Cum putem ieşi din coşmarul violenţei?

Natalia, aici, a pus o intrebare la al carei raspuns ma gandesc, se gandeste si ea si se gandesc, probabil, milioane de oameni: Cum se poate iesi din acest cosmar? Cosmarul violentei prin viol, si nu numai…

Nu putem decat intr-o foarte mica masura – e raspunsul cel mai clar, sincer, obiectiv, dur…

Problema violentei exista de la inceputul Lumii. Unii afirma ca rautatea (care include violenta) a intrat in lume de cand Adam si Eva au ales sa incalce porunca divinitatii, din momentul in care omul n-a mai dat ascultare divinitatii… Altii afirma ca violenta e o trasatura animalica si omul, fiind animal (unii ii spun evoluat) are aceasta trasatura, pe care o estompeaza prin educatie. In acest moment e mai putin important cum de a devenit omul rau, desi in astfel de cazuri inclin spre teoria darwinista… Educatia religioasa, excluzand alt gen de educatie, poate da nastere unor monstri pentru ca oamenii cresc acumuland frustrari. Educatia religioasa, alaturi de educatia… stiintifica si civica, alaturi de educatia in spiritul bunului simt, moralei, respectului pentru toate fiintele are mai multe sanse. Contrar celor sustinute de unii bataia nu e rupta din rai, iar unii inteleg ca e foarte bine, foarte corect, sa-si rasfete odraslele pana la cel mai inalt grad de nesimtire, oferindu-le – fara a cere ceva in schimb – tot ce vor, acceptandu-le greselile – din ce in ce mai mari – ca fiind “accidente ale tineretii”, refuzandu-le, involuntar – chiar inconstient – orice forma de educatie pozitiva, invatandu-i, de fapt, ca au dreptul sa obtina orice, oricand, oricum… Au dreptul sa aiba orice, oricand, dar nu oricum…

Altii isi educa odraslele scurt: cu bunul simt ramai sarac, isi bat altii joc de tine etc..

Religia perpetueaza, de secole, ascultarea femeii in faţa barbatului. Multi oameni au evoluat si au inteles ca nu e cazul unei astfel de ascultari, ci e timpul unei colaborari, unei intelegeri, si actioneaza in consecinta aproape din reflex. Altii n-au inteles si nu accepta ideea unei intelegeri, nu accepta ideea egalitatii in drepturi, dar se tem de eventuale pedepse legale si se straduiesc sa se comporte conform legii, nu conform proprie-i constiinte. Si mai sunt aceia pe care ii intereseaza prea putin si una si alta, ei fiind violenti prin definitie, indreptandu-si violenta spre categoriile mai slabe din punct de vedere fizic: copii, femei, barbati care nu le-ar putea face faţa intr-o confruntare fizica directa. Si, cel mai adesea, oamenii violenti actioneaza in grup – luati separat cei mai multi se dovedesc foarte slabi, din toate punctele de vedere; fiind in grup isi incurajeaza reciproc actiunile si se elibereaza de frustrari, simtindu-se puternici cand ajung sa detina controlul asupra unui om sau asupra unui grup de oameni.

Unde gresesc cei oropsiti?  

Sunt educati sa fie obedienti, sunt educati sa le fie teama: nu-i spune nimic profesorului pentru ca “te ia la ochi”; nu spune nimic sefului pentru ca te da afara; nu-l reclama pe derbedeu pentru ca va fi mai rau; nu spune nimic celui care se baga in faţa ta la rand pentru ca iese scandal; nu-l reclama pe functionarul care nu-si indeplineste atributiile (sau le indeplinsete prost) pentru c-o sa-ti caute nod in papura; barbatul are intotdeauna dreptate… Lista e deschisa.

O alta greseala este ca se accepta hartuirea, limbajul vulgar si/sau agresiv, batjocura – chiar si de catre cei care sunt vizati direct. Unii parinti au ajuns sa zambeasca atunci cand isi aud copilul in varsta de trei ani injurand. Adolescentii se distreaza vorbind “porcos”. Fetele accepta limbajul vulgar prin care unii baieti au impresia ca le fac un compliment: “ti-as trage-o pe toate partile”… Unele femei zambesc cand un biped le spune pe strada ca-s “bune de tras pe picior”… Toate acestea incurajeaza comportamentul deviant. Putini sunt cei care iau atitudine in astfel de contexte “nevinovate”.

Greseli mai sunt: foarte putini intervin cand (mai ales) un adult loveste un copil, pe strada sau pe te miri unde. “Nu ma bag, e copilul lui”. Poate e, poate nu e… Foarte putini intervin cand un barbat brutalizeaza o femeie… “Nu ma bag, e iubita lui”… Poate e, poate nu e… S.a.m.d. Fie ca e sau nu copilul/iubita agresorului se cheama ca aceia care nu intervin (macar indirect) accepta tacit violenta. Oamenii violenti stiu asta si profita din plin. Oamenii se tem sa intervina direct – e firesc – dar pot suna la numarul de urgenta 112. Da, de sunat pot suna, dar vine cineva?! Cel mai adesea… nu… pentru ca: pana vine un echipaj cei implicati in agresiune sunt plecati deja; cand ajunge echipajul trebuie sa fie acolo cel care a facut apelul, trebuie sa dea declaratii etc. s.a.; i se spune ca nu e cazul unei interventii…

In state in care se incearca in mod serios stoparea violentei macar in locurile publice femeile sunt sfatuite sa reclame primului politist pe care il intalnesc sau la cel mai apropiat post de politie orice agresiune, cat de mica, de care au parte in public, fie pe strada, fie in magazine, fie in mijloacele de transport in comun; se reclame orice individ care se freaca de ele in mijloacele de transport sau pe strada, orice individ care-si expune organele genitale… Unele femei fac reclamatii si se aleg cu… zambetele politistilor. Cel mai adesea li se spune ca politistii au de rezolvat chestiuni mult mai serioase… Un “fleac” pe care il reclama o femeie se poate transforma in drama pentru alta femeie… La fel sunt sfatuiti si copiii… Uneori, celor care reclama, li se spune ca au interpretat gresit vreun gest… si nu-i cazul unei cercetari…

Asadar, trebuie schimbata mentalitatea de abele parti: cetatenii sa reclame, politistii (sau cei cu atributii in domeniu) sa nu se mai ascunda in spatele “chestiunilor mai importante”.

Violenta e nascuta si din dorinta unora de a detine controlul absolut mai ales in viata celor din imediata apropiere: citesc mesajele partenerilor/copiilor; vor sa stie unde sunt si cu cine sunt la orice ora; vor ca ceilalti sa faca exact ce zic ei, cand zic ei si cum zic ei… Pana la un punct e natural, e chiar de dorit, in anumite circumstante.

Violenta, altfel spus, poate fi fizica si/sau psihica… Si inca ceva: gelozia nu este semn de iubire, e mai mult dovada simtului de proprietate, egoismului...

Violenta e manifestata in gesturi aparent marunte, pe care cel mai adesea oamenii le ignora sau nu le coroboreaza cu alte informatii despre o persoana sau alta: limbaj vulgar, agresivitate fizica si/sau verbala, egoism exagerat, lipsa de simpatie pentru altii, modificari bruste de dispozitie, furie, dorinta de a detine controlul… Aceste trasaturi nu predispun, neaparat, o persoana la violenta, la abuz de orice natura, dar e un semn ca ceva poate fi in mare neregula si “arcul se poate rupe oricand” (mai ales cand sunt mai multe trasaturi intalnite la aceeasi persoana).

Nimeni nu e absolut stapan pe emotiile sale (daca nu se antreneaza special pentru asta) dar prea multi isi manifesta impulsurile fara limita… Acestia trebuie opriti, intr-un fel sau altul.