Despre viaţă şi moarte (Seneca, “Scrisori”)

Spre sfârşitul vieţii sale, filosoful Seneca i-a scris prietenului său Lucilius 124 de scrisori în care îi oferă acestuia o multe sfaturi valoroase. Epistolele lui Seneca vorbesc despre viaţă cu claritate, curaj, sinceritate.

Aceste 124 de scrisori au fost adunate în colecţia numită Epistulae morales ad Lucilium şi fiecare scrisoare începe cu Seneca suo Lucilio salutem (Seneca îl salută pe Lucilius al său) şi se termină cu vale (rămâi cu bine).

În una dintre aceste scrisori filosoful îi scrie prietenului său:

Seneca îl salută pe Lucilius al său

Epicur îi mustră pe cei ce-şi doresc moartea la fel de mult ca pe cei ce se tem de ea; şi spune: „Este ridicol să alergi spre moarte din scârbă de viaţă, de vreme ce chiar felul în care îţi duci viaţa te împinge să alergi spre moarte.”

Şi tot aşa, într-alt loc, spune: „Ce poate fi mai ridicol decât să te îndrepţi spre moarte când tocmai din pricina spaimei de moarte ţi-ai făcut viaţa insuportabilă?”

Adaugă la acestea o altă formulare asemănătoare: atât de mare e neghiobia oamenilor, ba chiar sminteala lor, încât unii ajung să fie împinşi la moarte de frica morţii.

Cugetă la oricare dintre vorbele acestea: îţi vei întări sufletul ca să îndure ori moartea, ori viaţa; avem nevoie să fim sfătuiţi şi încurajaţi fie să nu iubim viaţa prea mult, fie să nu o urâm prea mult. Chiar dacă raţiunea ne împinge să punem capăt vieţii, să nu luăm hotărâri necugetate şi dominate de un impuls. Omul puternic şi înţelept trebuie să se ferească de o stare de spirit ce a pus stăpânire pe mulţi – pofta de moarte. Dragul meu Prieten, ca şi pentru alte lucruri, şi când e vorba de moarte există o înclinaţie ce scapă raţiunii; uneori îi cuprinde pe cei generoşi şi netemători, uneori pe cei netrebnici şi delăsători: unii dispreţuiesc viaţa, alţii sunt apăsaţi de ea.

În unii oameni se strecoară plictisul de a face şi de a vedea mereu aceleaşi lucruri, se strecoară nu atât ura, cât scârba de viaţă. Este o pantă pe care alunecăm împinşi chiar de filozofie şi ne întrebăm: „Până când tot aceleaşi şi aceleaşi? Mă trezesc, mă culc, mănânc, mi-e foame, mi-e frig, mi-e cald. Nimic nu ajunge la capăt, toate sunt prinse într-un cerc închis, fug şi se urmăresc. Noaptea alungă ziua, ziua alungă noaptea, vara sfârşeşte în toamnă, iarna ia locul toamnei, care se opreşte în primăvară; toate trec ca să se întoarcă. Nu făptuiesc nimic nou, nu văd nimic nou: vine într-o bună zi plictisul.” Sunt mulţi cei pentru care viaţa nu este grea, ci fără rost.

Rămîi cu bine.

Seneca