Pagini

2015-05-13

Le-au furat ouăle, la cetate

Potrivit unui clasament realizat in anul 2014 de Hopper, un site dedicat planificării călătoriilor, şi prezentat de publicaţia Huffington Post, Cetatea Făgăraş este situată pe locul al doilea, una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est. Pe primul loc e clasat Castelul Neuschwanstein din Germania, în stil romantic-renascentist, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea pe un deal accidentat aflat deasupra satului Hohenschwangau, de lângă Füssen (în sud-vestul Bavariei).
sursa 
Pe lacul (apa din şanţul de aparare) ce înconjoară cetatea pot fi admirate raţe sălbatice şi patrusprezece lebede, acestea numărându-se între punctele de atracţie din zonă. Puii urmează să iasă din găoace la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, spre marea încântare a turiştilor – mai ales a copiilor. Anul acesta, însă, o familie de lebede a rămas fără pui, ouăle fiind furate - din unul dintre cele trei cuiburi - de persoane rămase necunoscute. Politiştii cercetează furtul şi tare mi-ar plăcea să afle făptaşii, chiar dacă ouăle, aflate la jumătatea perioadei de incubaţie, nu mai pot fi salvate.
De consumat, nu pot fi consumate la acest moment şi mă gândesc ca nu le-or fi furat pentru a le încondeia anul viitor, de Paşti – anul acesta au fost la modă ouăle de prepeliţă, raţă, gâscă sau chiar de lebădă ori struţ. Oul de bibilică este de două ori mai mic decât cel de găină, dar şi mai sărac în colesterol. Oul de raţă se aseamănă cel mai bine cu oul de găină; acesta este puţin mai mare şi mai bogat în proteine şi calciu. Un ou de gâscă face cât trei ouă de găină, fiind foarte bogat în minerale şi vitamine. Oul de lebădă se aseamănă bine cu cel de gâscă, atât din punct de vedere al calităţilor nutritive cât şi al aspectului.

In cazul lebedelor, perechile se formează pentru cel puţin un sezon de împerechere dar, de obicei, nu sunt stabile. Pot avea mai mulţi parteneri deodată sau chiar pot divorţa de partener în favoarea altuia. Perechile stabile au un succes reproductiv mai mare decât celelalte. Rareori cuibăresc în colonii. Perioada de împerechere începe din luna martie sau aprilie. Femela de obicei depune 5-7 ouă care vor fi clocite 36-38 de zile. Puii sunt apţi să zboare la vârsta de aproximativ 60 de zile. Nu migrează în masă dar se pot aduna în colonii mai mari de 100 de indivizi. Pot zbura cu viteza de 80-90 km/h. Trăiesc aproximativ 19 ani în sălbăticie şi în jur de 35 de ani în captivitate.
sursa 
Cetatea Făgăraşului este situată în centrul municipiului Făgăraş, judeţul Braşov. Construcţia cetăţii a început în 1310, pe locul unei vechi fortificaţii de pământ şi lemn din secolul al XII-lea. Scopul construirii cetăţii a fost pentru apărarea sud-estului Transilvaniei de incursiunile tătarilor şi otomanilor.
În cursul secolului al XVII-lea, cu scurte întreruperi, Făgăraşul a fost o adevărată capitală a principatului Transilvania, cetatea devenind reşedinţă a principilor Transilvaniei. Dieta transilvăneană s-a reunit aici în 11 rânduri. În 1630 şanţul de apărare care înconjoară cetatea a fost lărgit şi legat printr-un canal secret de râul Olt. Un pod rabatabil a fost instalat la intrare. Mai târziu, pivniţele au fost reamenajate în temniţe unde erau închişi şerbii care se revoltau. Între 1948 şi 1960, cetatea a servit de închisoare pentru oponenţii sistemului comunist din Ţara Făgăraşului, deţinuţi politici, Făgăraşul devenind una dintre închisorile din sistemul Gulagului românesc.

Surse: mediafax.ro; brasovromania.net; carpatzoo.ro; wikipedia.

14 comentarii:

  1. Incredibil! absolut incredibil... la ce se preteaza câte unii!
    Cetatea Fagarasuli nu am vizitat-o niciodata, chit ca am strabatut orasul de fiecare data când am venit din Sibiu, in vacanta la bunicii din Brasov. Ce frumusete! ce pierdere pentru mine... Dar, nu e timpul pierdut :) sper sa ajung in viitorul apropiat. Si lebedele isi vor duce traiul in armonie cu natura, fara sa fie deranjate de cetateni turmentati/ sau doar prosti!
    pup draga mea. Noapte buna! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au furat statui, au furat garduri decorative din fier forjat, au furat cruci din lemn, jerbe si coroane "proaspete", si monumente funerare din cimitire... de ce n-ar fura si niste oua?! :(( Unii sunt, pur si simplu, jalnici... Daca chiar or fi unii care sa zici ca mureau de foame mai treaca-mearga, dar ma indoiesc...
      Timpul sigur nu-i pierdut si cetatea este si mai dichisita acum (ma rog, mai mult sau mai putin, dar este).
      Pupici cu drag! Noapte buna! <3

      Ștergere
  2. Offf..trist..poate totusi au fost mancate de cine stie ce alte vietuitoare..nu vreau sa cred ca oamenii sunt asa de....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt, unii oameni, atat de... :( Nu-mi vine a scrie despre ce fel de oameni am intalnit de-a lungul timpului... Unele intamplari par ireale... :(
      De-ar fi fost vreun animal ar fi ramas ceva urme, pentru ca ar fi spart coaja... iar serpi... nu stiu daca sunt in zona...

      Ștergere
  3. Deși sună banal, nimic nu mă mai miră! :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate, nici pe mine...
      Cred ca locuim in aceeasi ţară. ;)

      Ștergere
  4. Of, ce situatie jenanta! Oare cand o sa ne lecuim noi, romanii, de acest trist renume de "pungasi", "gainari" si alte epitete de acest gen? Ni s-a dus buhul ca am mancat lebedele austriecilor, acum furam si ouale de la lebedele de pe la noi... Degeaba emitem pretentii, cu asemenea comportamente vom fi mereu la coada civilizatiei...
    O zi frumoasa, draga Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorba 'ceea: naravul din fire n-are lecuire - desi se zice ca se poate lecui.... :) Unii, insa, nu se vor lecui vreodata.... poate pentru ca nu au nimic de pierdut... Daca si pentru ucidere din culpa, prin nerespectarea regulilor de circulatie rutiera, se dau pedepse cu suspendare ce-or pati astia, pentru furt de oua?!
      Multumesc, Alex. La fel!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
    2. Bine ai zis! Păi dacă pentru fapte grave se dă suspendare (!!!!) - cine-o mai fi inventat tâmpenia asta - la găinari o să ajungă să le dea şi "primă" pentru... deranj!
      S-a dus demult vorba aceea: Unde-i lege, nu-i tocmeală"...

      Ștergere
  5. Nici eu nu am vazut pana acum Cetatea Fagarasului
    Noi cei care mai stam prin Ro suntem foarte pusi la curent cu astfel de delicte, manifestari.
    Se pare ca nu se poate avea control....
    Asa ca... nici supararea nu isi mai are rostul
    Fain postul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de apreciere.
      Cetatea nu pleaca nicaieri (daca nu fuge pamantul de sub ea), asa ca avem timp sa o vizitam. :)
      De suparat, cred ca nu se mai supara nimeni, doar ne indignam. Indiferenta celor cu bun simt "le da aripi" celor care se cred pe tarlaua personala. :)
      Controlul se poate castiga in momentul in care o plangere la politie pentru... furtul telefonului mobil (de exemplu) nu mai este aruncata la cosul de gunoi sau refuzata.

      Ștergere
  6. Am aflat de la Carmen de postarea ta ,ca nu stiam de povestea lebedelor.Eu fiind la Fagaras am trecut ieri sa le duc mancare si sa le pozez.Nu era decat una alba si doua negre,dar am zis ca-s mai in spate.Imi pare rau,ca nu au fost vigilenti paznicii care sunt mai in tot timpul.Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
  7. am vizitat Cetatea Fagarasului, este deosebita, cat despre santul cu apa care o inconjoara -ii da un aer absolut spectaculos!
    despre furtul oualelor...ce-ar mai fi de spus?!
    de ne-oameni, plina lumea...sa speram ca nu le-au furat ca sa incerce sa creasca lebede "pe langa casa" ca sa le consume in loc de gaste...nici nu stiu ce sa mai zic...trista, nespus de trista intamplare :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand am vrut sa vizitam cetatea am gasit-o inchisa pentru vizitatori... Asa am patit si cu cea din Rasnov, dupa ce am urcat ditamai dealul! :) Apoi n-am mai avut ocazia si nici nu am "aranjat" o ocazie. :)

      Gandul meu e ca le-or fi furat sa le manance... desi nu stiu cat de sanatoase pentru consum uman ar fi putut fi la momentul furtului... Ar fi culmea sa le fi luat pentru a le pune sub vreo closca, sa iasa puii si sa aiba friptura de lebada! :(
      Jalnici sunt unii - nu ma pot opri din a ma "plange"...

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.