M-a speriat Luna

Era pe la mijlocul anilor 1990 (nu-s sigura, pentru ca nu le prea am cu memorarea cifrelor). Eram impreuna cu o prietena. In drum spre casa am trecut pe la ea – intr-o comuna din imediata apropiere a orasului – pentru ca voia sa ia ceva de la parinti inainte de a merge acasa. Era seara, pe la opt, poate, si bezna totala in zona – casa era la sosea, la marginea comunei unde nu erau stalpi de iluminat public si casele aveau obloanele trase. Pe cer sclipea o singura stea. In ideea de a nu sparge cineva masina am ramas acolo si ea a intrat.

Era liniste totala. Priveam bezna peste câmpul ce se deschidea in stanga mea. La un moment dat, de dincolo de câmp, se iţeste un punct extrem de luminos ce s-a lungit, ca o raza de laser, până la masina. Mi-am simtit inima-n gât si m-am gândit la un incendiu, dar repede am alungat ideea pentru ca nu erau vâlvătai. Lumina portocalie creştea, se ridica pe cerul de catifea neagra. Intai un semicerc mai mic, galben-portocaliu incandescent, apoi semicercul se tot marea. O imagine fascinanta!

M-am gândit la extraterestri?! Nu m-am gândit! In acel moment nu gândeam, imi era doar frica! Am pus mâna pe clapa portierei, gata sa fug in casa, dar curiozitatea era mai mare decat frica… Apoi, brusc, m-a fulgerat gândul: “Asta-i Luna!” M-a pufnit râsul, de prostia mea, de ignoranţă! M-am relaxat, am iesit din masina si am urmarit cum Luna urca pe cer. Era imensa! Parea sa aiba diametrul câmpului. Era perfect rotunda, stralucitoare, galben-portocaliu – sunt sigura ca l-am vazut si pe “omul din Luna”!!! Si a tot urcat – la inceput incetisor, apoi parca tot mai repede, până când intunericul m-a invaluit din nou. In numai cateva minunte am trecut printr-o mie de stări.

A fost un spectacol incredibil! A fost prima si ultima data cand am avut ocazia sa ma aflu in punctul de răsărit al Lunii, in exact momentul când rasare si un fascicul de lumina sparge bezna noptii. Cred ca am privit-o cu gura căscată! Prin ce spaima am trecut iniţial, si cât de… fericita am fost mai apoi! De ce fericita?! Habar n-am! Si nici nu ma intereseaza; ma bucur sa am aceasta amintire – un fenomen obisnuit, nu zic nu, dar pentru mine a fost incredibil sa fiu acolo, singura la margine de drum. De fapt nu singura, ci cu Luna.

Cu aceleaşi descântece Luna adoarme Pământul şi răscoleşte marea (Rabindranath Tagore)