Sarea e bogăţie

Pentru unii, sarea este bogaţie, pentru alţii e sănătate (tot o formă de bogaţie, mai utilă şi mai necesară). Şi pentru că sarea pură n-ar fi, cică, benefică sănătăţii omului, se caută “iodarea”…

In anul 2002 autoritatile au adoptat acel detestabil Codex Alimentarius (un ghid de producere a alimentelor emis de ONU) prin care s-a impus prin lege (mai apoi) consumul de sare iodata, comerciantii fiind amendati daca aveau la vanzare sare neiodata – li se permitea vanzarea de sare neiodata farmaciilor si magazinelor “naturiste”, care au sare neiodata importata, la preturi net mai mari decat ar costa sarea autohtona. Pe baza cercetarilor altora (cercetatorii români nevand bani pentru studii) s-a impus atunci o limita de 67 de micrograme de iodat de potasiu pe fiecare kilogram de sare.

Partea ce mai rea este ca sarea din România e iodata cu un produs de sinteza, chimic, ieftin, care e importat de prin 2007 – or fi bune chimicalele de sinteza pentru organismul uman? Daca nu-s bune pentru plante cum ar putea fi bune pentru oameni?

Prea mult iod e risc de hipertiroidie si, cu toate acestea, unele capete patrate au gasit ca-i sanatos ca sarea care se foloseste in alimentatia oamenilor sa fie neaparat si obligatoriu iodata. Hipertiroidicilor le este interzis iodul – ei ce mai mananca? Alimente fara sare? Ar fi o nebunie! Sarea are anumite functiuni si in hidroliza la nivelul organismului. Ah! Inteleg ca scopul este tocmai boala… Altfel de ce ar exista aceasta recomandare ne-bună?

Excesul de iod e periculos – poate provoca si hipotiroidism subclinic, legat de bolile de inima… Unele dintre simptomele excesului de iod sunt: oboseala, depresie, uscaciunea pielii, cresterea in greutate (a zis cineva ca in ultimul timp a crescut numarul copiilor supraponderali?).

Deocamdata efectele se observa in cazuistica personala a medicilor, unii afirmand ca “tiroidita Hashimoto” (boala Graves), o boala autoimuna care deregleaza sistemul imunitar, e un exemplu tot mai des intalnit.

Ca si in cazul carenţei de iod, excesul poate creste riscul de cancer de tiroida. Practic, nu stie cineva cat iod consuma – adaugarea iodului in sare poate creste cantitatea necesara bunei functionari a glandei tiroide.

Iodul se gaseste in fructele de mare, in oua, in produsele lactate, in unele sortimente de pâine. Acum e obligatoriu in orice se foloseste sare!

Asta cu iodul ar trebui sa fie nu doar in functie de regiune (nu in toate zonele lumii e necesar un aport de iod in alimentatie) ci si in functie de fiecare persoana – nu cred ca e logic sa fie obligati la sare iodata absolut toti europenii, de exemplu, pentru ca multi consuma produse lactate, fructe de mare, oua si – multi – mai inghit si pastile numite “suplimente alimentare” in care se gaseste si iod.

De curand fusese o discutie – la nivel de politicieni – ca s-ar vrea (din nou) privatizarea minelor de sare (intre altele). Mai apoi – poate amenintati de o motiune de cenzura sau poate pentru ca a fost o simpla neintelegere – reprezentantii guvernului au explicat ca nu se intentioneaza privatizarea vreunui obiectiv strategic, cum ar fi minele de sare, despre care se mai zice ca vor fi exploatate turistic, medical, industrial si pentru materie prima in… dezapezire / dezghetare… Adica, avand atata sare, România ar putea (asa se zicea in 2011, cel puţin) sa aprovizioneze intreaga Europa. Cu toate acestea, multe saline au fost inchise sau parasite, dintr-un motiv sau altul (sau doar asa se zice si cineva beneficiaza de ele).

Sarea din România are o puritate mare si a fost in trecut – si este si azi – foarte cautata. Si atunci de ce sa bag in mine sare iodata?! Si daca aduce profit pentru ţara, de ce sa privatizeze Sociatatea Nationala a Sarii?

Veniturile obtinute din cele şase mine deschise turiştilor (in 2014) sunt foarte mari, se arata in unele analize.

Ideea privatizarii “Salrom” – Societatea Nationala a Sarii (infiintata in 1997 prin hotarare de guvern) e de pe la mijlocul anilor 2000, daca nu si mai devreme. In mod cert, in 2007 a existat o tentativa, pentru ca s-au inceput negocierile cu o societate din Austria (austriecii, daca nu ne-au luat sarea ne-au distrus, se pare, padurile). Negocierile intre firma austriaca, ce avea o cifra de afaceri de 4 ori mai mica decat Salrom, si Ministerul economiei (si ulterior AVAS) au ramas in aer, dintr-un motiv sau altul, dar nu pare a se fi renuntat la ideea de a preda strainilor o regie de stat (singura, poate) care are profit. Toate sucursalele Salrom desfasoara si activitati in domeniul turismului, pe langa activitatile de extragere si prelucrare a sarii (pentru consum sau industriala).

In anul 2015 a fost schimbata conducerea si productia a fost net inferioara celei din 2014 – gurile rele sustin ca se impinge spre faliment Societatea Nationala a Sarii pentru a fi scazut pretul la privatizare. Nu mi se pare de mirare, avand cunostinta de preturile exorbitante – de un euro / dolar – pe care au fost vandute IMGB (un dolar), Roman Braşov si Combinatul Siderurgic Reşiţa (câte un euro) – găselniţa politicienilor din anii 1990 si inceputul 2000 – se zice ca societatile aveau datorii uriase, pe care si le asuma cumparatorul.

Industria s-a dus, agricultura s-a dus, viticultura la fel, mineritul s-a cam dus… De ce sa ramana sarea?! Iar daca va rămâne, totusi, in patrimoniul statului român, si e foarte pură, de ce sa fie si pentru consum când poate fi numai pentru străzile cu polei sau pentru industrie?

Sarea noastră neiodată, pură, naturală, pleacă la export.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Sursa foto: http://www.dietdoctor.com/eat-less-salt

Decât mămăligă cu unt şi să mă uit în pământ, mai bine pâine cu sare şi să mă uit la soare (nu ştiu autorul)