Iepuraşul în legende

Iepurasul de Paşte este o figura preluata din lumea festivalurilor păgâne germanice, unde simboliza fertilitatea, primavara, bucuria. Azi, Iepuraşul e prietenul copiilor, cel care le aduce daruri de Paşte.

Ca simbol pascal apare in Germania in anul 1590 – se credea ca aduce ouale roşii in Joia Mare si pe celel altfel colorate in Sâmbăta Mare.

Potrivit unei legende anglo-saxone, intr-o iarna, zeita Eastre (Eostre, zeita Primaverii) a gasit o pasare ranita si singurul mod in care a putut sa o salveze a fost sa o transforme in iepuroaica. Pasarea si-a pastrat capacitatea de a face oua; iepuroaica decora ouale si le daruia zeitei in semn de recunostinta. Asa s-a nascut legenda Iepurasului care aduce daruri copiilor.

Iepurele si ouale sunt simboluri ale zeitei careia îi era dedicat festivalul păgân care ţinea din martie si până la sfarsitul lunii aprilie; din traditiile acestea au fost preluate unele pentru ceremoniile in onoarea Invierii lui Isus, pentru ca cele doua sarbatori aveau loc in acelasi timp si crestinii urmareau astfel sa converteasca paganii.

Iepurii sunt puternic legati si de Luna in traditia pagana, fiind un simbol al acesteia, iar ciclurile Lunii determina si ziua in care e sarbatorit Paştele in fiecare an.

Iepurele, in stransa legatura cu Luna, apare in folclorul mai multor popoare: aztec, japonez, chinez, legendele fiind oarecum asemanatoare, diferind numele zeilor, in special. Legenda azteca, de exemplu, ne spune cum zeul Quetzalcoatl, care traia pe Pământ a pornit intr-o calatorie si, la un moment dat, s-a simtit foarte obosit si flamand si nu era in jurul lui picatura de apa sau urma de hrana; a crezut ca va muri cand un iepure s-a apropiat de el si i s-a oferit ca hrana pentru a-i salva viata. Zeul, miscat de nobila oferta a micii vietati, a urcat-o pana la Luna si apoi a adus-o din nou pe Pamant, spunandu-i: “Poate ca esti doar un iepure, dar lumea isi va aminti de tine; aceasta e imaginea ta in lumina, pentru toti oamenii din toate timpurile”.

In povestirile buddhiste Jataka*, se spune ca o maimuta, o vidra, un sacal si un iepure au hotarart sa practice caritatea in zi cu Luna plina, considerand ca fapta lor virtuoasa le va aduce o mare recompensa. In drumul lor, langa un foc, au intalnit un batran care le-a cerut ceva de mancare. Imediat maimuta a adunat fructe din copaci, vidra a prins pesti, sacalul a adus o soparla. Iepurele stia numai sa adune iarba, asa ca a hotarat sa-i ofere trupul sau si s-a aruncat in foc, dar n-a ars. Batranul s-a dovedit a fi Sakra** si, miscat de puterea de sacrificiu a iepurelui, a desenat forma iepurelui pe Luna, pentru ca toti sa o vada si sa stie ce gest a facut iepurele. Se spune ca si azi Luna apare, uneori, drapata in fumul care s-a ridicat atunci cand iepurele s-a aruncat in foc.

In Evul Mediu

Inca din Evul Mediu iepurele apare ca o fiinta fragila, dragalasa si sperioasa. Majoritatea imaginilor infatiseaza iepurii vanati de oameni si / sau de celelalte animale, dar exista si alt gen de reprezentari: iepurii giganti ucigasi care – ziceau scriitorii vremii – voiau sa controleze lumea.

Putem intalni iepuri care muşcă – mai ales iepuroaicele care au pui; crescatorii de iepuri cunosc bine acest aspect. In unele fabule si povesti iepurele apare si ca mincinos sau laudaros.

Plinius cel Batran scrie si despre o lupta reala a oamenilor impotriva iepurilor pentru ca acestia, inmultindu-se atat de repede si de mult, ar fi distrus culturile aducand foametea in Isulele Baleare si locuitorii i-au cerut lui Augustus sa trimita trupe care sa lupte impotriva bestiilor.

Artistii medievali s-au amuzat desenand iepuri giganti care se lupta cu oamenii si câinii lor. In unele manuscrise apar iepuri luptand in turnir impotriva câinilor, sau iepuri prajind oameni in frigare si fierband câinii in ceaun. Acesti artisti au imaginat, probabil, “razbunarea iepurilor”, animale cunoscute ca fricoase, lipsite de aparare si care s-ar fi saturat sa fie vânate si dominate. Toate acestea erau bufonerii la moda in special intre secolele 13 si 15, cele mai multe fiind adnotari apocrife pe marginea unor carti, note de subsol.

Iepurele nu a fost intotdeauna fricos

O legenda transmisa in tribul Hopi (nativi americani) spune ca, intr-o perioada torida iepurasul nu mai putea de cald si tot cauta un petec de racoare si nu-l gasea. Cat de adanca isi sapa vizuina caldura ajungea intr-un final la el; plantele se uscau si animalele sufereau de foame si sete pentru ca apele secau. Iepurele le-a spus celorlalte animale ca-i va da Soarelui o lectie: le-a zis ca-l va ucide cu o sageata. Si-a luat iepurasul arcul si-a plecat spre partea de est a Pamantului, luptand cu toti si toate ce-i ieseau in cale: soparle, cactusi, yucca; in Est s-a ascuns in tufisuri si a asteptat Soarele sa rasara. Pe vremea aceea, insa, soarele urca pe cer mai repede si iepurasul nu reusea sa-l nimereasca. Soarele il stia ca sta la panda in tufisuri si isi râdea de el, rasarind tot din alt punct si urcand repede pe cer, amuzandu-se de cate ori iepurele rata ţinta. Si tot asa, mai multe zile la rând, până cand Soarele a fost neatent si iepurasul l-a sagetat adanc. Si-a vazut atunci iepurasul cum din Soare incepe sa curga foc lichid care aluneca spre el cu viteza, arzand totul in cale. Iepurele a intrat in panica, i-a trecut bucuria reusitei si a luat-o la fuga disperat, cerand ajutor ba copacilor, ba tufisurilor, dar toate ii spuneau ca nu au cum sa-l ajute pentru ca vor fi cu totii transformati in cenusa. Focul ii ardea spinarea, ba chiar i-a atins blanita si iepurasul era aproape fara suflare de la atata alergatura, cand aude o voce chemandu-l sa se adaposteasca: era un tufis verde cu flori ca de bumbac. Iepurele s-a adapostit si focul a trecut peste el si peste tufis. Cand s-a ridicat a vazut totul in jur negru si fumegand. Tufisul se colorase in galben de la caldura puternica. De atunci, oamenii ii spun tufisul galben - creste verde dar cand simte caldura soarelui se coloreaza in galben.

Iepurele nu si-a revenit niciodata din spaima pe care a tras-o, nu mai e feroce si arţăgos, si fuge la cel mai mic zgomot. Nici Soarele n-a mai fost la fel de atunci: a devenit atat de stralucitor incat nimeni sa nu-l mai poata privi atat de mult incat sa-l poata ţinti si nici nu mai urca pe cer atat de repede, ci urca incetisor, verificand sa nu fie vreun iepuras deasupra liniei orizontului.

Note:

* Povestirile Jataka fac parte din literatura din India si privesc reincarnarile anterioare ale lui Gautama Buddha (Siddhārtha Gautama). 

** Sakra, pe scurt, e o fiinta supranaturala.

Mai multe informatii:

https://jonkanekojames.com/2015/05/02/why-are-there-violent-rabbits-in-the-margins-of-medieval-manuscripts/

Mai multe legende:

https://en.wikipedia.org/wiki/Moon_rabbit

Mai multe fotografii:

http://www.thepoke.co.uk/2015/04/05/10-medieval-rabbits-didnt-mess-around/

Sursa foto bufonerie

http://discardingimages.tumblr.com/post/102293622048/leporids-revenge-the-smithfield-decretals