Nu vă place bătrâneţea?

Autor: Peter Lendvai

Cu mulţi ani înainte, pe un bulevard, doi puştani destul de gălagioşi, se grăbeau spre ei ştiu unde. Unul dintre ei a lăsat să-i cadă un ambalaj pe asfalt. Un domn in vârsta l-a atenţionat că i-a “căzut” ceva. Puştanii, jmecheri ca mulţi puştani, au început să-l ia la mişto, spunându-i, între altele “boşorogule”.

- Ce-i, copii, nu vă place bătrâneţea? îi întreabă calm (şi parcă-i ghiceam zâmbetul).

- Nuuu! răspund puştanii râzând, puternici, siguri că tinereţea lor e veşnică şi ei sunt nemuritori.

- Atunci, vă doresc să nu aveţi parte de ea.

Puştanii au continuat să râdă. Poate a ajuns şi la creierul lor sensul cuvintelor – poate atunci, poate mai târziu.

Replica a fost una – ar zice unii – răutăcioasă, dar mie mi-a mers la suflet şi aş “da-o” oricui face mişto de bătrâni. Nu ştiu, poate doar mi se pare, dar cei mai mulţi tineri şi foarte tineri batjocoresc bătrânii – parcă mai mult decât înainte, ca şi cum n-ar mai avea loc de ei…

Aud ţopârlani la volan care strigă la câte un bătrân aflat pe trecerea pentru pietoni: “Mişcă, moşule, că te-ajunge moartea pe drum” sau strigă la câte vreo bătrână: “Babo, asta calcă, nu f&t@!” Oare ăştia n-au părinţi? I-o fi adus barza. Sunt atăt de imaturi încât nu realizează că va veni şi rândul lor? Poate-şi spun că ei vor fi mereu in putere, înalţi şi drepţi ca bradul (dar proşti ca gardul). Cei care se amuză la astfel de glume strigate-n public sunt la fel de imaturi.

Aşa cum grasului nu trebuie să-i spui că-i gras şi şchiopului să-i spui că-i şchiop – pentru că ştiu şi ei – nici bătrânului nu trebuie să-i spui că-i bătrân – pentru că e foarte conştient de vârsta lui (o simte in fiecare clipă).

Au fost momente când m-am “enervat” că la ore de vârf, când avem de alergat prin oraş cu mijloacele de transport in comun, ei aglomerau autobuzele (pentru că a fost o perioadă de transport gratuit pentru vârstnici).

Sunt mulţi vârstnici extraordinar de nepoliticoşi (chiar nesimţiţi) şi acestora le spun “boşorogi” - in gând sau in discuţiile cu alţii, nu lor, personal; personal le spun că cine vrea respect ar trebui să respecte. Îi numesc boşorogi pentru că sunt bârfitori, se iau de oameni pe stradă, urât, din te miri ce motiv… După ce îi las să-mi strice momentul mă întreb dacă n-o fi vorba despre “defecţiunile” bătrâneţii. Apoi îmi amintesc de unii pe care-i cunosc de când erau tineri şi răi şi care au devenit bătrâni şi răi…

Se zice că la bătrâneţe cad măştile şi oameni se arată exact aşa cum sunt pentru că nu mai au capacitatea (puterea) de a juca teatru – pentru a părea ceea ce nu e cred ca omul consumă o mare “cantitate de energie”.

Îmi sunt tare dragi bătrânii (chiar şi cei răi, care mă “enervează” uneori). Îi observ mereu, pe unii cum merg gârboviţi, cum merg ţinându-se de mână, cu paşi mărunţi, tremurători, îmbrăcaţi frumos – elegant deşi “demodat”, unii – alţii, ca şi singuri pe lume, sprijinindu-se in baston, într-un echilibru precar… Şi mereu încerc să-mi imaginez cum se trezec dimineaţa şi se pregătesc pentru o nouă zi, neştiind dacă vor vedea apusul soarelui (nu ştiu nici tinerii, cum ar şti ei?). Îmi imaginez căsuţele lor, unde au adunat şi o mulţime de amintiri, valoroase doar pentru ei… Şi încerc să-mi imaginez cum au fost in tinereţe.

Bătrâneţea e singura certitudine că trăim mult (nu mai ştiu cine-a zis-o), aşa că îmi doresc să îmbătrânesc – dacă rămân “in putere” e foarte bine.

Şi închei: cui nu-i place bătrâneţea… Şi nu e nimic răutăcios in “urare” pentru că fiecare e liber să facă ce vrea cu viaţa lui, s-o traiasca din plin sau nu.

Puţini oameni ştiu să fie bătrâni.

(François de la Rochefoucauld)