Nietzsche, radical si original

1861 (sursa)

Friedrich Wilhelm Nietzsche s-a nascut la 15 octombrie 1844, la Rocken, langa Lutzen (in Prusia, pe atunci), din parinti lutherani. Dupa moartea tatalui, a fost crescut, de la varsta de cinci ani, numai de mama, intr-o gospodarie plina de femei. A invatat mai intai la Schulpforta (Pforta), o scoala intemeiata in vremea Reformei (1543) intr-o fosta manastire (din 1136) a Ordinului Cistercian si renumita pentru calitatea invataturii.

In anul 1864 a intrat la Universitatea din Bonn, unde studiaza teologia, mutandu-se apoi la Leipzig, unde studiaza filologie clasica, in specialitatea limba si literatura greaca veche. In 1869 (avea 25 de ani) i s-a incredintat o catedra de profesor la Universitatea din Basel si in 1872 si-a luat cetatenia elvetiana.

Scrierile sale sunt profetice, poetice si profund critice faţă de starea filosofiei. O mare parte din propria-i filosofie constă intr-un atac sustinut impotriva credintei ca exista o structura obiectiva a lumii, independenta de orice percepere umana a ei. Stilul stralucitor si intensitatea scrierilor sale i-au facut ideile atragatoare intr-un mod popular si uneori superficial incat pe alocuri s-a trecut cu vederea calitatea intelectuala a gandirii sale.

Este un cugetator asupra caruia masura obisnuita de oameni in aprecierea cuiva, nu pare a fi aplicabila. Despre Nietzsche si opera lui s-a scris foarte mult si inca se mai scrie. Cand e vorba despre Nietzsche nu ajung epitetele. Dupa unii a fost nebun; dupa altii, geniu; admiratorii il numesc profetul secolului; diletantii il revendica pentru ei… Pentru a-l intelege pe Nietzsche trebuie sa fii lipsit de prejudecati; literatii il reneaga pentru prea desele inovatii in stitlul obisnuit si desele abateri de la etimologie si sintaxa… Publicul ramane indiferent la filosofia sistematizata a profesorilor si se inspira din aforismele lui.

Fondul temperamentului lui Nietzsche se reveleaza in primul rand prin adancul dispret ce-l manifesta faţă de cultura de atunci: o religie care indeamna oamenii sa aiba mila de neputinciosi; niste libertati politice dupa care se poate ascunde tot ce-i banal si mişel, si o stiinta croita pentru toate capetele, pentru neghiobi ca si pentru genii… constituie o cultura nedemna de adevaratul om, de reprezentantul umanitatii. Cultura trebuie sa fie pentru reprezentantii umanitatii, pentru supra-oameni, nu pentru toti mediocrii. Unii interpreti ai gandirii filosofului s-au concentrat asupra criticii culturii din scrierile din tinerete, considerand ca aceste critici pe care le aduce Nietzsche epocii sale sunt “opozitie estetica”.

Filosoful acorda o mare importanta trairii, suferintei, tragismului, respingand imaginea idilica despre seninatate, armonie si fericire ca stari de spirit dominante. Dimpotriva, grecii “au suferit de groaza de moarte si de infern” (idei regasite in Nasterea tragediei), au faurit miturile lui Prometeu si Hercule, care sufera si rabda suferinta in chip eroic. Grecii nu cautau evadarea din realitate, ei acceptau cu tarie morală suferintele existentei, spre deosebire de crestini. Astfel de consideratii il duc pe Nietzsche la o remarca geniala: Cine nu intelege cat de brutala si lipsita de sens poate fi istoria, acela nu va intelege catusi de putin nici pornirea de a da sens istoriei.

Lucru surprinzator in religiozitatea grecilor antici este abundenta nestavilita de recunostinta ce se revarsa din ea: - cat de nobila este o astfel de atitudine faţă de natura si viata! - Mai tarziu, cand plebea devine majoritara in Grecia, teama napadeste si religia; este semnul crestinismului care apare la orizont. (“Dincolo de bine si de rau”).

Nietzsche a fost influentat profund de lucrarea lui Schopenhauer - Lumea ca vointa si reprezentare – si a fost prieten bun cu Richard Wagner si sotia acestuia, Cosima. Multi ani l-a considerat pe Wagner geniul creator care, prin dramele sale muzicale, va conduce cultura germana la o glorie comparabila cu cea realizata de tragediile Greciei antice, dar mai apoi a fost dezamagit de acesta; dezgustul lui pentru nationalismul, antisemitismul si aroganta semeata a compozitorului au avut ca rezultat lucrarea Nietzsche contra Wagner, publicata in 1888.

Nietzsche critica vehement ideea de “sine” ca entitate ori substanta; sustine ca - prin notiunile generale de cauzalitate si actiune - noi deducem in mod gresit ca trebuie sa existe un agent care exercita vointa pentru a determina actiuni.

Sanatatea precara l-a determinat sa renunte la postul de la Basel, in 1878 si in urmatorii ani a scris foarte mult, luptandu-se cu sanatatea subreda si cu multe nefericiri; a locuit, alternativ, in Elvetia, la Sils-Maria in Engadin, in Italia si in sudul Frantei. In 1889 apare Amurgul zeilor si in acelasi an, grav bolnav psihic, e internat in diverse clinici. Sora lui, Elizabeth, l-a ingrijit si s-a ocupat de toate manuscrisele lui, modificandu-le sau raspandindu-le dupa bunul ei plac si adeseori deformandu-le sensurile sau deplasandu-le accentele.

In anii '20, opera lui Nietzsche a fost revendicata de nazismul german si de fascismul italian, interpretandu-se in mod barbar ideea de "vointa de putere" in sprijinul doctrinei totalitare. La aceasta a contribuit si sora lui Nietzsche, Elisabeth Forster, nazista inversunata si admiratoare a lui Hitler, care a falsificat unele texte pentru a le utiliza fara scrupule in construirea unei ideologii straine de gandirea filosofului. Unele dintre aceste false interpretari persista, din pacate, si in zilele noastre.

Cunoscut si pentru afirmatia “Dumnezeu e mort”, Nietzsche isi construieste metafizica pe superioritatea individului disciplinat (Supraomul) care traieste in prezent, peste valorile traditionale provenite din crestinism si accentul pus pe recompense ceresti. Ideile lui au fost insusite de fascistii care au transpus in fapte realitati sociale carora nu le erau destinate.

Conceptul nietzschean al Supraomului razbate in cea mai mare parte a operei lui. Conceptia lui despre o asemenea persoana, care ar putea fi masculina sau feminina, nu se refera atat la cineva superior in vreun sens ca educatie si inzestrare, ci la o perosna care infrunta toate spaimele si mizeriile posibile ale vietii si totusi o lauda cu voie buna. In universul nietzschean Dumnezeu a murit si omenirea singura poate fara nicio limita sa se realizeze dupa voia ei. Sfatul lui este sa ne urmam cele mai inalte idealuri si sa actionam asupra lor in fiecare moment, intrucat ce facem acum se va repeta in eternitate (mitul eternei reintoarceri regasit la Nietzsche).

A fost numit filosoful filosofilor dar si filosoful nefilosofilor. Influenta lui asupra literaturii europene – atat in proza cat si in poezie – a fost profunda, iar multi filosofi i-au consacrat carti.

Sfarsit e cântul, - vaietul dor

Pe buze mi s-a stins:

Faptas e-un vrajitor, amic la ceas fatidic,

Un prieten de amiaza - dar cine-i, nu v-o zic -

Cu soarele in crestet, el schimba Unu-Doi…

Slavim acum victoria in dans feeric,

Serbare-ntre serbari;

Sosit-a Zarathustra, un oaspete de seama!

Si lumea râde-n lacrimi, perdeaua se destrama,

Mireasa e Lumina, iar mire – Întuneric…

(Din ‘nalte ceruri, 1886, fragment din poemul care incheie “Dincolo de bine si de rau”, in traducerea lui Francisc Grunberg).

Cel care nu vrea sa vada maretia unui om, ii va scruta cu atat mai ager scaderile si ceea ce are superficial – dandu-se astfel el insusi de gol.

Friedrich Wilhelm Nietzsche moare in 25 august 1900, la Weimar.

El propovaduieste toate virtutile omului sanatos, ale omului plin de vigoare, ale omului stapan pe instinctele sale, ale omului care stie sa sustina pe umerii sai libertatea. Ca o ironie a celor sustinute, Nietzsche a fost toata viata sa un om bolnav.

Surse: Mic dictionar al filosofiei Occidentale, Diane Collinson, ed. Nemira, 1995; Dincolo de bine si de rau, ed. Humanitas, 1992; Nietzsche, C.Radulescu-Motru, ed. ETA, Cluj, 1990; Nasterea filosofiei, ed. Dacia, Cluj, 1992; wikipedia.org.