Pagini

2016-12-03

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Azi, 3 decembrie, este Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati… Cati oameni stiu acest fapt? Am aflat abia anul trecut, desi e declarata astfel din anul 1992. Poate ca am mai auzit, dar mi-a intrat pe o ureche si mi-a iesit pe cealalta… spre rusinea mea, dar ma consolez cu gândul ca n-oi fi stiind când este “ziua lor”, dar stiu destule persoane in aceasta situatie pentru a intelege cu ce se confrunta – una dintre prietenele mele era oarba, din cauza diabetului; copilul unor amici s-a nascut cu hidrocefalie; nepotul unei vecine e in caruciorul cu rotile in urma unui accident rutier pentru care nu a fost vinovat; un amic, in tinerete, a vrut sa se sinucida aruncandu-se in faţa trenului si s-a ales cu paralizie de la mijloc in jos (acum “promoveaza” viata mai ceva ca un om sanatos). Prin toti acestia – dar si prin altii – de-a lungul timpului am intrat in contact direct cu mai multi oameni aflati in dificultate si cunosc relativ bine problemele pe care le au. Azi nu mai sunt la fel de implicata dar problemele nu s-au schimbat si nici rezolvat. Am facut impreuna tot ce am putut, dar o mâna de oameni nu poate face cât ar putea face o masă de oameni.

Conform ONU, 15% din populatia lumii sufera de o forma de handicap, iar in jur de 190 de milioane de persoane intampina serioase dificultati in lupta cu dizabilitatile. Persoanele cu dizabilitati se confrunta cu multe dezavantaje in societate si sunt, adesea, supuse stigmatizarii si discriminarii.

ONU a adoptat aceasta zi pentru a motiva populatia sa inteleaga efectele dizabilitatilor si pentru a combate discriminarea. O zi pe an, insa, nu e suficienta… Se vede cu ochiul liber, cam la fiecare colt de strada:
- trotuarele sunt inalte – fara macar o portinue mai joasa pe unde pot cobori / urca cei imobilizati in carucioare sau cei care pot umbla numai cu ajutorul unui baston sau al unui cadru;
 - nu exista pante speciale amenajate pentru cei care se deplaseaza in carucior - acolo unde exista cele mai multe sunt atat de abrupte si de inguste incat nu le poate cobori nici individul sanatos (exemple destule doar in Brasov, in pasajele subterane care fac legatura intre diferite bulevarde;
- nu exista aceste pante nici la toate institutiile publice sau la magazine si cu atat mai putin exista in imobilele cu destinatie de locuinta – desigur, acesti oameni nu sunt intalniti in chiar toate blocurile, dar acolo unde sunt s-ar putea amenaja aceste pante (intr-un caz s-a dorit dar s-au opus… locatarii – de cand se pot opune locatarii unei legi nu stiu,dar putine ma mai mira); exista un caz, notoriu, cu un tanar pentru care a fost construita o panta la intrarea in bloc si vecinii au stricat-o, insistand sa o reconstruiasca la intrarea din spate;
- in spitale nu prea exista pante si, in multe, nici lifturi care sa functioneze; s.a.
- nu exista (zic politicienii) bani pentru a putea fi ajutati sa aiba o viata decenta si cei care nu au sansa unei familii care sa le poata oferi ceea ce au nevoie in situatia lor diferita.

Am vazut un copil, de mâna cu o doamna in varsta, care râdea de un cersetor schiop ce-si expunea ciotul. Striga, râzând: “schiopule!” Femeia nu zicea nimic, il tragea dupa ea si atat. 

In autobuz prevazut cu treapta speciala pentru astfel de cazuri incearca sa urce un barbat in carucior, impins de o femeie. Se aude o voce, nemultumita – dând glas oftaturilor de neplacere scoase si de altii: “De ce nu alegeti o ora mai puţin aglomerata?” Nimeni nu zice nimic – mi-e rusine ca am tacut (atunci eram prea departe de uşa si as fi fost penibila sa strig peste capetele nemultumitilor ca omul acela s-ar putea sa aiba programare la medic la o ora anume). Mai apoi mi-a parut rău ca nu mi-am asumat “penibilitatea”.

Pe scurt: toti stim ca exista acesti oameni, toti stim cam ce nevoi ar avea dar cati ne deranjam sa pretindem autoritatilor sa respecte legea macar in ceea ce priveste pantele pentru cei care se deplaseaza in carucioare? Câţi, atunci cand aflam ca persoanele cu dizabilitati se mobilizeaza pentru un protest in strada, ne alaturam lor? Nu suntem in situatie, unii nu cunosc pe cineva cu astfel de probleme… dar nicodata nu stim daca noi – sau apropiatii nostri – nu vom ajunge in aceasta situatie. Si chiar daca nu gandim asa, macar sa ne gandim la ei, cei in nevoie, si sa le fim alaturi – sa fim solidari.

Nu in ultimul rând: cand ajung in astfel de situatii diferite personalitati multa cerneala mai curge! Cum am scris mai sus: sunt sute de mii de oameni in aceeasi situatie grava si stiu de ei numai cei apropiati. Cand e vorba despre o celebritate, insa… vuieşte presa, cetatenii compatimesc celebritatea si revarsa fluvii de cuvinte de simpatie si de sustinere… 

10 comentarii:

  1. Uneori mă doare că ai atâta dreptate...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare-i trist cam tot ce se intampla... Nici cei platiti sa le apere drepturile nu se deranjeaza... ridica din umeri, din spatele birourilor, si spun "nu sunt bani" (bine ca sunt bani pentru salariile lor).

      Ștergere
  2. Bună Diana!
    Foarte trist articolul tău,mă întreb și eu,ca și tine”pentru ei să-și mărească salariile,de unde sunt bani”?
    O duminică frumoasă și o săptămână liniștită îți doresc,draga mea!
    Pupici cu drag,îmbrățișări și mulțumiri de vizită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Elena draga!
      Trista mai e viata, uneori, mai ales pentru unii. :(
      O fi si aici ca si in cazul altor institutii menite sa ajute oamenii: sunt repartizate unele fonduri (in bugetul de stat, in general), dar din aceste fonduri cea mai mare parte e dedicata salariilor... daca mai ramane ceva si pentru oamenii care trebuie ajutati, bine, daca nu...
      Multumesc! Duminica frumos sa o petreci; si saptamana la fel. :)
      Imbratisari si pupici, cu drag!

      Ștergere
  3. Felicitări pentru articol, dragă Diana! Este bine să ne amintim de semenii noștri aflați în nevoi și pentru care fiecare zi este o „luptă” pentru supraviețuire. Unii se nasc cu aceste probleme și nu e vina lor, alții trec prin accidente grave și mulțumesc Cerului că încă mai sunt în viață. Sunt semenii noștri și avem datoria să-i ajutăm, să-i înțelegem și să nu uităm să lăsăm egoismul nostru deoparte, în fața celor mult mai încercați de viață.
    Sunt de acord cu tine că trebuie să luăm atitudine atunci când oamenii nedreptățesc pe cei mai defavorizați dintre semeni. Prea lesne uităm că putem fi oricând în locul acestora, căci nu știm ce ne rezervă viitorul.
    Numai bine îți doresc cu drag și zile frumoase! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru apreciere, pentru interes si pentru urare, Alex.
      Lupta unora pentru supravietuire e grea-grea... Unii au sansa de a avea rude care sa se zbata pentru ei si sa obtina unele ajutoare de la asociatii si fundatii - in special straine - dar altii zac in patul lor... Desi ar putea folosi un carucior nu au bani sa il achizitioneze; abia au bani pentru hrana si medicamente, abia isi pot plati "intretinerea" daca locuiesc la bloc...
      Ma gandesc, uneori, ca aceia care nu observa ca nu sunt pante (de exemplu) in diferite pasaje de traversare a bulevardelor, ar putea ca macar sa taca atunci cand un om in carucior ţine liftul ocpuat mai mult decat cei sanatosi... Nici macar atata nu inteleg unii... :( Ce sa mai zic sa "puna mâna de la mâna" pentru a construi o panta la intrare in scara unui bloc unde locuieste un om care foloseste un astfel de carucior - sau sa scrie la primarie, sa pretinda panta pentru cobrarea de pe trotuar... Sunt gesturi simple la care nu prea multi se gandesc...
      Iar m-am luat cu vorba! :)
      Zile fericite iti doresc, cu drag! :)

      Ștergere
  4. Crede-mă că e o problemă pe care o cunosc și o resimt îndeaproape, dar tot atât de adevărat este că nu cred în vreo ameliorare grabnică a situației. Politicienii vor voturi, dar mulți din cei 700.000 de persoane cu dizabilități nu prezintă o garanție că le vor oferi. De aici derivă și o mare parte din dezinteres pentru ei. Uită că oricând ar putea să ajungă în situații de acest gen. Doar atunci ar striga după rampe, bani pentru întreținere și respect, dar ar veni alte hiene, care nu i-ar băga în seamă. Jalnic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate, nici eu nu cred intr-o imbunatatire a situatiei fara “presiune civica”. Toti cei sanatosi ar trebui sa fie solidari si sa pretinda respect pentru toti oamenii care sunt diferiti si nu se pot descurca, intotdeauna, singuri. Noi, cei multi, putem schimba lucrurile – mai mult sau mai puţin, in timp mai lung sau mai scurt… In aceasta “campanie electorala” n-am auzit pe unul care sa se refere la persoanele cu dizabilitati (nu sa promita marirea indemnizatiilor - care e necesara - ci macar sa promita ca vor rezolva unele probleme!). N-am auzit pe cineva care sa intrebe vreun “candidat” ce va face pentru aceste persoane… De fapt, unde sa-i intrebe, ‘ca isi fac “reclama” la TV, nu prea organizeaza intalniri cu oamenii carora le cer voturile, sa raspunda direct la intrebarile cetatenilor…
      Premierul se exprima despre “integrare reala” si parlamentarii adopta o lege (in vigoare din 26 noiembrie) prin care furnizorii de electricitate, gaz etc. pot executa silit datornicii la intretinere, daca asociatia nu plateste facturile in 45 de zile. Mi-e groaza sa ma gandesc cate persoane cu dizabilitati sunt in imposibilitatea de a plati intretinerea la timp.
      Subscriu: jalnic. Adaug insa: atitudinea societatii este la fel de importanta, daca nu chiar mai importanta – legi, de bine de rău, exista, facilitati pentru angajatorii care aleg persoane cu dizabilitati exista, dar mai trebuie ceva: respectul celorlalti (intre altele) si chiar doar intelegerea unor astfel de situatii. Poti sa angajezi o persoana cu dizabilitati, dar daca aceasta nu are posibilitatea de-a ajunge la locul de munca… :(

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.