Tehnocratia - pe scurt

Politologul William Henry Smith, inginer din Berkeley (California) este cel care, la inceputul perioadei interbelice (1919, in lucrarea “Managementul industrial”), a introdus tehnocratia, ca teorie si denumire, printre ideile politice, iar J. Burnham a transformat-o in doctrina politica in 1940.

Tehnocratia preconizeza o organizare si o conducere a societatii pe baze rationale, stiintifice, cu accent pe ramurile productive. Teoria tehnocratiei sustine ca puterea sa apartina oamenilor de stiinta, organizatorilor si nu factorilor politici (parlament, guvern etc.), iar reprezentantii tehnocratiei sustin ideea statului tehnic (care s-ar numi tehnat), format din specialisti, care sa functioneze cu randament maxim si care sa inlature orice fel de dominatie politica. Intr-un tehnat orasele s-ar numi urbanate, si ar urma sa fie restructurate din temelii pentru a fi organizate ca “minicentre”: mai mult complexe de locuinte, fiecare cu scoala sa, magazinele sale etc., unde utilizarea automobilului n-ar mai fi atat de necesara, legate intre ele prin artere pentru trenuri de mare viteza, mijloace de transport in comun, limitandu-se astfel risipa de combustibil, poluarea mediului, altele, crescand productivitatea.

Calin Popescu Tariceanu a declarat, cu ocazia investirii noilor ministri ai României: “tehnocratia ucide democratia” si multi au sarit la beregata lui. Tehnocratia are toate sansele sa ucida democratia, mai ales intr-un stat precum România unde multi dintre cei care au bani si putere sunt foarte lacomi, foarte orientati spre sine. Puterea doctrinei tehnocratica nu se bazeaza pe un mandat din partea cetatenilor (tehnica legitimandu-se prin sine, zice J. Ellul), ci constituie emanatia unor competente strict profesionale ale unor specialisti care nu mai dau socoteala in faţa nimanui, in numele productivitatii maxime, deschizandu-se astfel calea spre regimuri dictatoriale.

Guvernarea tehnocratica e limitata la un grup restrans de specialisti care exercita functii de conducere nu pe baza de optiuni democratice, ci ca urmare a unor decizii pe care acesti specialisti le considera relevante pentru binele majoritatii. Acest fapt poate ajunge sa serveasca doar interesele unei minoritati.

Politicienii, in masura in care se mentin la putere, pot juca doar un rol nesemnificativ in procesul de adoptare a deciziilor deoarece acestea sunt legitimate de competentele specialistilor.

Intr-un stat tehnocrat deciziile politice sunt luate in virtutea unor “motivatii tehnice” deoarece “tehnica pura reprezinta interesele generale”. Noua “tehnica politica” rezerva atributii diferite de cele clasice, eliminand doctrinele numite de dreapta, de stanga etc. Statul invadat de tehnici moderne isi intemeiaza conceptia de guvernare pe exigentele acestor tehnici iar doctrinele politice nu pot decat sa justifice anumite actiuni si decizii, sa le prezinte ca fiind conforme cu idealurile sociale. Astfel, cetateanul apare ca neputincios in faţa acestei evolutii, dandu-si seama ca nu mai poate participa la conducerea statului. “In realitate” – spune J. Ellul – “cetateanul nu poate influenta cu nimic decizia administrativa. Se poate spune: cu cat creste importanta statului, cu atat se diminueaza cea a cetateanului” (Despre tehnocratie).

In opinia tehnocratilor institutiile statului trebuie concepute in functie de nevoile obiective stabilite de stiinta si care urmeaza a fi realizate in conformitate cu cerintele progresului istoric. In acest mod statul nu va avea functii politice, ci doar functii tehnico-organizatorice, ceea ce ar deveni la un moment dat o varianta a elitismului.

J. Burnham e intemeietorul “revolutiei manageriale” care va pune bazele managementului. Teza de la care porneste acesta e aceea a separatiei proprietatii si controlului, neimpartasind distinctia dintre proprietate si control, acestea neputand fi separate pentru ca “proprietatea fara control este o fictiune”. Clasa dominanta si conducatoare in societate, afirma el, detinand proprietatea detine doua drepturi fundamentale: de a controla accesul la principalele instrumente de productie si dreptul de distribuire a produselor rezultate. Managerii nu vor intra in posesia proprietatii propriu-zise. “Controlul asupra instrumentelor de productie e exercitat cumva indirect, pentru ca specialistii pun stapanire asupra statului, care e principalul proprietar, si vor controla principalele instrumente de productie. Statul va fi proprietatea managerilor si aceasta va fi suficient pentru a ocupa pozitia de clasa dominanta”.

Productivitatea sporita pe care o urmaresc tehnocratii duce, prin tehnologizare, la cresterea somajului, masinile inlocuind, treptat, munca omului, companiile nemaiavand nevoie de multi angajati, ceea ce le va aduce profituri mai mari deoarece scad cheltuielile cu salariile, in principal. Cu cat se va putea produce mai mult prin utilizarea tehnologiilor din ce in ce mai avansate, cu atat se vor accentua diferentele intre clasele sociale, asistand la o scadere a conditiilor de viata pentru marea majoritate a populatiei. E un paradox pe care tehnocratii il explica prin existenta sistemului economic al preturilor.

Productivitatea este data si de organismele modificate genetic…

Transformarea statului politic in unul tehnocrat nu presupune o revolutie sociala sau politica, ci numai o aplicare a tehnicilor stiintifice, in mod treptat, la toate nivelele de conducere sociala.

Stiinta si puterea politica ar trebui sa se afle nu in relatii de subordonare sau de excludere, ci in raporturi de conlucrare, de sprijinire si intelegere. N-ar trebui inlaturat factorul politic din conducerea societatii deoarece acesta constituie, teoretic cel putin, o emanatie a vointei cetatenilor, ci ar trebui sa existe o conlucrare intre politic si stiintific.

Doctrina tehnocratica face abstractie de factorul politic dar are si un caracter utopic.

Doctrina tehnocratica marcheaza un element de progres in gandirea politica dar aplicarea acesteia in practica poate fi benefica numai in masura in care nu se face abstractie de principiile politice ale democratiei, ale statului de drept.

 ***

Pentru mai multe info: Paul Dobrescu (“Tehnocratie si putere politica”, 1981), Marinescu Theodor (“Dezbateri ideologice”, 1973), Jacques Ellul (“The Technological Society”, 1964) s.a.

Sau pe net: wikipedia.org, rasfoiesc.com, politicaromaneasca.ro s.a.