Pagini

2015-07-16

Ne poate fi drag orice om?

autor FD (sursa foto FB)
Se zice ca cine iubeste toti oamenii nu iubeste, de fapt, pe nimeni. Si, totusi, exista oameni universali, oameni care aproape ca se neaga pe sine pentru a le fi celorlalti de ajutor. Nu sunt oameni care-si fac reclama pentru faptele lor bune, sunt anonimi pentru care multumirea e fapta buna pe care au avut ocazia sa o savarseasca; fericirea lor este zambetul celorlalti. Acesti anonimi sunt cei care vad omul, nu rasa, religia si altele de gen.

Exista oameni carora le sunt dragi toti oamenii. Sunt oameni obisnuiti, anonimi care se supara cand vad nedreptati – dar incearca sa le repare; sunt oameni care se enerveaza cand sunt victimele unui furt sau a unor violente si chiar dispretuiesc cu toata puterea fiintei pe cei care savarsesc fapte antisociale dar din cauza acestora nu-si pierd increderea in oameni, in umanitate si nu ajung sa judece o etnie dupa unii dintre reprezentanti, nu ajung sa urasca o natiune din cauza unor descreierati. Acesti oameni sunt cei care cauta punctul alb pe fondul negru.

Poate fi gasita o scuza pentru hoti, pentru escroci dar nu poate fi gasita o scuza pentru violatori si pedofili, pentru ucigasi si pentru betivi, ca exemple. Poate ca primii sunt bolnavi mintal netratati, dar betivii – mai ales cei care urca beti la volan si/sau ucid cand sunt in stare de ebrietate nu au scuze, sau nu ar trebui sa le gaseasca cineva, desi mai nou se spune ca alcoolismul e o boala care trebuie tratata. Dar daca e o boala care trebuie tratata probabil ca multi ar trebui obligati la tratament si ar trebui ca guvernantii sa aloce bani pentru astfel de “boli”. Cel care duce sticla cu alcool la gura o face voluntar.
E clar ca eu nu-i pot indragi si intelege (nici nu vreau!) pe cei amintiti in acest paragraf dar ma gandesc la ei cu mila, pentru ca sunt oameni care n-au avut parte de dragoste in copilarie, ci de rele tratamente, de saracie,  sau oameni pe care parintii i-au iubit cu toata fiinta dar care s-au nascut cu o afectiune pe care nimeni nu a stiut sa o recunoasca sau au avut parte de o lovitura puternica la cap si s-a defectat ceva in creierul lor sau – in cazul betivilor – sunt oameni care nu stiu sa savureze viata daca nu sunt beti. – De ce bei, omule, atat de mult? e intrebat un betiv. – Sa-mi inec necazurile! – Necazurile au invatat sa inoate, omule!
Acei copii care chinuie si/sau ucid animale ar trebui dusi la un control medical – statisticile arata ca cei mai multi ucigasi cu sange rece sunt dintre acei copii, deveniti adulti, care au chinuit si/sau ucis animale de la varste fragede.
De ce ucid unii?! Pentru ca pot… - Acuzat, cu ce ai ucis victima? intreaba judecatorul. – Cu sange rece – raspunde acuzatul.

Sa iubim omenirea e mai usor, pentru ca nu particularizam, dar trebuie sa fim invatati sa o facem, pentru ca “omenire” inseamna mai mult decat cei pe care ii cunoastem, inseamna mai mult decat natia din care facem parte. In “omenire” sunt inclusi oamenii saraci si bolnavi de pe continentul african, imigrantii care fug din calea razboaielor, a foametei, a saraciei, oamenii saraci pe care nu-i vedem, oameni bolnavi incurabil de care unii se tem. Tot din “omenire” fac parte homosexualii, lesbienele, transsexualii, travestitii s.a.m.d., oameni care nu fac rau nimanui dar pe care pare ca suntem invatati sa-i uram, sa-i dispretuim, sa-i discriminam, altfel spus. Nu ii inteleg pe cei care se saruta frantuzeste cu persoane de acelasi sex, nu ii inteleg pe cei care aleg sa-si schimbe sexul, nu i-as ocoli si as sari oricand in apararea unora aflati in pericol sau batjocoriti de altii… Sunt oameni pe care ii pot indragi cat timp nu sunt infractori, iar daca sunt infractori sunt doar infractori, fara deosebire de sex, rasa, religie etc. Ar fi absurd sa urasc toti tiganii pentru ca unul mi-ar fura portofelul si ar fi absurd sa urasc toti barbatii pentru ca unul m-ar parasi…

Nu putem iubi orice om, dar cred ca putem iubi omenirea. Exista mii de dovezi de umanitate, exista oameni capabili chiar sa-si riste viata pentru a salva un necunoscut sau un animal. Ne putem dovedi dragostea pentru omenire si daca nu ramanem indiferenti la nedreptati, daca nu-i invidiem si nu le dorim (sau facem) rau celor care sunt mai bogati, mai frumosi, mai destepti decat noi si renuntam la a crede ca suntem detinatorii adevarului absolut. Zic si eu...

4 comentarii:

  1. e, hai...o derogare acolo...nu chiar orice om :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Diana, aș spune că nu putem iubi nici omenirea, așa, la grămadă. Eu mă mulțumesc să iubesc doar unii oameni, cei care nu fac rău, și mai ales cei care fac bine fiindcă stă în firea lor, nu pentru reclamă sau recompense. Adică din omenie. Nu sunt prea mulți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omenirea cred ca ar fi mai usor de indragit pentru ca sunt mai multi oameni buni (sau n-au avut ocazia sa poata face rau) :)
      Sunt atatia oameni care se zbat sa supravietuiasca si nu aleg, intotdeauna, metodele potrivite – poate din lipsa de educatie, poate pentru ca altfel n-au sanse…
      In razboiul din Serbia (recent) au fost oameni care au ales sa fie ucigasi pentru a nu le fi ucisa familia – au devenit ucigasi si asa au ramas… As putea face asa ceva? Habar nu am – si nici nu vreau sa aflu…

      Uneori, duminica mai de dimineata, ii vad pe oameni imbracati frumos, mergand la biserica… si mi-s dragi, desi intre aceia sunt multi rautaciosi. Si-mi imaginez cum ar fi o lume in care oamenii sa aiba pe chip seninatate si care simt ceea ce li se predica… Apoi imi trece. :)

      Incerc sa inteleg cum de exista oameni care n-au mila de semenii lor si pot dispretui la gramada o natiune intreaga si fiecare reprezentant in parte al acesteia… Incerc sa inteleg cum de exista oameni care urasc, batjocoresc, dispretuiesc pe toti aceia care sunt diferiti de ei…
      Incerc sa inteleg daca aceia care ii spun ucigasului unei fiinte dragi “te iert” chiar simt ceea ce spun. Si ma intreb: cum de au puterea sa stea in aceeasi camera cu acea persoana…?
      Incerc sa inteleg cum unii se pot dedica, exclusiv, altora…

      Nu incerc sa inteleg asa ceva in fiecare zi dar, uneori, in anumite contexte, ma mai apuca. :) Altfel, si eu ma rezum la a iubi unii oameni. :)

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.