Pagini

2017-01-21

Kfulim – un super serial israelian

Kfulim – sau “False Flag” (steag fals) – e, din punctul meu de vedere, un super serial pentru amatorii genului “spionaj”. Iubitorii genului, când aud “Shin Bet” (serviciul de securitate israelian) şi “Mossad” (pe scurt: agenţie israeliana de operaţiuni speciale) nu mai stau mult pe gânduri şi pornesc filmul (sau deschid cartea).

afis film Kfulim

Kfulim m-a captivat din primele minunte. Cumva, oarecum, seamăna cu Homeland al americanilor; aşa… o “atingere” (a fost primul meu gând după al doilea episod – mai apoi mi s-a confirmat impresia).

Serialul începe cu răpirea ministrului de interne iranian aflat in vizita la ruşi. Serviciile secrete ruseşti au “pe tavă” derularea răpirii, răpitorii fiind filmaţi de diferite camere de supraveghere – imediat sunt publicate chipurile celor cinci răpitori implicaţi, cu datele de identificare din paşapoarte. Cinci cetăţeni israelieni obişnuiţi se trezesc într-o dimineaţă şi află că sunt implicaţi într-o răpire internaţională. Clar! Toată lumea e convinsă: “Mossad a făcut asta”. Sau nu… Şi începe distracţia: ancheta e începută de agenţii serviciului de securitate, arestările sunt făcute de poliţişti; agenţii Mossad nu par a dori să se implice. Suspecţii de serviciu au, fiecare, secretele lor şi greu reuşeşti să înţelegi care e implicat şi care nu; dacă e vreunul implicat in răpire sau nu.

Povestea e bine ţesută, logică, deloc forţată pentru spectaculozitate (cum se întâmplă, de exemplu, in cazul serialului “24” şi continuarea) iar actorii îşi interpretează rolurile excelent, fară scheme de vedetism!

În opt episoade o singură scenă mi s-a părut forţată: o urmărire. Agenţii ar fi putut pregăti respectiva acţiune mai bine (doar pentru inteligenţă şi viteză de reacţie au ajuns in acel serviciu - dar greşeala-i omenească!) iar maşinile puternice ar fi putut ajunge din urmă un vehicul gen ATV pe un drum “de ţară” (să zicem că nu am apreciat eu distanţele, că “ATV-ul” era, de fapt, o motocicletă cu motor puternic) .

De remarcat este şi faptul că nu există scene de violenţă excesivă şi - cum se întâmpla in multe filme – total nejustificată (in context, nu in general, pentru că violenţa n-ar trebui să aibă justificare).

Pe scurt: filmul e acţiune pură, intrigă… O super poveste de spionaj internaţional care are ca model (vag) un caz adevărat: asasinarea (la data de 19.01.2010), in Dubai, a unui înalt oficial Hamas, co-fondator al aripii militare a grupării islamiste palestiniene Hamas. Derularea filmului nu-ţi lasă o clipă de plictiseală. Am văzut primul sezon, 8 episoade, in două zile. Când s-a terminat mi-am dat seama că mai vreau! Finalul primului sezon arată că va mai urma şi am vrut să ştiu când. N-am găsit această informaţie dar am descoperit că serialul s-a bucurat de un succes nebun încă de la premieră. A fost premiat (premiul pentru audienţă) la Festivalul International de Film de la Berlin (a fost apreciat la mai multe festivaluri de film).

Fox International Channels a obţinut licenţa de a difuza seria la nivel global – serialul este difuzat in 127 de ţări.

Actorii sunt: Ishai Golan (îl interpretează pe Ben “Benny” Rephael, un chimist căsătorit, a doua cetăţenie greacă), Maggie Azarzar (Natalia Alfassia, o contabilă care urma să se mărite cu un procuror, a doua cetăţenie franceză), Ania Bukstein (Asia Brindich, educatoare, a doua cetăţenie rusă), Angel Bonanni (Sean Tilson, un tânăr “don-juan” care tocmai revenea dintr-o vacanţă petrecută in India, a doua cetăţenie germană), Oma Salinger (profesoară particulară de engleză, cetăţean britanic, de curând cetăţean israelian). Îl mai amintesc pe Mickey Leon (Eithan Kopel, şeful echipei de investigaţii Shin Bet).

Regia: Oded Ruskin. Scenarişti: Amit Cohen şi Maria Feldman. Producator: Rule of Thirds Production.

Notă. Operaţiunile cu steag fals sunt operaţiuni sub acoperire concepute pentru a induce în eroare publicul / adversarul, astfel încât operaţiunile par ca şi cum ar fi efectuate de alte entităţi; nu sunt limitate la operaţiuni de război şi contra-insurgenţă ci au fost utilizate şi pe timp de pace.


Sursa foto: https://www.facebook.com/Tender-Productions-179251228829768/

Mi-e dor de Clubul cinefililor pe care l-a initiat Carmen.

16 comentarii:

  1. Nu îmi plac serialele, nu ma uit la ele asa ca te cred pe cuvant ca e fain! :))
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))
      Renuntasem sa mai urmaresc seriale pentru ca nu aveam rabdare sa astept o saptamana (si nici o zi) pentru a vedea ce urmeaza sau... ba uitam, ba nu era "loc"... De cand cu seriale pe DVD si online e altceva: vad cate episoade pot, cand pot, cand vreau. E ca un film foaaaarte lung. :)
      Pupici!

      Ștergere
  2. Pare interesant. M-am uitat la Jurnalele vampirilor are vreo 8 sezoane, si acum la Originals, ti le recomand creeaza dependenta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru recomandare, Ella. Am vazut seria “Twilight”, asa ca mi-ar placea sa urmaresc aceste seriale. :) De trecut pe "lista" le-am trecut.

      Ștergere
    2. Va recomand sezoane nu episoade !!!! Raman la stringeri de mana !

      Ștergere
    3. Homeland e tot dupa o idee israeliana deci e adaptat pt.US TV

      Ștergere
    4. Anonim, nu inteleg la ce se refera recomandarea.
      Numai bine!

      Ștergere
    5. Da, asa este - ideea e israeliana, Homeland fiind licenta, asa cum e si in cazul altor filme si seriale care sunt licente dupa scenariul altora ("Podul" - The Bridge - de exemplu, al carui "original" e suedez sau nu mai stiu ce).

      Ștergere
  3. Kfulim unde se poate vede pe ce site

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L-am vazut la adresa de mai jos:

      http://www.filmeserialeonline.org/seriale/kfulim-false-flag/

      Ștergere
  4. Am vazut serialul si intr-adevar este interesant.In acelasi gen este si Fauda.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si Fauda e fain - am vazut si sezonul 2 din Fauda, dar primul sezon mi s-a parut mai fain (pentru 2019 a fost anuntat s 3, dar nu am verificat exact cand apare).

      Ștergere
  5. Buna seara,
    Rog frumos sa mi recomandati unde as putea viziona serialul Mossad 101 despre care am citit ca ar fi extrem de apreciat. Pe Netflix a fost dar acum l-au retras.
    Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara!
      Am vrut sa-l vad, dar nu l-am gasit. De fapt, am gasit sezonul 1 aici:
      https://ww1.123movies.la/serie/hamidrasha-4wkrpx4/s1/watching.html
      dar trebuie sa am cont pentru a-l vedea (gratis, cica) subtitrat in engleza.
      Sezonul 2 l-am gasit aici:
      https://13tv.co.il/featured-series/hamidrasha/season-02/episodes/
      dar e netradus si cum in ebraica stiu doar cateva nume de filme... n-am zabovit mai mult de cateva minute.

      Imi pare rau ca nu va pot ajuta.
      Oare de ce l-or fi scos de pe Netflix?

      Ștergere
    2. http://www.filmeserialeonline.org/seriale/mossad-101/

      Ștergere
    3. Mulțumesc! Între timp am dat de el dar am văzut doar câteva episoade. 🍀Prin comparație cu alte filme de gen mi s-au părut cam... lent. Poate că îl voi relua cândva.

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.