Pagini

2015-04-06

Comportamentul in mijloacele de transport in comun

In unele state, cum ar fi Queensland, Australia, operatorii de transport au editat “coduri de conduita” pentru a-si invata clientii cum sa se comporte. Queensland Rail a editat in decembrie 2010 Carta Clientului – o brosura ilustrata in care ofera unele sfaturi adresate clientilor care tulbura calatoria celorlalti. Editand o astfel de brosura inteleg ca si pe acolo sunt cetateni care nu stau prea bine la capitolul “bun simt”. Am adaptat unele, care se potrivesc bine si pe la altii, si le-am comentat:
1. Ţine picioarele pe podea, nu pe scaune.
Cei care calatoresc mai des cu mijloacele de transport in comun e improbabil sa nu fi intalnit, macar o data, vreun adolescent care voia sa para interesant si degajat tinandu-si cel putin un picior pe scaunul din faţă sau pe cel pe care-l ocupa.
2. Daca ocupi un scaun rezervat persoanelor cu dizabilitati, femeilor gravide sau persoanelor insotite de copii mici, persoanelor varstnice, eliberaza-l imediat ce o astfel de persoana urca.
Nu stiu la altii cum este, dar rar am vazut pe aici vreunul care sa observe o astfel de persoana…
3. Nu mancati si nu beti (altceva decat apa) in mijloacele de transport si nu aruncati ambalajele pe jos.
Sunt chiar iritanti cei care mananca in mijloacele de transport in comun, mai ales in cele aglomerate; iar daca mai ai si nesansa sa stai pe un scaun si cel de langa tine, in picioare fiind, iti scutura lejer faramituri in poala sau pe cap. De bomboanele agricole ce sa mai zic?! Molfaie, unii, in draci seminte si scuipa cojile unde-i apuca.
4. Daca ocupi cu bicicleta, cu bagaje, spatiul rezervat persoanelor in carucior cu rotile elibereaza spatiul cand o astfel de persoana apare.
Ar fi ideal, la noi, ca persoanele in carucior sa poata urca intr-un mijloc de transport – in unele e posibil, dar in cele mai multe nu; si chiar de-ar fi posibil in toate, ce folos? Prin oras nu exista pante pentru ei. Avem in BV cateva pasaje care, cica, au aceste pante, langa scari, dar abia poti urca pe acolo un carucior de piata! Asa de abrupte sunt…
5. Cedeaza locul persoanelor in varsta, celor cu dizabilitati sau cu mobilitate redusa, femeilor gravide sau adultilor care au copii mici cu ei, chiar daca nu ocupi un loc rezervat pentru acestia.
Slabe sperante, as zice! Nu generalizez, dar constat ca sunt putini cei care-si cedeaza locul. Poate de jena ca atrag atentia asupra lor?! Poate pentru ca cei mai multi dintre cei carora le oferi locul il refuza prea adesea?!
6. Elevii trebuie sa elibereze locurile cand adultii sunt in picioare.
Aceasta mi s-a parut super buna! La orele de varf, cand gastile de pustani merg si vin la/de la scoala e un vacarm de nedescris, scaunele sunt ocupate in mare parte de ei isi tin picioarele cracanate de nu poti trece pe acolo.
6. Nu te inghesui sa urci pana nu coboara cei care trebuie sa coboare si nu sta in dreptul usii nici cand vrei sa urci, nici cand esti in mijlocul de transport.
Cand e aglomerat nu poti evita sa fii in dreptul usii, dar cand vrei sa urci te poti da la o parte 15 centimetri, sa aiba unde cobori altii.
7. Nu purta conversatii cu voce tare cu cel de langa tine sau la telefon si nu lasa muzica tare in dispozitivele de care nu te poti desparti o clipa.
Nu intereseaza pe nimeni de ce n-ai dormit ieri si nici ce ai gatit sau cu cine te-ai intalnit si nici nu vor sa-ti asculte melodiile preferate. Plus ca se mai trezeste cate unul, cand sar captatorii la troleu, sau cand soferul franeaza brusc etc. sa injure politicienii si sa vocifereze tot mai tare, doar-doar il va sustine cineva. De betivi ce sa mai zic?! N-am sarit intr-o seara din autobuz, indemnand si doi copii s-o faca, pentru ca doi cretini s-au luat la bataie si se indreptau cu viteza spre noi, orbi la orice era in jurul lor?! Instantaneu s-a golit acel autobuz, care nu era deloc aglomerat.
8. Nu ramane înţepenit in uşa, ci avanseaza pe culoare, sa aiba loc si cei care vor urma sa urce.
Mai intalnesc pe cate unul care urca la un capat de linie si trebuie sa coboare la celalalt, dar sta in usa de zici ca-i batut in cuie!
9. Aseaza-ti bagajul in poala sau sub scaun, nu pe un scaun de langa tine, pentru ca mai vor si altii sa se aseze.
Oh! Din astia cu bagaje am intalnit o multime! Iar daca-i rogi sa-si ia bagajul – pentru ca nu mai e niciun alt scaun liber – te mormaie de zici ca le-ai cerut banii (unii nici nu te iau in seama, stiind ca n-o sa-i iei de ciuf).
10. Plaseaza-ti bagajele astfel incat sa nu incurci ceilalti calatori si daca ai geanta nu te agita sa-i tot înghionteşti pe cei din jurul tau.
Unii chiar au impresia ca totul li se cuvine doar pentru ca ei au bagaje si tu ai doar conştiinţă!
11. Cumpara-ti bilet/tichet/cartela cand vrei sa mergi cu un mijloc de transport in comun.
Faptul ca mergi pe ideea ca nu te prinde controlul nu e o chestiune de lauda – cu cat sunt mai putini cei care cumpara bilete/tichete/cartele cu atata sunt mai putini bani in bugetul operatorului de transport si cu atat mai rele vor fi conditiile in care vei circula la un moment dat.
12. Nu initia discutii cu soferul.
Acum parca mai rar sta cate cineva – de regula vreo cunostinta – la taclale cu soferul. In schimb, vorbesc soferii la telefon, in casti, cei mai multi, dar tot neatenti la condus sunt si ne zdruncina ca pe sacii de cartofi.

Si una de la mine: Nu pufaiti din tigarile electronice in mijloacele de transport in comun pentru ca nu e nimeni obligat sa va suporte aburii cu nicotina, mai ales daca folositi lichid aromat! 

36 de comentarii:

  1. Hai bună dimineața! Am voie să mă îndoiesc? Așa scrie pe frontispiciul blogului tău! :)
    Deci - mă îndoiesc de valabilitatea restrânsă a codului! Pentru că l-am văzut (ne)aplicat în metrou dar și în spital, în Sebeș! Dar cred că de vină e tehnologia, nu omul! Când vezi mame cu copii în brațe stând în picioare, lângă puști/puștoaice de 14-25 de ani, cu căști pe urechi, atingând ecranul tabletelor pe care aleargă mașini, îi/le înțeleg frustrarea și mă ridic eu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata! Sigur ca ai voie sa te indoiesti, si mai apoi sa te indoiesti de indoiala. :)
      L-am vazut si eu... si la metrou si in spitale... Si ma intreb: cat de greu o fi sa... fie altfel?
      Intr-o zi, cu ani in urma, am asistat la o scena interesanta, in autobuz. O tanara sedea pe un scaun, la geam, si privea afara... Urcase o doamna in etate - dar nu foarte, insa avea baston, parca (auto fiind destul de aglomerat) - Erau in zona si barbati asezati dar cativa calatori s-au gandit sa se lege de tanara (fiind cea mai tanara intre cei care sedeau in zona aceea). Ei vocifereau despre nesimtirea "tineretului de azi", ea privea pe fereastra. Cand s-a ridicat sa coboare toata lumea a vazut ca era gravida. Am avut o satisfactie... sadica, pentru jena alora care au comentat...

      Ștergere
  2. Mda, dupa unele meciuri de fotbal, pe langa stadioane, e interesant la noi in mijloacele de transport in comun. :)))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oooo... Am fost martora in tramvai (cand era tramvai in BV) la bucuria - sa-i zic! - unor suporteri... Cantau - isi imaginau ei ca asta faceau atunci cand racneau - in cinstea echipei favorite... Toate ca toate, dar cand au inceput sa topaie asteptam din clipa in clipa sa deraieze tramvaiul... :))

      Ștergere
  3. Reguli general valabile, se potrivesc și la noi .... Un aspect anume vreau să aduc în discuție: generația elevilor este tare nemulțumită de faptul că la 7.30, când merg ei la școală, autobuzele sunt pline de pensionari care merg la piață. Este, în Cluj Napoca, un efect direct al abonamentelor gratuite oferite de primărie pensionarilor. Este adevărat că aceștia din urmă sunt nerăbdători să plece la cumpărături, dar cu siguranță piața nu se mută din loc ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga Gigi sa stii ca problema asta exista si la noi...
      cu siguranta vom ajunge si noi in acel moment al vietii numit pensionare, nimeni nu vrea sa discrediteze aceasta categorie sociala dar, sincer, au o zi intreaga la dispozitie ca s amearga la cumparaturi, de ce trebuie sa o faca la orele diminetii cand cei mai multi merg spre scoala si job?
      imi spunea Carmen ca la ei gratuitatea incepe cu ora 11.00 dimineata si tine pana la ora 16.00, cred, in restu intervalelor isi platesc calatoria...cred ca ar fi benefica si la noi o astfel de masura...in Bucuresti circulatia e un adevarat iad iar transportul in comun un vacarm, atat cel de suprafata cat si cel subteran...
      cat despre regulile de conduita in transportul in comun...as vrea ca macar o zi pe saptamana sa fie respectate...

      Ștergere
    2. in Germania, pensionarii nu au nicaieri gratuitate (nici reduceri la biletele de teatru, spectacole sau muzee) însa au drept de abonament de pensionar pentru mijloacele de transport in comun. Este o reducere consistenta la acest gen de abonament care insa restrictioneaza circulatia posesorilor la orele de vârf.

      Ștergere
    3. Oh! Cat de bine inteleg nemultumirea elevilor ai a tuturor care trebuie sa se inghesuie doar pentru ca multi au gratuitati pe mijloacele de transport in comun! A fost o perioada cand si la noi aveau bilete gratis toti pensionarii (pe langa alte categorii) si erau pline mijloacele de transport! A trecut ceva timp pana mi-am dat seama care-i cauza, pentru ca stiam ca-s destul de libere in general (mai ales la "ore moarte"). Cand au scos gratuitatile... iar erau libere autobuzele; acum au gratis numai cei cu venituri sub 700 lei (parca - oricum, nu toti, si e acceptabil).

      Ștergere
    4. La fel gandeam si eu: au timp toata ziua! Dar parca se vorbeau sa se plimbe toti, la ore de varf... Ma bucur ca cei cu venituri mici au bilete gratis, dar nu ma bucur ca ei nu se gandesc deloc la ceilalti...
      Ideea unui intervalorar pentru cei care au bilete gratis ar fi ideal de aplicat si la noi! Dar astia de aici vor doar voturi, de fapt, nu vor sa ajute populatia in vreun fel - ca se intampla sa o ajute incepe sa-mi para mai mult o intamplare... :(
      La noi circula destul de bine mijloacele de transport in comun... cam la 6-10 minute, dar si la intervale mai mari sau mai mici, in functie de traseu si in functie de ore...
      Regulile bunului simt ar fi ideal de aplicat si in mijloacele de transport in comun dar... uneori si la teatru sunt cetateni care nu respecta actorii, daca de ceilalti spectatori nu le pasa...

      Ștergere
    5. Cred ca in Germania pensiile nu sunt atat de disproportionat de mici in comparatie cu preturile (la orice)... Din fericire! Aici sunt oameni care ar merge la teatru, dar nu-si permit nici biletul cu reducere, avand (unii) o pensie sub 700 de lei (intretinerea la bloc fiind, iarna, costandu-i aproape jumate) dupa 35 de ani de munca - ajutorul public (pentru cei care n-au muncit decat cativa ani sau deloc) e de vreo 350 de lei, nu sunt sigura... Mi se pare o perfecta nedreptate sociala. :( Cei care au sub 700 lei pensie au de ceva timp dreptul al cateva calatorii gratuite (lunar)

      Ștergere
    6. în Germania cei mai multi pensionari fac înca un serviciu pentru a-si rotunji veniturile, pentru ca si aici o treime din pensionari au pensii sub 600 euro, iar chiria pentru o garsoniera este 400 euro pe luna! 60% din populatia Germaniei detine proprietate imobiliara, restul locuieste in chirie...

      Ștergere
  4. noi ne confruntam cu altfel de probleme, chiar daca tramvaiele si autobuzele circula din doua în doua minute, au scaune plusate, geamurile oginda si podeaua spalata în fiecare zi. Problemele... daca nu le ai, le cauti, le creezi ☺☺ ☺
    Mijloacele de transport in comun sunt atât de dese încât fiecare calator are loc pe scaun - este chiar "impus" sa iei loc pe scaun, pentru ca in caz de frânare brusca, daca te accidentezi pentru ca erai in picioare si te tineai lejer de bara, asigurarea medicala te sanctioneaza, nu preia costurile pentru tratament.
    Cât priveste spiritul cetatenesc de a te implica si certa persoane care stau cu pcioarele urcate pe scaunul de vizavi, sau care arunca resturi de mancare pe podea - acesta a disparut total! Politia informeaza ca nu este bine sa intervii personal, trebuie anuntat discret soferul mijlocului de transport comun si acesta - având legatura directa cu politia, cere interventia unei patrule. La prima statie deja asteapta echipajul politienesc si persoana care incalca regulile impuse de transportul in comun, este imediat escortata spre sediu. Au fost si vor mai fi, din pacate - cazuri cand cei molestati de cetateni au devenit violenti... asa ca aceasta este calea prin care sunt reglementate astfel de cazuri, pe aici, pe la noi. Fapt care a nascut un alt fenomen, acela de a deveni "vânator" de mici-nereguli, acela de a deveni reclamant-profesional... Ambele extreme sunt urate! Dar asa e omul, înger si demon concomitent, depinde de forta fiecaruia, ce latura interioara apare pregnant la suprafata...
    pup draga mea. O saptamâna placuta iti doresc! imbratisari de la duo pentru trio ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt si aici, pe anumite rute, autobuze curate, cu scaune plusate (dar patate, de la bagajele asezate pe scaun, in principal, cred). Circula destul de bine dar calatorii, uneori, sunt sub orice critica (mai ales pe anumite rute). Franare brusca! O, Doamne! O batranica s-a dus de-a berbeleacul cand si-a facut cruce la trecerea autobuzului pe langa o biserica - tocmai atunci soferul a frant brusc, din nu mai stiu ce motiv.... Destul de rar sunt asa libere incat fiecare sa aiba loc si, desi circula destul de des (uneori mai multe pe aceeasi ruta) toti cei care sunt in statie se inghesuie in primul care vine - ii las sa urce si astept urmatorul, sa merg lejer, cu 2-5 minute mai tarziu decat ei.
      Ce sa reclamam la sofer?! A zis unul ca ii e frica sa cheme jandarmii sa nu-l astepte gasca la capat de linie in vreo zi (de parca ar fi stiut derbedeii cine a anuntat jandarmii). :( Si daca-i chemi, nu stiu daca vin... O vecina a sunat la ei intr-o dimineata pe la 5 pt ca un betiv spargea toate geamurile de la usa de intrare in scara unde locuieste. Si i-a zis ala: "Doamna, dv. stiti ce ora e?!" Habar n-aveam ca jandarmii au program de 8 ore. :( In alte ocazii, cand au fost chemati politaii la vreo cafteala au venit... cat sa constate ca unul e plin de sange - borfasii erau departe... Si eu am vazut cum o doamna s-a luat de cativa care buzunarisera o fata... Au coborat dupa ea si au inceput sa o imbranceasca, sa rada de ea s.a.m.d. Nimeni nu s-a bagat, dar cand am inceput sa strig la ei au inceput si ceilalti, iar nenorocitii si-au luat valea... Uneori am senzatia ca... suntem ca o turma! Daca unul actioneaza toti incep sa o faca - e ca si cum le-ar fi jena sa fie primii care ajuta un om cazut, un om in necaz... :(
      Da, ai dreptate, "reclamantul profesionist" e rau... dar parca-i mai bine sa fii reclamagiu (cu motiv cat de mic, evident) decat indiferent. :)
      Pupici cu drag, Carmen! Multumesc, la fel! imbratisari - tot cu drag! :) - de la noi pentru voi.

      Ștergere
    2. cu cât mai pregnanta este saracia în anumite zone, cartiere, cu atât este mai ridicat nivelul infractiunilor si mai scazut nivelul cultural al populatiei... Peste tot în Lumea asta... Trist, dar adevarat!

      Ștergere
  5. La noi ....mai e mult pana departe !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o senzatie de... alergare pe o banda rulanta... :)

      Ștergere
  6. Eu inca intru in categoria "tinerilor nesimtiti" cum suntem generalizati in permanenta si pot spune ca uneori este pe buna dreptate, dar nu mereu. Nu circul mult cu transportul in comun, doar cu metroul de 2-3 ori pe saptamana, insa mereu, sau defapt mai mereu, cedez locul peroanelor mai in varsta decat mine, si prin asta nu ma refer doar la persoanele foarte in varsta, dar pur si simplu, prefer sa cedez locul unei persoane care vine de la munca sau care se duce la munca sau care a avut o zi mai obositoare decat a mea, chiar daca poate si a mea a fost suficient. Dar vreau sa iti spun ca am vazut si copiii de 14-15 ani care se cred mari smecherasi care stau pe 2-3 scaune cum spui, care fumeaza, mananca seminte, beau bere si alte cele, deci iti dau dreptate in totalitate. Ce vreau eu sa ma spun este ca si unele persoane in varsta se cred foare indreptatite si comenteaza mult. Dupa cum am spus eu sunt genul de persoana care cedeaza mereu scaunul, dar cand vad cate o "stimabila doamna in varsta" care comenteaza ca stau tinerii astia nesimtiti pe scaune, ca nu ii intereseaza nimic, niste drogati si asa mai departe, chiar daca eram fix pe punctul de a ma ridica ma asez inapoi. Da, poate e nesimtire din partea mea, dar cand vad astfel de persoane chiar nu imi vine sa fiu un cetatean bun:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Nici mie nu-mi plac comentariile unor persoane varstnice, mai ales cand sa facute pe ton arogant si, adesea, folosind cuvinte jignitoare - efectul reactiei lor e exact invers decat ar spera (sau ar fi de dorit). Sunt de parere ca varsta inaintata nu da dreptul la nesimtire (unii mi-au zis ca nu e vorba despre nesimtire, ci despre faptul ca... ii cam lasa mintea pe unii - asa o fi!)

      O singura data am fost intr-un autobuz in care un pustan "smecher" si-a aprins o tigara - era tarziu, era aproape gol autobuzul si nimeni n-a avut de comentat. :) Dar, in general, m-ar enerva cei care-si aprind tigarile in autobuz.
      Tocmai am vazut un filmulet in care o toampa s-a apucat sa pufaie in autobuz dinr-o tigara electronica... oare cat de prost poti fi sa crezi ca aburii aceia nu-i afecteaza in special pe astmatici?! A iesit o nebunie in acel autobuz, pentru cai mai multi erau - firesc - impotriva gestului toampei (dar ar fi putu sa o puna altfel la punct).

      La ore de varf prefer sa nu ocup vreun scaun, stiind ca la urmatoarele statii e putin probabil sa nu urce vreun varstnic sau "vreun copil cu mama in brate". :))

      Ștergere
  7. Ce bine ar fi daca s-ar pune in practica cele enumerate de tine si la noi in Romania.Bag seama ca peste tot, fiecare tara are ,,necivilizatii'' ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aahaaa! Mai e mult pana atunci! :) Dar sperante sunt! S-au mai educat toparlanii si nu se mai cred in remorca de tractor. :)
      Categoric ca in toate statele sunt toparlani :)

      Ștergere
  8. E extrem de trist... Toate aceste lucruri țin de bunul simț și de educația de acasă. Gesturile respective ar trebui să existe în firea fiecăruia, nu ar fi trebuit să ajungă reguli cumva impuse.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ehe! :) In fire... Exact la asta m-am gandit descoperind regulile scrise de o companie tocmai din Australia! incep sa cred ca multi au primit educatie acasa dar vor sa iasa in evidenta prin ceva si ajung sa se comporte marlaneste, imaginandu-si ca sunt intre cei care gandesc si simt... liber. :)

      Ștergere
    2. Atunci educației pe care au primit-o i-a lipsit ceva... esențial.

      Ștergere
    3. :) Am scapat din vedere esenta pentru ca am facut "greseala universala": am particularizat - m-am gandit, cand am scris, la un adolescent din vecini, ai carui parinti au mult bun simt dar fiul lor... Uau! Nu se puteau intelege nici ei cu el... Apoi, crescand, baiatul si-a revizuit total atitudinea si acum, la varsta de vreo 25 de ani, le seamana parintilor. :)

      Ștergere
  9. Sunt unii care sunt chiar nesimtiti....dar si batrani care vor sa stea pe scaun pentru o statie, cel putin asta e parerea mea/ O zi buna sa ai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt destui nesimtit, da... Eh, batraneii... Pentru unii e mult sa stea in picioare chiar si numai pana la prima statie (mai ales daca distanta intre statii e mare). :)
      Multumesc, la fel!

      Ștergere
  10. Fie ca sarbatorile Sfintelor Paște sa va gaseasca sanatoși și fericiți, sa va daruiasca pace și liniște sufleteasca, sa va întareasca încrederea și speranța într-un viitor luminos. Învierea Domnului Iisus sa aduca în sufletele tuturor Iubire și Bucurie! Un Paște fericit!
    Pupici si îmbratisari ♥ (am trimis felicitare, sper ca a ajuns la timp)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, Carmen draga, si va dorim, din tot sufletul, sa aveti parte de sanatate si de cat mai multe realizari, de armonie si belsug!
      Imbratisari si pupici cu drag, de la noi pentru voi!
      (n-a ajuns felicitarea, dar pe aici nu prea s-a inghesuit lumea la munca incepand cu ziua de paste a catolicilor si pana mai ieri... ) :)

      Ștergere
  11. HRISTOS A ÎNVIAT!
    SĂRBĂTORI FERICITE ALĂTURI DE CEI DRAGI!
    PUPICI ȘI ÎMBRĂȚIȘĂRI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat a inviat!

      Multumesc, Elena! Sanatate si armonie, si pentru tine si pentru cei dragi tie!
      Imbratisari si pupici cu drag!

      Ștergere
  12. Iosif talmacea visele lui Faraon , Isus a fost omorat de stapanii, Romani . A talmacit scripturi pana in momentul mortii "finale" . A inviat a 3-a zi si ia vizitat pe toti cei dragi 40 de zile pana la inaltare . Ranile corpului i s-au vindecat . Insanatosire grabnica Dia . Hristos a inviat
    https://www.youtube.com/watch?v=Hkvq9qtC5rw
    Violeta :Puterea mea va invingera
    Adevarat a inviat :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat a inviat!

      Ritmul imi aminteste de o seara petrecuta intr-o discoteca-terasa din Bucuresti, cu mai multi ani in urma. Ce vremuri! :))
      Multumesc!
      Sanatate si noroc!

      Ștergere
    2. Tu chiar nu crezi ca poti intorce timpul inapoi ? Bine , nu e o discoteca-terasa si e doar o terasa din spatele blocurilor unui cartier , no fi totuna ? La terase am fost si eu si imagineaza-ti ca stateam la niste mese de lemn sau plastic . Nu sunt inebunit dupa muzica , si ascult doar cu ochii si consum cu simturile . Intradevar m-am asezat sa vorbesc mult si sa-mi ascult prieteni , ca de fiecare data . Banuiesc ca nu ereai singura ... Sunt rautacios , mesajele tale ma coplesesc :)) . Referitor la Cristos nu cred , nu mi-ai inteles mesajul . ( il trezesc la viata daca imi va spune cineva sa o fac , am incercat sa spun dinaintea altora ... ca e mort .. saracutul ...:)) ) . Adevarat a inviat Bucurestiul , ritmul , vremea de vara . Eu iti multumesc .
      Am avut de ras , toampa , bebe cu mama in brate , smecher :)) Totusi nu e important , dar spun , ti-ai gasit un subiect pe mijloacele de transport in comun .
      Cu adevarat nu-mi doresc nimic decat sa te stiu fericita de cand lumea .
      Sa fii implinita !
      " As vrea sa imi mai scrii despre acea seara in bucuresti "
      Incantat de cunostinta .
      Pacat ca Iisus nu a vazut Romania si eu bietul de mine am ajuns sa scriu mesajul asta de doua ori , pe un ton mai ridicat , din pricina carui imi fac mustrari ..
      Fratele meu imi spunea : fetite dulci ca in Bucuresti si nu l-am inteles niciodata , apoi dupa un timp ne-am imprietenit ceva mai mult , in micul bucuresti , unde a venit peste cativa ani pentru cateva ore/zi de servici . E cel din video-clipul Bruce Lee il bate pe Van Dame .. care il bate pe bruce Lee . Am un frate educat care a facut buna impresie , chiar aveam impresia ca este iubit la locul de munca , va sa stie ! Sanatate si tie si mult mult timp liber.

      Ștergere
    3. Multumesc pentru urari!
      Sanatate si mult bine!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.