Pagini

2016-05-26

Jean Constantin – in memoriam

Jean Constantin este actorul meu preferat, dintre români (imi plac mai mulţi, mult, dar el îmi este drag). Mi-a placut de el fără excepţii; a fost actorul care pur si simplu s-a identificat cu personajele cărora le-a dat viaţă si la el nu am simtit nicio clipa “artificialitatea”, cum se vede fără probleme la foarte mulţi actori care par a citi scenariul în timp ce sunt filmaţi.

Constantin Cornel Jean s-a născut in 21 august 1927, la Techirghiol, din tată macedonean-albanez, Constantin, si mamă grecoaică, pe nume Caliopi - numele său de familie era Jean, nu Constantin, iar in unele locuri apare ca an al naşterii 1928, si actorul nu s-a “supărat” pe cei care l-au întinerit cu un an.

A urmat cursurile Şcolii de Normatori la Canalul Dunăre Marea Neagră, apoi s-a angajat la I.M.U Medgidia, unde a înfiinţat o brigada artistica, si a castigat cateva premii cu aceasta. A fost si artist la Casa de Cultura din Constanta, debutand in anul 1957 pe scena teatrului Fantasio (sectia de estrada recent infiintata) din Constanta, unde a lucrat până la pensionare.
A fost casatorit de trei ori, vaduva lui fiind Nina, careia i-a lasat prin testament bunurile sale lumesti.

Cei care l-au cunoscut declara ca Jean Constantin a iubit oamenii, fără diferenţă, si oamenii l-au iubit pe el. Nu era infatuat, discuta cu oamenii, isi plimba câinele in zona portului, de obicei, pentru ca iubea marea – avea o barca numita dupa mama lui: “Caliopi”.
Răspândea în jur energie pozitivă, dinamism, haz, spirit de echipă, creativitate, mai ceva decât o întreagă trupă de acrobaţi şi clowni. Ceea ce cunoaşteţi din rolurile lui nu e decât o câtime din Spectacolul Zetterului pe platou (spunea despre el Mihnea Columbeanu).

Aşa cum era pe scenă era şi în viaţa de toate zilele. Era un om foarte modest, de un bun-simţ ieşit din comun. Era pudic, avea educaţie aleasă şi nu pleca de acasă fără să aibă 5-6 batiste în buzunar, iar la spectacole 3-4 cămăşi. Era de o vitalitate ieşită din comun, a povestit Dumitru Galani in anul 2011, la un an de la moartea actorului.

Sergiu Nicolaescu spunea ca Jean era un talent urias, nascut pentru umor, care zicea replici spontane de tot hazul.

Jean Constantin a jucat in multe filme (cam de pe la inceputul anilor ‘960), in scenete si piese de teatru. Mie mi-a placut cel mai mult rolul din “Toate panzele sus”, in regia lui Mircea Muresan (1976), unde i-a dat viata turcului Ismail.
A jucat si in seria Comisarul Moldovan”, care a fost distribuita in toata Europa de Est, dar celebru a devenit in 1970, cu seria B.D. (Brigada Diverse, in regia lui Mircea Drăgan, unde a jucat alaturi de Toma Caragiu, Iiurie Darie, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu).
Radu Beligan l-a distribuit in spectacolul O scrisoare pierduta, care s-a jucat pe scena Teatrului National Bucuresti.
Ultima productie in care a jucat a fost Poker (2010, in regia lui Sergiu Nicolaescu).

De pe scena Teatrului de revista Fantasio, talentul marelui actor a fost remarcat de regizori importanti din cinematografie: Sergiu Nicolaescu, Mircea Dragan sau Geo Saizescu.
Faceam naveta Constanta-Bucuresti pentru ca aveam spectacole la teatrul Fantasio, iar Toma Caragiu ma astepta in gara sa ma duca la filmari. „Pastele mamii lui de tigan! Eu, Toma Caragiu, am ajuns sa astept satra-n gara!" asa ma intampina. Ma iubea foarte mult, dar era foarte dur cu mine, isi amintea actorul de perioada de inceput a carierei sale.

Premii, distincţii, aprecieri
Este cetatean de onoare al oraselor Techirghiol si Constanta. Teatrul din Techirghiol ii poarta numele: “Teatrul de Vara Jean Constantin”.
2008 - Premiul pentru intreaga activitate la cea de-a doua editie a Galei Premiilor Gopo. (Dupa o cariera intreaga in care am jucat in 80 de filme, poate ca meritam si eu acest premiu. Il primesc cu multa caldura in suflet si cu buzunarele goale, a declarat cu amaraciune Jean Constantin, total nemultumit de situatia financiara a artistilor ajunsi la batranete).
2006 - Diploma de excelenta pentru rolul din filmul ''Cum mi-am petrecut sfarsiitul lumii''.
2004 - Ion Iliescu ii confera Ordinul Meritul Cultural in grad de ofiter, Categoria D – “Arta Spectacolului” – “in semn de apreciere a intregii activitati si pentru daruirea si talentul interpretativ pus in slujba artei scenice si a spectacolului”
2003 - Clacheta de aur si o medalie jubiliara "Magna cum Laudae" din partea Consiliului Director al Uniunii Autorilor si Realizatorilor de Film din România.
2003 - Premiul Special pentru Teatru de Revista acordat de UNITER.
*
2007 - 27 ianuarie - Jean Constantin a fost investit drept Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, in cadrul unui ceremonial desfasurat intr-o sala a Muzeului de Istorie a Bucovinei din Suceava. Ceremonia de investitura a fost prezidata de Marele Maestru al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, Ducele Don Basilio Cali de Rodez. Dupa acesta s-a aflat ca de fapt Ordinul Cavalerilor de Malta este o alta organizatie, iar maestrul Jean Constantin a fost inselat.

Problemele cardiace
In 2009 si 2010 Jean Constantin si-a petrecut mult timp pe la medici, avand probleme cu inima, in 2010 fiind internat in spitale din Constanta si Bucuresti..

Benone Sinulescu declara, in 2010, dupa moartea actorului, ca in urma cu circa doua luni inainte de ziua mortii, l-a insotit pe Jean Constantin intr-un turneu in Canada unde erau asteptati de românii din diaspora. Zicea Benone Sinulescu: După ce a trecut prin poarta de detectat metale, conform regulamentului, Jean a dus mâna la inimă, apoi a căzut, ca secerat. Târziu, ne-a mărturisit că avea montat un stimulator cardiac, care îi ajuta inima să bată normal. Nu înţeleg însă de ce nu avea la mână o hârtie semnată de medic. Am înţeles că în situaţia lui, avea interzis să treacă prin filtrul de control din aeroport. I-a făcut rău detectorul, pentru că stimulatorul s-a dat peste cap din cauza interferenţelor.

Marea Trecere
Jean Constantin s-a stins din viata in 26 mai 2010 si a fost condus pe ultimul drum - nu numai de concetateni, ci si de oameni din toata ţara - de la teatrul Fantasio la Cimitirul Central. Mormantul actorului se află pe aleea principala a cimitirului, acolo unde si-au aflat odihna vesnica alte personalitati ale vietii culturale constantene.

In 2010, sotia sa, Nina Jean, a dezvelit un monument amplasat la mormantul actorului. Bustul din bronz a fost asezat pe un soclu din marmura maro. Creatia ii apartine sculptorului Catalin Dragos Munteanu.

In anul 2012, la initiativa prietenilor Ionut si Dumi Galani, a Comunitatii Elene din Constanta si in prezenta sotiei sale, a prietenilor, vecinilor si rudelor, in faţa blocului unde a trait actorul a fost dezvelita o placa de comemorare.
Actorul Jean Constantin locuise singur intr-un apartament de pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanta.

Urcase pe scena si cu doua zile inainte de a se stinge. Aceeasi scena pe care a jucat pentru prima oara. A revazut apoi locurile dragi din Constanta, intr-o plimbare prin portul Tomis, s-a reintalnit cu oamenii pe care obisnuia sa ii salute ori de cate ori era in trecere pe acolo sau la pescuit... oameni care il admirau atat ca om cat si ca actor.

Cu doua saptamani inainte, Jean Constantin vorbea despre viata intr-un spectacol in memoriam Amza Pelea: "De-ar fi viata de vanzare / As mai sta la purtator / Trupul meu de lup de mare / Dar as pune alt motor / Cu o inima nebuna  / Sa se ţină de prostii / Iar atunci cand se consuma  / Sa o trec pe baterii.

Câinele zis “Jean”
Scria prin ziare la un moment dat ca, dupa moartea actorului, cainele său, un metis de ciobanesc german bântuia prin port, hranit de ospatarii care-l cunosteau din plimbarile facute alaturi de stapanul lui. Daca a avut un caine nu stiu cu certitudine, dar oamenii din zona se pare ca sunt convinsi ca a fost al lui, si dupa moartea actorului a fost abandonat. S-a dus singur in port, cautandu-si, poate, stapanul, unde a refuzat mancarea cateva saptamani. Dormea pe unde apuca, isi cauta hrana in gunoaie sau mânca ce-i ofereau proprietarii restaurantelor si chelnerii.
Cainele nu mai traieste de prin anul 2013. Trei ani a vagabondat, apoi s-a alaturat stapanului său, cred oamenii care nu l-au mai vazut din acea perioada, dupa ce atata vreme a fost aproape seara de seara prezent.

Centrul Cultural “Jean Constantin” - Constanţa
Cei din Consiliul Judetean Constanta au promis ca fostul cinematograf  “Republica” va fi renovat si transformat in centru multifunctional si se va numi “Jean Constantin”.
Lucrarile au inceput in anul 2013 si ar fi trebuit finalizate in iunie 2015, dar termenul s-a amanat pentru decembrie 2015 din cauza unor intarzieri de renovare, dar nici acest termen nu a fost respectat iar in februarie 2016, cu lucrarile de renovare terminate, centrul nu era deschis, din cauza unor impotmoliri birocratice si de achizitie a dotarilor. La acest moment nu stiu daca e deschis dar, poate, il vor deschide… azi.

… piesa s-a sfârşit
ieşi din scenă acum, paiaţă…
teatrul este gol, viaţa e un rol,
fir-ar mama ei de viaţă!


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Surse info:
http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/05/26/documentar-se-implinesc-cinci-ani-de-la-moartea-actorului-jean-constantin-07-56-20
http://www.libertatea.ro/monden/interviuri/sotia-lui-jean-constantin-despre-marele-actor-a-iubit-scena-ca-pe-propria-i-viata-749110
http://www.acasatv.ro/povestiri-adevarate/moartea-lui-jean-constantin-i-a-socat-pe-apropiatii-actorului-video.html
http://stirileprotv.ro/programe-inregistrate/81/a-murit-actorul-jean-constantin.html
http://stirileprotv.ro/show-buzz/film-tv/povestea-unui-mare-actor-jean-constantin.html
http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/jean-constantin-s-a-prabusit-in-aeroport-cu-doua-luni-inainte-sa-moara-exclusiv-977867
http://evenimente-constanta.ro/cand-va-fi-inaugurat-centrul-cultural-jean-constantin-fostul-republica/
sursa foto caine
http://www.romaniatv.net/o-poveste-trista-cainele-lui-jean-constantin-ramas-pe-strazi-dupa-moartea-marelui-actor-foto_93965.html
sursa foto protret
http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/dumitru-galani-cel-mai-bun-prieten-al-actorului-jean-constantin-era-de-o-vitalitate-iesita-din-comun-619623

6 comentarii:

  1. Un om care a stiut sa-si joace rolurile excelent!
    Multumesc Diana pentru acest articol.
    Din cand in cand, astfel de aduceri aminte parca trezesc.
    Si te intrebi retoric, daca propriul rol este chiar ala care ni se potriveste sau doar l-am imprumutat, pentru ca nici nu stiam cu adevarat ca alegerea ar trebui sa ne apartina!
    O zi de joi asa cum ti-o doresti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu multa placere. Am citit - si scris - despre el cu mare drag. :)
      Daaa... Uneori ma gandesc ca joc in filmul altuia. :) Stiu ca am facut unele alegeri mai mult pentru altii decat pentru mine, dar nu are rost sa regret ceva - am trecut totul in "contul experientei de viata". :)
      Multumesc, Suzana. Minunata sa iti fie seara! :)

      Ștergere
  2. Mi-a fost drag și mie,dar nu am văzut decât foarte puține roluri pe care le-a făcut. Câteodată mai găsesc pe internet și atunci completez lipsurile !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In filmele mai recent făcute nu l-am văzut pentru că nu-mi place jocul celorlalţi actori (uneori nici subiectul filmului sau scenariul), dar o să mă înarmez cu răbdare şi ce voi găsi pe net voi viziona. :)

      Ștergere
  3. Da, a fost unul din cei mai carismatici actori de comedie şi din nefericire a plecat prea devreme.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand am auzit vestea mortii lui am simtit aproape fizic o strangere de inima...

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.