Corupţia ucide

“Corupţia ucide” pare a deveni un slogan şi cam atât. Desigur, sunt arătate la TV multe descinderi ale mascaţilor prin diverse curţi şi case, sunt publicate diverse rapoarte de activitate ale celor cu atribuţii în cercetarea unor activităţi; din când în când se mai trimite cineva la pârnaie…. Şi corupţia se menţine.

Termenul “corupţie” amintit in cazul politicienilor înseamnă “luare de mită”. Politicianul corupt este acela care ia bani, sau beneficiază de alte “foloase necuvenite”, in schimbul unui favor promis in mod explicit sau este cel care abuzează de puterea pe care i-o dă funcţia pentru a obţine câştiguri personale.

S-ar putea spune că aceasta formă de corupţie este mai uşor de descoperit şi de eradicat, înainte ca “organismul’ să ajungă la metastază. Dar exista şi un alt gen de corupţie: corupţia generalizată, in care sistemul este structurat astfel încât să producă rezultate in contradicţie cu obiectivele declarate, asumate la numirea intr-o funcţie sau alta a celor care formează acest sistem. In acest context, fiecare individ din sistem face exact ceea ce permite (sau chiar pretinde) sistemul, ignorându-se orice fel de lege (morală sau de altă natură).

Un astfel de sistem este mai periculos decât cel in care funcţionează mita (pentru medic, pentru profesori etc.) deoarece economia naţionala poate ajunge să fie subminată din cauza unor interese personale ale unor politicieni corupţi. Aceasta formă “politic generalizata” este mai greu de combătut deoarece este o întreagă încrengătură, e o formă difuză, oarecum, şi nu poate fi învinsă numai prin voinţa celor aflaţi in afara sistemului şi nu poate fi eradicată de numai câţiva oameni deoarece cuprinde un întreg proces politic. “Încrengătura corupţilor” face foarte dificilă nu doar abordarea problemei, ci – mai ales – rezolvarea acesteia.

Corupţia nu ar exista dacă nu ar exista ‘corupătorii”, acei oameni care vor să-şi rezolve treburile “peste rând”, in timp mai scurt decât s-ar întâmpla fără să ofere mită; n-ar exista corupţie dacă n-ar exista părinţi care vor să cumpere note mari şi diplome pentru odrasle şi multe altele de n-ar exista nu ar exista corupţie. Deh! Asta cu “dacă…” e  ceva de genul: dacă şi cu parcă se plimbau in barcă; dacă a căzut şi parcă a murit.

Câţi au curaj să nu întindă medicului un plic, mai ales când i se cere?

De ce acela care încalcă legea şi e prins pretinde să fie făcut scăpat in schimbul unor “foloase necuvenite”? În unele cazuri nu există doar propunerea de a cumpăra indulgenţa / influenţa, ci şi ameninţarea. Sunt cazuri în care nu doar poliţiştii sunt ameninţaţi cu “facerea de rău”. Poliţiştii trebuie să îi apere pe cetăţeni… Pe poliţişti cine îi apără?

Câţi oameni au curaj să se împotrivească unei ameninţări serioase, mai ales ştiind că există o pădure întreagă de corupţi care nu s-ar deranja să-i protejeze serios dacă s-ar împotrivi corupţiei… Mult mai mulţi s-ar împotrivi corupţiei ştiind că ar fi susţinuţi de reprezentanţii instituţiilor statului cu atribuţii in materie dar şi de masa largă a cetăţenilor care, majoritatea, vor să fie “eradicată” corupţia dar, la o adică… nu-şi pot permite riscul pentru că… au familie, au multe de pierdut etc. Sunt de înţeles…

Un cerc vicios despre care nu ştiu cum ar putea fi rupt… mai ales in cazul marilor interese... meschine.

►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►►

sursa foto: http://archives.cpajournal.com/2008/208/infocus/p16.htm