Bara de bătut covoare

Gospodarul de la opt şi-un sfert

Luni dimineata, spre zori, ma trezesc in ciripit de pasarele. In linistea diminetii glasurile lor somnoroase ma faceau sa zambesc, si mi-am spus ca trebuie sa fie extraordinar de fain sa avem o viata in care sa ne putem permite sa contemplam natura. Pentru ca nu toti putem asta continuu ne multumim cu clipele.

Bine dispusa, mi-am vazut de ale mele. La un moment dat, in linistea diminetii senine, incep sa se auda batai puternice de “batator”. Pe care l-o fi apucat criza de curatenie la ora asta? Oricum, nu-mi pasa, pentru ca n-am de gand sa ma duc la el si sa-i atrag atentia ca face galagie – omu’ respecta cu strictete programul de “liniste publica” prevazut in legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice (republicata in 2014), art. 2 pct. 26, unde scrie clar ca se scanctioneaza cu amenda intre 500 si 1000 de lei orice persoana care tulbura linistea locatarilor intre orele 22:00-8:00 si 13:00-14:00, prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice, in locuintele persoanelor fizice sau in oricare alt loc din imobile cu destinatia de locuinte ori situat in imediata vecinatate a acestora. El isi batea covoarele la opt si-un sfert. La opt si un minut de-ar fi facut-o era in “litera legii”.

Chiar de n-ar fi “respectat” legea, pentru asa ceva nu m-as fi dus la el, ca nu-s sarita de pe fix!

In mai puţin timp decat mi-a luat sa scriu randurile de mai sus se aude o voce de barbat care striga cat il tin plamanii la cel care-si bate cu spor covoarele. Curioasa ca pisica, ma duc la geam. Era un locatar din blocul aflat la vreo cinci metri de bara de batut covoare, iesit in balcon in pijama – il cunosc de ani de zile si stiu ca lucreaza in trei schimburi. O fi venit de la schimbul trei si abia s-o fi dus la culcare. “Batausul” tace si-si vede de treaba. Nu-l recunosc pe cel care bate covoare (covorase, de fapt) si ma bucur. Deh! Vreau sa cred ca vecinii pe care-i stiu de-o viata nu s-au schimbat peste noapte.

De ce “consemnez” aici un fapt atat de banal? Pentru ca legea are si litera si spirit (si acest “spirit al legii” ar trebui sa fie inteles si de cetateni, nu doar de “oamenii legii”). Multi sustin ca respecta litera legii cu strictete dar uita de spiritul acesteia. In acest caz, vecinul care-si batea covoarele  poate ca ar fi putut sa mai astepte puţin, mai ales ca nu erau covoare mari, pe care sa nu le poti curata simplu cu aspiratorul. Nici zece minute n-a facut galagie! N-ar fi gasit aceste 10 minute cand s-ar fi intors de la munca? Poate ca nu…

Mai sunt zone in Brasov unde se bat pe rupte covoarele, inclusiv sambata sau duminica, spre disperarea celor care vor liniste macar in aceste zile de repaus legal.

In unele localitati a fost interzisa amplasarea acestor bare prin hotarare de consiliu local - cele existente, insa, pot fi folosite in continuare. Stiti ca unii dintre cei care mai au bare de batut covoare pe langa bloc au montat bare cu “ţepi” pe ele, inchise cu lacat, sa nu vina la batut covoare cei de prin alte blocuri?!!

Nu-mi place (si nu mi-a placut) acest obicei cu batutul covoarelor in faţa blocului, mai ales cand barele pentru batut covoare sunt amplasate aproape sub ferestrele unor locatari (pentru ca un loc mai izolat nu exista in orice zona). Felicit initiativa celor care au desfiintat aceste bare de batut covoare si au scapat de praful adunat in jurul acestora, de galagie cand ti-e lumea mai draga, de apa murdara aruncata acolo dupa ce gospodarii si-au spalat covoarele.

Amintiri din copilărie

Imi amintesc perioada copilariei, cand majoritatea locatarilor din bloc bateau covoare cu regularitate - inclusiv parintii si tare nu-mi placea; atunci mi-am zis - si le-am zis - ca nu voi bate vreodata covoare - si pâna azi n-am batut (nu mi-au facut nimic!). In perioada sarbatorilor se forma “coada”. La vremea aceea nu erau prea multi cei care isi permiteau aspirator, dar chiar si cei care aveau tot bateau covoarele – sa le “improspateze” – adevarat: aerul din casa se schimba radical, mai ales cand covoarele erau batute pe zapada.

Se adunau mai multi barbati si isi asteptau rândul. Pana ajungeau la bara “socializau”. La noi, copiii, nu se mai gandeau cand isi insirau pe mesele de ping-pong covoarele facute sul sau cand le intindeau acolo pentru a le spala. Nu ii interesa nici ca iarna, inca de la prima zapada asternuta mai serios, murdareau zapada batand covoarele intinse pe patul alb si pufos unde noi abia asteptam sa ne bulgarim sau sa construim igluri - da, am construit si igluri, dar nu din blocuri de gheaţă: faceam bulgari de zapada mari si ii asezam formand o piramida teşita, nivelam, apoi udam si pe interior si pe exterior, sa fie rezistent, sau adunam zapada morman, o udam lasand doar o portiune “moale”, pe unde sapam. Cand era gata ne inghesuiam acolo si jucam carti. Cand aveam mai multe igluri formam “triburi” si ne razboiam – muniţia fiind bulgarii de zapada. Cine era atins intr-o “zona vitala” iesea din joc; cei atinsi intr-un braţ, de exemplu, nu mai aveau voie sa foloseasca acel braţ s.a.m.d. Uneori luam si “prizonieri”.

Cand zapada era murdara, insa… nu aveam chef de asa ceva… asteptam un strat proaspat si speram sa ajungem acolo inaintea adultilor – uneori reuseam (in vacanta).

Azi nu se mai joaca nimeni in zapada, in zona – nici nu mai cade asa multa ca in acei ani – dar destui adulti continua sa-si bata covoarele de la primele ore ale diminetii – nu se mai formeaza cozi!

Cand adultii nu se inghesuiau la bara de batut covoare ne jucam noi acolo - faceam sport: concurs de tractiuni, mers pe bara (cand conditiile climaterice permiteau) si altele sau o foloseam ca poarta pentru fotbal si handbal. Unele fete imitau gimnastele pe care le vedeau la TV. Acum, si sa vrea cineva sa se joace acolo nu poate: e fixata pe un “piedestal” de asfalt, inghesuita intre un gard si parcare – cel care-si are loc de parcare in imediata apropiere a barei trebuie sa fie tare… “fericit”.