Cultul unor zei antici egipteni

Fanatismul religios al primelor secole ale erei noastre a distrus sansele ca sufletul egipteanului antic sa fie cunoscut, a distrus sansa de a putea fi ridicat vălul si de pe mileniile care au precedat formarea “Regatului Unit”, pana la contactele egiptenilor cu civilizatia sumeriana, prin mileniul al IV-lea i.e.n..

Religia anticilor egipteni, ritualurile sunt cunoscute azi mai mult din imnuri, din textele religioase, in general, dar in aceeasi masura sunt de neinteles desi au fost traduse papirusurile, stelele, hieroglifele de pe pietrele mormintelor pe care sunt explicate ceremoniile religioase, descrise vesmintele preotilor, ierarhia sacerdotilor; au rezistat timpului textele cântărilor sacre din timpul procesiunilor, descrierea dansurilor rituale s.a. dar marile biblioteci ale antichitatii au fost distruse de bigoti, de capetenii barbare inculte, de intoleranta cuceritorilor care nu aveau capacitatea de a intelege ceea ce insemna tot ce era adunat acolo si astfel s-a distrus si sansa de a sti mai multe despre sufletul egipteanului antic.

Cel mai important mit egiptean este cel legat de Osiris, zeul-om, cel care sta la baza misteriilor*, cel care domina, alaturi de sora si, totodata, sotia sa, Isis, intreaga teologie esoterica a Egiptului. El a fost creat de catre Demiurg, e fiul sau, dar, inainte de toate, Osiris este stapanul oamenilor, este sacru, el nu este numit. Osiris este marele conducator ancestral al poporului egiptean. Osiris este zeul celor vii si al celor morti, este conducator de popoare, e o zeitate benefica si inspaimantatoare in acelasi timp, zeu venerabil, mare si binefacator prinţ al eternitatii, cum e numit intr-un imn. El e temut in inima lor de oameni, de cei iluminati si de morti.

Ceremoniile exoterice si esoterice aveau loc in temple - templul era lacasul zeului si fiecare localitate avea o zeitate a sa, cu templul aferent unde puteau fi intalnite biblioteci, pravalii, sali diverse si sanctuarul propriu-zis, unde se afla Sfanta Sfintelor, naosul care adapostea statuia divina. Multimea nu avea acces in Sfanta Sfintelor – doar i se aratau zeii pentru a-i adora.

Horus, Osiris, Isis
sursa: wikimedia.org

Un lung pasaj din Textele Sarcofagelor (148) se refera la nasterea lui Horus, la teama mamei lui, Isis, ca Seth va urmari sa ii omoare pruncul care e “samanta divina”. Isis le striga zeilor ca samanta pe care o poarta in pantece este protejata de Atum, zeul suprem, care o sfatuieste sa se ascunda pana ce va da nastere – mitul spune ca Isis va sta ascunsa in malstinile de la Chemmis**. Zeul Thot*** este cel care a protejat mama si pruncul harazit sa fie regele regilor, impotriva urii lui Seth.

Zeii egipteni au ajuns in lumea greco-latina, pana la Roma. In jurul anului 105 i.Ch., la Pompei a fost ridicat un Iseum (templu inchinat zeitei Isis, considerata patroana marinarilor si al carei cult era raspandit de marinarii egipteni si greci). Osiris-Apis a fost adoptat sub numele Sarapis, serapeumul din Alexandria, fondat de Ptolemaios Soter, a fost centrul unui cult care avea sa se raspandeasca si in lumea greco-latina. Grecii nu au inteles prea bine ce era cu Osiris si Apis si au creat un zeu nou: Sarapis, elenizand cuvantul Osor-Hapi, prin care era desemnata una dintre manifestarile lui Osiris dupa moarte: boul Apis.

Doctrinele egiptene cucereau lumea, fiind raspandite de marinari, calatori, carturari. Libertii si sclavii din Roma au adoptat rapid noua religie. Autoritatile de la Roma au incercat in zadar sa puna stavila cultului zeilor alexandrini (Isis, Osiris, Horus - familia divina), cu tot mai multi adepti. De cinci ori au incercat, in anii 59, 58, 53, 50 si 40 i.Ch., cand Senatul a ordonat sa fie rasturnate altarele si statuile din templele acestor zei, dar fara spor: raspandirea credintelor a fost mai puternica decat interdictiile, la fel cum s-a intamplat mai tarziu cu crestinismul, care a triumfat in faţa rezistentei opuse de puterile publice.

Traditiile si textele sacre egiptene cele mai vechi il identifica pe Mesia cu “Stapanul Anului” si “Stapanul Piramidei”. Mai tarziu, preotii l-au identificat pe Osiris cu Mesia si considerau ca misiunea acestuia era simbolizata prin monumentul lui Khufu (cunoscut sub numele de Marea Piramida), considera G. Barbarin (in Secretul Marii Piramide sau Sfarsitul lumii adamice). W. Marsham Adams, recurgand tot la textele sacre egiptene, considera ca Marea Galerie a piramidei simbolizeaza “Drumul Nou al Adevarului in Lumina”, deschis prin suferinta lui Osiris.

Faptul ca doctrinele esoterice egiptene se adresau unor elite si nu erau cunoscute publicului - preotii fiind aceia care explicau populatiei ce doreau zeii - a condus, in urma tulburarilor profunde care au zguduit Egiptul si lumea mediteraneana, la disparitia esoterismului templelor. Cam in aceeasi perioada lua nastere o religie noua, animata de o credinta vie si care castiga cu usurinta teren in randurile oamenilor care nu fusesera initiati in invataturile subtile ale misteriilor. Religia Bisericii Crestine nu atingea profunzimile filosofice ale cultelor isiace, dar patrundea in masa poporului si aducea cu sine o spiritualitate, un sens al divinului, o moralitate pe care vechile culte nu le ofereau.

***

Note:

* Misteriile erau ceremonii cu un caracter special, destinate unor elite de preoti si de initiati, care se celebrau in locuri izolate, la anumite date, prestabilite, la alte ore decat ceremoniile destinate cultului obisnuit. Grecii si romanii numeau aceste ceremonii misterii, egiptenii aveau termenul seshtau si akhu (cu sensul de lucruri sacre,glorioase, utile).

** Chemmis e denumirea greceasca a anticului Akhbit, în Delta Nilului din nordul Egiptului de Sus, care, potrivit unuia dintre mituri, este locul unde s-a nascut Horus, ascuns de unchiul sau Seth care urmarea sa-l ucida. Mult mai tarziu, Herodot spune ca Chemmis era o insula plutitoare pe lacul de langa templul zeitei Buto si care, fiind mereu in miscare, constituia un loc perfect unde sa stea ascunsi Isis si Horus.

*** Thoth, zeul egiptean al Lunii, al aritmeticii, al vorbirii si inventatorul scrisului, identificat de unii autori cu Hermes al grecilor, scribul zeilor, mesagerul lui Zeus, patronul hermetismului. Unii gnostici identifica figura lui Hermes cu aceea a lui Moise, a lui Isus sau a Sfantului Ioan.

Textul nu epuizeaza nici pe departe tema.

Surse: Mitologie egipteana, Geraldine Pinch; Maestrii ocultismului, Andre Nataf; The House of the Hidden Places (1895), W. Marsham Adams

Vezi si:

Amenofis IV, intemeietorul primei religii monoteiste