Cu Miki in iarna din aprilie

A-nceput de ieri să cadă, câte-un fulg… acum se scutură bine norii de zăpadă şi ne-am procopsit cu un strat destul de gros in luna aprilie. Nu-i prima dată când la Brasov ninge la mijloc de primăvară. Într-un an a nins in luna mai – vreo 30 de cm avea atunci stratul de zăpadă. In alţi ani, am plecat de aici cu pantofi de primăvara şi in Poiană am coborât din maşină in zăpadă care ajungea la glezne – acestea sunt trăite de mine, bătrânii au multe amintiri de gen. Pe scurt, sunt obişnuită cu aceste capricii ale vremii.

Când sunt pe fugă nu mă depărtez prea mult de bloc atunci când plimb căţelul. E o zonă foarte faină, cu pomi mulţi, cu iarbă, doar că nu sunt prea mulţi oameni şi, in general, îmi place să întâlnesc oameni – cu sau fără câini. Unii dintre cei întâlniţi se mai iau aiurea de cei care au câini, dar aceştia sunt excepţii, nu te-mpiedici de ei in fiecare zi.

Azi n-am fost pe fugă, dar am ieşit o dată in plus pentru a fotografia zona acoperită cu zăpadă – mă chinuia fotograful din mine şi trebuia să-i dau ce-i trebuie, pentru că ce-a imortalizat din balcon n-a fost satisfăcător. Teiul abia se ghiceşte de sub stratul de zăpadă.

Tuia, de ani de zile se îndoaie sub greutatea zăpezilor şi se zbuciumă sub rafalele de vânt puternic şi e aproape despicată, dar rezistă eroic.

In foto următoare sunt câteva urme in zăpadă – punctele acelea sunt perfect rotunde – nu sunt urme de pisoi; par a fi urme de baston, dar nu sunt şi urme de paşi in paralel şi niciun om cu baston nu s-ar fi îndreptat direct spre nişte tufe, venind de nicăieri. Cred că s-a jucat vreun copil, cu un baţ.

M-am hotărât să cobor, cu Miki, desigur, pentru că-i place zăpada. Şi, primul lucru, am fotografiat un stâlp de iluminat public. De-aş fi vrut să-l încadrez astfel nu cred că aş fi reuşit! E acolo de ani de zile, îl văd zilnic, dar când am facut poza nu mi-am dat seama că va fi exact in centrul fotografiei! L-am văzut abia acasă, când am descarcat fotografiile. Nici măcar un stâlp întreg n-am reuşit să cuprind in cadru! Ideea era să fotografiez zona cu pomi.

Desigur, am omis – din nou – sa iau in calcul faptul că Miki nu stă după mine să fotografiez, aşa că salcia – deşi am încadrat-o frumos – a ieşit fără vârf: Miki ajunsese la capătul lesei şi-a vrut să meargă mai departe. Un aparat cu “zoom” mi-ar fi util. Salcia e superbă! A supravieţuit unei tăieri ilegale – rămăsese doar un ciot, şi acum e o mândreţe – credeţi-mă pe cuvânt.

La final, poze cu Miki, aşa cum am reuşit să o surprind in timp ce-şi dădea interesul să adulmece sub zăpadă. “Ataşez” şi poza in care apare fără de cap – dacă tot am făcut-o…

Să fie scurtă iarna de primavară!