Pagini

2015-10-24

Clubul cinefililor: Imitation Game

Filmul despre care scriu azi nu l-am vazut tocmai de curand dar mi l-am amintit cu ocazia unei lepşe primite de la Carmen.

Imitation Game (2014) ilustreaza o mica parte din viata legendarului criptograf si matematician Alan Mathison Turing (n. 23.06.1912 - d. 07.06.1954), un om de exceptie care, probabil, ar fi putut oferi omenirii mult mai mult daca nu exista cretinitatea ca homosexualitatea nu doar ca nu e normala, dar nu e permisa si - mai mult! - e considerata infractiune, homosexualii, pe atunci, fiind arestati, judecati si inchisi. Arestat pentru crima de a fi homosexual! De ce nu si arestat pentru crima de a fi intolerant?!
Alan Turing a fost informatician, matematician, logician, criptanalist, filosof si maratonist britanic, o personalitate influenta in dezvoltarea informaticii, inventatorul masinii Turing care poate fi considerata un model de calculator generic. E considerat a fi parintele informaticii si inteligentei artificiale teoretice.

Filmul, in regia lui Morten Tyldum, are la baza cartea biografica scrisa de Andrew Hodges: “Alan Turing: Enigma”. Cu o distributie care mie mi-a placut foarte mult, ilustreaza efortul contra cronometru al echipei care lucreaza pentru a decodifica mesajele germane (mesaje codificate cu “Enigma”), dar si rabdarea de care dau dovada ceilalti cercetatori recrutati in relatia lor cu solitarul Turing pe care, uneori, nu reusesc sa-l inteleaga.

Alan Turing (interpretat de Benedict Cumberbatch) si membrii stralucitei echipe de “spargatori de coduri” au fost selectati pentru o misiune “top secret” de Government Code & Cypher School si cazati la Bletchley Park, o resedinta in mediul rural din Buckinghamshire, cumparata de SIS (Secret Intelligence Service, agentie mai cunoscuta ca MI6) in 1938 pentru a avea unde-si desfasura activitatea in caz de razboi si unde echipa de cercetatori a convietuit in timpul zilelor negre ale razboiului.

echipa din film care lucra la Enigma
Din echipa care a lucrat in sectiunea numita Hut 8 mai faceau parte Joan Clarke (Joan Elisabeth Lowther Murray, n. 24.06.1917 - d. 04.09.1996), criptanalist si numismat, cunoscuta mai bine pentru activitatea ei la Bletchley Park, singura femeie care s-a prezentat la recrutari si a fost admisa, impotriva prejudecatii “e femeie”. Joan Clark este interpretata de actrita Keira Knightley, pe care am indragit-o dupa ce am vazut-o in "Domino".

Intre Joan si Alan s-a legat o prietenie puternica inca de la inceputul sederii lor la resedinta secreta. Mai apoi s-au logodit, dar el a rupt logodna dupa sase luni, recunoscandu-si homosexualitatea. Joan ar fi vrut sa se casatoreasca, pentru ea fiind mai importanta relatia la nivel intelectual decat cea fizica, insa el a refuzat-o politicos. Cei doi au ramas prieteni pana la sfarsitul vietii lui Alan Turing.
Rolul ei in cadrul proiectului “Enigma” i-a adus mai multe premii si in anul 1947 a devenit membra a Ordinului Imperiului Britanic.

Un alt membru al echipei a fost Hugh Alexander (n. 19.04.1909 - d. 15.02.1974). Echipa era formata din mai multi, dar ma refer aici numai la trei nu doar pentru ca primii doi au roluri centrale, ci si pentru ca actorii care au interpretat imi plac mai mult decat ceilalti. Conel Hugh O'Donel Alexander a fost un criptanalist britanic de origine irlandeza, jucator de sah si scriitor de sah. A fost interpretat de actorul Matthew Goode, pe care l-am indragit vazandu-l in alte filme si seriale, dar mai recent in “Belle” (Povestile mele) si “Dancing on the Edge” (mini-serial urmarit la recomandarea facuta de Carmen).

In 1952, Alan Turing a fost arestat si judecat pentru homosexualitate. Pentru a nu face inchisoare a acceptat un tratament cu estrogen (castrare chimica). A murit in 1956, inainte de a implini 42 de ani. Ancheta a stabilit cauza mortii ca fiind otravirea cu cianura si concluzia a fost sinucidere. Mama lui, dar si altii, considera ca a fost un accident, pentru ca in apartamentul lui existau numeroase substante periculoase.
In anul 2009, in urma unei campanii desfasurate pe Internet, primul ministru britanic, Gordon Brown, a prezentat scuze publice in numele guvernului britanic pentru “modul ingrozitor in care a fost tratat” Alan Turing. Regina Elisabeta a II-a l-a gratiat postum in anul 2013.

“Imitation Game” este, poate, filmul care ilustreaza o realitate si care m-a ofticat cel mai mult.

Nota: Criptanaliza = descifrare a mesajelor cifrate carora nu li se cunoaste codul (DEX).
sursa foto:https://en.wikipedia.org/wiki/File:The_Imitation_Game_poster.jpg (in febr 2021 pag nu mai exista)
*
O noua intalnire la Clubul cinefililor unde membrii - prezenti si viitori - se intalnesc pe pagina la Carmen.

6 comentarii:

  1. Bună Diana!
    Din păcate nu am văzut filmul!
    Îți doresc o după amiază frumoasă și o duminică cât mai plăcută!
    Pup cu drag și mulțumesc de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena!
      Poate e mai bine ca nu l-ai vazut - e trist. :)
      Multumesc! Duminica minunat sa o petreci!
      Imbratisari cu drag! Cu placere!

      Ștergere
  2. am vazut filmul în preajma nominalizarilor la Oscar si nu m-a mirat deloc ca a primit 8 nominalizari... Pacat ca a câstigat doar la categoria "cel mai bun scenariu adaptat" (am scris aici: Pareri legate de Oscar ).
    Stiu ca la "Leapsa" ai scris ca ai fi dorit sa faci schimbari în filmul Imitation Game... ceea ce înseamna totodata ca ai fi dorit sa schimbi reaitatea, pentru ca da, scenariul filmului Imitation Game este adaptat la fapte istorice si biografia matmeticianului Alan Turing... Cât de trist suna: Alan Turing a trait 42 de ani si dupa 57 de ani de la decesul acestuia, Regina Elisabeta a II-a l-a gratiat!
    conform DEX "a grația = a acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului"...
    Despre "Belle", am scris si eu si Alina (Pauza de ceai ) si într-adevar filmul este exceptional! Fiecare scena din film m-a emotionat si am savurat fiecare schimb de replici, fiecare gest! Nota mea 10 plus!
    Despre "Dancing on the Edge" oh, ce rau mi-a parut când s-a terminat serialul... Sper ca povestea sa fie continuata :)

    Te pup. Sa ai o saptamâna minunata Diana draga! Un weekend placut alaturi de cei dragi <3 pupici de la duo pentru trio

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am recitit acum ce ai scris despre nominalizari... Eu nu am urmarit decat o data (in urma cu ceva ani), o parte din festivitate, si nu prea stiu ce filme sunt nominalizate si pentru ce, dar aflu dupa ce vad un film sau cu ocazia unei recomandari. Recunosc: si de-as citi despre Oscar-uri tot nu as retine mare lucru, mai mult timp. :)
      Da! :) Asa am scris, ca mi-ar placea sa fac modificari, ceea ce inseamna ca mi-ar placea sa pot schimba realitatea... adica... Alan T. sa nu mai fie arestat.
      E aiurea ca doar l-a gratiat... Practic, ar fi trebuit sa fie reabilitat... Gratiindu-l a facut doar sa confirme, intr-un fel, "vinovatia" lui. :(
      La Alina am si comentat despre Belle: mi-a placut filmul si m-a revoltat... Cum zicea si Alina: si azi mai sunt femei in postura de "sclave" (si nu numai). :( Despre film, insa, citisem la Ioana.
      As vrea sa vad filmul care a precedat serialul "Dancing on the Edge" - Glorious 39. :) Probabil ca nu vor continua seria, dar daca a avut succes... cine stie?! :) Si mie mi-a placut tare mult. L-as fi ocolit daca nu ai fi scris despre el...

      Multumesc! Minunat duminica sa o petreci! Pupici cu drag, de la trio pentru duo! <3

      Ștergere
  3. Mi-a plăcut filmul, mult, actorul era (în lista mea!) pe locul doi la nominalizarea "actor în rolul principal"... Hai să mă laud puțin, am nimerit și cel mai bun film, și cel mai bun actor!
    Probabil "iertarea" vine târziu și pentru că totul a fost ultra-secret jdă ani...
    Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mult-mult mi-a placut si mie filmul. Si tare-mi place si actorul, cum "isi intra in roluri". :) Un nepot al lui A.T. declarase presei ca actorul ales i se pare cel mai potrivit in rol.
      Haha! Zici ca te lauzi dar, de fapt, recunosti ca esti cinefil! :) Numai asa ai fi putut sa "nimeresti". :)
      Probabil ca ai dreptate cu "iertarea" tarzie doar ca... ar fi putut sa-l reabiliteze... desi chiar si aceasta formulare mi se pare aiurea, pentru ca orientarea sexuala nu poate fi considerata infractiune... si azi nici nu mai e infractiune in U.K.
      Multumesc. Duminica frumoasa!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.