Pagini

2017-03-24

Obiective culturale in Piaţa Sfatului Braşov (III)

Piaţa Sfatului s-a numit Târgul Grâului cândva şi era plină de tonete cu zarzavat şi alte produse la care vindeau in special ţărănci. Pavajul era din pietre de râu. Pe Şirul Grâului (latura dintre actualele strazi Muresenilor si Republicii), era Corso, unul dintre locurile preferate de plimbare.
Piata Sfatului
In Piaţa Sfatului sunt concentrate multe obiective culturale, clădiri de patrimoniu cu istorie interesantă. Dintre obiectivele pe care le consider de interes si care se afla in zonă amintesc:

Biserica Neagră, Curtea Honterus nr. 2, punct de atracţie al Braşovului, unul dintre cele mai importante monumente in stil gotic din Transilvania.

Casa Negustorilor construită de Apollonia Hirscher (azi restaurantul “Cerbul Carpatin”), Piaţa Sfatului nr. 14-15. Casa Negustorilor a fost ridicată între anii 1541-1547. Clădirea are stâlpi de piatră, amintind stilul Renaşterii, şi arcade la parter şi etaj. In urma incendiilor din 1689 şi 1699, clădirea este avariată şi reconstruită. De-a lungul timpului, deoarece aici a fost un mare centru de vânzare a produselor, mai ales a celor realizate de pantofari (numiti “bătuşi”) şi cojocari, clădirea a fost denumită şi "Podul Bătuşilor". 

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, Piaţa Sfatului nr. 3.
Iniţiativa înfiinţării acestei Biserici în Cetatea Braşovului se naşte în condiţiile conflictului dintre greci şi români pentru Biserica Sf. Treime de pe actuala str. Bariţiu, pe care grecii, prin intervenţiile la autorităţile din Braşov şi Viena o obţin, alungând din biserică pe preotul român Gheorghe Haines şi interzicând  românilor să  participe la slujba religioasă, mai ales după hotărârea impusă de magistratul braşovean, emisă în 30 septembrie 1791, care certifica Biserica Sf. Teime ca "biserică grecească naţională" şi ca urmare averile ei intră în administraţia companiei greceşti.

In 1833, negustorii braşoveni cumpără o casă in mijlocul Cetăţii, unde se va deschide atât capela, cât şi o şcoală al cărei scop era ca elevii să înveţe “limba nemţească, grecească şi românească, scrisoarea (scrierea) şi socoteala”. Pentru a da prestigiu şcolii apelează la tânărul profesor de la Blaj, George Bariţiu, care semnează, in 1836, un contract pentru 3 ani. In 9 iulie 1895, in urma efortului depus de protopopul-cărturar Bartolomeu Baiulescu (1831-1909), se pune piatra fundamentală a bisericii, sfinţită de mitropolitul Ion Meţianu in iunie 1899. 

Casa Sfatului, Piaţa Sfatului nr. 30 - o veche clădire a breslei cojocarilor care, in 1420, a fost înălţată cu un etaj pentru şedinţe şi procese. Clădirea găzduieste astăzi Muzeul de Istorie. In perioada medievală a fost Primăria oraşului. Aici se dădeau toate sentinţele capitale, dar acestea se duceau la îndeplinire în Piaţa Sfatului în locul unde acum este fântâna arteziană. 
In Casa Sfatului s-au luat, veacuri de-a rândul, hotărâri legate de evenimente importante pentru Braşov, Ţara Bârsei, sau chiar pentru întreaga Transilvanie. Aici se decide opoziţia impotriva predării oraşului Habsburgilor. Aici ţine Mihai Viteazul una din dietele Transilvaniei. 

Casa Sfatului adăpostea odinioară, în pivniţă, o vinotecă extrem de apreciată. Modelul a fost preluat din Austria, unde erau vestite aceste Rathauskeller.

Casa Mureşenilor s-a deschis în Piaţa Sfatului nr. 25, în anul 1968, ca urmare a donaţiei făcute de urmaşii familiei Mureşianu. Ei puneau astfel în operă testamentul cultural al lui Iacob Mureşianu, oferind statului român, în vederea organizării unui muzeu, spaţiul necesar, o foarte valoroasă colecţie de mobilier, pictură, sculptură şi mai ales o arhivă de o inestimabilă valoare culturală, numărând peste 25.000 de documente. Muzeul este consacrat memoriei mai multor membri ai acestei familii cu mari merite în viaţa culturală şi politică a vremii lor.
Până in 31 martie 2017 mai e deschisă expoziţia ”Patrimoniul tehnic. Măiestrie. Creativitate. Diversitate” - conţine 178 bunuri culturale de patrimoniu aparţinând Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, şi contribuie la o mai bună cunoaştere a moştenirii naţionale cu privire la apariţia şi evoluţia meteorologiei, telefoniei, radiocomunicaţiei, aviaţiei, înregistrarea şi redarea sunetului, fotografie, mineralogie. La acestea se adaugă valoroase mărturii memoriale despre savanţii Petru Poni, Radu Cernătescu şi Ştefan Procopiu. Dintre numeroasele obiecte prezente în cadrul expoziţiei atrage atenţia o vioară electromagnetică fără cutie de rezonanţă, inventată de Gabriel Dimitriu.
Program: Luni – Sâmbătă, 9.00-17.00.

Banca Naţionala a României, Piaţa Sfatului nr. 26, îşi are sediul in unul dintre cele trei palate construite de fraţii Frederich şi Wilhelm Czell (industriaşi saşi, cei care au înfiinţat fabrica de bere din Braşov, in 1892). Palatul e cel de-al doilea, construit în 1903 de Frederich Czell, pe locul unde industriaşul avea deja trei case. Le-a demolat şi a ridicat un palat impresionant, cu balconaşe sculptate şi basoreliefuri cu figuri umane.

Palatul Safrano poate fi văzut in Piaţa Sfatului la nr. 23, construit la sfîrşitul secolului XIX de familia de comercianţi greci Safrano. De acest nume e legată o frumoasă poveste de dragoste între politicianul transilvănean Alexandru Vaida Voevod şi braşoveanca Elena Safrano, fiica omului de afaceri Anastasie Safrano.
Piata Sfatului
Prima farmacie. În clădirea din Piaţa Sfatului nr.16 a funcţionat prima farmacie a oraşului (a doua din România, după Sibiu).  Prima menţiune documentară a imobilului aflat in Piaţa Sfatului colţ cu str. Apollonia Hirscher datează din anul 1511 (unii zic 1512 sau 1514), dovada existenţei farmaciei fiind şi o chitanţă prin care se plătea onorariul farmacistului. Oficina era organizată după modelul celor care existau, in evul mediu, pe lângă mănăstiri şi curţi nobiliare unde, cu instrumentar rudimentar se preparau diferite medicamente, uleiuri, esenţe parfumate, elixire ş.a.
In spatele clădirii se afla o curte interioară, cu grădină. unde se cultivau plantele medicinale pentru farmacie.

Piata Sfatului
Muzeul Civilizaţiei Urbane, in Piaţa Sfatului nr. 15, un muzeu care ilustrează modul de viaţă al locuitorilor într-un spaţiu urban şi relaţiile comerciale ale Braşovului cu Orientul şi Occidentul, între sec. al XVII-lea şi al XIX-lea.
Clădirea, atestată arheologic din sec. XIII-XIV, are ferestre şi uşi cu ancadramente de piatră şi bolţi cu penetraţii specifice Renaşterii, fiind refăcută in anul 1566, cum s-a constatat cu ocazia recentelor cercetări. A suferit multe modificări de-a lungul timpului.
Faţada spre piaţă avea arcade sprijinite pe stâlpi de piatră, pentru spaţiile de vânzare ale negustorilor şi meşteşugarilor; pe la 1800 a fost înlocuit porticul şi azi, la parter, una dintre camere (lungă şi îngustă) e fostul gang.

Restaurantul Luther. In clădirea (foarte frumoasă) din Piaţa Sfatului nr. 10 a fost cândva un restaurant de lux, Luther, al comerciantului bucureştean Ion Moşoiu, considerat “fiu al Brasovului” si pentru donatiile pe care le facea pentru oras si, in special, pentru liceul Andrei Saguna. Restaurantul era frecventat in special de intelectuali: medici, profesori dar mai ales avocaţi.
In februarie 2016 s-a deschis acolo…Braseria Luther.

Sursa foto “Turnul cu ceas”: Brasov, orasul sufletului meu.
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Bibliografie:
http://www.protopopiatul-brasov.ro/index.php?p=cat&cat=CAT0000281;
http://muzeulmuresenilor.ro/about/; casasfatului.ro; http://monitorulexpres.ro; mcubrasov.ro (Muzeul Civilizatiei Urbane); http://www.brasovturism.ro;
“Străzi, case, oameni din Braşov”, de Steluţa Pestrea Suciu
“Braşovul de altădată”, Sextil Puşcariu; 

14 comentarii:

  1. De Piata Sfatului si Biserica Neagra îmi amintesc sigur, dar de rest?
    Este asa de mult timp de cand am fost acolo ca aproape devin nostalgica cand ma gandesc! Pe vremea aceea îmi parea asa sic sa vorbesti în "saseste" ... mai ales în Sibiu! Ce vremuri faine au fost!
    Iti doresc din suflet numai bine si sa te bucuri mereu de frumusetile Brasovului tau drag!
    Pupici draga mea! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ti-ai putea aminti doar in eventualitatea ca scopul vizitei a fost "vizionarea obiectivelor". :) Stiu ca n-a fost, si stiu ca amintirile sunt frumoase, fara "elemente de istorie". :)

      Au fost vremuri faine! Si acum au redevenit faine, dar altfel! Atunci, cand mergeam in vizita, ni se oferea (uneori) si dulceata, in farfurioare mici de cristal, cu lingurite de argint si un pahar cu apa rece langa - mi-a amintit aceasta prietena-japoneza, intr-o postare. :)

      Multumesc, Ella draga, din suflet. Zile fericite iti doresc, cu drag! Pupici! <3

      P.S. Cu "vorbit in saseste" ai tras de firul unui alt ghem de amintiri - de prin satele sasesti pe unde (mai) avem rude si pe unde petrecam destul de mult timp in copilarie si adolescenta. :)

      Ștergere
  2. Poate am sa ajung si eu vreodata prin Brasov ....am auzit ca e fain!! O zi faina iti doresc :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce surpriza placuta vizita ta aici! :)
      Poate ajungi... E fain! :)
      Multumesc! Iti doresc sa ai o saptamana minunata!

      P.S. Ai acelasi blog: "D'ale lui MuTuLiCa"? :)

      Ștergere
    2. Da acelasi blog :) ma apuc de el acu ....nu prea am avut timp...o zi buna

      Ștergere
    3. Astept cu interes si ma bucur ca absenta a fost din lipsa de timp - si sper ca timpul cat ai lipsit a fost cu bine trait. :) Seara faina sa ai!

      Ștergere
  3. Foarte sincer, nu tin minte atunci cand am fost prin Brasovul tau, ce am mai vizitat. Stiu sigur de Biserica Neagra si de un concert de orga auzit atunci. Si centrul orasului, evident, care mi-a placut mult atunci. Mi se parea foarte curat si era plin de flori. Acum cred ca arata si mai bine. :)
    Multumesc de prezentare, draga Diana! Un weekend fain sa ai! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Nu stiu cand ai fost dar azi "Centrul Vechi" e chiar super! Au fost reconditionate multe cladiri si mobilierul stradal e mult mai potrivit cu "aerul unui oras medieval", la fel si multe dintre fatadele spatiilor comerciale. :)
      E curat si azi si sunt multe-multe flori!
      Cu multa placere!
      Multumesc, Suzana draga! Iti doresc sa ai o saptamana minunata! Pupici! <3

      Ștergere
  4. Felicitări pentru articol, dragă Diana! Ne-ai reamintit ce oraș minunat este Brașovul, cu istoria sa impresionantă. Sunt atâte locuri faine de vizitat. Am aflat o mulțime de lucruri interesante, mai puțin cunoscute, despre clădirile frumoase din vechiul centru al Brașovului.
    Numai bine îți doresc cu drag și un weekend minunat! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Alex draga!
      Exagerarea e departe atunci cand afirm ca toate cladirile din zona au o istorie aparte, interesanta in unele cazuri, tragica in altele sau doar amintesc de cativa dintre oamenii frumosi ai orasului de altadata.
      Multumesc! Zile fericite iti doresc, cu drag!
      Saptamana minunata sa iti fie!

      Ștergere
  5. Tare mult imi place Brasovul, dar n-am mai fost demult... Multumesc pentru aducerea aminte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In copilarie bantuiam prin Brasov alaturi de tata - el ne povestea despre unele cladiri, unele fapte... Apoi, am bantuit singura sau cu prietenii - ba chiar ajunsesem sa fiu "ghid de ocazie" pentru unii turisti si le placea sa ii "ghidez" pentru ca le spuneam mai multe decat scria (inainte de 1990) in diferite pliante (pentru ca nu vorbesc limbi straine, desi inteleg, aveam trei prietene care ma ajutau, cand era cazul, in engleza, franceza si germana - in italiana, cand turistii nu stiau boaba de limba de circulatie internationala, ne dureau mainile vorbind - si pe mine si pe ei, dar era distractie maxima).
      Cu placere. :)
      Iti doresc sa ai o saptamana minunata!

      Ștergere
  6. Imi place si-l vad destul de des.Acum nu l-am vazut decat din autocar si pe la gara,dar povestea ta e fascinanta.O duminica placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E frumos si asa. :) Dar tu il stii mult mai bine si, intr-un fel, ai fost martora la "dezvoltarea" lui - cel puţin in ultimii ani. :)
      Multumesc. Iti doresc sa ai o saptamana minunata!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.