Pagini

2015-05-11

Sase sute de lei neimpozabili, zece bani impozabili

Ţara guvernantilor cu cap patrat?

Actualizare 9 feruarie 2022
Iar se discuta despre.
Actualizare 26 august 2019
Se discuta, din nou, despre impozitarea bacsisului.
Actualizare 8 iulie 2015
Li s-a mai rotunjit capul guvernantilor pentru ca luni, 6 iulie 2015 a fost publicata in Monitorul Oficial Legea nr.186 prin care este eliminata impozitarea bacsisului si prin care se prevede ca nu mai trebuie completat nici registrul de bani personali (pentru care toti proprietarii de intreprinderi au cheltuit ceva bani, asa cum au cheltuit si pentru a-si modifica programul caselor de marcat).
Acest act normativ abroga dispozitiile care: definesc bacsisul, stabilesc ca bacsisul trebuie marcat pe un bon fiscal separat, prevad ca angajatorul poate decide daca pastreaza bacsisul sau il distribuie angajatilor, stabilesc ca angajatii trebuie sa inscrie banii pe care ii detin in Registrul de bani personali.
Legea intra in vigoare joi, 9 iulie 2015.
***
Banii castigati la loterie, daca sunt sub sase sute de lei nu se impoziteaza. Dar bacsisul de 20 de bani trebuie impozitat. Asa cum trebuie platita contributia pentru sanatate la o suma de 12 lei – platesi vreo patru sute de lei pentru doispe lei (pe langa impozitul pe venit retinut la sursa). Adica, daca primesti dividende 12 lei te imprumuti pentru a plati – pentru viitor! - servicii de care, practic, nu beneficiezi.

Bine, cu loteria vor zice ca… nu e venit constant. Dar, ce, bacsisul este? Poate ca un ospatar intr-un local de lux sa adune, lunar, 600 de lei din bacsis; dar cati primesc atata intr-o luna?

De cand s-a impus legea privind impozitarea bacsisului (1 mai 2015) multe situatii par – poate chiar sunt sau vor fi – aberante.
Primul care a primit bon pentru bacsisul de zece bani a fost un timisorean (poate n-a fost primul, dar el a postat primul).
Emiterea unui bon costa 40 de bani – deci mult mai mult decat bacsisul, in cele mai multe cazuri: mai mult tus, mai multa munca, mai multa hartie etc..

S-au primit bonuri pentru sume de 15 bani, pentru 20 de bani… Daca-mi cumpar ceva care costa 4,99 lei primesc un ban rest? Iar daca zic ca nu vreau restul se emite bon fiscal? Ar trebui; nu? 40 de bani pentru un bacsis de un ban… Cat o fi 16 % din 0,01 lei? Intr-un an s-ar putea mari indemnizatiile de somaj! :)) Sau se va mari numarul somerilor in plata. :((

Ministrul de finante explica jurnalistilor cum sa procedeze in cazul curierilor care vin acasa – sau la birou – cu pizza:
Daca doriti sa lasati un bacsis, mergeti la unitatea respectiva, iar acolo, pe casa, bate bonul fiscal, bacsisul respectiv, si asta este. Sau cu taxiul, vreti sa ma intrebati si de taxiuri, daca mergeti cu taxi?
Mai apoi o drege si merge pe buna credinta: lucratorul se intoarce la firma si inregistreaza bacsisul – si, ce face? Vine si-mi aduce bonul?! Poate vreau bonul! (si o luam de la capat).

Ca acest raspuns este al unui nesimtit arogant ajuns in functie de stat e clar, dar in logica lui de ieconomist cum inregistreaza firma – pe casa de marcat - banii de azi in ziua urmatoare? Dar nu mai conteaza… Trebuie sa merg cativa kilometri sa las bacsisul si sa iau bonul. Acum, zau! Ce-i mult e prea mult! De ce sa mai comand pizza acasa, la zece seara, daca tot trebuie sa ajung la sediul firmei – unele sedii unde se prepara pizza care se livreaza acasa nu permit intrarea clientilor, pentru ca nu-s pizzerie, in sensul larg al notiunii.

Operatori sunt obligati sa constituie registrul de bani personali pentru fiecare unitate de vanzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, care va fi pastrat in locatia (ei au scris asa; in româna, locatie inseamna inchiriere, desi pare a fi acceptat de unii lingvisti ca fiind un cuvant nou) respectiva pentru a fi prezentat la control inspectorilor fiscali. Compania trebuie sa notifice Fiscul ca a constituit registrul special de bani in termen de cinci zile lucratoare de la data publicarii ordinului, precizand data deschiderii registrului si numarul de pagini, conform numerotarii acestora. ANAF inregistreaza intr-o evidenta proprie, tinuta la nivelul fiecarui contribuabil, registrele de bani personali notificate ca fiind constituite.

Toti operatorii economici care utilizeaza casa de marcat sunt obligati si la “registrul de bani personali” (obligatoriu din data de 8 mai), in care fiecare angajat, cand intra in schimb, declara sumele pe care le are asupra lui – scrie acolo si semneaza. In caz de control ANAF ce se va intampla?! Functionarii vor controla angajatii in genti si buzunare? Vor face perchezitie corporala? Nu au acest drept al perchezitiei – nu fara a exista o suspiciune rezonabila, iar faptul ca cineva e vanzator sau ospatar nu e “suspiciune rezonabila”. Vor face perchezitii corporale mergand pana unde?! Vor avea instrumente electronice sau vor proceda la clasicul: “jos textila, capul intre picioare”? Si de cate ori pe luna ar avea dreptul sa radieze angajatii cu un scaner mobil?

Pentru aceste registre alte cozi, alta hartie consumata, alte costuri. Si totul de teama ca un vanzator nu plateste impozitul pe venitul lui din bacsis, de 2 lei lunar! Desigur, doi lei de ici, doi lei de colo… Gata! Am scapat de evaziune! Inspectorii fiscali nu cred ca stiu sa calculeze – si sa numere - sume mari de aceea se opresc la vanzatori si ospatari. Si taximetristi.

Dar! Ma gandesc asa: toti politrucii astia aroganti nu mai merg la restaurant, nu mai comanda pizza, nu-si mai cumpara, si ei, un covrig acolo?! Care e certitudinea ca intre ospatari nu sunt si neamuri proaste (aroganti precum ministrii) si nu vor boteza alimentele pe care le vor consuma politrucii si vor lasa – sau nu – bacsis pentru un scuipat in supa, cafea etc.. Nu spun ca ar face cineva asa ceva, doar ma gandesc: de suparare ca sunt considerati infractori (evazionisti) unii ar putea sa nu mai gandeasca limpede…

Legea e data mai mult pentru a descuraja lasarea bacsisului, iar cei care elaboreaza astfel de legi e clar ca n-au spirit elevat sau ceva de genu’ – oriunde este impozitat bacsisul. Cei care lasa bacsis – si inteleg ratiunea bacsisului - sunt nu doar nobilii si burghezii, ci toti aceia cu spirit elevat si cei carora le-a placut serviciul.

Sper ca si casieritele de pe la institutiile statului isi declara banii la venire si elibereaza bon pentru fiecare ban pe care cetateanul il lasa acolo... Cea de la primaria BV mereu zice "asteptati, va rog, sa-mi dea cineva marunt, ca n-am sa va dau rest un leu"... Cati au timp sa stea pentru un leu sau pentru 20-50 de bani?!

Un fel de concluzie: daca toata lumea se conformeaza aberatiilor anormalul va deveni normal. Nasol. Dar! Cine poate defini – in mod absolut – normal si anormal?

8 comentarii:

  1. O totala abrambureala! ☺☺☺ Nu înteleg nimic pentru ca nu ma confrunt cu asa ceva... Aici restul de 1 cent este dat absolut normal, la fel cum pentru orice serviciu sau cumparatura, se elibereaza/primeste bon sau chitanta. Daca vrei sa lasi ciubuc, nu astepti de nicaieri bon sau chitanta - pentru ca logic - este libea ta alegere sa dai sau nu ciubuc; asa cum este decizia proprie daca doresti sa lasi restul, 10, 5 sau ultimul cent care ti se înmâneaza ( subliniez, restul ti se da pâna la ultimul cent, fara exceptie). Ciubucul se declara si munca la negru duce la amenzi usturatoare. Declaratia de impozit se face o data pe an. Sunt reguli clare si ferme.
    Mult succes in noua jungla, creeata prin aplicarea noilor reguli si excesele de zel.

    pup draga mea. Un start bun în noua saptamâna! gânduri bune de la duo pentru trio <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si aici au inceput, de cativa ani, sa dea restul pana la ultimul banut (intr-o vreme ne dadeau bomboane, de rest, sau alte maruntisuri, dar s-au "vindecat"). Si bonuri au eliberat, cei mai multi (oricum, pe unde cumparam noi), dar aceasta aberatie a eliberarii unui bon fiscal pentru bacsis e chiar... peste poate! Mai ales cum zicea ala, sa mergem la firma pentru a plati bacsisul celui care ne aduce pizza acasa sau la munca...

      Munca la negru e si aici sanctionata drastic dar, din pacate, sunt destul de multi cei care accepta sa munceasca "la gri" - au o suma "pe hartie", ca salariu, si li se plateste in plus fara documente. Taxele pe care le plateste aici angajatorul se cam ridica la jumatate din salariu... (ar trebui sa aiba o data si jumatate suma). E foarte scumpa forta de munca, pentru angajator, pentru ca sunt taxe foarte mari pe salarii...

      Perfect de acord cu declararea bacsisului, dar intr-un stat unde politicienii nu-si respecta cetatenii (si ii baga pe toti in "oala evazionistilor" nimeni nu crede ca va fi cineva cinstit si-si va declara bacsisul... In RO, din pacate, se merge pe prezumtia de vinovatie (ca la curtea martiala), nu pe cea de nevinovatie, cum cere legislatia in materia drepturilor omului (intre altele).

      Oricum, n-o sa astept niciodata bon pentru un eventual bacsis - daca cei care-l primesc vor sa-l inregistreze, bine, dar eu n-o sa-l iau (iar daca-l iau il arunc cu prima ocazie, pentru ca acea suma e, de fapt, un gest (infim) de consideratie pe care o am pentru persoana care m-a servit. :) Nu cred ca se imbogatesc prea multi din bacsis, ca doar nu fac afaceri cu statul. :)

      Mai avem pana la reguli clare si ferme, pentru ca totul e o mare varza si caprele par scapate de sub control. :)

      Multumesc! La fel!
      Pupici cu drag! De la noi pentru voi! <3

      Ștergere
  2. Vin și întreb și eu: dacă bacșișul chelnerului este declarat, se eliberează bon și se plătește impozit pe el, înseamnă că se păstrează în casa de marcat, nu? În ce moment ajunge el la ospătar și nu cumva domnul patron poate să păstreze banii, din diverse motive? Mai mult, va figura acest bacșiș pe fluturașul de alariu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana la 1 mai cei mai multi angajatori permiteau angajatilor sa pastreze bacsisul, sa-l imparta cum cred ei (sau sa nu-l imparta). Unii pretindeau sa le fie predat bacsisul… Acum se va stabili prin… regulamentul de ordine interioara…

      Cand vor “inchide casa” (raportul zilnic) angajatii vor sti care e suma obtinuta din bacsis in ziua respectiva… Probabil ca banii vor ajunge la angajati la sfarsitul lunii (sau la inceputul lunii urmatoare), pentru ca sumele trebuie evidentiate in “contabilitatea generala”. S-ar putea imparti si mai curand, dar volumul de munca al contabilului ar creste substantial daca ar face asta zilnic…

      Acum… banii vor trebui inregistrati in contul “alte venituri”, probabil, si cumva (ca o cheltuiala, dar care?), dupa calcularea impozitului suma ramasa sa fie impartita angajatilor (daca asa hotaraste angajatorul). Prin ce cont vor fi dati banii angajatilor nu-mi dau seama (“alte cheltuieli”, probabil)… si nu stiu cum ar putea sa apara pe fluturasul de salariu, cum se va imparti s.a.m.d. Si contabilii se gandesc (si se cam contrazic) cum sa faca pentru a fi cat mai corect in cazul celor care aleg sa imparta angajatilor bacsisul.

      Oricum, nu mi se pare corect nici sa pastreze angajatorul banii si nici sa fie impartiti in mod egal (unii sunt mai amabili cu clientii, de exemplu) :)

      Aberant e si faptul ca unii au calculat si TVA, deci suma se tot micsoreaza… Din 10 bani bacsis raman doar 8 bani pentru care se va calcula impozitul de 16%… Toata tevatura asta cu impozitul pe bacsis imi cam spune ca (si) astfel vor sa convinga oamenii ca impozitul diferentiat e o idee superba...

      Ștergere
  3. Bacsis, ciubuc, sarmale.... Numai lucruri bune am invatat de la turci. :))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bune, desigur! :))

      Din punctul meu de vedere bacsisul poate fi asimilat unui… dar manual (darul manual in bani nu se impoziteaza – inca)… pentru ca bacsisul nu poate fi asimilat mitei, si nu din cauza bacsisurilor neimpozitate s-a dus naibii economia (inclusiv cea mondiala). :)

      La noi e cuvantul provenit din turca, dar la altii nu, desi se refera la acelasi fapt. Partea rea e ca la noi (si nu numai) e considerat a fi… mita si, cica, ar ţine de coruptie… deci (si) evaziune fiscala (grava) :)) intre altele…
      Oricum, un stat (oricare ar fi acesta) care ajunge sa impoziteze bacsisul vanzatorilor, ospatarilor, taximetristilor etc. este un stat care… e pe janta cu bugetul si are nevoie de bani tot mai multi (cu orice pret) pentru… cine stie ce… ca despre binele cetatenilor nu se pune problema.

      Ștergere
    2. în Germania se numeste "Trinkgeld" ceea ce înseamna "bani pentru baut"... Provine de la faptul ca majoritatea oamenilor care beau la strada o cafea sau un pahar cu suc - adica ceva ce costa putin, lasa restul de banuti... spre exemplu o cafea 1,65 centi, lasi 2 euro pe masa si spui "Trinkgeld" ☺
      Trinkgeld se ofera daca doresti, pentru fiecare serviciu - postasului, soferului de taxi, hamalului, oricui te ajuta intr-o problema personala. Dar înseamna bani mici, monede - ceea ce la pauza de prânz sau la sfârsitul zilei ar fi suficient pentru ca persoana sa-si cumpere ceva sa-si astâmpere setea...
      O ata expresie este "für die Kaffeekasse" daca te afli spre exemplu intr-un cabinet medical si ai achitat un tratament special, daca doresti sa lasi 2-5 Euro, spui ca este "pentru cafeaua din pauza" "pentru pusculita cabinetului"...
      pupci ♥ (am raspuns azinoapte emailului, sper ca l-ai citit :-*)

      Ștergere
    3. Multumesc de info, Carmen draga!
      Si la englezi are (intre altele) aceasta semnificatie "bani pentru baut". :)

      Eh! La noi, azi, chiar si pentru 10 centi ar trebui ca ospatarul / vanzatorul sa inregistreze suma si sa emita bon fiscal pentru asta... Si 10 bani e chiar mai putin decat 10 centi. Daca si pe "baiatul cu pizza" il obliga sa inregistreze suma obtinuta din bacsis, cand revine la firma... Inca nu "s-au dat" la postasi si hamali si nici la... popi - pentru ca acestia nu utilizeaza case de marcat.

      In chestiunea cabinetelor medicale, la fostul medic de familie pe care l-am avut asa se proceda: cine dorea lasa ceva banuti pentru prosoape de hartie, hartie igienica, sapun etc., pentru a suplimenta necesarul cabinetului, pentru cafea si alte maruntisuri (doctorita aceea n-ar fi luat spaga) :) Si mai sunt medici ca ea... Din pacate, dna doctor Dragan a murit, de cancer, desi mai avea multe de oferit...
      Cam la fel a procedat un medic (profesor doctor) director de spital: cine dorea sa "dea spaga" putea sa faca un gest simplu: sa mearga la casieria unitatii medicale si sa doneze suma la care se gandea...

      Am citit mailul. Multumesc! Pupici cu drag! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.