Oamenii străzii, oameni trişti

O multime de oameni – copii si adulti - traiesc pe strazi, prin guri de canale, prin pesteri sau tunele dezafectate, sub poduri, in parcuri, in zonele verzi dintre blocuri sau in cladiri aflate in ruina. Ziua aduna de prin gunoaie si / sau cersesc. Sunt murdari si plini de paduchi, cei mai multi; miros ingrozitor si trebuie sa te feresti de ei atunci cand ii intalnesti, pentru ca nu vrei paduchi, nu vrei TBC si alte d’astea. Unii au feţele tumefiate de la alcool, de la boli sau de la pumnii altor oameni fara adapost. Sunt tristi si rai, cei mai multi. Alcoolul le-a distrus creierul, loviturile la fel… Au afectiuni la rinichi, la ficat, la plamani, la inima si stomac… Probabil ca niciun organ intern nu mai functioneaza la capacitate normala – unii au ajuns in strada gata bolnavi… Unii sunt violenti, altii sunt apatici… dar toti sunt oameni tristi si singuri.

Cineva i-a numit “rebuturile societatii”. M-am suparat foarte tare, pentru ca inainte de a ajunge unde au ajuns si acesti oameni au fost bebelusi care au zambit adultilor din preajma lor; au fost copii care si-au gasit de joaca in praful odailor, curtilor, strazilor… Au fost copii care au avut vise, dar n-a fost langa ei cineva care sa le ofere, daca nu dragoste, macar indrumare, o sansa de a avea alt destin decat cel al parintilor… Au crescut marginalizati si s-au inrait, pentru a se apara, pentru a razbate; si-au gasit refugiu in alcool, in droguri, in violenta, spunandu-si: “Ma eviti? Atunci sa-ti fie si frica de mine!”

Inca din chiar primele zile de viata au fost tratati cu indiferenta, cu raceala, de cei care ar fi trebuit sa ii iubeasca sau doar sa aiba grija de ei - aici ma refer inclusiv la cei care au ajutat la venirea lor pe lume si care au neglijat micutii pentru ca parintii erau din “patura foarte saraca” a societatii.

Au fost copii care au vazut ce au altii si si-au dorit si ei, dar neavand capacitatea de a obtine altfel decat ilegal au ales calea raului. Nu i-a ajutat cineva sa mearga la scoala, ci i-au trimis la munca. Sa zicem ca parintii, inculti, rai sau in nevoie, ar face asta (desi e interzis prin lege ca cei mici si foarte mici sa fie pusi la munca). Ma intreb de ce accepta “angajatorul” sa exploateze copii?! Pentru profit, desigur. Si atunci, nu cumva cei care vad ce se intampla si-si baga capul in nisip au si ei o vina pentru numarul mare de oameni fara adapost? Crescand inculti si in nevoi, vor incepe sa bea si “angajatorii” le dau liber… Cei mai multi nu au unde sa se duca si iau drumul pribegiei. Batuti de parinti, abuzati in fel si chip, cei mai multi copii iau cale apribegiei. Si cum sa ramana intr-o cumunitate rurala in care o fetita de 11 ani e inchiriata cu ora de mama ei si barbati in toata firea platesc pentru ea, ba mai zic unii ca i-a sedus copila! Si asta dureaza ani, toata lumea stie si nu face ceva pentru copila aceea.

Ajung adesea in strada oameni care au muncit intreaga lor viata, au sustinut o gospodarie, si-au tinut copiii la scoala dar copii, rudele, cei care i-au “luat in grija”, reprezentantii bancilor, ii lasa in drum ca pe niste caini… Sunt batrani, bolnavi, fara bani si nu stiu ca se pot judeca, nu au energie si nu au bani; nu stiu nici unde sa se adreseze pentru a fi ajutati gratis sau le este prea rusine sa o faca – uneori pentru a nu-si face copiii de rusine alteori pentru ca le este rusine sa ceara “de pomana”…

Nu-mi place sa ii vad pe strada pentru ca mi-e mila de ei, dar nu stiu cum sa ii ajut – toti au nevoie de ajutor specializat. Uneori ma tem de ei, atunci cand ii vad agitati – inclusiv de copii ma tem. Sa nu vedeti vreodata cum se manifesta un copil sub influenta alcoolului, dar mai ales sub influenta “aurolacului”. Sunt intoxicati de la varste fragede si nesansa de a le fi creierul afectat e foarte-foarte mare si pentru acestia nici nu prea sunt multe de facut – poate doar internarea intr-o institutie specializata (dar stim cam cum se comporta cu bolnavii unii dintre angajati si, evident: nu sunt bani!).

Se mai organizeaza, ocazional, cate “o masa calda pentru fiecare” – e mai mult decat nimic, dar nu e suficient. Ma intreb daca – asa cum e prin alte state – reprezentantii bisericilor pregatesc zilnic cate o masa pentru acesti oameni, sau daca aduna bunuri pentru ei, daca le ofera adapost macar pe timp de iarna… Eu stiu ca nu… Stiu ca exista, in Brasov, un “centru de noapte” (a fost si de zi si urmeaza, din nou, dupa reorganizare) pentru acesti oameni. Mai stiu ca exista si o cantina sociala privata unde cei fara adapost primesc o masa calda atunci cand vin.

Actualizare. A doua zi dupa ce am postat mi-am amintit si am cautat sa aflu daca mai exista si cantina sociala de la biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Brasov – exista, si se ofera mese calde oamenilor saraci.

Cei mai multi nu au loc in adaposturile de noapte (sau de zi) pentru ca sunt sub influenta alcoolului (si sunt dependenti), dar intre cei care isi gasesc adapost acolo sunt si oameni care au un loc de munca (cu jumatate de norma cel mai adesea) – doar ca ei trebuie sa umble hai-hui de la 7 dimineata (cand trebuie sa plece din centrul de noapte) si pana la inceperea programului de munca si apoi până la ora 19, cand se deschide centrul – fiecare, dimineata la plecare, primeste un pachetel cu mancare rece, din ce in ce mai mic – in Brasov, nu stiu si prin alte parti; nu au nici posibilitatea sa-si spele lucrurile si nici sa le lase acolo – umbla cu rucsacul dupa ei. La ora 22 centrul se inchide, nu se mai fac “primiri” decat in caz de urgenta. Cei care nu muncesc bantuie pe strazi de la 7 la 19…

Dincolo de teama si de neplaceri, ma doare sufletul pentru acesti oameni… Ma gandesc ca au fost si ei copii, au vazut cum alti copii sunt rasfatati de parintii lor, cum au tot ce le trebuie, iar ei… au privit de pe margine bucuria celorlalti. Poate si-au dorit si ei mangaierea mamei, jocul de fotbal cu tata, o plimbare cu masina, o vacanta la mare… Dar nu a avut cine sa le ofere… Nu aflam intotdeauna cum / de ce au ajuns acesti oameni… sub cerul liber.

Nu-i iubesc, asa cum ii iubesc pe cei foarte apropiati, si nu-mi sunt dragi (mai ales dependentii de fel si fel de substante), asa cum imi sunt mai multi oameni; sa nu fiu inteleasa gresit: nu imi poate fi drag orice om -  dar nu pot sa nu ma gandesc la copiii care au fost – si pe acei copii i-as fi putut indragi. Nu pot sa nu ma gandesc la oamenii care au fost candva si care au muncit până… n-au mai putut… si au mâini muncite si ochii tristi… si vor sa-ti sarute mâna doar pentru ca stai si schimbi o vorba cu ei… si, intr-un fel, te simti vinovat ca nu ai puterea de a-i ajuta altfel decat temporar…

Sunt si oameni care au ales sa apartina strazii, deci nu sunt tristi; si pe unii nu prea poti sa nu-i admiri: Dobri Dobrev.