Nu tăria sentimentului înalt, ci trăinicia lui îl face pe om
superior.
“Dar ce ţi s-a întâmplat?” – “Nu ştiu, spuse el şovăind;
poate că nişte harpii au trecut peste masa mea in zbor” – Se întâmplă câteodată
in zilele noastre ca un om blând, cumpătat, discret e cuprins deodată de furie,
sparge farfuria, răstoarnă masa, zbiară, tună şi fulgeră, insultă pe toată
lumea – şi in cele din urmă se îndepărtează ruşinat, mâniat pe sine – încotro?
la ce bun? Pentru a sta deoparte şi a muri de foame? Pentru a se înăbuşi cu
propriile-i amintiri? – Cel care posedă un suflet elevat, exigent şi care
arareori îşi găseşte masa pusă şi mâncarea gătită, acela a fost dintotdeauna
ameninţat de mari primejdii: astăzi această primejdie e însă uriaşă. Aruncat într-un
secol gălăgios şi plebeian cu care nu vrea să mănânce din aceeaşi strachină, el
poate pieri lesne de foame şi de sete sau, in caz că se va hotărî in cele din
urmă să “întindă mâna” – de pe urma unui acces de dezgust. – Fără îndoială că
fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să şadă la mese la care nu avea ce căuta;
iar spiritele cele mai rafinate şi năzuroase in privinţa hranei cunosc acea
primejdioasă dyspepsia care te apucă
atunci când îţi cade vălul de pe ochi şi îţi dai seama cu dezamăgire ce ai in
farfurie şi cine îţi sunt comesenii – greaţa
desertului.
(Ce este aristocraţia?
Din Dincolo de bine şi de rău,
Friedrich Nietzsche, Ed. Humanitas, Bucureşti 1992; traducere din germană:
Francisc Grünberg)
Postare înscrisă in jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella.
Se pot alătura toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia
într-o carte, la un moment dat.
Dragă Diana, scuze, dar nu știu ce s-a întâmplat cu tabelul. L-am ostat din nou și te-am trecut eu.
RăspundețiȘtergereÎn ceea ce privește citatul din Nietzsche... Într-adevăr, e groaznic când îți cade vălul de pe ochi.
Să ai o săptămână excelentă!
Multumesc, Zina draga.
ȘtergereAm inscris linkul, a aparut numele in tabel, am inchis pagina, am uitat sa scriu cateva randuri, am revenit si... numele nu mai era in tabel. Am inscris din nou si am primit mesaj ca e deja inscris linkul. Mi-am dat seama ca e ceva cu tabelul si stiam ca vei reusi sa rezolvi. :)
Da, e destul de rau cand realizezi ca... n-ai cu cine. :)
Multumesc, la fel! Seara frumoasa iti doresc si o saptamana tot frumoasa! <3
Buna dimineata! Ma crezi ca nu stiu ce sa comentez? Si totusi o zicala ma scoate din dilemma! "Fa-te frate cu dracu pana treci puntea" Am zis bine? Zau, e prea de dimineata ...
RăspundețiȘtergereIti doresc o saptamana deosebita! Pupici! <3
Buna seara! :)
ȘtergereAi zis bine! Poate fi si asa, daca nu vrem sa stam singuri, sa murim de foame si de sete (foame si sete de cultura, de bun simt, de...) :)
Multumesc, Ella draga! Frumoasa si saptamana ta sa fie! Pupici! <3
nu am citit, nici din curiozitate, nimic de Nietzsche ! dar ceea ce ai ales, mi-a atras atenţia că parcă trăieşte acum şi scrie despre timpurile actuale ! de aceea marii filozofi rămân mari indiferent de perioada de timp ! în vremurile actuale, m-am trezit cu unele persoane intrate în viaţa mea deşi încercam cu orice chip să am cât mai puţine relaţii cu ele... iar adesea m-am trezit că i-au decizii doar pentru a rezolva problema ''foamei'' familiei... şi mi-am ''călcat'' pe inimă...
RăspundețiȘtergere''încotro? la ce bun? Pentru a sta deoparte şi a muri de foame? Pentru a se înăbuşi cu propriile-i amintiri?''
felicitări pentru postare !
Multumesc pentru apreciere, draga prietena-japoneza. :)
ȘtergereMare dreptate ai cu privire la titanii filosofiei. :) Au spus totul si ceea ce au spus - in cea mai mare parte - e universal valabil si... parca pe veci valabil.
Am avut si eu parte de oameni ca cei pe care ii amintesti - le intelegeam intentiile si faceam pe proasta (au luat singuri distanta la un moment dat - gasind, poate, o masa mai imbelsugata in alta parte). :) Sa fie sanatosi!
Iti doresc sa ai o saptamana minunata! Pupici! <3
Cand stiu ca nu imi plac comesenii, incerc sa nu particip! :D
RăspundețiȘtergereSi mai trebuie sa recunosc in anumite momente de enervare, nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa sparg vesela...! Oricum, in alta ordine de idei, nu am reusit sa citesc niciodata ceva de acest autor. L-am rasfoit un pic la biblioteca, dar cred ca ce am citit nu mi-a placut si asa a ramas!
Iti admir rabdarea pentru o astfel de lectura, draga Diana! O saptamana minunata sa ai! <3
Uneori, insa, nu ne putem ridica de la masa pur si simplu si sa ne retragem - de fapt, putem, doar ca exista probabilitatea sa ramanem singuri. Revolta ne mai determina, uneori, sa spargem farfurii - la figurat - sa spunem tuturor exact ce gandim (sa nu mai mancam ce avem in farfurie si nu ne place) fara a mai "imbraca" cuvintele in foite aurii, ci rostind raspicat ceea ce avem de spus chiar si cu riscul de a "muri de foame" mai apoi.
ȘtergereMie imi place Nietzsche, chiar mult. Nu sunt de acord cu tot ceea ce scrie - si cand e vorba despre femei, intre altele ;) - dar opere precum Asa grait-a Zarathustra, Amurgul zeilor, Ecce Homo (cum devii ceea ce esti) sunt unele dintre cele care-mi plac mai mult.
Multumesc, Suzana draga! Si saptamana ta sa fie una minunata. Pupici! <3
Prea esti categorica! O sa ma uit si eu la titlurile amintite! :)
ȘtergereMultam. Recunosc ca nu mai stiu la ce m-am uita si nu mi-a placut, probabil ceva filozofic, prea greoi pentru varsta mea de atunci. Dar totusi am ramas consecventa in a nu-l citi, ceea ce acum. mi se pare un pic surprizator, ca spun asa...
Pupici! Have Fun!
:) Asa sunt toti fanii: categorici. :) Nu trebuie sa te iei dupa fani :), dar daca ai ocazia sa rasfoiesti unele dintre cartile lui... In "Nietzsche contra Wagner" il face bucatele pe compozitorul care i-a fost prieten foarte bun - il critica pentru nationalism si antisemitism, intre altele. E un "tip" care a spus lucrurilor pe nume, fara sa se gandeasca prea mult la eventuale urmari - asa am priceput eu din scrierile lui si din ceea ce au scris altii despre el.
ȘtergereMultumesc, la fel! :) Pupici! <3
Da,afirmatiile lui Friedrich Nietzsche,prezentate de tine,raman perfect valabile peste timp;"fiecaruia dintre noi i s-a intamplat sa sada la mese
RăspundețiȘtergerela care nu avea ce cauta",dar...a stat !A facut compromisuri,stiind ce va vedea
daca da valul de o parte...
Am citit doua carti ale lui,mi-au placut,dar nu pot fi intotdeauna de acord
cu opiniile sale.
Bune alegerile tale !Zile frumoase iti doresc !
Nici eu nu sunt de acord cu toate opiniile pe care le-a exprimat; imi place mult si pentru ca spune pe sleau ce are de spus (cel puţin asa pare) - poate un efect al bolii, desi imi place sa cred ca nu. Asa cum l-am perceput mi se pare ca a fost un om care n-a acceptat compromisul.
ȘtergereMultumesc, Natalia draga! Zile senine iti doresc!