Politistii si persoanele disparute

Cine citeste Manualul de bune practici in cazul disparitiei unui copil, manual editat de Ministerul Afacerilor Interne (2007 – poate e si vreunul mai recent; nu stiu) isi da seama ca unor politisti le lipseste bunul simt sau – mai rau! – empatia. A nu se confunda lipsa empatiei cu “sangele rece” pe care trebuie sa-l aiba, in general, politistii. Posibil ca siteul Centrului Român pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual (CRCDES, la care se face referire in manual) sa fi fost inlocuit cu Asociatia “Centrul Român pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual”- FOCUS (nu stiu, dar a vazut cineva afise cu imaginea copiilor care au fost dati disparuti in ultimul timp?)

Politistii au proceduri concrete in cazul disparitiei unei persoane – fie ca e vorba despre un minor, fie ca este vorba despre un adult. Atunci cand o persoana dispare politistii cu drag de oameni si respect pentru profesie stiu exact ce trebuie sa faca.

In statele in care politistii isi onoreaza uniforma, in cazul raportarii unei disparitii – fie telefonic, fie direct – agentul se deplaseaza la domiciliul celui disparut pentru a identifica felul disparitiei, pentru a prezerva spatiul de cercetat, pentru a cerceta locul, in cautarea unor indicii care sa il orienteze intr-o anumita directie.

Atunci cand este vorba despre un minor (sub varsta de 18 ani) cercetarea, in vederea stabilirii procedurii de cautare, incepe de indata.

In cazul unui adult, in functie de persoana disparuta, de modul de viata etc., ar putea exista o perioada de asteptare; nu exista aceasta perioada de asteptare in cazul persoanelor care sufera de diverse afectiuni.

Disparitiile, in cazul copiilor sunt de mai multe feluri: copil ratacit, rapit, luat de unul dintre parinti, fugit de acasa etc. – politistul trebuie sa stabileasca despre ce este vorba pentru a castiga timp. La fel, in cazul disparitiei unui adult, trebuie stabilita “forma disparitiei”, in functie de anumite criterii.

Fiecare disparitie este unica si trebuie tratata ca atare.

Persoana care raporteaza o disparitie trebuie sa completeze un formular in care sunt trecute toate datele de identificare, numele rudelor, ale prietenilor, locurile prin care persoana obisnuieste sa isi petreaca timpul si alte chestiuni de gen, trebuie sa ofere cateva poze recente ale persoanei disparute s.a..

Procedura de cautare este diferita, in functie de varsta persoanei, de modul de viata al acesteia. Una este procedura pentru cautarea unui copil in varsta de doi ani, de exemplu, alta in cazul unui adolescent, alta in cazul unui adult bolnav, alta in cazul unui adult presupus sanatos.

Toate cele de mai sus – si multe altele – sunt scrise in manualul de bune practici amintit – mai trebuie numai sa-l citeasca cei cu atributii in materie si sa isi indeplineasca aceste atributii exact asa cum scrie in Manual. Daca manualul exista si politatii ridica din umeri cand li se semnaleaza o disparitie ar face bine sa-si gaseasca un alt loc de munca, unde sa stie ce au de facut si sa elibereze locul pentru oameni care pun suflet in ceea ce ar avea de facut ca politisti.

Scrie in manual:

Sefii de unitati vor fi constienti ca trebuie sa selecteze politistii care garanteaza in mod clar o abordare diferita a fenomenului, care pun laolaltă motivare, cunostinte, eficientă si o atitudine umana. Astazi, acest proces de selectie se numeste „managementul resurselor umane”.

Dar cum sa faca asta un sef de unitate cand politistul care e sesizat cu privire la disparitia unui minor in varsta de pâna la 18 ani isi muta doar fundul de pe un scaun ergonomic pe alt scaun ergonomic?

Ceea ce mi se pare ciudat este ca s-a simtit nevoia sa sespecifice: atitudine umana, fapt care ma cam ingrozeste - poate insemna ca printre politai sunt si inumani – de altfel, s-a dovedit in unele cazuri (si nu ma refer la mita, ci la violuri, la asocierea unora cu traficantii de persoane etc.)

Desigur, nu exista padure fara uscaturi, dar cand cetatenii incep sa simta ca toata padurea e uscata si ceva verde devine exceptia atunci ce ar trebui sa se intample? Oare nu politistii cu respect pentru profesie ar trebui sa curete padurea? Atunci cand loialitatea pentru colegi, pentru institutie e prost inteleasa totul se cam duce… in valea umbrei mortii.