Clubul cinefililor: Man Up

Dati-mi o comedie! Dati-mi o comedie! E tot ce reuseam sa articulez zilele acestea - cand simt ca ma copleseste tristetea caut filme de comedie sau de actiune sau citesc bancuri.

Aia nu, aia nu, aia vazut, aia nu… Si, in final, cineva m-a convins sa vad o comedie romantica! Comedie romantica?! A fost cea mai faina comedie romantica pe care am vazut-o vreodata! E drept, nu prea am inclinatie pentru filmele romantice in general, dar cateva comedii romantice bune am vazut - dintre toate, aceasta mi-a placut cel mai mult.

sursa

Man Up (2015), e un film britanic in regia lui Ben Palmer. Nu stiu ce sa scriu despre film…

Un el: Jack (Simon Pegg) si o ea: Nancy (Lake Bell); un el si o ea, ca in orice film romantic… El in varsta de 40 de ani, parasit de sotia care-l inselase si dupa care inca plangea, desi trecuse mai mult de un an - sau, poate, deplangea sentimentul pe care l-a cunoscut cand si-a intalnit sotia… Ea, o zapacita in varsta de 34 de ani, cinica, dezamagita dupa o relatie de sase ani si o pauza de relatii de patru ani.

Un el, o ea si o "intalnire oarba" sub ceasul din gara Waterloo, cu o carte anume ca semn de recunoastere.

Cand “astrele se aliniaza” in favoarea cuiva nimic nu le mai sta in cale celor pentru care “astrele lucreaza”. Ce frumos; nu? Se mai intampla. Jack intalneste "alta fata" si are cea mai amuzanta si nebuneasca zi din viata lui.

Un film despre “daca nu risti nu castigi”, un film despre a te prezenta asa cum esti, fara teatru, fara masca (de preferinta si fara minciuni, dar fara minciuna filmul n-ar fi existat); un film despre compatibilitate, un film amuzant chiar si in acele momente care, de regula, au prostul obicei de a fi  triste sau te arunca in borcanul cu melancolie. Replici spumoase, replici amuzante de la inceput pana la sfarsit - fara “timpi morti”, fara “sirop” prea dulce… Intensitate, viata, spontaneitate… “Sa fii spontan cand nu ai planuri!” zice in film, suparata, sora eroinei, nemultumita ca i-a fost urmat sfatul “fii spontana” tocmai cand parintii lor aniversau 40 de ani de casatorie si Nancy a intarziat, si nu a tinut discursul programat.

E un film in timpul caruia nu ai timp sa te gandesti la absolut nimic altceva pentru ca vrei sa prinzi toate replicile, vrei sa vezi toate gesturile. N-ai timp nici sa te gandesti “da, ca-n filme” - asta o faci dupa ce se termina filmul, eventual, dar nici atunci in acest caz. Oricum, ochii mei erau “lipiti” de ecran.

Actorii Simon Pegg si Lake Bell sunt excelenti! Jack si Nancy se potrivesc ca si cum ar fi unul.

E un film pe care il recomand din tot sufletul si… cu toti neuronii (nu_ca as avea prea multi neuroni, dar filmul merita vazut). Nu stii cand trece timpul, se termina filmul si… ai vrea sa continue. 

*

Intalnirea de la Clubul cinefililor pe pagina la Carmen in fiecare sfarsit de saptamana.