Pagini

2015-12-11

Câini cu porţia

Ţara arde şi impotenţii politic se piaptănă. S-au gândit politicienii ce s-au gândit ce să mai facă şi au găsit: o lege care să limiteze numărul de câini pe care un cioban are dreptul să-i întreţină pe lângă turme. Astfel, cei de la şes au dreptul la doar un câine, cei de la deal au dreptul la doi iar cei de la munte la trei câini care să le păzească turmele, de urşi şi de lupi, în special; în paralel, aceiaşi parlamentari impotenţi politic protejează interesele vânătorilor şi inventează fel de fel de facilităţi pentru aceştia - inclusiv dreptul la vânătoare pe terenul altuia.

Câinii ciobanilor, se ştie, sunt agresivi din fire - pentru că aşa trebuie să fie cu orice fiinţă care nu face parte din turma pe care o păzesc. Ce vor face ciobanii care au mai mulţi câini decât prevede legea şi nu vor să plătească amenzi de până la 1500 de lei? Un cioban a zis că orice adăpost al unei turme are cel puţin patru colţuri şi la fiecare colţ ar trebui măcar un câine. Patru colţuri sunt puţine, în comparaţie cu câte colţuri au capetele politicienilor care au aprobat aşa ceva.
Revenind: ce se va întâmpla cu ceilalţi câini? Îi vor ucide? Nu afirm că n-ar fi în stare unii dintre ciobani… Îi vor lăsa liberi prin localităţi, să atace oameni şi animale? Se vor aplica amenzile abia după ce câinii “în surplus” vor muri de bătrâneţe sau ucişi de o fiară?

Chiar şi ministrul agriculturii se arată mirat de astfel de dispoziţii şi zice că se va mai discuta despre această lege… Aşa o fi… s-o discuta, dar cine o fi avut iniţiativa asta creaţă s-o fi consultat cu vreun cioban sau doar a aflat el că ciobanii, cam cu alcoolul în nas cel mai adesea, asmut, uneori, câinii pe turiştii care trec prin zonă, chiar dacă păstrează linia drumului marcat? O fi reclamat cineva, prieten cu vreun politician fără ocupaţie, şi cum în RO e mai simplu să distrugi în totalitate decât să găseşti vinovaţii, au dat o lege care să rezolve ieftin şi fără efort chestiunea.

Tot de la parlamentarii zeloşi şi plini de înţelepciune vine şi legea (mai veche) care se referă la jujeu. Toţi câinii de pază care însoţesc turmele de oi trebuie să poarte jujeu. Jujeul este o bucată de lemn  care se atârna la gâtul câinilor spre a-i împiedica să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri. Există chiar şi norme care reglementează dimensiunile jujeului: diametrul de 4 cm, lungimea de 30 de cm, cel puţin, şi se realizeaza prin strunjire. Oare un jujeu de 28-29 cm ar aduce ciobanului o amendă? Dacă diametrul e mai mic cu un centimetru sau doi? Dar dacă inelul de care se prinde cu lanţ la gât nu e chiar la mijlocul băţului? Dacă găseşte omu’ o creangă neteda şi nu mai trebuie s-o strunjească va fi amendat? Dacă cilindrul nu e perfect şi există diferenţe de diametru pe ici-colo? Vor trebui ciobanii să se doteze cu şublere şi rulete pentru a măsura cu exactitate jujeul ce-l vor confecţiona, poate, în vârf de munte?

Pe scurt: cred că unii nu doar că au prea mult timp liber dar au şi mintea odihnită. Cam asta, probabil, ar spune şi ministrul agriculturii dacă nu ar fi diplomat, şi doar se miră – nu s-ar mira de-ar fi o lege normală.

2 comentarii:

  1. am citit la Alina despre decizia aceasta si imediat m-a bufnit râsul, crezând ca este o poanta! Faptul ca legea este reala m-a socat! incredibil cu ce "probleme" se confrunta politicienii si prin ce "momente istorice" trece România!!! Exact la proverbul " Ţara arde şi baba se piaptănă" m-am gândit si eu... Este incredibil!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Initial si eu m-am gandit la un pamflet... Am senzatia ca ne arunca o fumigena, sa mai uitam de chestiunile serioase... Pentru ca, asa cum cei mai multi au observat, era cea mai mare problema a RO: cainii ciobanilor...
      Pupici! <3 O saptamana frumoasa sa ai!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.