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul lui abia simțit să-i facă pe oameni să se bucure și să știe că a venit primăvara! Raza de Soare l-a sărutat și vraja a fost făcută. (robbybubble.ro)

27 feb. 2014

Originea omului :)



O fetiță o întreabă pe mama ei:
- Cum au apărut oamenii?
Mama îi răspunde:
- Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, ei au avut copii, și așa s-a format rasa umană.
Două zile mai târziu, fetița îi pune aceeași întrebare tatălui. El răspunde:
- Cu mulți ani în urmă erau maimuțe. Și au început să evolueze până au ajuns la ființele umane pe care le vezi astăzi.
Copila, confuză, se întoarce la maică-sa și-i zice:
- Mamă, cum se face că tu zici că rasa umană a fost creată de Dumnezeu, iar tata zice că a evoluat din maimuțe?
- Uite draga mea, e foarte simplu: eu îți vorbesc despre familia mea, iar tatăl tău despre a lui!


Trei ani de Povești Parfumate



Se împlinesc azi trei ani de când Mirela găzduiește Clubul Condeielor Parfumate și cu această ocazie urez tuturor membrilor La mulți ani! 


Prea puțin mă pricep să învârt cuvintele și să aduc laude sau să îmi exprim sentimentele așa că n-o să rețin atenția cu prea multe cuvinte înșirate. Am vrut numai să știe lumea că mă bucur că există acest Club și îmi place să particip cu ”poveștile” mele - unele mai inspirate, altele mai puțin inspirate - și le mulțumesc tuturor celor care și-au făcut timp și au citit cele ce am scris, fie că sunt membri, fie că nu.


La mulți ani tuturor cititorilor!

                                                 Zile fericite!

Felicitarea oferită, de Mirela, scriitorilor și cititorilor poveștilor parfumate. Mulțumesc, Mirela! :)

Partide politice - generalități și cârcoteli



Partidele politice pot fi definite ca fiind asociatii libere ale cetatenilor prin care se urmareste, pe baza unei platforme (program), definirea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, asociatii care au, si-si afirma clar si deschis, vocatia si aptitudinea guvernarii.

Partidele politice contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice a cetatenilor - art. 8 din (deocamdata)  Constitutia Romaniei.

Functiile unui partid, afirma R.G. Schwartzemberg, sunt: functia electorala, functia de control a organelor politice; functia de definire si exprimare a pozitiilor politice. Altii sunt de parere ca functiile unui partid sunt acelea de a fi intermediari intre popor si putere si de a-si asuma, atunci cand sunt la putere, directionarea politicii nationale. In final, se poate constata ca un partid trebuie sa fie multifunctional.
Asociarea in partide, scria P.P.Negulescu, e un fenomen social, cetatenii indreptandu-si activitatea politica pe un drum sau altul, iar motivele asocierii sunt de ordin logic - privesc valoarea generala a ideilor in jurul carora se formeaza gruparile politice - si de ordin psihologic - privesc folosul personal pe care membrii lor pot sa-l traga, direct sau indirect, individual sau ca unitati ale unei categorii sociale.

26 feb. 2014

Miercurea fără cuvinte. Vreau jucării!



Fotografii Wordless Wednesday! (9), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.


Doctrine politice - generalități



Doctrina reprezintă totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. (dex)
Noţiunea doctrină provine din latinescul doctrina, care înseamnă învăţătura - sau într-o accepţiune mai largă, concepţie, teorie - despre societate.
Dicționarul politic definește doctrina ca fiind un sistem închegat de concepţii şi de principii prin care se exprimă o anumită orientare, un curent de gândire filosofică, juridică, sociologică, ştiinţifică, religioasă, militară, etică, etc. Doctrinele politice reprezintă sisteme de idei, teze, principii, concepţii, mai mult sau mai puţin elaborate, argumentate şi prezentate în modalităţi diverse, cu privire la organizarea și funcţionarea societăţii, la esenţa puterii politice, la conţinutul, formele și mecanismele  de exercitare a acesteia, la rolul instituţiilor și al clasei politice, la raporturile dintre guvernanţi și guvernaţi.

25 feb. 2014

Big Brother și orașul inteligent. Brașov, primul smart city



Fratele mai mare stă cu ochii pe tine (G. Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru)

În această lună, în Brașov s-a dat startul la un proiect de modernizare a sistemului de iluminat public.
Pe lângă faptul că se va face oarecare economie la energia electrică (becurile vor arde mai puțin în intervalul orar 1:00 - 5:00 a.m., scăzându-se automat intensitatea luminii pe 399 de străzi care vor avea aceste sisteme), pe stâlpi vor fi montate camere de supraveghere și butoane de panică, în zonele așa-numite de risc. Bineînțeles, pentru siguranța cetățeanului. Vor fi montate 42 de camere de supraveghere și tot atătea sisteme de alarmare în 29 de zone considerate cu risc ridicat de infracționalitate, facilitându-se astfel intervenția rapidă a organelor de ordine publică în situațiile care impun acest lucru.
De la butoanele de panică se vor putea iniţia apeluri de urgenţă şi suport video in timp real.
Mă întreb: dacă sunând la numărul unic de urgență un echipaj ajunge la locul unei infracțiuni după aproape o jumătate de oră (când agenții mai pot, eventual, să constate săvârșirea unei infracțiuni sau contravenții) - pe motiv că nu există un echipaj disponibil, toate fiind în… misiune - de ce aș crede că în cazul butoanelor ar apărea cineva mai repede?

24 feb. 2014

Bună dimineața Soare! Cămila și purcelul



Odinioară, când animalele puteau vorbi și oamenii le puteau înțelege, când toate vietățile trăiau în bună înțelegere, existau și unele care se credeau mai bune și mai frumoase decât toate celelalte.
O cămilă și un purcel s-au întâlnit pe un drum prăfuit.
- Ești foarte înaltă! zice purcelul către cămilă, zâmbind a mirare.
- Nimic nu se compară cu a fi înalt! Privește cât de înaltă sunt! se mândrește cămila. Tu ești foarte scund!
- Nimic nu se compară cu a fi scund! E mai bine!
- Să fii înalt e cel mai bine!
- Ba să fii scund e cel mai bine!
- Biiine! zice cămila. Dacă nu-ți voi dovedi că e mai bine să fii înalt îți voi da cocoașa mea.

Dragobetele saruta fetele



Istoria sarbatorii de Sfantul Valentin e oarcum confuza, dar cam acelasi lucru se poate spune si despre sarbatoarea Dragobetelui, o sarbatoare precrestina, despre dragoste, iubire, chiar despre patima.
Potrivit atestarilor era o sarbatoare cunoscuta spre sudul tarii, mai cu seama in Oltenia, Dragobetele fiind sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie. Numit si Dragomir, Ioan Dragobete, Santion de primavara, Dragostitele, Cap de Primavara, fiind tanarul zeu al dragostei din panteonul mitologiei romanesti, este una dintre sarbatorile care prevestesc venirea primaverii.

Sarbatoarea Dragobetelui mai era numita si Logodna pasarilor, deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si isi faceau cuib - era interzisa sacrificarea pasarilor in aceasta zi. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor. Dragobete oficia nuntirea pasarilor in cer.

20 feb. 2014

Biserica poleită cu aur



Orașul Ghimbav este situat la 9 km vest de municipiul Brașov, pe DN1 și calea ferată Brașov - Sibiu. Aflată la o altitudine medie de 535 m, localitatea ocupă o suprafață de 28,9 kmp, și are o populație de 5100 de locuitori.
Ghimbav este una dintre cele mai bogate localități ale județului Brașov. Are o zonă industrială extinsă, cu investitori de mare calibru, care plătesc sume uriașe la bugetul local. Între fabricile situate în Ghimbav: IAR Ghimbav, una dintre întreprinderile aeronautice ale Romaniei, care produce elicopterul IAR 330, elicopter tip Puma, fabricat sub licență; Quin Romania, producător de piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule; Preh Romania, producător de componente auto; Premium AEROTEC, unde se fabrică și se montează piese metalice pentru toate modelele de avioane Airbus; Kraft, unitatea care a mai rămas din fabrica de ciocolată Poiana; concernul german Continental Automotive, care a inaugurat, în anul 2013, o fabrică de pompe de alimentare cu combustibil pentru autoturisme - produsele vor ajunge la fabrici de automobile din Europa. Aeroportul Internațional urmează să fie construit tot aici.

17 feb. 2014

Statuia de aur. Buna dimineata Soare!



Ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa primesti…

A fost odata ca niciodata un rege pe nume Midas. Traia alaturi de iubita lui fiica, Marigold, intr-un castel frumos inconjurat de o gradina minunata.
Acest rege foarte bogat cel mai mult pe lume iubea aurul. Intr-o zi, cand regele isi admira bogatia, un tanar a aparut brusc langa el.
- Esti un om foarte bogat - ii spune tanarul necunoscut.
- Da, sunt, dar mi-ar placea sa am puterea ca tot ceea ce ating sa se transforme in aur curat.
Tanarul, care era un vrajitor, i-a oferit regelui puterea de a transforma in aur tot ce atingea. Midas era in culmea fericirii: cand a atins masa, aceasta a devenit de aur si asa cu mai toate obiectele. A iesit apoi in

Parfumul copilăriei



În nopțile de senine de vară îi plăcea să se întindă pe iarba din curte și să privească cerul plin de stele care sclipeau ca și cum i-ar fi făcut semn cu ochiul că totul va fi bine. Simțea parfumul ierbii cosite peste zi și al reginei nopții care-și avea locul de cinste în grădina bunicilor, crescând pe lângă zidul casei. Niciun parfum nu era mai puternic noaptea.
Întinsă pe iarbă, privind stelele strălucitoare, depăna amintirile copilăriei și visa la viitorul pe care și-l dorea. Își amintea cu drag mirosul laptelui ars pe care bunica îl uita pe foc adeseori pentru că trebuia să fie cu ochii pe nepoata care n-avea stare nicio clipă și dispărea ba prin curtea vecinilor, să se joace cu puii de găină, ba la poartă, să privească spre spitalul de copii de peste drum, ba între ramurile părului bătrân care făcea umbră unui sfert din curte și din vărful căruia se vedea strada până departe, spre bulevardul aglomerat. Îi plăcea mirosul dulce-acrișor din beci, unde bunicii păstrau mere, pere, și legume dar unde îi amenajaseră un loc special, lângă revistele pe care îi plăcea să le răsfoiască și să le rupa bucăți-bucăți încă înainte de a împlini vârsta de un an. Îi plăcea parfumul căruciorului surorii mai mici, pe care o plimba cu plăcere prin curte, împingând cu viteză pentru că-i plăcea să-și audă surioara râzând. Îi plăcea parfumul creioanelor colorate și al lipiciului pe care-l folosea pentru a lipi decupaje în caietul de “lucru manual” de la grădiniță.

14 feb. 2014

Reflexii în oglindă.




Ziua Sfantului Valentin



HAPPY  VALENTINE’S  DAY!


Pentru ca nici ei nu mai erau siguri ce sarbatoresc in 14 februarie, catolicii si romano-catolicii, in anul 1969, au scos acest sfant Valentin din calendarul religios. In unele parohii, totusi, se respecta sarbatoarea de Sfantul Valentin.
Salbaticii romani din antichitate - da, foarte civilizati, dealtfel! - erau mai… pragmatici in sarbatoarea lor: scriau numele unor femei pe biletele, le puneau intr-o urna si extrageau, rand pe rand, cate unul. Femeia al carei nume era extras petrecea sarbatoarea alaturi de cel care a tras biletul - in alte opinii, femeia devenea partenera de sex a respectivului pana la sarbatoarea din anul urmator - sau mai mult, daca ajungeau sa se obisnuiasca unul cu celalalt.

13 feb. 2014

Cercetătorii și extratereștrii



Unii oameni de știință sunt convinși de existența extratereștrilor. E credibil, oarecum, pentru că poate fi posibil să nu fim singurele ființe inteligente (mă rog… ) din Univers; sunt unele ființe inteligente - altele decât oamenii - chiar și pe Terra: maimuțele, despre care cercetătorii științifici afirmă că sunt strămoșii omului. Omul este puiul unei maimuțe mamă și una tată, pui care a evoluat, la un moment dat, față de părinții lui și puii lui față de el și tot așa până la bipezii fără pene de azi. Chiar necrezând într-o ființă supranaturală creatoare parcă n-aș merge până acolo încât să susțin că omul a evoluat din maimuță; poate a evoluat - pe linie separată - din ceea ce a evoluat și maimuța, la rândul ei… Zic și eu… Sigur că științificii au dovada (mai mult argumente logice decât dovezi palpabile) - doar că le lipsesc niște “verigi” în această evoluție a cărei teorie o susțin, dar nu contează. Ei cer dovada că divinitățile în care cred o foarte mare parte a oamenilor există. Credincioșii afirmă: știu că există, dar nu pot dovedi! Ei, dacă nu poți dovedi înseamnă că nu există - zice, cu superioritate, științificul. Dar vin și științificii: materia neagră există, dar nu pot dovedi. Ei, dacă nu poți dovedi înseamnă că nu există.

12 feb. 2014

A iubi nu e totuna cu a face dragoste



Pornostroika
Toată lumea știe ce este perestroika, deci ar trebui să deducă ce e pornostroika. Pentru cei care, totuși, nu știu: perestroika (însemnând restructurare, reconstrucție) a fost elementul central al politicii adoptate de Mihail Gorbaciov în vederea reformării economiei și societății sovietice. Astfel, ținând cont de stadiul deplorabil al economiei Uniunii Sovietice, care era o economie centralizată, a vrut să sporească eficiența economiei și implicit a partidului. (wikipedia.org) Meritul recunoscut al lui Gorbaciov a fost acela care a instituit o serie de reforme politice cunoscute sub numele de glasnost. Aceste reforme includeau democratizarea, relaxarea cenzurii și a represiunii politice […]

Ceea ce a făcut Gorbaciov a avut urmări despre care unii afirmă că acesta nu le-ar fi dorit: căderea comunismului (teoretic cel puțin) la nivelul statelor europene conduse până atunci de comuniști, și ce a urmat.

Miercurea fără cuvinte. Memorialul



Fotografii Wordless Wednesday (7), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.

info

11 feb. 2014

Uciderea, o soluție aleasă pentru orice…



Întâi se pregătește populația, povestindu-i des și convingător despre daunele îngrozitoare care s-au produs, se produc și se vor produce dacă… ceva sau dacă nu ceva, apoi se alege soluția extremă. Populația dă din cap în semn de sigur, e cea mai bună soluție. Câți mai stau să treacă prin filtrul gândirii ce aud?!

Unii au probleme cu prea mulți câini maidanezi, alții cu prea multe girafe și unii cu prea mulți dromaderi sălbatici.

Photo: John O'Neill (Jjron)
Dromaderii sunt cămilele cu o singură cocoașă și au fost importați din India în Australia, de britanici, în anul 1840. Cămilele au fost folosite la transport și au ajutat la construirea primelor șosele și căi ferate care străbat deșerturile australiene. Lipsite de dușmani naturali numărul lor ajunsese în anul 2009 la peste 1 milion exemplare (precizează The Independent). Autoritățile australiene erau nevoite să împuște anual cam 80 de mii de cămile pentru că pun în pericol fragilul echilibru ecologic din Australia. Cămilele mănâncă mai mult decât turmele de oi și capre și pun în pericol nu doar vegetația sălbatică, ci și culturile agricole. Dromaderii mănânca până la 80% din plantele disponibile, declara profesorul Murray McGregor, directorul general al institutului Desert Knowledge Cooperative Research Center.

În anul 2009, aproximativ 6.000 de cămile înnebunite de sete au terorizat timp de mai multe săptămâni oraşul Docker River din nordul Australiei; au rupt în bucăţi conductele de apă, canalizarea şi au scos aparatele de aer condiţionat din pereţii caselor. Guvernul a fost nevoit să trimită elicoptere pentru a mitralia din văzduh (scrie MigNews).

Fabrica de ciocolată Cibo



Citind la CARMEN un articol despre cofetărie, ciocolată și alte dulciuri mi-am amintit că în Brașov a existat, cândva, o fabrică de ciocolată! Povestea începe cu A fost odată… dar nu se termină cu au trăit fericiți...

De ce mă interesează trecutul? Deoarece cred că trecutul trebuie reamintit nu doar pentru a nu mai repeta greșeli, ci și pentru a ne aminti că ceva bun a fost posibil cândva.

Ca un fel de ironie, Comisia Europeană vine cu apeluri către statele europene: recunoașteți importanța industriei, creșteti producția!
Comisia Europeană invită statele membre să recunoască importanța vitală a industriei pentru crearea de locuri de muncă și pentru generarea de creștere economică, precum și să integreze problemele legate de competitivitatea industrială în toate domeniile de politică, se arată în comunicarea intitulată Pentru o renaștere industrială europeană, adoptată la începutul lunii ianuarie a.c.

10 feb. 2014

Maimuța și merele din lemn. Bună dimneața Soare!



A trăit cândva o maimuțică ce hoinărea fericită prin junglă, hrănindu-se cu fructe delicioase atunci când îi era foame, odihnindu-se atunci când era obosită. Într-o zi a ajuns la o casă unde a văzut un platou cu mere foarte frumoase. N-a stat mult pe gânduri, a luat câte unul în fiecare lăbuță și a fugit înapoi în junglă. Maimuțica a mirosit merele, dar n-a simțit niciun parfum; a încercat să muște din unul și și-a rănit dinții, pentru că erau făcute din lemn, lustruite, strălucitoare și foarte frumoase. Când o altă maimuță le-a admirat, maimuțica le-a strâns și mai tare la piept. Își admira noile posesiuni și hoinărea mândră prin junglă. Strălucirea merelor în lumina Soarelui era perfecțiunea pentru ea. Se atașase atât de puternic de merele din lemn încât nu și-a dat seama că i s-a făcut foame. A văzut un copac plin cu fructe, dar a simțit merele și nu se putea hotărî să le lase pentru a se putea hrăni cu fructele zemoase. Nu se mai putea nici relaxa, de teamă să nu piardă merele, de teamă să nu fie nevoie să le apere de alte maimuțe.

9 feb. 2014

Ziua de Duminică



Duminica e femeie, zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai mare şi mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a învierii, a bucuriei, a nunţilor şi jocurilor. Se povesteşte că Duminica e o sfântă înveşmântată în alb care locuieşte într-un palat de aur, dincolo de apa sâmbetei; unii spun că ar fi verişoară primară cu Soarele, alţii că ar fi mama Mântuitorului.
Duminica, singura zi a săptămânii care poarta un nume creștin (Dies Dominica - Ziua Domnului), este dedicată Soarelui. În credințele și folclorul românesc, Duminica este un personaj mitic binevoitor.
Adesea apare ca un râu care înconjoară Raiul, spre deosebire de Apa Sâmbetei, care inconjoară Iadul. În ziua de Duminică sunt interzise descântecele, cu excepția celor de dragoste și aflare a ursitei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei). Vitele născute în această zi se numeau Duman, Dumaia. Spre deosebire de Duminica obisnuită, calendarul popular mai cuprinde: Duminica Tânără, Duminica Floriilor, Duminica Tomei, Duminica Mare.

8 feb. 2014

Ziua de Sâmbătă



Sâmbătă e femeie, e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moşilor de neam, când cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva de pe astă lume. Nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum şi, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin.

Mai multe sâmbete de peste an au statut de sărbători: Sâmbăta Mare, Sâmbăta Morților, Sâmbăta lui Lazăr.

Sâmbăta Sântoaderului. Pericolele ating punctul maxim de intensitate în această zi. Sântoader, prin intermediul cailor săi, pedepsește pe toți cei care nu respectă cutumele instituite în viața satului de-a lungul timpului. Un fel de combinaţie între reprezentarea creştină, fastă, a Sf. Toader, şi elementele demonice care-i sunt atribuite (materializate în special de caii însoţitori), Sântoader este unul dintre sfinţii cei mai bine reprezentaţi ai calendarului popular. Nu este numai un model exemplar de comportament moral (minunile sfântului creştin), în virtutea căruia a fost învestit cu paza preceptelor comunitare: dacă vreo fată mare necinsteşte prin vreun lucru femeiesc nepotrivit ziua aceasta, atunci Sântoader îşi trimite caii. Cine se încumetă şi lucrează în ziua acestui sfânt va fi pedepsit cu amorţirea mâinilor, poate fi lovit sau omorât de Caii lui Sântoader, care sunt foarte răi la lovituri. Bărbaţii se feresc să lucreze cu securea sau cuţitul, pentru a nu fi legaţi de Sântoaderi cu lanţurile de fier. Legarea se manifestă prin dureri reumatice în mâini, picioare şi la încheieturi.

Relatia corbului



Multi experti occidentali explica ce si cum cu pozitia 69 si o raporteaza la Kama Sutra.
Se numeste relatia corbului, fiind considerata o uniune impura - cand vorbim despre Kama Sutra. In Kama Sutra nu se incurajeaza aceasta relatie.

Culegerea a fost scrisa prin secolul 4 i.Hr. de un savant indian, Vatsyayana, care a rezumat, practic, legile referitoare la Dharma, cele privind Artha si cele o mie de capitole despre Kama. Aceste Kama Sutra (Aforisme despre iubire) se refera la toate cele trei planuri: virtute, bogatie, placere, trei lucruri despre care este vorba permanent in legile lui Manu.

7 feb. 2014

Reflexii în oglindă. Trecut și prezent



Penitenciarul din Sighet era considerat unitate de muncă specială, cunoscută sub numele de colonia Dunărea, dar era, în realitate, un loc de exterminare pentru elitele ţării şi în acelaşi timp un loc sigur, de unde nu se putea fugi, frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puţin de doi kilometri. Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără încălzire. Nu aveau voie să privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiţi să stea la "neagra" şi "sura", celule de tip carceră, fără lumină). Într-un târziu, la geamuri au fost puse obloane, încât se putea vedea numai cerul. Umilinţa şi batjocura făceau parte din programul de exterminare.
Detinuții comunicau de la celulă la celulă cu alfabetul Morse, bătând în perete sau în țevile de calorifer, discret, să nu fie prinși și astfel aflau, între altele, cine este alături de ei.
În anul 1993 Fundaţia Academia Civică a preluat ruina fostei închisori și a transformat-o în muzeu: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
Dacă doresti sa participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai "vazut in oglinda ta", (poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in oglinda".

Ziua de Vineri



Vineri e una dintre zilele cele mai încărcate de sacralitate, e sora Duminicii şi stă sub semnul Crucii dătătoare de viaţă, pentru care se şi posteşte.
Sfânta Vineri, o adaptare locală a zeiței Venera este un personaj din mitologia românească, legat inițial de a șasea (astăzi a cincea) zi din săptămână. O altă tradiție ceva mai nouă asociază numele de Sfânta Vineri, Sfintei Parascheva.

Majoritatea istorisirilor populare românești o figurează ca o vădană, rea și năpăstoasă care nu îngăduie gospodinelor să facă o sumă de lucruri în ziua ei din săptămână, pedepsindu-le. Pentru că în viziunea populară, ziua începe din seara de dinainte, Sfânta Vineri bântuie casele începând de joi seară, cam de când începe preotul slujba vecerniei. Prima atestare a existenței acestui personaj este prezentă în scrierile arhiepiscopului Bandinus.
Divinitate duală din mitologia românească - un personaj sau confuz, sau avand doua ipostaze, sau reprezentând de fapt două personaje diametral opuse - unul benefic, altul malefic - confundate între ele în tradiția folclorică.

6 feb. 2014

Ziua de Joi



Joi e bărbat, si probabil de aceea se zice că din ouăle puse sub cloșcă în această zi a săptămânii vor iesi numai cucosei. E zi norocoasă, benefică dragostei şi căsătoriei, aflată sub protecţia Sfântului Neculai - cei care se nasc joia vor fi norocoși. E una dintre zilele bune, prielnice iubirii, în care e bine să speli icoana Maicii Domnului cu busuioc, apoi să te speli cu apa aceea și s-o arunci pe flori, pentru dragoste. Este ziua în care fetele își spală părul înainte de răsăritul Soarelui pentru a fi frumoase și iubite. Joi e bine întotdeauna să te piepteni, pentru dragoste; să scuturi, să grijești în casă, ca toti să te iubească; acea zi e a dragostei. (Elena Niculita-Voronca)

Joia e considerată zi benefică pentru începerea unui lucru nou, favorabilă logodnelor și chiar nunților. Din acest motiv unii etnologi au avansat ipoteza că în vechime această zi era considerată și respectată ca sărbătoare a săptămânii. În a doua zi de joi din Postul Crăciunului, calendarul popular sărbătorește pe Climata Vântul, divinita­te meteorologică răspunzătoare de vânturile periculoase. În satele din Bucovina se obișnuia să se pună în apă o crenguță de vișin și, în funcție de cum înflorea până în ziua de Crăciun, se citea soarta și norocul în anul următor.

5 feb. 2014

Hagi-Tudose al mileniului trei?



Cred că azi sunt supărată rău! De când am ieșit din casă am parte numai de oameni… cultivați; adică de oameni care cred că de se culcă pe arătură se cultivă!

Igienă îndoielnică sau economisire?
Se spune că obișnuința e a doua natură. Posibil, dar orice învăț are și dezvăț.
În epoca - nu chiar cea foarte îndepărtată - în care nu exista canalizare și apă curentă oamenii se spălau și spălau haine care cum putea: ba la râu, ba în lighean. WC-urile erau în fundul curții și unii foloseau chiar și coceni pentru a-și curăța urmele din dos. De spălat pe mâini după ce-și dădeau cu mâna pe la fund nici nu se mai punea problema.
Omenirea a evoluat, s-au inventat canalizarea, bideurile, WC-urile la care se poate trage apa după fiecare utilizare, hârtia igienica, săpunul și alte soluții pentru igiena personală și nu numai.
A intervenit mai apoi (și la noi) era comunistă și de prin anii ’80 s-a hotărât conducătorul să plătească datoria externă a României - un lucru bun, negreșit, dar cetățenii au avut de suferit. Se economisea totul: energie electrică, apă, energia termică. Oamenii bâjbâiau pe întuneric din ce în ce mai multe ore pe zi, se spălau pe întuneric cu apă încălzită pe aragaz (dușuri comuniste - cum se numeau), găteau noaptea pentru a putea fierbe ciorba în mai puțin de o oră (pentru că presiunea gazului era foarte scăzută), își încălzeau locuințele cu aragazul, așezând în cuptor cărămizi, pentru a se păstra căldura mai mult timp. În magazine se găseau săpunuri fără parfum (da, foarte sănătoase, însă nu inalturau jegul foarte bine și miroseau a leșie), deodorantele erau din ce în ce mai puține și mai proaste, la fel pasta de dinți și hârtia igienică - totul mergea la export.

Sigur nu-i pamflet?



Ultimii ani petrecuți în România m-au adus la stadiul de a nu mai înțelege nimic din nimic, de a nu mai putea discerne între pamflet și realitate! Între sinergia faptelor și cutremurul cosmogonic nu mai reușesc să-mi păstrez echilibrul și-o să cad în patima râsului!

karmapolice a postat un videoclip despre care chiar nu știu dacă e pamflet sau ba! Pare real, dar… poate fi?! AICI 



Un politician față-n față cu vreo câteva microfoane… Întreabă o reporteră:
- De ce vreți să mergeți la Bruxelles?
Și vine răspuuuuunsul:

Miercurea fără cuvinte (6)



Fotografii pentru Wordless Wednesday! (6), la CARMEN, unde este tabelul pentru înscriere.

  

Ziua de Miercuri



Zilele sunt ca și niște făpturi, scria Ernest Bernea (n. 28.03.1905 - d. 14.11.1990, sociolog, etnograf, filozof).
Țăranii români credeau că zilele au sufletul lor, că înainte vreme mergeau pe Pământ. Se împart în zile femeie și zile bărbat, în zile bune și zile rele, zile îmbelșugate și zile sărace.
Miercuri e femeie, zi bună, solară, în care se postește pentru Maica Domnului. Țăranul cinstea această zi prin post și înălțare spirituală. În tradiția bisericească, miercuri este o zi de post și jale, deoarece amintește de începutul patimilor lui Isus Hristos și de întristarea Maicii Domnului.

4 feb. 2014

Parfumul Făurarului. Violeta.



Pe vremea când Odin încă mai cobora între muritori, undeva în nordul Lumii își avea împărăția Regele de Gheață. Domnea asupra unei întinderi imaculate care-și schimba mereu relieful sub acțiunea vântului de est și a fulgilor de nea care se cerneau în fiecare zi dintr-un cer aproape niciodată albastru. Pe întinderea ca de piatră albă înghețată ochii oboseau de la reflectarea strălucirii soarelui rece, făurit, parcă din argint. Ici-colo, o pată mai închisă la culoare, vreun colț de stâncă eliberat din zapadă de vântul puternic, acoperit cu mușchi sau lichieni, și undeva, mai pe înalt, un imens castel de cleștar cu turnuri dantelate printre care vântul când trecea părea că suspină îndelung. Tânărul rege, deși iubit de poporul care se străduia să îl distreze, se plictisea, fiind mereu singur, neavând cu cine să vorbească liber și cu cine să-și petreacă nopțile lungi. Unul dintre înțelepții curții i-a sugerat să-și trimită curtenii în lume, să-i găsească o mireasă potrivită.
Regele a ales câțiva cavaleri și i-a trimis cu solie; li s-a alăturat și maestrul păsărar pe al cărui umăr ședea o bufnița albă, care îi mai ținea de urât regelui când curtenii dormeau.

Ziua de Marți



Se spune ca Marţi e bărbat, dar e zi pocită, zi rea, în care nu-i bine să începi nimic şi nici să pleci la drum. E ziua Sfântului Ilie şi postul se ţine pentru duşmani.

Spre deosebire de ziua de sâmbăta, dedicată morților (postexistenței), de miercurea, joia, vinerea, duminica și lunea, zile ale viilor (dedicate existenței), românii au rezervat ziua de marți celor care se vor naște (preexistenței). Marțea și sâmbăta, zile ale săptămânii dedicate Lumii de dincolo (preexistenței și postexistenței) au trei ceasuri rele, spre deosebire de zilele lumii de aici, care pot avea numai unul singur.
Sub influența mitului biblic, oamenii credeau că în ziua de marți s-ar fi urzit lumea și pământul (Moldova Centrală, Gorj, Hunedoara). Se consideră o zi rea (Muntenia, Oltenia, Moldova de Sud), fără noroc (Moldova Centrală), aducătoare de nenorociri în cele trei ceasuri rele (Oltenia, Muntenia, Moldova), nefastă pentru începerea unor activități importante (aratul, semănatul, construirea unei case sau a unei fântâni etc.). Din aceste motive, în ziua de marți erau interzise nunțile, logodnele și mersul în pețit.

3 feb. 2014

Ziua de Luni



Se povesteşte că Luni e bărbat şi e bun pentru începutul tuturor lucrurilor, ţine cheia de la cea dintâi poartă a ceriului, iar când treci pragul spre lumea de dincolo îţi arată drumul pe care trebuie să mergi.

Prima zi a săptămânii, dedicată Lunii, singurul satelit natural al Pamântului, este patronată de Sfinții Petru și Pavel (lași), sau de Arhanghelii Mihail și Gavriil (Neamț). Ca personaj mitologic, Sfânta Luni era invocată pentru vindecarea animalelor, mai ales a celor născute în ziua de luni și botezate Lunilă sau Lunaia. Pretutindeni, ziua de luni poartă noroc începerii activităților specifice industriei casnice, în special a acelora de durată, care nu puteau să fie încheiate într-o singură zi (țesutul, cusutul, sau brodatul iei sau cămășii). Se interzicea, în schimb, negoțul, datul pe datorie, împrumutul bunurilor materiale, mersul la pețit și înmormântarea morților. Lunea era timpul cel mai favorabil efectuării practicilor de medicină populară (Muntenia, Dobrogea, Moldova). Pentru sănătatea și prosperitatea oamenilor și a turmelor de vite în ziua de luni se ținea post, uneori mai sever decât miercurea și vinerea (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova).

Povestea unui trandafir. Bună dimneața Soare!



Povestea trandafirului trimis califului Hārūn al-Rashīd

O legendă ne spune că, într-o zi, Charlemagne (Carol cel Mare) a trimis califului Hārūn al-Rashīd (Bagdad) un trandafir nemaipomenit de frumos. Califul a dat trandafirul grădinarului, să îl planteze cu multa grijă și când trandafirul va face prima floare să i-o aducă neîntârziat. Trandafirul a făcut floarea dar o cioară a venit și a mâncat floarea. Tremurând de frică, grădinarul a dus vestea califului.
- Nu-ți fă griji - a zis califul - pedeapsa ciorii va fi să aibă soarta trandafirului.
Câteva zile mai târziu în grădină a apărut un șarpe care a mâncat cioara. Grădinarul a dus vestea califului și acesta i-a spus, din nou, să nu-și facă griji pentru că pedeapsa șarpelui va fi să aibă aceeași soartă ca cioara. Imediat a doua zi grădinarul a văzut șarpele, a luat un topor și a tăiat capul șarpelui, apoi a dus vestea califului și acesta i-a spus că soarta lui va fi la fel ca a șarpelui.
Cum-necum, grădinarul a făcut o greșeală și a fost aruncat în închisoare, urmând să fie spânzurat. În ziua când pedeapsa trebuia dusă la îndeplinire el a cerut să îl vadă pe calif; i-a reamintit acestuia povestea trandafirului, a ciorii și a șarpelui și l-a rugat să îi acorde iertarea pentru a se salva pe sine de la o soarta asemănătoare.
(poveste arabă)

Text scris pentru Buna dimineata Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Să aveți o săptămâna cu multe împliniri!

1 feb. 2014

Școală pentru polițiști



Curajul înseamnă să nu laşi niciodată acţiunile tale să fie influenţate de temerile tale. (Arthur Koestler)

Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina a fost înființată la 01 februarie 1968. Instituţia se numără printre primele şcoli aparţinând Ministerului de Interne care au pregătit poliţişti (la început, numiți milițieni - și se făceau glume de genul: ai terminat școala la Câmpina, adică ești tufă de Veneția; la vremea aceea erau școliți la grămadă indivizi cu un caracter îndoielnic și cam săracuți cu duhul - or fi și excepții notabile, dar nu le cunosc - pentru că se urmărea înadins acest aspect, obediența fiind calitatea căutată, în primul rând, în orânduirea comunistă).

În anul 1968, prin Hotarârea Consiliului de Miniştri nr. 3223, se înfiinţează Şcoala Militară de Perfecţionare a Subofiţerilor Câmpina, iar la 01 martie 1968 aceasta devine Şcoala Militară de Subofiţeri, deschizându-şi porţile pentru o primă serie de 500 de cursanţi.
La data de 01 februarie 1993, cu prilejul aniversarii a 25 ani de la înfiinţare, prin Ordinul ministrului de interne nr. 273, unitatea a primit denumirea Şcoala Militară de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr. Acum, că Poliția e demilitarizată, e Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr.
Începând cu anul 2000, aici se pregătesc şi agenţi de poliţie femei.