Parfumul florilor de munte

Pe cărările înguste şi abrupte, printre crestele semeţe de pe care zăpada nu s-a topit şi răcoarea se simte printre arborii înfrunziţi, copila se plimbă nestingherită ştiind că animalele şi păsările îi sunt prietene şi niciuneia nu i-ar da prin suflet să îi facă vreun rău. Se întâlnesc, uneori, îşi dau bineţe şi fiecare îşi vede de calea sa.

Parfumul de lemn umed, de pământ reavăn în care rădăcinile arborilor îşi înfig nemilos rădăcinile pentru a-şi trage seva încântă fiinţa micuţă, dar cu suflet în care cuprinde întreaga lume. Arborii îi şoptesc ceva, şi ea le zâmbeşte, clătinând din cap a “da” sau “nu”. Se apleacă, uneori, şi ridică o plăntuţă călcată de vreun animal mai mare, ridică un obstacol din calea furnicilor - le-ar ajuta să-şi ducă mai repede povara la muşuroi dacă n-ar şti că mai mult rău le-ar face.

Ici-colo, viorelele îi atrag atenţia cu petalele lor albastre, roz sau albe, cu parfumul discret minunat. Le mângâie, vorbindu-le. Genţienele, cu albastrul lor de cer senin, adunate în grupuri ca pentru a putea  face faţă vitregiilor vremii pe munte, nu se lasă mai prejos şi îşi mlădie cu graţie tulpinile, dorind atenţia copilei. Le zâmbeşte şi lor, îi zâmbeşte şi singurului bujor de munte dintre genţiene, pentru că pare timid între ele.

O pasăre cu pene maro înspicate se aşeaza pe o creangă de cedru din apropiere şi începe a păsări de zor, agitată. Copila îşi ridică privirea şi ascultă cu atenţie, apoi grăbeşte pasul, urmând zborul păsării către o culme. Flăcările smârdarului înroşesc coasta muntelui spre care o îndemnase zburătoarea. Parfumul florilor se simte de la depărtare, purtat pe aripile unui vânt calm. Acolo, undeva, un grup de oameni apăsaţi de câte un rucsac mare păşesc fără milă pe covorul de foc parfumat. Unul dintre ei, mai mic de statură, are o plasă cu ochiuri mici printre care strălucesc aripile aurii ale unui fluturaş. Pasărea îi şoptise că zâna-fluture, încântată de parfumul florilor roşii ca focul, n-a fost o clipă atentă şi un copilaş a prins-o în plasa lui, bucuros că va putea pune în insectar un exemplar atât de frumos. Ar putea să fure plasa copilului, dar gestul ar pune în pericol capacitatea ei de a înţelege glasul păsărilor şi animalelor, tânguirile vântului, şoaptele frunzelor, zâmbetul florilor.

Urmăreşte grupul de oameni şi când aceştia se opresc să se odihească pe marginea unui pârau repede de munte se apropie de băieţel şi se minunează de frumuseţea fluturelui. Îi explică, aşa cum ştie ea mai bine, că nu e orice fluture, ci chiar zâna-fluture şi îi spune că tare s-ar bucura toată Natura dacă eliberează fluturaşul cu aripioare ţesute cu aur din raze de soare. Băieţelul nu crede. Atunci, copila îl roagă să asculte susurul pârâului, să asculte foşnetul florilor de smârdar, să asculte glasul frunzişului care le ţine umbră. La început, băieţelul nu aude mai nimic, dar sufletul lui pur se deschide către tot ceea ce-l înconjoară şi toate simţurile redevin ceea ce erau menite să fie şi uşor înţelege el atunci că toate florile, frunzele, copacii şi chiar stâncile, îl roagă să desfacă gura plasei, să lase fluturele liber. Cu micuţele lui degeţele desface plasa şi fluturele îşi găseşte repede drumul către libertate. Împreună, copiii privesc rotirile graţioase ale fluturaşului care le mulţumeşte; se apropie uşor de fiecare în parte, apoi zboară spre cerul albastru.

Aerul devine mai înmiresmat pentru că toată Natura, de fericire, mulţumeşte copiilor.

Care-i parfumul Naturii fericite? E cel al florilor de munte! :) Poate că “Swiss Army Mountain Water Perfume”, captată în sticluţă de Swiss Army, o companie cunoscută pentru fabricarea diverselor unelte necesare supravieţuirii în orice condiţii, şi nu numai, vă ajută să vă faceţi o idee: o apă de parfum care evocă frumuseţea munţilor, a pajiştilor alpine, un parfum care poate fi purtat oricând, de toate femeile. Un parfum cu note de bergamota, violete, cedru, fân şi altele.

In Clubul condeielor parfumate, Povestea merge mai departe, Mirela a predat ştafeta Vienelei.