Pagini

2015-09-27

Clubul cinefililor: A Girl Walks Home Alone at Night

Un nou film pentru Clubul cinefililor ai caror membri - prezenti si viitori - se intalnesc pe pagina la Carmen la fiecare sfarsit de saptamana.
sursa
A Girl Walks Home Alone at Night (2014), prezentat ca fiind horror romantic (are si aspecte amuzante, zic eu), e filmul de debut al unei tinere, Ana Lily Amirpour, nascuta la Londra, din parinti iranieni. Filmarile sunt facute in sudul Californiei, dar actorii vorbesc intr-un dialect farsi (limba persana/parsi). Fiind alb-negru intunericul pare mai intunecat si lumina nu pare atat de luminoasa, binele si raul aproape confundandu-se in orasul imaginar si fantomatic Bad City din Iran, unde isi traieste nemurirea o vampiroaica altfel decat toate vampiroaicele cunoscute pana acum.

Cenusiul atmosferei e conturat de muzica ce acompaniaza fiecare fapta in parte, ca intr-un film mut; pompele de petrol in functiune, cladirile paraginite, localnicii tristi sunt fundalul unei povesti romantice intre “Dracula” de ocazie, un adolescent care a adoptat stilul lui James Dean, Arash, interpretat de Arash Marandi si vampiroaica solitara, Fata (Sheila Vand), care poarta valul traditional ce flutura in jurul trupului ei ca pelerinele vampirilor clasici.

Vampirul acestei scenariste si regizoare stie ce vrea, nu e tulburat de criza existentiala a nemuririi si acest fapt se deduce din comportamentul sau dar si din amenintarea, mai mult morala, pe care i-o suiera la ureche unui copil caruia ii ia skateboardul pe care acesta il lasa in urma cand o ia la fuga: “Voi fi cu ochii pe tine pana la sfarsitul zilelor tale…”

In The Guardian scria, in mai 2015: Fanii vampirilor, ai lui Jim Jarmusch (regizor independent american, actor si scenarist) dar si fanii pisicilor vor gasi ceva care sa le placa in acest horror comedie romantica in monocrom despre un strigoi american care vine acompaniat de muzica trupei iraniene Kiosk a carui solist vocal are o voce asemanatoare celei a lui Tom Waits

E un film pe care vi-l recomand? Nu prea, dar... E altfel… si deloc spectaculos in ceea ce priveste efectele speciale. Nu e inspaimantator, e mai mult ciudat... Muzica din film mi-a placut foarte mult.

6 comentarii:

  1. nu prea imi plac aceste filme, prefer comediile, sa-mi mai descreteasca ziua :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu ma omor dupa ele, dar curiozitatea nu-mi da pace. :)

      Ștergere
  2. o wow, interesant! Trebuie vazut neaparat, imi place cum ai descris acest film, mi-ai incitat curiozitatea.
    Pupici <3 De la duo la trio, imbratisari si urari de bine ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar mi s-a parut interesant, desi am fost tentata sa renunt la un moment dat. E... total neasteptat, as zice. Si e categoric altceva decat ce filme - noi sau vechi - am vazut cu vampiri. Muzica mi-a placut tare mult. :)
      Imbratisari si pupici cu drag, de la trio pentru duo! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.